Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 450/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr. 1154,-
DECIZIA NR. 450
Ședința publică din data de 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Elena Staicu Marilena
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr.199 pronunțată la 4 martie 2009 de Curtea de Apel Ploiești formulată de contestatoarea, domiciliată în B,-,. 57,.1,. 6,. 28, Cod poștal - în contradictoriu cu intimatele, domiciliată în comuna Mari, sat, Cod poștal -, Județ D și, domiciliată în B,-,. 16,. 2,. 40, sector 2, Cod poștal -.
Cerere timbrată cu 0,30 lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. -, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit contestatoarea și intimatele și -.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că s-a depus la dosar un memoriu formulat de contestatoarea, precum și chitanța seria - nr. -, în valoare de 9,50 lei.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra contestației în anulare de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Găești sub nr- din 7 mai 2007, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtele și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor rămase de pe urma defunctului, cu ultimul domiciliu în comuna Mari, jud. D,lichidarea stării de indiviziune și împărțirea bunurilor succesorale.
La data de 23 iulie 2007, Judecătoria Găeștia pronunțat o încheiere interlocutorie prin care a admis în parte și în principiu acțiunea principală și cererea reconvențională, a constatat deschisă succesiunea defunctului la data de 18 decembrie 1983, moștenitorii acestuia fiind, în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de, - și, în calitate de descendente, cu cota de împreună, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, aceasta fiind soția supraviețuitoare a defunctului, căreia i se aplică dispozițiile art.1 din Legea nr.319/1944.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 473 din 24 martie 2008, Judecătoria Găeștia admis în parte cererea principală și cererea reconvențională, a dispus partajarea și ieșirea din indiviziune conform încheierii de admitere în principiu pronunțată la 23 iulie 2007 și raportului de expertiză întocmit de ing. și schiței anexă.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel în termen legal pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, iar Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 421 din 23 octombrie 2008, admis apelul, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul compensării sultelor și obligării apelantei și intimatei - la câte 681,85 lei cu titlu de sultă către intimata.
Prin aceeași decizie s-a luat act de acordul intimatei-reclamante - de a permite accesul celorlalte părți la fântână și a schimbat în parte hotărârea și sub aspectul cheltuielilor de judecată, în sensul compensării parțiale a acestora și obligării apelantei la plata sumei de 288 lei către intimata -, iar pe intimata la plata sumei de 225 lei către aceeași intimată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de apel a calculat în mod greșit sultele.
Prin rezoluție s-a dispus achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, recurenta fiind citată cu mențiunea de timbraj atât pentru termenul de judecată din data de 04.02.2009, cât și pentru termenul de judecată din data de 04.03.2009.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.199 pronunțată la 4 martie 2009 a anulat recursul ca netimbrat, reținând că factura nr. - din 28 ianuarie 2009, prin care recurenta pretinde că a achitat taxa de timbru, este eliberată de către Poșta Română și este indicat la destinatar Curtea de Apel Ploiești, or, potrivit art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin OUG nr. 212/2008 taxele judiciare de timbru se plătesc în numerar, prin virament, sau în sistem on-line, în contul bugetului de stat la unitatea trezoreriei statului în raza căreia debitorul își are domiciliul sau după caz sediul fiscal.
Se mai reține că recurenta nu s-a conformat obligației de plată a taxei de timbru și timbru judiciar, suma depusă neputând fi considerată nici ca făcând dovada, chiar și în parte a respectivei îndatoriri legale față de textul de lege mai sus menționat.
Pentru motivele arătate, având în vedere și dispozițiile art.20 alin. 3, 4 din Legea 146/1997 și art. 9 din OG 32/1995, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul Curtea a anulat recursul ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta, întemeiată pe dispozițiile art.317 și următoarele cod pr.civilă, arătând că a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4,00 lei pentru termenul din 04.februarie 2009, înaintând instanței o cerere prin care solicita acordarea unui nou termen, precum și dovada achitării taxei de timbru prin mandat poștal.
S-a arătat de asemenea, că recurenta nu a primit nicio altă citație pentru termenul din 4 martie 2009, solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel încât nu are cunoștință de ce i-a fost anulat ca netimbrat recursul, câtă vreme dovada achitării taxei de timbru a trimis-o prin poștă și nu i s-a adus la cunoștință de o eventuală suplimentare a taxei de timbru.
Apreciază contestatoarea că în speță sunt incidente dispozițiile art.317 cod pr.civilă, întrucât procedura de chemare a sa pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit dispozițiilor legale, câtă vreme la domiciliul său este tot timpul cineva acasă, fiind exclusă astfel posibilitatea îndeplinirii procedurii prin afișare.
Examinând contestația în anulare raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Verificând dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, precum și încheierile de ședință din dosarul nr.1154/232/24.12.2008 al Curții de Apel Ploiești se constată că recurenta a fost citată pentru termenul din 22 ianuarie 2009 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 4,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, procedura de citare îndeplinindu-se prin afișare, întrucât nu a fost găsită nicio persoană la domiciliu și nu s-a putut afla data când cel citat putea fi găsit.
Cu toate acestea, recurenta a luat act de termenul de judecată, precum și de obligativitatea achitării taxei de timbru, depunând la dosarul cauzei copia achitării acesteia și o cerere prin care solicita amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.
Întrucât la termenul din 04.02.2009 s-a constatat necesitatea completării taxei de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, s-a dispus amânarea cauzei la data de 04.03.2009, dată pentru care s-a îndeplinit procedura de citare conform dovezii atașate la fila 22 în aceeași modalitate ca la termenul anterior, respectiv prin afișare, în cuprinsul citației fiind inserată mențiunea obligativității completării taxei de timbru în cuantumul specificat de instanță.
De altfel și de acest termen recurenta a avut cunoștință, având în vedere că a depus concluzii scrise, precum și originalul chitanței de achitare a taxei de timbru în cuantum de 4,0 lei, dar nu s-a conformat obligației impuse de a completa taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs.
Contestatoarea nu a formulat niciun motiv care să conducă la concluzia constatării nulității procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul la care s-a pronunțat decizia atacată, astfel încât Curtea de Apel Ploiești având în vedere faptul că acesta îndeplinește cerințele prevăzute de art.88 și următoarele cod pr. civilă și cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.100 cod pr. civilă, apreciază că în cauză procedura de citare a recurentei contestatoare a fost îndeplinită potrivit dispozițiilor procesual civile.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că taxa de timbru în cuantum de 9,5 lei nu a fost achitată până la data pronunțării deciziei civile nr.199/4.03.2009, în conformitate cu dispozițiile art.19 și 20 alin.3, 4 din legea 146/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin OUG 212/2008, deși a fost citată potrivit legii cu mențiunea de a depune dovada achitării acesteia, se constată că în mod corect Curtea de Apel Ploieștia procedat la anularea ca netimbrat a recursului declarat în cauză.
Este nerelevantă depunerea unei facturi poștale în cuantum de 9,5 lei cu titlu de contravaloare - mandat poștal (fila 17 dosar 1154,-) câtă vreme aceasta nu face dovada achitării, potrivit legii, a taxei judiciare de timbru și chiar și în condițiile în care ar fi fost valabil consemnată, a fost achitată abia la data de 28.04.2009, ulterior pronunțării deciziei contestate.
Față de considerentele mai sus arătate, având în vedere că în speță nu sunt îndeplinite dispozițiile art.317 și următoarele cod pr. civilă, pentru a fi admisă contestația în anulare, Curtea de Apel o va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr.199 pronunțată la 4 martie 2009 de Curtea de Apel Ploiești formulată de contestatoarea, domiciliată în B,-,. 57,.1,. 6,. 28, Cod poștal - în contradictoriu cu intimatele, domiciliată în comuna Mari, sat, Cod poștal -, Județ D și, domiciliată în B,-,. 16,. 2,. 40, sector 2, Cod poștal -, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Elena Staicu Marilena
- - - - - -
Grefier,
Red.tehnored./CC
2.ex. 02.06.2009
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Elena Staicu Marilena