Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1445/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2119/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1445
Ședința publică din 2.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
Grefier -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 971 din 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară Sector 4
Cauza are ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal se prezintă avocații, în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul Prahova, pe care o depune la dosar și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 38/2009, eliberată de Baroul București - ambii în calitate de reprezentanți ai recurentului reclamant; lipsește intimatul pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară Sector 4
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocații recurentului depune la dosar chitanța în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, aferente cererii de recurs, pe care instanța le anulează.
Aceștia arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul susține că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Apreciază că tribunalul a procedat greșit, pronunțând decizia în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, având în vedere că în cauzele care au ca obiect plângere privind cartea funciară, întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, această instituție nu are calitate procesuală, astfel cum s-a stabilit și prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, instanța de fond a ținut seama de această împrejurare și a respins plângerea formulată împotriva Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru lipsa calității procesuale pasive, respingând acțiunea ca neîntemeiat. A omis instanța de fond, însă, a face mențiunea că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, deși s-a ținut seama de actele emise de către această entitate.
La solicitarea instanței în sensul de a se preciza în ce constă vătămarea recurentului prin omisiunea de a se preciza denumirea instituției în contradictoriu cu care s-a pronunțat decizia atacată, avocatul arată următoarele:
În motivarea instanței de apel se arată că petentul evită să lămurească problemele cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dar trebuie reținut că însuși recurentul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată tocmai pentru rezolvarea acestor probleme.
Critică hotărârea atacată și pentru faptul că a stabilit faptul că acțiunea de față se judecă în procedură necontencioasă. În opinia sa, prevederile art. 50 din Legea nr. 7/1996 trebuie coroborate cu dispozițiile art. 336 alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă și, ca urmare, cererea se soluționează în procedură contencioasă.
Neprocedând astfel, instanța de fond a lipsit petentul de dreptul la un proces echitabil.
În mod nelegal a respins instanța de apel criticile referitoare la faptul că sechestrul asigurator menținut prin sentința penală nu a avut la bază un act legal, deoarece în materie penală nu este suficientă instituirea unui sechestru asigurator pentru indisponibilizarea unui imobil, ci este necesară constituirea unei ipoteci.
Pentru toate aceste aspecte, astfel cum sunt prezentate pe larg în motivele de recurs depuse la dosar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea în tot a încheierii pronunțate de Judecătoria sectorului 4 B în sensul respingerii cererii de înscriere în cartea funciară, formulată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Arată că solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, potrivit chitanței reprezentând onorariu avocat pe care o depune la dosar.
Avocatul susține primul motiv de recurs, încălcarea prevederilor art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, care este o chestiune de ordine publică, iar vătămarea părții pe care o reprezintă constă în lipsirea acesteia de posibilitatea de a se apăra. Astfel, dacă procesul nu se poartă în contradictoriu cu partea care pretinde un drept asupra bunului imobil în discuție, nu se poate solicita acesteia să prezinte toate documentele care au stat la baza înscrierii mențiunii în cartea funciară.
Instanța de apel nu a analizat toate criticile formulate de către petent.
Susține, în esență, că măsura asiguratorie a fost luată pentru toate bunurile aparținând, iar la acel moment, acesta nu mai deținea imobilul în litigiu, ca urmare a partajului.
Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost motivat în scris, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin încheierea de ședință din data de 02.09.2008, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de OCPI-BCF sector 4 B, iar pe fond, a fost respinsă plângerea formulată de petentul împotriva încheierii de carte funciară prin care i s-a respins solicitarea de radiere a notării privilegiului special al creditorului AVAS pentru suma de 1.320.412,42 lei asupra apartamentului nr. 64 din-,. 15, sector 4
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a avut in vedere, în ceea ce privește excepția, că in cadrul soluționării plângerilor împotriva OCPI nu se stabilește existența sau inexistența unui drept al acestuia, ci legalitatea și temeinicia încheierilor în cauză, singurele persoane care pot avea calitate într-o astfel de cauză fiind cele prevăzute de dispozițiile art.50 alin.1 din Legea nr.7/1991, respectiv persoanele interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară. În același sens este și decizia nr.LXXII/15.02.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care în recurs în interesul legii s-a stabilit că în cauzele care au ca obiect plângerile privind Cartea Funciară întemeiate pe dispozițiile art.50 din Legea nr.7/1996, OCPI nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul plângerii, prima instanță a reținut că, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.28154/6.07.1994, numita, căsătorită cu, a dobândit dreptul de proprietate asupra.64, din bd.- nr.27,.15, sector 4, B (fila 33,34), iar prin procesul verbal din 14 mai 1997 s-a instituit asupra bunurilor numitei, inclusiv asupra imobilului menționat, un sechestru asigurător (fila 47).
Prin sentința civilă nr.7948/15.10.1997, pronunțată de Judecătoria sector 6 Baf ost declarată desfăcută căsătoria încheiată între și (părinții petentului), luându-se totodată act de tranzacția părților privind partajarea bunurilor comune prin care părțile au convenit ca numitului să îi revină în deplină și exclusivă proprietate, printre altele, și apartamentul nr. 64,. 15 din- sector 4
Prin sentința penală nr.1650/20.12.2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B în dosarul nr.7787/1998 (fila 94 și următoarele), definitivă prin decizia penală nr.1811/8.10.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția I-a Penală a fost condamnată inculpata la 2 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, [. ] menținându-se sechestrul asigurator dispus prin Ordonanța Parchetului General din 14.05.1997 asupra bunurilor inculpatei. A mai fost obligată inculpata să plătească părții civile AVAB despăgubiri civile.
Prin cererea din 12.12.2007, AVAS a solicitat notarea privilegiului special al creditorului în baza titlului executoriu nr.13163, iar în data de 18.10.2007 și interdicția de înstrăinare și grevare asupra imobilului - apartament nr.64 situat în B,-,.15,.3,.6, sector 5, indisponibilizat de organul de urmărire penală prin procesul verbal de sechestru încheiat la data de 14.05.1997.
Instanța constată că bunul înscris în CF nr.22152 este indisponibilizat prin instituirea unui sechestru în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune. Cum măsura indisponibilizării a fost luată în anul 1997 de către organul de urmărire penală și menținută prin sentința penală de condamnare, înseamnă că aceasta grevează bunul indiferent de titularul dreptului de proprietate, respectiv de succesiunea acestora.
Astfel, sechestrul asigurator (art.163-166 CPP) ca drept real accesoriu, acordă titularului creanței un drept de urmărire și preferință față de ceilalți creditori.
În speță, titularul dreptului real accesoriu este, potrivit sentinței penale mai sus enunțate Agenția de Valorificare a Activelor Bancare ca urmare a unor acte normative succesive a devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. (Hotărârea nr.- privind organizarea și funcționarea AVAB abrogată de Hotărârea nr.1217/2001 la data de 17 decembrie 2001 privind organizarea și funcționarea AVAB abrogată de Hotărârea nr.837/2004 la data de 04 iunie 2004 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului).
Conform art.1 din nr.HG837/2004 AVAS se organizează și funcționează ca instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, În subordinea Guvernului.
Potrivit art.26 din Legea nr.7/1996 dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără Înscrierea În cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înțelege să dispună de ele.
(2) În aceleași condiții sunt opozabile față de terți și drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești.
(3) Titularul drepturilor dobândite prin modurile enumerate nu poate însă dispune de ele decât după ce acestea au fost înscrise în prealabil în cartea funciară.
Instanța nu a reținut argumentele petentului, în sensul că nu există un temei pentru a justifica notarea AVAS în CF a imobilului, deoarece acesta a solicitat înscrierea privilegiului său pentru a putea să își valorifice creanța, conform art.3 al art.26 din Legea nr.7/1996 mai sus enunțat.
Soluția a fost menținută de Tribunalul București care, prin decizia civilă nr.971/A/29.06.2009 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul reclamant.
Tribunalul a reținut că, în cadrul primului motiv de apel formulează critici legate de cele dispuse prin hotărârea judecătorească prin care s-a menținut expres măsura sechestrului, susținând lipsa de temei a acestei măsuri. Iar asemenea critici nu se puteau face decât în căile de atac și nu în procedura necontencioasă a plângerii împotriva încheierii Biroului de Carte Funciară fără ca pretențiile să fi fost valorificate sau supuse analizei în contradictoriu cu AVAS ca persoană interesată menționată în Cartea Funciară.
Tribunalul a mai constatat că nu numai recurgând la procedura necontencioasă a plângerii apelantul reclamant încearcă să evite lămurirea raporturilor cu AVAS ci chiar prin convențiile pe care aceasta se întemeiază, respectiv, "Tranzacția" de care s-a luat act prin sentința civilă nr.7948/15.10.1997, prin care părinții săi au dispus cu privire la bunurile sechestrate încă din 14.05.1997 în timpul urmăririi penale, urmată de Contractul de donație încheiat între tată și fiu la 28.11.2001, în aceleași condiții, acte speculative urmărind evident, sustragerea imobilului mai valoros de la urmărirea silită.
Este lipsită de temei susținerea apelantului că sechestrul n-ar fi un drept real accesoriu ci o instituție și o măsură cu caracter personal în condițiile în care Tribunalul nu poate ignora faptul că acesta este reglementat, atât în materie civilă, cât și în materie penală, ca măsură asigurătorie în vederea realizării unei creanțe dobândind caracterul unui drept real accesoriu atunci când vizează un bun urmăribil pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă cum este cazul în speță.
Prin recursul declarat de reclamant în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.5,8 și 9 din Codul d e procedură civilă, acesta a susținut că, în mod nelegal, Tribunalul a soluționat cauza în contradictoriu cu OCPI B Sectorul 4 deoarece această instituție publică nu are calitate procesuală pasivă în cauzele care au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996.
Tribunalul trebuia să soluționeze apelul reclamantului în contradictoriu cu AVAS care a figurat ca parte în fața primei instanțe și, deși viciul de procedură cu această parte nu îl privește direct pe recurent, el nu poate fi imputat acestuia, așa cum greșit arată instanța de apel, întrucât recurentul a solicitat ca judecata să aibă loc în contradictoriu cu această pârâtă, AVAS. Cum o judecată de acest fel este nelegitimă, fiind făcută cu nerespectarea formelor prevăzute de art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, consecința este aceea că se impune admiterea recursului și casarea hotărârii în vederea trimiterii spre rejudecare la aceiași instanță pentru reluarea cercetării judecătorești. Aceiași este soluția și pentru lipsa motivării asupra criticilor aduse hotărârii de fond referitoare la incidența în cauză a art. 26 din Legea nr. 7/1996.
În mod greșit, instanța de apel a reținut și că, plângerea privind cartea funciară întemeiată pe prevederile art. 50 din Legea nr. 7/1996 se soluționează printr-o procedură necontencioasă și, ca urmare, contrar Deciziei nr. LXII din 15.10.2007 a și dispozițiilor legale - art. 338 din Codul d e procedură civilă - a reținut ca inadmisibile criticile reclamantului referitoare la faptul că sechestrul asigurător menținut prin sentința penală nr. 1650/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 B nu are la bază un act legal., pe de o parte, citarea în proces a AVAS B pentru a se respecta principiul contradictorialității iar, pe de altă parte, respingând criticile recurentului ca inadmisibile, instanța de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil lipsindu-l pe reclamant de posibilitatea de a-și apăra dreptul de proprietate.
În mod greșit instanța a reținut că sechestrul este un drept real accesoriu deoarece acesta constituie o măsură asigurătorie care, în materie penală este reglementată de prevederile art. 163-166 din Codul d e procedură penală.
În materie penală, pentru indisponibilizarea unui bun nu este suficientă instituirea unui sechestru, fiind necesară luarea unei inscripții ipotecare adică constituirea unei ipoteci legale asupra imobilului respectiv, conform prevederilor art. 166 alin. 3 din Codul d e procedură penală coroborat cu art. 55 alin. 4 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare.
Potrivit art. 1746 din Codul civil, ipoteca este un drept asupra unui imobil afectat la plata unei obligații și se conservă asupra imobilului în mâna oricui s-ar afla, iar potrivit art. 1749 din Codul civil ipoteca este legală când ia naștere în virtutea unei dispoziții legale. În cazul de față nu a fost constituită o ipotecă asupra apartamentului proprietatea recurentului deoarece organul de urmărire penală nu a solicitat luarea unei inscripții ipotecare asupra apartamentului din litigiu așa cum prevăd dispozițiile art. 166 alin. 3 din Codul d e procedură penală coroborat cu art. 55 alin. 4 din Legea nr. 7/1996.
În mod nelegal instanța a reținut și că tranzacția de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 7948/1997 a Judecătoriei Sectorului 6 B și contractul nr. 2362/2001 sunt acte speculative deoarece această constatare excede cadrului procesual.
Instanța de apel nu a examinat toate motivele de apel formulate de reclamant și, prin urmare, nu a răspuns unor aspecte de fond ale litigiului cum sunt: cum poate produce efecte asupra apartamentului proprietatea sa ordonanța din 14.05.1997 a Pf ață de soluțiile pe care le-a primit ulterior, în procesul penal,; cum poate fi explicată admiterea cererii de înscriere în cartea funciară a unor drepturi asupra apartamentului proprietatea recurentului din moment ce asupra acestuia nu a fost constituită nici o ipotecă legală și nu a fost grevat de sarcini la data când imobilul a fost donat de către tatăl recurentului.
Instanța de apel nu a respectat prevederile art. 261 din Codul d e procedură civilă în ceea ce privește conținutul hotărârii pronunțate deoarece încheierea de amânare a pronunțării nu cuprinde numele avocaților care au reprezentat apelantul și nici susținerile acestora în dezbaterea apelului cu indicarea dovezilor pe care se sprijină.
În privința cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă recurentul arată că instanța încalcă dreptul de proprietate la recurentului fără ca acesta să fi dobândit vreo sarcină asupra imobilului din litigiu, iar AVAS nu avea titlu de creanță față de. Tribunalul a judecat în alte limite cu mult extinse față de obiectul judecății stabilind alte împrejurări și fapte care nu pot fi cenzurate pe cale procedurii prevăzute de Legea nr.7/1996, realizând, practic, o judecată a fondului cauzei și făcând trimitere la un act de donație care nu are legătură cu cauza, aspecte ce contravin flagrant prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care stabilește imperativ statelor semnatare să asigure părților respectarea dreptului la un proces echitabil în fața unei instanțe imparțiale și independente.
Prin soluția criticată, Tribunalul a acordat AVAS ceea ce nu s-a cerut, adică aprecierea ca fiind fraudulos mecanismul de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului proprietatea recurentului iar corectitudinea impunea instanței de control judiciar să facă deosebirea precisă și să arate că drepturile reale accesorii cunoscute în dreptul civil român sunt ipoteca și gajul pe când privilegiul este un accesoriu al unui drept de creanță și nicidecum al unui drept real.
Instanțele au confundat instituțiile juridice și câtă vreme privilegiul este o garanție afectată unei creanțe netranscrierea sau transcrierea tardivă a unui privilegiu nu poate fi opozabil terților pentru simplul motiv că nu a fost conservat conform prevederilor legii. Mai mult, privilegiul nu se poate înscrie asupra unui bun imobil pe care debitorul nu îl mai are în patrimoniul său la data când s-a născut creanța creditorului.
Recursul este nefondat.
Plângerea formulată la data de 31.01.2008 de către recurent împotriva încheierii de carte funciară din data de 19.12.2007 prin care s-a notat în Cartea Funciară a imobilului din litigiu privilegiul creditorului AVAS și interdicția de vânzare până la concurența sumei de 1.320.412.42 lei, s-a întemeiat pe susținerile potrivit cărora recurentul nu are nici o datorie față de creditorul AVAS pentru suma menționată și că acesta nu prezintă nici un titlu de creanță împotriva recurentului care a dobândit apartamentul în luna ianuarie 2002.
Acesta este cadrul procesual în limitele căruia, în mod corect cele două instanțe au soluționat plângerea cu respectarea dispozițiilor Deciziei nr. LXXII a Jc ât și ale Legii nr. 7/1996,a principiului disponibilității procesului civil și a prevederilor art.331-339 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, în mod corect, ambele instanțe au soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, și corect au statuat că, potrivit cu dispozițiile legii speciale, plângerea împotriva încheierii de carte funciară se soluționează după regulile procedurii necontencioase astfel cum aceasta este prevăzută în Cartea a III a din Codul d e procedură civilă și în cadrul căreia nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.
Soluția pe care a primit-o excepția lipsei calității procesuale pasive a fost menținută și de instanța de apel care, prin faptul că a dispus citarea în apel, a OCPI, deoarece figura în dispozitivul deciziei apelate, nu echivalează cu o recunoaștere a calității procesuale a acesteia în speța de față.
În astfel de litigii instanțele au de examinat doar legalitatea măsurii dispuse prin încheiere de către judecătorul delegat și nu au competența de a realiza o judecată asupra fondului cauzei, așa cum corect au arătat ambele instanțe prin argumentul că, prezenta cauză, neavând caracter contencios, instanța nu poate cerceta aspectele care țin de fondul pretențiilor și care nu se poate realiza decât în contradictorialitate cu partea potrivnică, AVAS.
În aceste condiții, Curtea nu a constatat o încălcare a dispozițiilor legale care guvernează această materie, ambele instanțe reținând corect că, prin sechestrul asigurător încă din 15.10.1997, și menținut, prin hotărârile penale ulterioare, bunul din litigiu a fost indisponibilizat în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune de către.
Sechestrul asigurător este o măsură asigurătorie care, în materie penală este reglementată de prevederile art. 163-166 din Codul d e procedură penală și poate viza bunurile mobile sau imobile ale învinuitului, inculpatului ori părții responsabile civilmente în scopul garantării recuperării prejudiciului produs prin infracțiune. Consecința înființării unei asemenea măsuri asigurătorii este indisponibilizarea bunului în mâinile oricărei persoane s-ar afla la data executării hotărârilor care dobândesc acest caracter, astfel că, cerințele la care face referire recurentul și care rezultă din interpretarea art. 55 din Legea nr.7/1996, luarea inscripției ipotecare, are efecte de opozabilitate doar față de terții care ar fi interesați de procurarea unui bun care este grevat de o astfel de sarcină, iar nu și față de persoana căreia îi aparținea bunul ori avânzii săi cauză, așa cum este și recurentul.
Imobilul a fost indisponibilizat anterior încheierii tranzacției dintre părinții recurentului iar măsura a fost menținută și prin sentința penală nr. 1650/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 B astfel că, în mod legal, beneficiarul acesteia a solicitat efectuarea cuvenitelor mențiuni în cuprinsul cărții funciare.
Acest aspect este indicat de instanțele precedente care, în mod corect, au statuat că nu se aduce nici o ingerință, față de situația de fapt mai sus expusă, în exercițiul dreptului de proprietate al recurentului și nici o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, explicându-se, prin considerentele expuse, tocmai legalitatea și temeinicia măsurii luate, care, a avut drept consecință mențiunea din cartea funciară, iar nu efectuarea unei examinări a fondului cauzei, așa cum susține recurentul.
Instanțele au interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, au răspuns tuturor criticilor cu a căror dezlegare au fost învestite neputând fi primită de C nici critica potrivit cu care acestea au făcut o gravă confuzie între instituțiile juridice incidente în speță.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au surprins corect, așa cum s-a arătat și mai sus, caracterul special al normelor juridice care guvernează raportul juridic dedus judecății ca fiind acelea prevăzute de dispozițiile art. 163-166 din Codul d e procedură penală iar nu normele de drept general astfel cum acestea se regăsesc în dispozițiile art. 1738-1740 din Codul Civil.
Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că recursul este nefundat și, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, 8, 9 și ale 312 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 971/A din 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a Va Civilă în dosarul cu nr- în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
GREFIER,
/ CS
Ex.2/14.01.2010
Tribunalul București Secția a Va Civilă
Jud.,
Judecătoria Sector 4
Jud.
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița
