Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 203/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 203
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Ferate C împotriva deciziei civile nr. 644 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurenta petentă Compania Națională de Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Ferate
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul recurentei petente pune concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii plângerii formulate, anularea încheierii nr. 7841 din 23.02.2009 și obligării OCPI D să emită o încheiere de admitere.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 10116/215/04.05.2009 la Judecătoria Craiova petenta Compania Națională de Ferate "CFR"SA-Sucursala Regională de Ferate Caf ormulat plângere împotriva Încheierii nr. 7841/23.02.2009 emisă de OCPI D, pe care o consideră nelegală și netemeinică.
În motivarea plângerii, petenta a susținut, în esență, între aceasta, în calitate de achizitor și SC""SA C, în calitate de prestator, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 75/2008, având ca obiect întocmirea documentațiilor cadastrare necesare intabulării terenurilor aparținând domeniului public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și concesionate de către CNCF "CFR"SA, aflate pe raza unităților teritorial-administrative, tronsonul de cale ferată Dr. Tr. S și intabularea în cărțile funciare locale, până la această dată fiind intabulate un număr de trei documentații aferente, și din Față.
Prin încheierea menționată a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară pentru următorul considerent: ".conturul incintei identificată de CFR ca aparținând lor, se suprapune peste proprietăți private, reconstituite în baza legilor fondului funciar de către Comisiile Locale ale fiecărei primării", nefiind îndeplinite prevederile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, în sensul că, "imobilul ce urmează a fi înscris în cartea funciară nu este identificat printr-un număr cadastral".
Petenta a mai precizat că OCPI D nu face dovada în nici un fel a existenței vreunei suprapuneri si ca potrivit art. 135 din Constituția României, proprietatea este publică sau privată, cea publică aparținând statului sau unităților administrativ teritoriale, în aceasta din urmă intrând căile de comunicație, iar potrivit art. 5 din Legea 18/1991, aparțin domeniului public și terenurile pe care sunt amplasate căi de comunicație. În Anexa I, pct. 10 din Legea 213/1998 se menționează: "constituie domeniul public al statului, infrastructura căilor feroviare inclusiv tunelurile și lucrările de artă ".
Potrivit art. 3 din HG 581/1998, CNCF "CFR" deține în concesiune sau în proprietate bunuri, iar conform alin. 2, infrastructura feroviară publică ale cărei elemente concrete sunt prevăzute în anexa 2 - linii ferate de circulație, suprafețele de teren pe care sunt căile ferate construite, terenurile situate de o parte și de alta a axei căii ferate de minim 20, se atribuie în concesiune CFR. Prin procesul-verbal de predare-primire ce constituie Anexa II la contractul nr. MM/224/24.01.2002, CNCF "CFR" a preluat de la, în calitate de concesionar, bunurile ce constituie între altele și infrastructura feroviară publică.
Conform art. 11, alin. 1 din Legea 213/1998 bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
Extinzând principiul conform căruia "cel ce face o afirmație trebuie să o și dovedească", OCPI D ar fi trebuit să pună la dispoziție documente din care să rezulte cu claritate suprapunerea.
Prin sentința civilă nr.10896/29 06 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova,în dosarul nr-, fost respinsă plângerea formulată de petenta Compania Națională de Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională de Ferate
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că prin încheierea de carte funciară nr. 7841/23.02.2009 emisă de OCPI D s-a respins cererea introdusă de CNCF Sucursala Regională CFR C privind intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a dreptului de concesiune a imobilului situat in unitatea administrativ teritoriala () din Față- corp7.
În condițiile în care petenta se află la prima înscriere, nefiind în situația în care se solicită înscrierea unui drept în cartea funciară împotriva unei persoane, instanța apreciat ca prezentei plângeri i se aplică regulile specifice procedurii necontencioase.
Instanța reținut că în vederea întocmirii documentației cadastrale, s-a încheiat o convenție de către CNCF SA cu C în urma căreia s-a realizat lucrarea de către persoana autorizată care a fost depusă la OCPI
Ulterior, prin încheierea nr. 7841/23.02.2009 s-a respins cererea introdusă de CNCF CFR SA cu motivarea că la dosar există depus referatul de respingerea prin care s-a certificat faptul că, documentația cadastrală nu a fost recepționată întrucât exista suprapuneri de teren cu cele care au fost reconstituite în baza legilor fondului funciar, iar ca urmare a acestui fapt imobilul respectiv nu are atribuit număr cadastral unic.
Din interpretarea dispozițiilor art.62 din Regulament rezultă că în cazul imobilelor care nu sunt înscrise în cartea funciară, fiind deci la prima înscriere, cărțile funciare se deschid numai în baza documentației cadastrale recepționate, prin care se atribuie număr cadastral, a înscrisului doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real și a certificatului fiscal sau adeverinței eliberate de primăria în circumscripția căreia se află situat imobilul.
Conform art.29 din Regulament competența de a verifica și a recepționa documentațiile cadastrale aparține inspectorului de specialitate din cadrul biroului teritorial.
În speță, s- constatat că, prin referatul din data de 19.02.2009 efectuat în dosarul nr. 7841 analizându-se cererea pentru recepția documentației cadastrale tehnice a imobilului respectiv ( situat în unitatea administrativ teritorială din - corp 7 ), inspectorul de specialitate a întocmit notă de respingere a recepționării acestei documentații deoarece conturul incintei identificată de CFR ca aparținând unității, se suprapune peste proprietățile private, reconstituite în baza legilor fondului funciar, de către comisiile locale ale fiecărei primării, iar ca urmare a acestui fapt imobilul nu are atribuit număr cadastral.
Instanța constatat că încheierea contestată este legală și temeinică sub aspectul soluției de respingere a cererii de înscriere formulată de CNCF CFR SA având în vedere dispozițiile art.17 din Legea nr.7/1996 potrivit cărora "publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același teritoriu administrativ și se realizează de către oficiile teritoriale pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora. Una sau mai multe parcele alăturate de pe teritoriul unei unități administrativ - teritoriale, indiferent de categoria de folosință, aparținând aceluiași proprietar, formează imobilul definit la art.1 alin.3, se identifică printr-un număr cadastral unic și se înscrie într- carte funciară.
În consecința faptului că documentația cadastrală nu a fost recepționată, nu s-a alocat, în conformitate cu prevederile Ordinului nr.633/2006 număr cadastral, aceasta fiind o condiție obligatorie și preliminară înscrierii în cartea funciară.
Față de cele reținute, instanța reținut că actele emise de OCPI în dosarul 7841/2009 au respectat condițiile impuse de lege și că soluția de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară este corectă, înscrierea fiind posibilă numai după recepționarea documentației cadastrale și după alocarea prealabilă a numărului cadastral.
Împotriva acestei sentințe declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR C, care a arătat că OCPID nu a făcut dovada existenței unei suprapuneri de terenuri, iar sub acest aspect, printr-un act emis de ANCPI la 23 octombrie 2008 dat spre știință OCPI, s-a tranșat modalitatea de soluționare a acestor situații, în sensul că OCPI va informa petenta de astfel de situații, cu indicarea planului parcelar. A mai susținut că nu s-au avut în vedere înscrisurile de la dosar și că nu s-a respectat Protocolul încheiat cu ANCPI.
Prin decizia nr.644 din 27 oct. 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de apelanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA-SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, împotriva sentinței civile nr.10896/29 06 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-.
S-a reținut că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art.48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petent trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.
Dispoziția legală menționată este imperativă și nu permite derogări, finalitatea legii 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară fiind de a asigura evidența cadastral-juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale; acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.
Împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt total irelevante în soluționarea prezentei pricini, întrucât nemulțumirile legate de refuzul oficiului de cadastru de a acorda numerele cadastrale pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, și nu pe calea plângerii împotriva încheierii date de registratorul carte funciară; în cadrul unei astfel de plângeri, întemeiate pe prevederile art.50 alin.2 din Legea 7/1996 republicată, instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia încheierii respective prin prisma dispozițiilor legale și a înscrisurilor depuse de petent în susținerea cererii de înscriere în cartea funciară.
Împotriva deciziei Tribunalului, a declarat recurs petenta Compania Națională de Ferate "CFR SA", solicitând admiterea recursului, cu modificarea în tot a deciziei civile, în sensul admiterii plângerii formulate, anulării încheierii de respingere și obligării OCPI D să emită o încheiere de admitere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea Funciară.
Apreciază, raportat la motivarea instanței de apel, că încheierea de respingere emisă de OCPI, deși este act administrativ, nu este supusă controlului instanțelor judecătorești de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.544/2004, ci contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr.7/1996, republicată.
În acest sens prin art.50 alin.1 din Legea nr.7/1996, republicată, este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că "încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere", care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competență se află imobilul.
S-au invocat prevederile art.304 pct.7 Cod pr. civ.
Recursul este nefondat.
Referirea instanței de apel la posibilitatea reclamantei de a-și valorifica anumite pretenții pe calea unei acțiuni în contencios administrativ și nu pe calea plângerii împotriva încheierii dată de registratorul de carte funciară, nu are în vedere fondul acțiunii cu care a fost investită instanța, având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară, plângere ce a fost analizată strict prin prisma dispozițiilor Legii nr.7/1996. Prin această referire, instanța a avut în vedere de fapt o altă nemulțumire a reclamantei legată de refuzul oficiului de cadastru de acorda numere cadastrale, și nu necompetența instanței în soluționarea plângerii.
În speță, instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.
Art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul prevede că documentația pentru intabularea dreptului de proprietate (sau a altui drept real) cuprinde printre altele planul de încadrare în zonă la scara de 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000 (lit.e) și planul de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:200 - 1:5000 - (lit.f).
Art.4 din Regulament prevede că realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor juridice cuprinde mai multe etape, între care și recepția documentațiilor cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului - registrator.
cadastrală este o etapă premergătoare și necesară pentru aprobarea înscrierii dreptului real în cartea funciară.
Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.
În speță, s-a întocmit un asemenea referat de completare prin care s-a constatat că documentația nu respectă art.13 lit.e, j, k și l din Regulament și s-a cerut petentei să completeze cu documentația cadastrală recepționată și cu atribuire de număr cadastral.
Petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referatul de completare, astfel că s-a respins recepția documentației pentru depășirea termenului stabilit prin referatul de completare și pentru neprezentarea documentelor solicitate prin referatul de completare.
Cum, recepția documentației cadastrale și acordarea de număr unic în indexul cadastral, constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară,în mod corect s-a respins cererea având ca obiect înscrierea dreptului petentei în cartea funciară, prin încheierea atacată.
Prin urmare, soluția de respingere a acestei plângeri este legală, astfel că nu se impune modificarea deciziei recurate nici în baza art.304 pct.9 Cod pr. civ.
Față de aceste considerente și în baza art.312 Cod pr. civ. urmează a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Ferate C împotriva deciziei civile nr. 644 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehn.2 ex
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Oana Ghiță