Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 540/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(379/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.540
Ședința publică de la 24 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr.101 din15.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata ().
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, contestatorul G, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.90752/10.03.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, avocat -, în calitate de reprezentant al intimatei (), în baza împuternicirii avocațiale nr.350.575/13.03.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 7 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recursul a fost timbrat cu suma de 15 lei, conform chitanței nr.-/1/17.02.2009, aflată la 2 dosar și a fost aplicat timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei.
Se mai învederează și faptul că s-a atașat dosarul de fond și că intimata () a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare, la data de 17.03.2009.
Contestatorul G se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de Secția 19 Poliție, la data de 06.01.2000, având CNP -.
Curtea înmânează un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimata () avocatului contestatorului
Avocatul contestatorului solicită acordarea unui termen scurt pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicată astăzi în ședință publică, arătând că partea nu a primit nici o citație în faza de recurs, că nu a reprezentat-o și la celelalte instanțe, fiind angajată doar la data de 10.03.2009, în această cale de atac a contestației în anulare.
Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine pentru a da posibilitatea avocatului contestatorului să ia cunoștință de conținutul întâmpinării comunicată astăzi în ședință publică și pentru a verifica dosarul de fond atașat la acest moment al judecății.
La strigarea cauzei la ordine, se prezintă avocat -, în calitate de reprezentant al intimatei (), în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind contestatorul
Avocatul intimatei declară că nu mai are alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor contestației în anulare de față.
Avocatul intimatei, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată, arătând că la momentul judecării recursului în dosarul nr- procedura de citare cu contestatorul din prezenta cauză, respectiv G, a fost legal îndeplinită și astfel acesta a avut posibilitatea să depună și taxa de timbru; mai mult, recursul a fost formulat și depus la instanță de către avocatul său, astfel că nu poate fi primită susținerea contestatorului, în sensul că a constatat că la momentul verificării, în perioada 14-16 ianuarie 2009, la Curtea de Apel București, dosarul nu era pe rol, deși acesta a intrat pe rolul instanței încă de la data 5.12.2008, așa cum rezultă din extrasul programului ECRIS.
Solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței seria A nr.27/23.03.2009, pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare, Curtea constată următoarele:
La data de 18.02.2009, contestatorul Gaf ormulat, în contradictoriu cu intimata (fostă ), contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.101 din 15.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-.
În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art.317 pct.1 Cod procedură civilă, contestatorul a arătat că prin decizia menționată s-a dispus anularea recursului promovat în termen legal de acesta, considerându-se că nu a îndeplinit cerințele stabilite de instanță, în sensul achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Petentul a precizat că nu a fost rea voință din partea sa, nici neglijență, ci pur și simplu nu a fost citat pentru termenul de judecată din 15.01.2009, deși în practicaua hotărârii se consemnează "procedura de citare este legal îndeplinită".
Art.317 Cod procedură civilă deschide calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva hotărârilor irevocabile, când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Prin întâmpinare, intimata (fostă ) a solicitat respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată, arătând că cererea de recurs a intrat pe rolul Curții de Apel București la 05.12.2008, astfel încât recurentul putea afla de termenul acordat și, anticipat, să timbreze calea de atac exercitată. În speță, procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanța verificând în mod special această măsură.
S-a atașat dosarul de fond, respectiv dosarul nr- al Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Examinând contestația în anulare formulată, în raport de criticile expuse de contestator, Curtea constată următoarele:
Conform art.317 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele prezentate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Unul dintre aceste motive este cel conform căruia procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
În speța de față, hotărârea atacată este irevocabilă, astfel încât îndeplinește una dintre condițiile prevăzute de art.317 alin.1 Cod procedură civilă. În acest context, nelegala citare, invocată de contestator, se raportează la termenul când s-a judecat pricina în recurs, respectiv la data de 15.01.2009.
Se observă, în cauză, cercetând dovada de îndeplinire a procedurii de citare, aflată la fila 5 din dosarul de recurs, că recurentul Gaf ost citat la adresa indicată prin motivele de recurs cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii formulate.
Cât timp partea nu s-a înscris în fals asupra mențiunilor existente în actul de procedură sus prezentat, acesta face dovada până la proba contrară. Așadar, în mod legal instanța de recurs a anulat recursul, ca netimbrat, partea în cauză neîndeplinit cerințele prevăzute de art.20 din Legea nr.146/1997.
Fiind legal citat pentru termenul de judecată din 15.01.2009, contestatorul nu mai poate invoca dispozițiile art.317 alin.1 Cod procedură civilă, întrucât contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile reglementate de textul de lege menționat.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
Întrucât contestatorul a căzut în pretenții, prin respingerea contestației în anulare, iar intimata a solicitat ca plata cheltuielilor de judecată să fie făcută de către petent, dovedită cu chitanța nr.27/23.03.2009 (reprezentând onorariu de avocat), Curtea, având în vedere prevederile art.274 alin.3 Cod procedură civilă, va obliga pe contestator la 600 lei cheltuieli de judecată, reduse, către intimată.
Măsura dispusă, cea de reducere a onorariului de avocat, s-a bazat pe împrejurarea că onorariul convenit între intimată și reprezentantul său legal este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. În plus, s-a avut în vedere că, prin reducerea onorariului de avocat, instanța nu a intervenit în convenția încheiată de intimată, în calitate de client și avocatul său, pentru că în acest fel ar fi fost încălcate prevederile art.969 Cod civil. Prin aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, instanța nu cenzurează contractul de asistență judiciară, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.101 din 15.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata (fostă ).
Obligă pe contestator la 600 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă, către intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/27.03.2009
Secția a III-a Civ. -
-
-
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona