Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 521

Ședința publică de la 13 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. 290 din 23 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile, la a doua strigare se prezintă avocat pentru recurentă și avocat - ce îl substituie pe avocatul titular, lipsă fiind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina este la al treilea termen de judecată.

Avocat depune la dosar împuternicire avocațială de substituire pentru avocatul titular pentru intimata.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților asupra excepției invocate prin întâmpinare referitoare la neîncadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 304 pc.1-9 Cod procedură civilă precum și pe fondul cauzei.

Avocat arată că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pc.7 Cod procedură civilă.

Avocat precizează că, astfel cum a fost formulat recursul, corect s-a susținut prin întâmpinare nulitatea recursului, s-a făcut referire exclusiv la probele testimoniale, la înscrisurile din dosar, motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pc.7 Cod procedură civilă.

Raportat la dezvoltarea motivelor de recurs, instanța apreciază că acestea vizează nerespectarea criticilor de atribuire ce sunt susceptibile a fi încadrate în punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă și respinge excepția.

Interpelat, apărătorul recurentei învederează că recurenta locuiește în imobilul din litigiu din ianuarie 2007.

Avocat arată că nu cunoaște această împrejurare.

Pe fondul cauzei, apărătorul recurentei arată că instanța de fond și cea de apel au reținut drept unic criteriu că intimatul s-a ocupat de procurile notariale, a angajat muncitori, a obținut avizele.Nu s-a ținut cont că apartamentul a fost cumpărat de prietenul recurentei, întreținut din banii recurentei, nu putea să muncească și în Italia și să se afle și la domiciliu.Din iunie 2007 recurenta locuiește singură în apartament, intimatul are unde să locuiască.În plus, recurenta urmează să se căsătorească și nu are unde să locuiască în

Arată că recursul se încadrează în disp. art.304 pc.9 Cod procedură civilă și solicită admiterea recursului, fără obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat solicită respingerea recursului, a se constata că hotărârea Tribunalului Iași este legală și temeinică prin care s-a menținut sentința Judecătoriei Iași și prin care s-a dispus atribuirea apartamentului către pârâtul-intimat.

În plus, consideră că instanța de fond a avut în vedere toate probele administrate precum și împrejurarea că recurenta locuiește în imobil.Prin motivele de recurs chiar recurenta a recunoscut că nici pârâtul-intimat nu are o locuință dar are în altă parte unde să locuiască, însă acesta nu este singurul criteriu de atribuire.

Susține că nu sunt întemeiate criticile formulate, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. -/20.08.2009 reprezentând onorariu avocat de 1200 lei.

Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:

CURTEA DE APEL:

Prin sentința civilă nr. 4242 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -a dispus:

Admiterea excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului domiciliat in B-dul - cel --2, tronson 2. 28 si în consecință respingerea acțiunii formulata în contradictoriu cu acest parat ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admiterea in parte acțiunii formulate de către reclamanta-pârâta - domiciliata in I. nr. 34,. 555,. C. 8.29 in contradictoriu cu pârâta - cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de Avocatura din I-,. 8. B,. 2 parter.

Admiterea in parte cererii reconvenționale formulată de către pârâta-reclamantă - în contradictoriu cu reclamanta pârâtă -.

S-a constatat că părțile se află în stare de indiviziune asupra imobilului apartament situat in I. - nr. 34,. 555,. C. 8.29 compus din trei camere si dependințe împreuna cu dreptul de proprietate forțat si perpetua asupra tuturor porțiunilor din bloc, care prin natura și destinația lor sunt în folosința comuna în cota indiviza de 3.02% si dreptul de folosință pe durata existentei clădirii asupra terenului aferent în suprafață de 11,43 mp imobil in valoare de - lei.

S-a constatat că reclamantei-parate i se cuvine o cota de din imobilul supus partajării iar cealaltă cota de din imobil i se cuvine pârâtei-reclamante.

S-a constatat că reclamanta pârâta are un drept de creanță în valoare de 30794,5 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului supus partajării.

S-a constatat că parata-reclamanta are un drept de creanță în valoare de 30794,5 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului supus partajării.

S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul situat in I. - nr. 34,. 555,. C. 8.29 si în consecință s-a atribuit în natură imobilul pârâtei reclamante -.

Pârâta reclamanta - a fost obligată la plata către reclamanta pârâta a sultei în cuantum de 94513,5 lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecata efectuate de părți.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1386/03.10.2003 părțile au dobândit în indiviziune dreptul de proprietate asupra apartamentului situat in I, șos. -, nr. 34,. 555,. C,. 8. 29, compus din trei camere și dependințe împreună cu dreptul de proprietate forțată și perpetuă asupra tuturor porțiunilor din bloc, care prin natura si destinația lor sunt în folosința comuna în cota indiviza de 3,02% si dreptul de folosință pe durata existentei clădirii asupra terenului aferent in suprafața de 11,43 mp, reclamanta pârâta având o cota indiviză de din dreptul de proprietate si parata-reclamanta împreună cu fostul ei soț cota indiviza de de . Deoarece căsătoria dintre - si pârâtul a fost desfăcută prin divorț iar prin sentința civila nr. 8858 /01.08.2006 s-a reținut cu autoritate de lucru judecat ca parata reclamanta - a avut o contribuție de 100% la dobândirea cotei de din apartamentul în discuție instanța va constata că doar reclamata pârâtă - și pârâta-reclamantă - se afla în stare de indiviziune asupra apartamentului fiecare dintre ele având o cota indiviza de din imobil.

Ținând cont de faptul ca părțile au calitatea de coproprietari pe cote părți asupra apartamentului în discuție fiind în stare de indiviziune cu privire la acesta și că potrivit art. 728 cod civil nimeni nu poate fi obligat să rămână in indiviziune instanța a admis cererea de ieșire din indiviziune și a dispus ieșirea din indiviziune.

În ceea ce privește cererea părților de a se constata fiecăreia dintre ele că au un drept de creanță reprezentat de contravaloarea îmbunătățirilor instanța retine din probele administrate si anume din declarațiile martorilor audiați, si si din răspunsurile date de către părți la interogatoriul că după achiziționarea apartamentului au fost aduse îmbunătățiri acestuia constând în montarea de gresie, faianță, parchet, centrala termica, tâmplărie termopan, ușa metalica la intrare, cada tip,",efectuarea de izolații la terasă, schimbarea instalației electrice si montarea corpurilor de iluminat special. Din raportul de expertiza efectuat în cauză a rezultat faptul că valoarea totala a acestor îmbunătățiri aduse apartamentului este de 61589 lei. Fiecare parte a susținut că a suportat integral contravaloarea reparațiilor si a solicitat sa i se recunoască un drept de creanță reprezentat de contravaloarea acestor îmbunătățiri. Instanța a apreciat că cererea parților este întemeiată numai în parte pentru motivele care vor fi expuse in continuare.

Astfel martorul a declarat ca ambele părți i-au spus ca au contribuit financiar împreună la efectuarea îmbunătățirilor aduse apartamentului. In condițiile in care martora a declarat ca părțile i-au spus acest lucru in urma cu trei ani când erau finalizate deja lucrările de îmbunătățire a apartamentului si când încă nu apăruseră divergentele intre părți instanța apreciază ca aceasta declarație corespunde adevărului. Chiar daca din probele administrate in cauza si anume din declarațiile martorilor si si din răspunsurile la interogatoriu date de către reclamanta parata a rezultat faptul ca lucrările de îmbunătățire a apartamentului au fost supravegheate de către parata reclamanta - si de către familia acesteia care s-a si ocupat de procurarea materialelor necesare efectuării lucrărilor, de angajarea muncitorilor, de obținerea autorizațiilor necesare si de încheierea contractelor cu furnizori de utilități, aceasta nu duce implicit la concluzia ca lucrările de îmbunătățire au fost si suportate financiar in totalitate de către parata reclamanta. Din întregul material probator administrat reiese faptul ca ambele parti au contribuit financiar la efectuarea acestor îmbunătățiri. Astfel ușa metalica in valoare de 565 lei si membrana necesara efectuării izolației in valoare de 668 lei au fost achiziționate la data 09.10.2003 si respectiv 22.10.2003 la puțin timp de la cumpărarea de către parti a apartamentului când reclamanta pârâtă era in România. In condițiile in care in acel moment părțile se înțelegeau bine dovada fiind reprezentata tocmai de faptul ca achiziționaseră împreuna apartamentul si ca ambele erau in tara se prezuma ca au contribuit financiar împreuna la achiziționarea ușii si a membranei.

Cu privire la îmbunătățirile referitoare la montarea centralei termice, a tâmplăriei de tip termopan, la schimbarea instalației electrice, a instalației sanitare, achiziționarea căzii de tip,jacuzi" instanța retine din înscrisurile depuse la dosar si din declarațiile martorilor ca aceste îmbunătățiri au fost efectuate in perioada octombrie 2003-ianuarie 2004. Toate facturile din care rezulta achiziționarea materialelor necesare efectuării acestor îmbunătățiri sunt pe numele paratei-reclamante - iar din declarația martorilor si a rezultat faptul ca schimbarea instalației sanitare apartamentului si montarea geamurilor termopan s-a realizat de către frații paratei reclamante iar schimbarea instalației electrice a fost făcuta de către martorul care era coleg de serviciu cu fratele acesteia. Deoarece lucrările de îmbunătățire menționate anterior au fost efectuate de către frații paratei reclamante si de un coleg de serviciu al acestora in virtutea legăturii de rudenie cu parata reclamanta si fără a se percepe un preț pentru munca depusa instanța retine ca parata reclamanta are un drept exclusiv de creanța reprezentat de contravaloarea muncii prestate pentru efectuarea acestor îmbunătățiri. In ceea ce privește contravaloarea materialelor întrebuințate la efectuarea acestor îmbunătățiri instanța retine din înscrisurile depuse la dosar si anume din dovada transferurilor de bani efectuata prin serviciul ( aflata la filele 45-46 ) si din declarația martorului ca acesta i-a trimis lui si lui - la data de 17.10.2003 si respectiv 29.10.2003 sumele de 620 euro si 325 euro pentru ca reclamanta parata care se afla in România să plătească contravaloarea îmbunătățirilor. De asemenea din înscrisul depus la dosar la fila 130 rezulta faptul ca reclamanta parata i-a trimis paratei reclamante la data de 17.11.2003 suma de 1100 euro, la 09.12.2003 suma de 600 euro, la data de 22.12.2003 suma de 550 euro, la 13.01.2004 suma de 150 euro si instanța apreciază ca adevărate susținerile reclamantei parate ca aceste sume de bani au fost trimise tocmai pentru a fi plătite lucrările de îmbunătățire a apartamentului deoarece in primul rând sumele de bani au fost trimise in perioada in care s-au efectuat îmbunătățirile la apartament iar in al doilea rând pentru ca susținerile paratei reclamante precum ca banii i-au fost trimiși pentru întreținerea surorii reclamantei parate nu au fost probate, martorul audiat cu privire la aceste aspecte nefiind in măsura sa precizeze suma de bani pe care o primea parata reclamanta pentru întreținerea lui, iar o suma de 2350 de euro depășește cu mult nevoile de întreținere a unei adolescente deci se poate prezuma faptul ca banii au fost trimiși pentru efectuarea îmbunătățirilor.

Însumând sumele de bani trimise de către reclamantei parate pentru a plăti îmbunătățirile si sumele trimise de aceasta din urma paratei reclamante în același scop rezulta suma de 3205 euro pe cu privire la care instanța apreciază ca a reprezentat contribuția reclamantei parate la efectuarea îmbunătățirilor menționate anterior. Prin adunarea tuturor sumelor înscrise in chitanțele depuse la dosar de către parata reclamanta si ținând cont de faptul in lunile octombrie - decembrie a anului 2003 cursul de schimb euro-leu era cu aproximație de 3,90 ron instanța apreciază ca reclamanta parata a contribuit in proporție de 50% la achitarea contravalorii îmbunătățirilor constând in montarea centralei termice, a tâmplăriei de tip termopan, la schimbarea instalației electrice, a instalației sanitare, la achiziționarea căzii de tip,jacuzi".

In ceea ce privește îmbunătățirile constând in montarea de gresie, faianța, parchet, si montarea corpurilor de iluminat special, deși ambele parti au susținut ca au suportat integral contravaloarea lor nu au depus nici o dovada din care sa rezulte data la care au fost efectuate aceste îmbunătățiri si nici cat a reprezentat contravaloarea acestor îmbunătățiri motiv pentru care in lipsa acestor probe instanța ținând cont de faptul ca ambele parti aveau calitatea de coproprietari ai apartamentului si ca in aceste condiții lucrările de îmbunătățire trebuie efectuate cu acordul si pe cheltuiala ambilor coproprietari deoarece profita amândurora prezuma ca aceste cheltuieli au fost făcute in proporție de 50% de către fiecare parte.

de cele arătate anterior, ținând cont si de faptul ca valoarea totala a îmbunătățirilor este de 61589 lei instanța retine ca fiecare dintre parti a contribuit in proporție de 50% la efectuarea îmbunătățirilor si in consecința va constata ca fiecare parte are un drept de creanța in valoare de 30794,5 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului supus partajării.

In ceea ce privește ieșirea din indiviziune asupra apartamentului instanța retine ca acesta nu este comod partajabil in natura si ca ambele parti au solicitat atribuirea acestuia. In condițiile in care niciuna dintre parti nu locuiește in prezent in apartament, ca fiecare are o cota egala de din imobil, instanța apreciază ca singurul criteriu pe care îl poate avea in vedere la atribuirea apartamentului este reprezentat de faptul ca parata reclamanta a fost cea care a supravegheat lucrările de îmbunătățire, s-a ocupat de procurarea materialelor necesare acestor lucrări de angajarea lucrătorilor, a obținut avizele necesare efectuării lucrărilor de îmbunătățire si in consecința ii va atribui acesteia apartamentul.

Ținând cont de faptul ca potrivit concluziilor raportului de expertiza existent la dosar valoarea apartamentului fără îmbunătățiri este de - lei si ca reclamanta-parata are o cota de din imobil instanța ca urmare a atribuirii apartamentului către parata reclamanta o va obliga pe aceasta la plata unei sulte in valoarea reclamantei parate

In ceea ce privește cuantumul sultei la care va fi obligata parata reclamanta acesta se va compune din din valoarea de circulație a apartamentului fără îmbunătățiri la care se va adaugă suma de 30794, 5 lei reprezentând dreptul de creanța constând in contravaloarea imbunatatirilor aduse imobilului supus partajării recunoscut in favoarea reclamantei-parate urmând ca in final parata reclamanta sa fie obligat la suma de 94513,5 lei cu titlu de sulta.

Ținând cont de soluția de admitere in parte a cererilor parților instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 276 pr. civ. si a compensat cheltuielile de judecata efectuate de către parti.

Prin decizia civilă nr. 290 din 23 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a dispus respingerea apelului declarat de - și -, împotriva sentinței civile nr. 4242 din 4.04.2008 pronunțată de Judecătoria Iași și păstrarea acesteia.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Instanța de fond a dat o justă apreciere materialului probator administrat în cauză, motivând pe larg soluția pronunțata.

S-a reținut în mod corect că ambele părți au o contribuție egală la realizarea îmbunătățirilor, ținând seama atât de înscrisurile depuse la dosar, cât și de depozițiile martorilor.

Astfel, cu privire la centrala termică, tâmplăria de tip termopan, instalația electrică, instalația sanitară, achiziționarea căzii tip " jacuzzi" s-a dovedit că materialele au fost achiziționate de pârâta-reclamantă, însă în condițiile în care reclamanta -pârâtă - a probat că a trimis pârâtei și soțul acesteia diverse sume în valută (euro) la care se adaugă si sumele trimise de către, destinate realizării îmbunătățirilor, trebuie reținut că achiziționarea acestor bunuri s-a făcut prin contribuție comună și egală.

De asemenea, cu privire la gresie, faianță și parchet s-a reținut în mod corect că, în lipsa probelor privind data efectuării îmbunătățirilor și valoarea lor este aplicabilă prezumția că au fost realizate în cote egale, dată fiind calitatea parților de coproprietare.

Însă, o relevanță deosebită o are depoziția martorei, care a arătat că, intr-o discuție cu cele doua parti, purtata in perioada in care acestea erau in relații bune, acestea i-au spus că au contribuit financiar împreună la îmbunătățirea apartamentului, ceea ce trebuie reținut fiind că îmbunătățirile au fost realizate prin contribuția egală de ambele părți, astfel cum a reținut si prima instanță.

Concluzionând, tribunalul a reținut ca apelul paratei-reclamante privind cota de contribuție la efectuarea imbunatatirilor este neîntemeiat.

Referitor la apelul reclamantei-parate -, tribunalul a retinut ca apelanta nu a făcut dovada faptului ca mai locuiește in apartament, pentru a justifica atribuirea lui in proprietate exclusiva, dimpotrivă prin cererea scrisa adresata președintelui asociației de proprietari la data de 13.11.2008 (fila 83 dosar apel) a înstiintat ca începând cu data respectiva nu mai locuiește in acest apartament, condiții in care se va retine ca apelul este neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs - criticând-o ca nelegală și netemeinică sub aspectul atribuirii apartamentului către fără a ține cont de îndreptățirea sa la atribuire, datorită faptului că banii necesari pentru cumpărarea apartamentului au fost ai săi, materialele necesare reparării apartamentului au fost achiziționate cu banii săi, iar din ianuarie 2007 locuiește efectiv în apartament chiar dacă a avut două luni de întrerupere atestate de altfel și probator, suportând și cheltuielile de întreținere așa cum rezultă din chitanțele depuse la dosarul cauzei. Solicită admiterea recursului.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând constatarea nulității recursului ca nefiind motivat.

Examinând cererea de recurs instanța reține că recursul este motivat în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, criticile aduse deciziei recurate vizând nerespectarea criteriilor legale în materie de atribuire a bunului supus partajului prevăzute de art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, reținere în raport cu care excepția privind nemotivarea recursului este neîntemeiată.

În cauză, la atribuirea bunului nu s-a avut în vedere criteriul folosirii bunului de către recurentă și cel al contribuției recurentei la realizarea îmbunătățirilor (materie în care nu se aplică prezumția de egalitate așa cum greșit a reținut instanța de apel, aspect însă nerecurat de părți).

În consecință, instanța reține că recursul este întemeiat și urmează a fi admis în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța de apel nesocotind dispozițiile legale ale art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă vizând criticile de atribuire a bunului indus.

Se va schimba în parte sentința apelată în sensul atribuirii în natură recurentei a imobilului în litigiu cu obligarea sa la sultă.

Vor fi păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate.

Va fi menținută decizia pronunțată în apel cu privire la respingerea apelului pârâtei-reclamante -.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr.290 din 23 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o modifică în parte.

Admite apelul formulat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.4242 din 04.04.2008 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o schimbă în parte.

Atribuie în natură imobilul situat în I,-,.555,. C,.8,.29 reclamantei - pârâte -.

Obligă reclamanta - pârâtă - să plătească pârâtei-reclamante - suma de 94513,5 lei, cu titlu de sultă.

restul dispozițiilor sentinței apelate.

Menține decizia recurată în privința soluției pronunțate cu privire la respingerea apelului pârâtei-reclamante -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored

2 EX

05.01.2010

Judecator fond

Președinte:Georgeta Protea
Judecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Iasi