Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA Nr.650
Ședința publică din data de 1 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait
JUDECĂTOR 3: Constanța C
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții și domiciliați în com., sat, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 44 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliați în com. sat, jud. D, pârâții, domiciliați în Târgoviște,- jud. D și domiciliat în com. jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant reprezentat de avocat din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale nr. 10/2009, lipsind recurenții pârâți G și personal, și intimații pârâți, și.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este timbrat cu 16 lei, potrivit chitanțelor nr. 20518,20517/2009 anulate la filele 15, 16 dosar și timbru judiciar de 3,00 lei.
Avocat având cuvântul pentru intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat arătând că, în ceea ce privește cotele cuvenite moștenitorilor, acestea au fost în mod corect reținute de instanța de fond și casa supusă partajului este foarte degradată existând pericolul de a se dărâma, este construită din chirpici, pereții fiind crăpați iar prin acoperiș plouă, nefăcându-se nicio îmbunătățire la acest imobil. S-au făcut expertize tehnice atât la instanța de fond cât la instanța de apel, iar concluzia experților fiind aceeași. În ceea ce privește valoarea bunurilor arată că este corect evaluată, expertiza fiind făcută de către expert chiar și în prezența intimatei plecată în străinătate.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pucioasa sub nr. 177/ 8.02.2007, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, G, și pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase
Prin sentința civilă nr.161/12.02.2008 pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanții și împotriva pârâților, G, - și, s-a dispus partajarea bunurilor rămase la decesul defuncților și -, conform încheierii de partaj din 24.05.2007 și a rapoartelor de expertiză întocmite de experții și -, după urmează: lotul 1 - primește casa cu două camere, verandă, grajdul din lut și terenul în suprafață de 830 mp, situate în comuna, sat, județul D, bunuri în valoare de 18.199 lei și plătește sultă lotului II suma de 1.514,43 lei și lotului III suma de 1.514,43 lei, lotul II -, prin moștenitori G și primește sultă de la lotul I suma de 1.514,43 lei, lotul III, prin moștenitori -, și primește sultă de la lotul I suma de 1.514, 43 lei, obligă pârâții la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul este moștenitorul cu cota de al defunctului, decedat la 28.03.1983, cota de revenindu-i numitei -, masa succesorală fiind compusă din 500 mp teren situat în comuna, sat și cota de dintr-un grajd din lut și o casă cu două camere din lemn.
Prin aceeași hotărâre s-a constatat deschisă și succesiunea defunctei -, decedată la 03.02.1993, moștenitori fiind, -, și și - prin succesorii G și, masa succesorală fiind compusă din din grajdul și masa sus - menționată.
De asemenea, s-a reținut un pasiv succesoral în sumă de 20.000 lei în anul 1983 și 30.000 lei în anul 1993 reprezentând cheltuieli de înmormântare și obiceiuri creștinești ulterioare.
. bunurilor s-a efectuat în baza prevederilor art.6739Cod procedură civilă, având în vedere că reclamantul deține o cotă mai mare de bunuri, a construit pe terenul ce face parte din masa succesorală și reținând și opinia expertului care a precizat că o partajare în natură a bunurilor ar fi greu de realizat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul și pârâții Gh.G și Gh. aceștia din urmă criticând modul de atribuire a bunurilor în sensul că locuiește în casa reținută la partaj iar Gh.G nu are o altă locuință, acesta stând în prezent la socrii săi.
Aceștia au mai arătat că, cotele moștenitorilor renunțători și moștenitorii lui, au fost atribuite reclamantului în mod greșit, iar bunurile au fost sub evaluate.
S-a mai precizat că a fost reținută o suprafață mai mare de teren, de 830 mp, fără să fie indicată categoria de folosință.
Cu privire la pasivul succesoral s-a arătat că martora, în anul 1983, când a decedat, locuia în altă comună astfel că nu avea cum să cunoască cuantumul cheltuielilor de înmormântare. Cererea nu a fost motivată în drept.
În ceea ce privește apelul declarat de, acesta a solicitat ca din sulta ce o are de achitat moștenitoarei, să se scadă cheltuielile de întreținere.
În drept s-au invocat dispozițiile art.295-296 Cod procedură civilă.
Totodată, prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului declarat de G, și.
La solicitarea apelanților G și a fost încuviințată refacerea expertizei topografice și a expertizei în construcții, fiind refăcută expertiza în construcții.
Expertiza topografică nu s-a efectuat deoarece apelanții, deși au fost încunoștințați de achitarea onorariului de 200 lei sub sancțiunea decăderii din probă, nu au înțeles să-și execute obligația astfel încât au fost aplicate dispozițiile art.170 alin.3 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 44 din 11 februarie 2009, tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate.
Pentru a pronunța astfel tribunalul a reținut că, la data de 28.03.2983 a decedat, moștenitori fiind, în calitate de fiu, cu cota de și -, în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de 1/4, conform certificatului de moștenitor nr.597/11.05.1983, masa succesorală fiind compusă din 500 mp teren loc de casă și arabil situat în comuna, județul D, o casă cu două camere și sală și un grajd din lut, situate pe terenul de 500 mp, acestea fiind edificate în timpul căsătoriei.
La data de 03.02.1993 a decedat și -, moștenitori fiind, și -, în calitate de fii, cu cota de 1/3 fiecare, renunțători fiind și, străină de succesiune fiind, potrivit certificatului de moștenitor nr.1972.
Pentru, decedat, au fost introduși moștenitorii, și. Iar pentru -, decedată, au fost introduși moștenitorii Gh. G și, aceștia culegând cotele de 1/3 ale autorilor.
Se constată așadar că au fost corect stabilite cotele moștenitorilor astfel că motivul de apel referitor la alocarea cotelor celorlalți moștenitori către reclamant este nefondat, ceilalți fiind renunțători sau străini de succesiune.
Referitor la motivul de apel prin care se contestă valoarea bunurilor, a fost refăcută expertiza construcții care a concluzionat aceeași valoare și care nu a fost contestată, iar expertiza topografică nu a mai fost efectuată deoarece apelanții nu au înțeles să achite onorariul expertului, fiind astfel decăzuți din probă.
De altfel, apelanții și G nu au avut de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză la judecata în fond a cauzei.
În ceea ce privește modul de împărțire a terenurilor,potrivit art.6739Cod procedură civilă, instanța trebuie să țină seama de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecărui moștenitor, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În acest sens, cum avea cota cea mai mare de 22/24 spre deosebire de și G care au cote de 2/24 fiecare, a construit pe terenul de 500 mp două case, a achitat impozitul pe teren și clădiri, iar terenul nu este comod partajabil, având o lățime mică, în mod corect instanța de fond a atribuit bunurile reclamantului.
Împrejurarea că locuiește în casa bătrânească nu are relevanță, cât timp aceasta nu poate fi folosită decât prin crearea unui drum de servitute greu de realizat cât timp distanța dintre casa reclamantului și gard este de 2,64.
De altfel, pârâtul, chiar dacă locuit în acea casă, nu a achitat utilitățile, acestea fiind achitate de către reclamantul.
În acest sens reclamantul a și solicitat, prin motivele de apel, ca din sulta cuvenită moștenitorilor și G să se scadă aceste cheltuieli, cerere care însă nu a făcut obiectul acțiunii la judecata în fond astfel încât nu poate fi formulată o astfel de pretenție direct în calea de atac a apelului, potrivit art.294 alin.1 Cod procedură civilă.
Un alt motiv de apel l-a constituit pasivul succesoral, apelanții arătând că martora care a precizat sumele reținute ca pasiv succesoral nu avea cum să cunoască aceste sume, afirmație care însă nu a fost dovedită și nici nu s-a dovedit existența unui alt pasiv succesoral. De astfel, nici nu a fost contestată suma, ci doar martora.
Împotriva aceste decizii au declarat recurs pârâții G și criticând-o pentru nelegalitate susținând că instanța de apel nu a stabilit în mod corect cotele care au fost atribuite moștenitorilor.
O altă critică se referă la faptul că nu s-a ținut seamă că pârâtul locuiește în casa ce a fost partajată, că a făcut îmbunătățiri la aceasta iar pârâtul G nu deține în prezent o locuință personală și trebuia să-i fie atribuit imobilul.
Susțin recurenții - pârâți că potrivit actelor existente la dosar trebuia împărțită o suprafață de 500. teren iar instanța a împărțit 830. atribuindu-i lui o suprafață mai mare, iar în ceea ce privește pasivul succesoral a fost greșit reținut.
Arată recurenții - pârâți că valoarea bunurilor supuse partajării nu a fost corect calculată, că nu a fost achitat onorariul pentru expert deoarece a fost plecat în străinătate motiv pentru care nici nu a putut lua cunoștință de raportul de expertiză construcții.
Solicită pentru motivele invocate admiterea recursului și modificarea deciziei din apel potrivit susținerilor făcute.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat, răspunzând punctul tuturor criticilor invocate de recurenți (filele 13-14 dosar recurs ).
Curtea examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate actelor și lucrărilor dosarului dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei constată că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului, respectiv actele de stare civilă, certificatul de moștenitor nr.597 din 11.05.1983 a rezultat care sunt moștenitorii defuncților decedat la data de 28.03.1983 și - decedată la 3.02.1993, cotele succesorale ce le revin acestora, precum și masa succesorală rămasă, respectiv 500 mp teren loc de casă și arabil situat în comuna, Județul D precum și o casă de locuit situată pe terenul de 500 mp.
Potrivit certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctei - a rezultat că au renunțat la succesiunea acesteia și, iar a fost străină de succesiune, celelalte cote succesorale, cum au reținut și cele două instanțe de judecată fiind corect stabilite, astfel că este nefondată critica recurenților.
Împrejurarea că pârâtul locuiește în casa bătrânească este lipsită de relevanță atâta vreme cât aceasta este într-o stare avariată de degradare și nu poate fi folosită decât prin crearea unei servituți de trecere ce este greu de realizat deoarece distanța dintre casa reclamantului și gard este de 2,64.
Din actele dosarului rezultă, dealtfel că atâta timp cât a locuit în casa bătrânească pârâtul nu a achitat utilitățile aferente locuinței ele fiind plătite de reclamant.
Referitor la terenul supus partajării, intimatul reclamant a primit în mod corect suprafața de 830 mp ( găsiți la măsurătoarea făcută de către expert ) această suprafață având în realitate 830 mp și nu 500 mp așa cum figurează înscris în Registrul agricol.
Pe de o parte, recurenții - pârâți nu au formulat nici un fel de obiecțiuni cu ocazia măsurătorilor făcute de către expert la acest teren, pe de altă parte, ei nu au fost prejudiciați în nicio modalitate, intimatul - recurent primind ceea ce i se cuvenea și nu mai mult din terenul supus partajării, astfel că și sub acest aspect criticile recurenților pârâți sunt nefondate.
Nefondată este și critica privind valoarea bunurilor partajate, ca fiind corect stabilită de către experți, dealtfel nici nu au fost formulate obiecțiuni la expertizele efectuate de către recurenții - pârâți.
Probele administrate la instanța de fond, mai exact depoziția martorei care a constatat personal cum au fost făcute cheltuielile de înmormântare, și cele cu impozite, taxe, facturi utilități, au relevat că toate au fost făcute de către intimatul - reclamant.
Dealtfel, potrivit cotelor succesorale ce le revin părților din proces, acestea trebuie să suporte pasivul succesoral, iar refuzul recurenților nu este justificat, cu atât mai mult cu cât nici nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, și nu au făcut o altă dovadă contrară celor reținute de instanță.
Rezultă, așadar, pentru considerentele mai sus expuse că recursul părților este nefundat și va fi respins, ca atare, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă recurenții - pârâți vor fi obligați să plătească intimatului - reclamant 1500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca nefondat declarat de pârâții și domiciliați în com., sat, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 44 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliați în com. sat, jud. D, pârâții, domiciliați în Târgoviște,- jud. D și domiciliat în com. jud.
Obligă recurenții pârâți G și la 100 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 1 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - -, C
Grefier,
Red.CP
Tehnored.CN
9 expl./21.10.2009
nr- Judec.
-
nr- Trib.
-;
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Marilena Panait, Constanța