Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 785/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.785
Ședința publică de la 18 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtele și, împotriva deciziei civile nr.71 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentele pârâte și, asistate de avocat și intimata reclamantă, asistată de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art.301 civ.Cod Penal coroborat cu art.303 alin. 1 Cod procedură civilă, timbrat, după care;
Avocat, pentru recurentele pârâte și, a depus împuternicire avocațială nr.33563 din 24.04.2009, chitanța nr.78 din 18.06.2009, în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat, bon fiscal nr.1 și factura nr.18 din data de 18.06.2009, în cuantum de 374,93 lei, reprezentând transport B
Avocat, pentru intimata reclamantă, a depus împuternicire avocațială nr.118, chitanța nr.- din 18.06.2009, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat și bonul fiscal nr.173/18.06.2009, în sumă de 60,01 lei, reprezentând combustibil auto.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurentele pârâte și, a solicitat, în principal, admiterea
recursului, conform motivelor scrise, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul O l t, pentru judecarea pe fond; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii apelului ca nefondat. A solicitat cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr. 1381 din 28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea certificatului de moștenitor, invocată de către pârâtele și, ca neîntemeiată.
S-a respins excepția lipsei de interes al reclamantei cu privire la capătul de cerere referitor la anularea certificatului de moștenitor, ca neîntemeiată.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtelor și, ca neîntemeiată.
S-a dispus disjungerea și judecarea separată a cauzei privind pe reclamanta, și în consecință s-a amânat pronunțarea asupra încheierii de admitere în principiu la data de 30.10.2008, iar în vederea continuară judecății a stabilit termen la data de 11.11.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că referitor la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea certificatului de moștenitor, instanța a constat că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele motive: în primul rând certificatul de moștenitor este un instrument probator care până la anularea pe calea judecătoreasă constituie dovada între moștenitori cu referire la cele ce cuprinde. Mențiunile sale pot fi contestate doar pe calea acțiunii în anulare, atât de către cei ce emit pretenții asupra succesiunii, cât si de cei care au fost prejudiciați prin eliberarea sau cuprinsul său. Între aceștia se pot afla si cei ce pretind că bunurile in proprietatea lor au fost incluse în certificatul de moștenitor și au fost recunoscute de succesibili ca provenind de la defunctul a cărui succesiune s-a dezbătut la notariatul care a eliberat certificatul de moștenitor. De aceea, o astfel de acțiune este admisibilă putând fi introdusă de o persoană care nu este succesor cu condiția să facă dovada proprietății bunului.
Față de excepția lipsei de interes a reclamantei cu privire la capătul de cerere prin care se solicită anularea certificatului de moștenitor, instanța a reținut că nici această excepție nu este întemeiată întrucât interesul reclamantei în anularea certificatului este evident, fiind justificat de dreptul de coproprietate invocat cu privire la bunurile cuprinse în masa succesorală.
Cu privire la fondul litigiului privind pe reclamanta, respectiv partajarea bunurilor coachizite, analizând materialul probator administrat instanța a constat următoarele:
Între reclamanta și autorul se susține că în perioada 1983 până la data de 29.03.2002, a existat o relație de concubinaj. La data de 29.03.2002, cei doi au încheiat o căsătorie care a fost desființată prin sentința civilă nr. 566/28.06.2004.
În ceea ce privește însă momentul începerii conviețuirii, continuitatea acesteia, dacă părțile s-au gospodărit în comun și dacă a existat o convenție cu privire la calitatea bunurilor dobândite, susținerile părților sunt contradictorii, reclamanta indicând perioada 1983 și existența unui concubinaj continuu, iar pârâtele au invocat discontinuitatea concubinajului și inexistența convenției între concubini cu privire la bunurile dobândite în perioada conviețuiri.
Instanța a apreciat însă, că susținerile reclamantei sunt combătute în mod convingător de cele constatate prin SC nr. 1023/09.10.1995, pronunțată de Judecătoria Corabia, (fila 77), având ca obiect divorț între numitul și - prin care s-a reținut că cei doi soți s-au despărțit în fapt la data de 10.04.1995, întrucât a intrat în relații de concubinaj cu altă femeie. Mai mult decât atât, din hotărârea prin care s-a desfăcut căsătoria dintre și, respectiv 566/28.06.2004, reiese că instanța a reținut în motivarea soluției, în primul rând că părțile s-au despărțit în fapt la data de 03.06.2003 și nu în ultimul rând că, anterior căsătoriei cei doi soți au trăit în relații de concubinaj, aproximativ 18 ani, și pe această perioada relațiile dintre ei nu au fost cele obișnuite, pentru că pârâta ( ) pleca din domiciliu pe perioade de timp diferite, uneori chiar și ani, după care se întorcea la reclamant ( ). De asemenea, din sentința civilă nr. 294/15.02.1988, pronunțată de Judecătoria Caracal, rezultă că între cei doi concubini, prin hotărârea menționată, s-a dispus partajarea bunurilor dobândite în perioada 1984-1986, la solicitarea reclamantei, formulată prin acțiune introdusă în septembrie 1987, ceea ce conduce la concluzia că în perioada 1986- 1988 reclamanta și numitul erau despărțiți.
Înainte de analizarea regimului juridic concret al bunurilor din litigiu, s- impus a fi făcute câteva precizări:
După cum s-a arătat în mod constant în doctrină și jurisprudență cu privire la perioada în care părțile nu erau căsătorite, raporturile patrimoniale dintre concubini, sunt guvernate de dispozițiile dreptului comun care reglementează proprietatea pe cote părți, în măsura în care este dovedită existența unei asemenea proprietăți; așadar prezumția de comunitate instituită de art. 30 din Cod familiei, cu privire la bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei, nu este aplicabilă pentru bunurile dobândite în timpul concubinajului.
Astfel, pentru a se reține coproprietatea părților asupra unor bunuri dobândite în timpul concubinajului, în afara condiției existentei unui concubinaj îndelungat, având caracter de continuitate, trebuie să existe dovezi cu privire la gospodărirea în comun precum și existența veniturilor și dovada investirii acestora în asemenea bunuri, și nu în ultimul rând existența unei convenții (chiar tacite), că sunt bunuri comune pe cote părți.
În analizarea regimului juridic concret al bunurilor din litigiu, instanța a constatat că referitor la construcțiile ridicate de către concubini, în practică și doctrină, s-a stabilit că dacă se dovedește contribuția concubinului la construirea unei case pe terenul proprietatea celuilalt concubin, chiar dacă construcția se face în scopul de a locui împreună, fiind concubini, aceasta nu este de natură să ducă la dobândirea unui drept real. Se poate dobândi doar un drept de creanță iar nu un drept de coproprietate: cel ce a construit fiind îndreptățit la despăgubiri pentru aportul său.
În cauza de față, prin acțiunea promovată și precizată, reclamanta a solicitat, astfel cum s-a menționat mai sus, partajarea bunurilor coachizite, pretinzând astfel că este coproprietară construcțiilor edificate pe terenul concubinului său. Însă, instanța a constatat că reclamanta față de bunurile din litigiu nu are un drept de coproprietate, ci doar un drept de creanță, astfel cum s-a reținut mai sus.
Împotriva sentinței civile nr. 1381 din 28.10.2008 pronunțată în acest dosar a declarat apel reclamanta, cu motivarea că: în mod nelegal s-a dispus disjungerea cauzelor conexate fără discutarea în contradictoriu cu părțile; în mod eronat și contrar probelor administrate în cauză instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată apreciindu-se că dispozițiile art. 30 Cod familie nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză în condițiile în care obiectul acțiunii îl constituie partajarea bunurilor coachizite dobândite de cei doi concubini în perioada 1983 - martie 2002 concubinaj urmat de căsătorie.
Intimatele și, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că apelanta nu a criticat regimul juridic al construcțiilor ridicate de concubini pe terenul autorului, iar probele administrate în cauză nu au dovedit contribuția reclamantei la ridicarea construcțiilor, convenția cu privire la calitatea bunurilor dobândite de a fi coachizite, scopul de a locui împreună, existența unui concubinaj îndelungat cu caracter de continuitate sau existența unei convenții că bunurile sunt comune pe cote părți.
2. Prin decizia civilă nr. 71/5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a admis apelul formulat de apelanta reclamantă domiciliată în comuna, Județul O, împotriva sentinței civile nr. 1381 din 28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimați pârâți domiciliată în localitatea C,-, -. 1,. 2,. 11, Județul și cu domiciliul în B, sector 2,-,. 20,. 2,. 4,. 77, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
pricinilor este o simplă măsură de bună administrare a justiției. În urma conexării a două pricini, nimic nu se opune, în principiu, ca în cazul în care instanța, ulterior conexării, ar aprecia că o bună administrare a justiției reclamă judecarea separată a uneia dintre cereri, să revină asupra conexării și să dispună judecarea separată.
Conform art. 125 alin. final Cod procedură civilă instanța este ținută de limitele investirii sale, determinate prin cererea de chemare în judecată.
Potrivit cererii de chemare în judecată reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele, și, pentru anularea certificatului de moștenitor eliberat de pe urma autorului decedat la 27.01.2008 și partajarea bunurilor coachizite comune dobândite în perioada 1983 - 28.06.2004 imobile și mobile, cu motivarea că din 1983 până la 29.03.2002 a trăit și gospodărit în concubinaj notoriu cu autorul dată de la care s-a căsătorit cu acesta până când la 28.06.2004 când a intervenit divorțul, perioadă în care au fost edificate o serie de construcții și s-au achiziționat o serie de bunuri mobile a căror partajare se solicită.
La data de 28.05.2008 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că bunurile menționate la pct. 2 din cererea de chemare în judecată în totalitate au calitatea și ca mod de dobândire - bunuri coachizite - dobândite de aceasta și autorul în perioada cuprinsă între anii 1983 - 29.03.2002.
Corect a apreciat prima instanță când a respins cererea de partaj promovată cu motivarea că reclamanta nu are un drept de coproprietate asupra construcțiilor ridicate pe terenul concubinului său, ci doar eventual un drept de creanță însă, ținând seama de limitele investirii instanței și pentru că aceasta nu promovat o acțiune în pretenții, cererea este neîntemeiată.
Cum în speță, prin acțiunea principală reclamanta recurentă a invocat calitatea de bunuri coachizite a construcțiilor edificate pe terenul proprietatea concubinului său și nu recunoașterea unui drept de creanță, în limitele plății făcute în contul acestor bunuri, corect prima instanță s-a pronunțat în privința acestei cereri, în limitele în care a fost învestit, făcând aprecieri numai asupra dreptului de proprietate, determinarea prin hotărâre a dreptului de creanță cuvenit recurente nefiind posibilă atâta timp cât o asemenea cerere nu a făcut obiectul acțiunii de fond, partea având la posibilitatea valorificării dreptului de creanță pe calea unei acțiuni separate.
În schimb, omisiunea de a analiza și a se pronunțe în legătură cu cererea reclamantei privind partajul bunurilor mobile solicitate prin cererea introductivă echivalează cu o nesoluționare a fondului cauzei astfel că potrivit art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul va fi admis se va desființa sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
În rejudecare prima instanță va avea în vedere că regimul comunității de bunuri dobândite în timpul concubinajului care este guvernat de dreptul comun, bunurile dobândite pe perioada conviețuirii fiind proprii sau comune ale ambilor concubini potrivit contribuției acestora la achiziționarea fiecărui bun pretins comun care aparține acestora pe cote părți, iar in urma probelor administrate va soluționa cauza sub toate aspectele care formează obiectul pricinii supuse judecății.
3. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs în termen și motivat, pârâtele și.
Criticile sunt în esență următoarele: hotărârea instanței de apel este nelegală și dată cu încălcarea disp. art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit cărora, hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, susțin că: există contradicție între dispozitiv și considerente, în sensul că din considerente rezultă netemeinicia capătului de cerere nr. 2, iar din dispozitiv rezultă că apelul este fondat și se admite pentru necercetarea aceluiași capăt de cerere, dar cu privire la bunurile mobile. De asemenea, arată că, soluția tribunalului în această privință este nemotivată, întrucât instanța de apel s-a mulțumit doar să afirme în considerente că s-ar fi omis analizarea și pronunțarea asupra cererii de partajare a bunurilor mobile.
Or, tribunalul trebuie să se pronunțe în limitele cererii de apel, aceasta rezumându-se la formularea de critici pe fondul litigiului doar la capătul 2 de cerere ce viza partajul de bunuri imobile și mobile, înțelegându-se a nu se mai solicita anularea certificatului de moștenitor. Iar, din certificatul de moștenitor, rezultă că la decesul lui, au rămas bunuri imobile, dar și mobile: autoturism și un din cupru cu instalația aferentă.
Arată prin urmare, că prin acțiune s-au solicitat și alte bunuri mobile de care pârâtele nu sunt ținute legal să răspundă, iar o parte dintre acestea nu există nici în fapt.
În concluzie, subliniază că în mod greșit a reținut instanța de apel că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii privind bunurile mobile, întrucât în realitate, a fost respinsă acțiunea în totalitate, inclusiv cererea în discuție pentru aceleași considerente vizând nedovedirea condițiilor de existență proprietății comune pe cote părți asupra tuturor bunurilor solicitate a fi partajate prin cererea de chemare în judecată.
Solicită admiterea recursului modificarea deciziei și respingerea apelului ca nefundat, sentința pronunțată în primă instanță, fiind legală și temeinică.
Invocă în drept cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
S-au depus: taxă timbru, împuterniciri avocațiale și concluzii scrise de către intimata reclamantă.
Recursul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin.1 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului de apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul și intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat.
Motivarea unei hotărâri judecătorești este o cerință ce ține de conținutul acesteia, iar nu de volum și condițiile procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.
În speță, decizia pronunțată în soluționarea apelului reclamantei conține argumentele exprimate clar și limpede care au justificat adoptarea soluției de desființare a sentinței și trimitere spre rejudecare, neconținând doar prezentarea situației de fapt și de drept reținută de prima instanță și criticile formulate prin intermediul apelului exercitat în cauză.
Prin urmare, critica referitoare la nemotivarea deciziei recurate în raport cu cerințele ce decurg din disp. art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, este nefondată.
De asemenea, este neîntemeiată și critica referitoare la existența unei contradicții între considerente și dispozitiv, întrucât instanța de apel a sistematizat criticile din apel în raport cu natura bunurilor: imobile și mobile și a analizat cu prioritate critica vizând modul de soluționare acțiunii în raport cu regimul juridic al bunurilor imobile solicitate, diferențiat în raport cu natura acestora. Or, instanța de apel, verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii în primă instanță, a reținut că soluția primei instanțe cu privire la bunurile imobile este corectă.
Trecând la analizarea criticii din perspectiva bunurilor mobile, tribunalul a constatat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, soluția de admitere a apelului, de desființare a sentinței și trimitere spre rejudecare, fiind subsumată exclusiv acestor din urmă constatări, neavând legătură și necontrazicând concluziile primei analize ce a vizat bunurile imobile.
În mod corect s-a reținut de tribunal că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii privind bunurile mobile, constatare ce a permis concluzia neanalizării pe fond a acestei cereri și a incidenței în cauză numai în această privință a disp. art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă.
Practic s-au avut în vedere considerentele primei instanțe care, după analizarea excepțiilor, a împrejurărilor ce au vizat existența și durata concubinajului, precum și după expunerea unor considerațiuni teoretice și general valabile ce privesc raporturile patrimoniale dintre concubini - tratează exclusiv acțiunea numai din perspectiva cererii vizând bunurile imobile, exprimându-se concluzia potrivit căreia reclamanta nu este coproprietara construcțiilor edificate pe terenul concubinului său, fiind doar titulara unui drept de creanță ce nu s-a solicitat în prezenta cauză și care poate fi valorificat separat cu respectarea termenului de prescripție.
Din modul de redactare a acestor considerente, care sunt de natură să sprijine și să expliciteze dispozitivul, chiar dacă în dispozitiv se face mențiunea respingerii acțiunii, rezultă că a fost analizată și s-a respins acțiunea privind capătul de cerere referitor la bunurile imobile, nefiind analizat și soluționat capătul de cerere referitor la bunurile mobile.
Susținerile din recurs ale celor două pârâte în sensul că bunurile mobile solicitate se regăsesc sau nu în certificatul de moștenitor a cărui anulare nu s-a mai solicitat de vreme ce nu s-a mai criticat în apel, nu sunt în măsură să conducă la admiterea recursului de față și la trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului în fond și nu sunt de natură să remedieze neregularitatea săvârșită în primă instanță cu privire la omisiunea de a analiza și de a se pronunța pe fond asupra cererii. Aceste susțineri vizează apărări de fond în cadrul soluționării cererii reclamantei, ce vor fi avute în vedere de instanță în rejudecare fără ca părțile să fie lipsite de vreun grad de jurisdicție.
Acestea sunt motivele pentru care, nesubzistând cazul de recurs de modificare invocat de recurente și nici motive de recurs de ordine publică în sensul disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtele și, împotriva deciziei civile nr.71 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. Jud.
2 ex/16.07.09
Tehnored.
Jud, apel
Jud. fond
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun
