Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1259

Ședința publică de la 04 2009

PREȘEDINTE: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, cu sediul în C,--7, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 324 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 616 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței solicitarea recurentei petente de judecare a cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, luând act de solicitarea recurentei petente de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Compania Națională de Ferate CFR SA reprezentată de Sucursala Regională de Ferate Caf ormulat plângere împotriva încheierii nr. 56126/24.09.2008 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară D, solicitând anularea acesteia și obligarea OCPI D să emită o încheiere de admitere.

A motivat că prin încheierea atacată a fost respinsă cererea pentru înscrierea dreptului de concesiune cu privire la imobilul situat pe teritoriul administrativ al comunei Crucii, identificat prin adresa:, Interval CF C - C, Km 311 + 465.32- 314+ 822.02 stânga și că în referatul de respingere s-a reținut în mod nejustificat că documentația cadastrală nu este completă.

A invocat dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea nr.7/1996.

Astfel s-a arătat că au fost respectate dispozițiile cuprinse în art. 13 lit. e, j, k și l din Ordinul nr. 634/2006 emis de Directorul General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În acest sens a susținut că OCPI Daa dmis în alte situații încadrarea în zonă la scara 1:1000, că Anexa nr. 14 se află în documentațiile cadastrale avizate anterior de OCPI D pentru aflată pe intervalul CF C - C; că, în planul de situație calculul suprafețelor este individualizat și că există descrieri topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare.

A învederat de asemenea, că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 48 alin 1 lit. c din Legea nr.7/1996, în sensul că imobilul este individualizat printr-un identificator unic și că este eronată argumentația OCPI cu privire la lipsa titlului de proprietate, întrucât terenul aparține domeniului public al statului conform Legii nr.213/1998 și HG 581/1998.

Prin sentința civilă nr. 618/7.04.2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea formulată de petentă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că documentația cadastrală nu a fost completată în conformitate cu art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 13 lit. e, j, k și l ale acestui articol.

Că, potrivit art. 13 lit.,documentația cadastrală cuprinde planul de încadrare în zonă. 1:2000-1:5000 și numai excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni se admite scara de 1:10000.

În cauză, planul de încadrare în zonă este la scara 1:1000, astfel că instanța constatat nerespectarea dispoziției cuprinse în art. 13 lit. e din Ordinul 634/2006.

S-a mai reținut că art. 13 lit. j dispune în sensul că măsurătorile se efectuează în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice prin metode clasice prezentate conform anexei nr. 14 și prin tehnologia prezentate conform anexei nr. 15.

Nici această dispoziție legală nu a fost adusă la îndeplinire, pentru că documentația nu cuprinde măsurători efectuate conform anexei 14 și 15 din Ordinul nr. 634/2006.

Art. 13 lit. k și l se referă la calculul suprafețelor si la descrierea topografică a punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare și într-adevăr documentația cadastrală nu se conformează acestor cerințe.

S-a constatat de asemenea, că încheierea se mai referă și la completarea documentației cu înscrisuri necesare pentru identificarea imobilului și a limitelor acestuia, pentru a se stabili dacă suprafața expertizată se identifică cu cea din actele de proprietate și dacă este domeniul public sau privat al statului.

Instanța de fond mai reținut că încheierea de respingere a avut în vedere referatul întocmit de registratorul de carte funciară pentru completarea documentației, faptul că petenta nu s-a conformat acestuia în termenul stabilit, precum și referatul de respingere prin care s-a constatat că documentația tehnică nu poate fi recepționată conform art. 62 alin 4 din Ordinul 633/2006.

În drept s-a constatat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 48 alin 1 lit. c din Legea 7/1996, în sensul că imobilul nu este individualizat printr-un identificator unic ( număr cadastral).

Tot în drept, s-a constatat că lipsește actul juridic la care se referă art. 20 alin 1 din Legea 7/1996, în baza căruia dreptul de proprietate s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil.

Împotriva acestei sentințe declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR C, care a arătat că s-au solicitat societății prestatoare alte planuri de încadrare în zonă, că această societate a convenit cu OCPI ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în celelalte documentații și că planul de amplasament a fost depus pentru a se dovedi că terenul face parte din domeniul public al statului.

Prin decizia civilă nr.324 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE SA C, împotriva sentinței civile nr. 616 din 07.04.2009 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art.48 alin.1 lit. c din Legea nr.7/1996, republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petent trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.

Dispoziția legală menționată este imperativă și nu permite derogări, finalitatea Legii nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară fiind de a asigura evidența cadastral-juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale; acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.

Împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt total irelevante în soluționarea prezentei pricini, întrucât nemulțumirile legate de refuzul oficiului de cadastru de a acorda numerele cadastrale pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, și nu pe calea plângerii împotriva încheierii date de registratorul carte funciară; în cadrul unei astfel de plângeri, întemeiate pe prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.7/1996, republicată, instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia încheierii respective prin prisma dispozițiilor legale și a înscrisurilor depuse de petent în susținerea cererii de înscriere în cartea funciară.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta Compania Națională de Ferate "CFR SA", reprezentată, prin delegare de competență de către Sucursala Regională de Ferate C, considerând-o netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs a susținut că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci doar o prezentare a situației de fapt și a motivelor de apel, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă.

Recursul este nefondat.

Din considerentele deciziei pronunțată în apel, rezultă că instanța de apel a motivat soluția de respingere a apelului, a arătat argumentele pentru care trebuie menținută sentința de respingere a plângerii formulată împotriva încheierii de carte funciară a OCPI

S-a reținut astfel că respingerea plângerii și menținerea încheierii de carte funciară prin care s-a respins cererea petentei de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară este justificată legal de neîndeplinirea cerințelor de completare a documentației cadastrale cu documentele cerute de art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Prin urmare, nu se poate reține motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr. civilă.

Instanța de apel a interpretat și aplicat corect atât dispozițiile Legii nr.7/1996, cât și ale Regulamentului de aplicare a legii aprobat prin Ordinul 634/2006, al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Potrivit art.4 din Regulament, realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor juridice cuprinde mai multe etape, între care și recepția documentațiilor cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului - registrator.

cadastrală este o etapă premergătoare și necesară pentru aprobarea înscrierii dreptului real în cartea funciară.

Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.

În speță, s-a întocmit un asemenea referat de completare, iar petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referat, ceea ce a dus la întocmirea referatului de respingere a recepției documentației.

Cum recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară, corect s-a respins înscrierea dreptului petentei în cartea funciară de către registrator.

Plângerea formulată la instanța de judecată împotriva încheierii de respingere se soluționează în cadrul unei proceduri necontencioase în care instanța verifică dacă erau întrunite toate condițiile formale pentru înscriere și cum, în speță, nu erau întrunite condițiile mai sus - arătate, corect s-a respins cererea de înscriere în formulată de petentă, astfel că nu sunt temeiuri de modificare a deciziei.

Față de aceste considerente, în baza art.312 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, împotriva deciziei civile nr. 324 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 618 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

17.11.2009

Jud.fond Fl.

Jud.apel

Președinte:Mariana Mudava
Judecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Craiova