Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 205
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 578 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant asistat de avocat și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat, pentru recurentul reclamant, solicită suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă până la soluționarea plângerii penale împotriva experților și depunând note scrise în acest sens.
Intimata pârâtă se opune la suspendarea cauzei.
Instanța respinge cererea de suspendare nefiind îndeplinite dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, nefăcându-se dovada că s-a început urmărirea penală împotriva celor doi experți menționați.
Avocat, pentru recurentul reclamant, depune concluzii scrise în raport de care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii sub toate capetele de cerere, cu cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în materie de revendicare, respectiv a dispozițiilor art. 480 și art. 481 cod civil iar decizia pronunțată de această instanță este contradictorie, considerentele acesteia fiind străine de natura pricinii.
Susține că este greșită concluzia instanței de apel care a respins acțiunea în revendicare deoarece acțiunea în grănițuire este întotdeauna subsecventă celei în revendicare.
În situația în care se va stabili că intimata ocupă terenul supus litigiului, să fie obligată la despăgubiri de 6200 lei și nu la 1000 lei cum a reținut instanța de fond.
Intimata pârâtă solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțate de Tribunalul Dolj, depunând concluzii scrise în acest sens.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 18.06.2007 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar care desparte proprietățile părților și ca urmare a stabilirii liniei de hotar, pârâta să fie obligată să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa, precum și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pe ultimii 3 ani în valoare de 1000 lei, pentru lipsa de folosință a suprafeței de teren pe care i-a acaparat-o cu rea credință.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului situat în intravilanul comunei de, jud. D, în suprafață de 715 mp în T 12 P 525/2, conform nr. 709-15056/14.12.1995, cu următoarele vecinătăți: N - Ds 462, E -, S - Consiliul Local și V-A 526, pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3419/10.10.2002.
Că, între reclamant și pârâta vecină, în momentul când acesta a cumpărat terenul nu exista un gard propriu-zis, ci erau trasate numai niște semne de hotar delimitate prin câțiva bondoci de lemn și sârmă, ce erau amplasați așa de foarte mulți ani și delimitau proprietățile, iar în momentul când a cumpărat, reclamantul a refăcut și gardul ce desparte cele 2 proprietăți, însă a păstrat vechile limite de hotar și mai mult, a măsurat cu comisia și suprafața ce o posedă, neîncălcând în nici un fel proprietatea vecinilor.
Reclamantul a mai arătat că la scurt timp după aceasta, vecinii săi în lipsa sa i-au mutat gardul pe care îl amplasase el, ocupându-i suprafața de 715 mp, motivat de faptul că le aparține, deoarece a aparținut autorilor lor și în acest sens au făcut o cerere către primărie pentru a li se elibera un titlu de proprietate și pentru această suprafață de teren, cerere care a fost respinsă.
În drept, si-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 584 Cod civil și art. 600 Cod civil.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză, dar depus în apărare copia actului de donație încheiat la 19.08.1947, iar la data de 28.12.2007 a înaintat la dosarul cauzei un memoriu în care a precizat că reclamantul a cumpărat terenul de la mama unui fost judecător, actualmente avocat, care împreună cu fosta primăriță din comună a luat J din terenul său și l-au dat numitei G, mama numitului.
A precizat că reclamantul are trecut în titlul său două parcele și anume, parcela 529 și parcela 530 care însumează 0,11 ari, și dacă primăria ar măsura din nou terenul reclamantului, ar trebui să-i mai ia din el.
În scop probator, părțile au solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale, fiind audiați martorii: și G pentru reclamant și și pentru pârâtă.
A fost încuviințată de asemenea, efectuarea unei expertize tehnice, care în funcție de actele de proprietate deținute de părți să individualizeze terenul în litigiu, să stabilească dacă acest teren este ocupat și de către cine, să delimiteze terenul proprietatea reclamantului de terenul proprietatea pârâtei, să stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților, să întocmească schița și să evalueze producția obținută de pe terenul în litigiu.
Pentru efectuarea expertizei a fost desemnat expertul în cauză G, care a efectuat expertiza și a depus raportul de expertiză la dosar la 09.04.2008, raport la care reclamantul prin apărător, a formulat obiecțiuni.
A arătat că expertul a găsit o suprafață de teren mai mare la reclamant, întrucât a măsurat eronat și o suprafață rezultând din alte acte, precum și o alta care aparține fratelui acestuia, iar a solicitat ca expertul să individualizeze concret suprafața de 715 mp în litigiu, prin dimensiuni și vecinătăți, și parcelă, precum și să se stabilească dacă linia de hotar existentă între proprietățile părților este cea corectă, în funcție de actele de proprietate ale părților.
Obiecțiunile formulate au fost încuviințate de către instanță prin încheierea din 07.05.2008 și la care expertul a răspuns la 23.06.2008.
La termenul din 03.09.2008 pârâta a solicitat și instanța a încuviințat, ca expertul să individualizeze prin măsurători, dimensiuni și vecinătăți, întreaga suprafață de teren deținută de reclamant conform actelor de proprietate, expertul răspunzând prin supliment la raportul depus la 29.09.2008.
Prin încheierea din 03.09.2008 s-a dispus efectuarea unei adrese către expertul agricol C-tin, pentru evaluarea producției obținută pe ultimii 3 ani de pe terenul în suprafață de 715 mp, expertul depunând la dosar raportul de expertiză la 25.09.2008, raport la care pârâta a formulat obiecțiuni, solicitând ca expertul să indice criteriile avute în vedere la stabilirea valorii producției și ce s-a avut în vedere la stabilirea a două culturi pe teren.
Obiecțiunile formulate au fost încuviințate de către instanță la termenul din 29.10.2008, iar expertul a răspuns la 20.11.2009.
La termenul din 29.10.2008 pârâta, prin apărător, a solicitat și instanța a încuviințat efectuarea unei contraexpertize specialitatea topografie pentru individualizarea concretă a suprafeței de teren revendicată de reclamant de 715 mp, prin dimensiuni și vecinătăți, și parcelă, stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților în funcție de actele de proprietate ale acestora.
Pentru efectuarea contraexpertizei a fost desemnat expert, care a efectuat expertiza și a depus raportul de expertiză la dosar la 08.01.2009, raport la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr. 2835 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei și a fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului terenul în suprafață de 715 mp, situat în intravilanul comunei de, tarlaua 12, parcela 525/2, având ca vecinătăți: N-Ds 462, E-, S-Consiliul Local și V-A 526.
S-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului și proprietatea pârâtei între punctele A și B din schița anexă la raportul de expertul întocmit în cauză de expertul, linie marcată cu culoarea roșie, a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul mai menționat pe perioada 2006 - 2008 și a mai fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 873,4 lei cheltuieli de judecată.
Pronunțându-se astfel, instanța de fond a reținut reclamantul a invocat dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 715 mp, situat în intravilanul comunei de, tarlaua 12, parcela 525/2 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3419/10.10.2002 de BNP (fila 7), încheiat cu vânzătoarea G, care a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin reconstituire, în temeiul Legii 18/1991, conform nr. 709-15056/14.12.1995 eliberat de Comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor D (fila 194).
Pârâta a invocat, în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de reclamant în suprafață de 715 mp, actul de donație încheiat la 19.08.1947 prin care autorul său a dobândit "terenul loc de casă în suprafață de cca. 1600 mp" (fila 27).
Din depoziția martorilor audiați la propunerea pârâtei, și (filele 40, 41), a rezultat că după anul 1960 terenul a aparținut CAP - ului, fiind aferent i edificată de CAP.
Aparținând CAP - ului, terenul în litigiu a făcut obiectul legilor fondului funciar și în această situație, dovada dreptului de proprietate se face numai cu actele emise în baza acestor legi.
Nu pot fi ignorate incidența acestor legi speciale și efectele ce le-au produs, deoarece s-ar ajunge la concluzia ca oricând, orice fost proprietar, independent dacă a uzat sau nu de dispozițiile legilor speciale, va triumfa în revendicarea ordinară pentru că, cel puțin pentru anterioritate, titlul său este preferabil.
Instanța a constatat că dreptul de proprietate al autoarei reclamantului este preferabil, întrucât aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 715 mp prin reconstituire în temeiul legii speciale, conform titlului de proprietate emis la data de 14.12.1995.
Actul primar de care se prevalează pârâta în apărare, respectiv actul de donație încheiat la 19.08.1947 de autorul său, putea fi valorificat numai în cadrul procedurii speciale instituită de Legea nr.18/1991 privind fondul funciar.
Cum pârâta nu deținea un titlu de proprietate emis în temeiul legii speciale privind fondul funciar, respectiv hotărârea de validare a dreptului de proprietate și titlul de proprietate emis de Comisia Județeană D înființată în acest scop, iar reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 715 mp de la o persoană căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legii fondului funciar, instanța a constatat că acțiunea civilă în revendicare este întemeiată.
În raport de dispozițiile art. 584 Cod civil, care prevăd că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, instanța a admis și cererea în grănițuire a terenului în suprafață de 715 mp revendicat de reclamant și a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului și terenul deținut de pârâtă.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor audiați atât la propunerea reclamantului cât și la propunerea pârâtei, dar și afirmația pârâtei consemnată în încheierea de ședință din 07.05.2008, s-a reținut că pârâta a ocupat și muncit terenul în litigiu în suprafață de 715 mp, fructele terenului cuvenindu-se proprietarului, în raport de dispozițiile art. 483 Cod civil, astfel că instanța a admis și cererea în pretenții formulată de reclamant.
La stabilirea despăgubirilor, instanța a avut în vedere concluziile parțiale ale raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul C-tin (fila 95) din care a rezultat că producția anuală obținută pe terenul în litigiu este de 1875 lei.
Deși expertul a concluzionat că producția de bază totală obținută pe terenul în litigiu este de 5625 lei, instanța, având în vedere că reclamantul nu și-a majorat cuantumul pretențiilor la această valoare a stabilit că suma datorată de pârâtă cu titlul de despăgubiri este de 1000 lei, astfel cum a solicitat reclamantul prin acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta.
În motivarea apelului, reclamantul a susținut că în mod greșit a fost obligată pârâta doar la plata de 1000 lei cu titlul de despăgubiri reprezentată de contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul revendicat, întrucât potrivit concluziilor scrise depuse cu ocazia pronunțării a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză.
Reclamantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile și obligarea pârâtei la plata sumei de 6161,25, așa cum a rezultat din raportul de expertiză al expertului ing. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea formulată de reclamant, că instanța a încălcat dispozițiile art. 129 alin. ultim Cod pr. civilă, schimbând natura și obiectul cererii reclamantului.
A susținut că în mod greșit și contrar realității instanța de fond a stabilit linia de hotar, întrucât între cele două proprietăți exista gard despărțitor montat înainte de 1990 chiar de vechiul proprietar de la care reclamantul a cumpărat terenul, iar expertizele efectuate în cauză nu s-au preocupat de problemele tehnice specifice grănițuirii.
A arătat că instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere în revendicare, deși reclamantul nu a individualizat terenul, reclamantul cumpărând terenul din 2002, fără să pretindă posesia timp de peste 5 ani, iar pârâta a făcut dovada că în mod permanent și continuu a stăpânit terenul în litigiu sub nume de proprietar în baza actului autentic de donație din anul 1947 prin care tatăl său a dobândit terenul, iar familia pârâtei nu a pierdut posesia terenului niciodată.
A învederat că reclamantul a recunoscut că persoana de la care a cumpărat terenul nu a avut niciodată teren în acel loc și pe acel amplasament.
De asemenea, din motivarea hotărârii nu rezultă care au fost criteriile pe care le-a avut în vedere instanța atunci când a omologat raportul de expertiză care îl favorizează în mod nelegal pe reclamant, or, instanța trebuia să dea prioritate din punct de vedere al caracterizării titlurilor de proprietate, titlului mai întâi dobândit și anume actul de donație care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice în mod neîntrerupt, pârâta putând chiar și invoca prescripția achizitivă de 10 și 30 de ani.
A mai susținut că prin hotărâre instanța a procedat la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului și nu a dispus ceea ce a solicitat reclamantul, respectiv obligarea pârâtei să respecte un drept de proprietate preconstituit, fiindu-i încălcate pârâtei drepturile fundamentale garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la dreptul de proprietate privată.
Pârâta a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii ca nefondată.
La 05.05.2009 pârâta, a depus la dosar întâmpinare la apelul declarat de reclamant, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A arătat că apelul reclamantului nu este motivat în fapt și în drept, nu s-a arătat ce anume dispoziție s-a încălcat de instanță, cum se regăsesc criticile aduse hotărârii și cum ar trebui să fie remediate conform legii și că, că reclamantul, deși avea sarcina probei, nu a dovedit cererea de acordare a despăgubirilor.
Prin decizia civilă nr.578 din 12 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de apelantul reclamant și s-a admis apelul declarat de apelanta pârâtă.
A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și s-au respins capetele de cerere privind revendicarea și contravaloarea lipsei de folosință.
S-a stabilit linia de hotar între punctele 108-102 conform schiței anexă 1 la raportul de expertiză întocmit de expert și depus la data de 09.04.2008 (fila 58).
S-au compensat parțial cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 51,9 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei s-a reținut că este neîntemeiată critica privind încălcarea dispozițiilor art. 127 alin.6 Cod pr. civilă, instanța hotărând numai asupra numai a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății, și nu a schimbat natura și obiectul cererii reclamantului.
S-au apreciat întemeiate criticile referitoare la soluția dată capetelor de cerere în revendicare și contravaloarea lipsei de folosință.
S-a reținut că în cauză se impune a analiza concluziile celor două rapoarte de expertiză și în ce măsură acestea se coroborează și cu celelalte probe administrate de către părți.
Din raportul de expertiză efectuat de expert, rezultă că reclamantul ar trebui să dețină conform actelor de proprietate suprafața de 4273., conform actului de vânzare - cumpărare nr. 3419/2002 și 1000. conform titlului de proprietate nr.9609/2008, deci în total 5273. însă acesta deține fizic 5566., mai mult cu 293 mp. decât în actele de proprietate.
Pârâta, în apărare, a invocat că deține terenul în baza actului de donație din 19.09.1947 cu privire la suprafața de 1600. iar faptic deține 1560. mai puțin cu 40.
Din concluziile celui de-al doilea raport de expertiză a rezultat că numita G a obținut Ordinul Prefectului nr.74/1994 pentru suprafața de 6500., iar Comisia Locală i-a atribuit suprafața de 6500. într-un singur amplasament, în compensare di terenul lui, care este vecină în partea de est, lucru menționat și în schița întocmită, iar acest ordin nu a fost anulat, o suprafață de 715. fiind înscrisă în titlul de proprietate nr.709 - 15856/14.12.1995 și vândută prin contractul nr.3419/10.10.2002.
Terenul proprietatea autorului pârâtei este situat în intravilanul localității, iar suprafața terenului în limitele menționate în act este de 2380. față de cât s-a înscris în act de 1600., iar din suprafața totală de 2380. o suprafață de 820. a fost preluată de stat pentru, pârâta deținând în fapt suprafața de 1560. din anul 1990.
Apelanta pârâtă, în calitate de moștenitoare a tatălui său, a formulat încă din anul 1991 cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren, cu o parte fiind pusă în posesie, terenul în litigiu fiind stăpânit în baza actului de donație și asupra căruia nu a pierdut niciodată posesia.
Reclamantul a dobândit proprietatea prin contractul nr.3419/2002, cunoscând limitele terenului, iar împrejurarea că posedă o suprafață mai mare decât în actele de proprietate nu justifică admiterea acțiunii în revendicare, în condițiile în care elementele de hotar dintre proprietăți nu au fost modificate de pârâtă și nu a existat o uzurpare, nefăcându-se dovezi că această suprafață ar fi fost ocupată abuziv de către pârâtă din proprietatea reclamantului, or, prezumția simplă de proprietate ce decurge din titlul pârâtei este întărită de posesiunea îndelungată și legitimă exercitată de aceasta.
În schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert, acesta s-a raportat la momentul cumpărării terenului de către reclamant, cu respectarea proprietăților și a configurației terenurilor respective, linia de hotar fiind stabilită între punctele 108 - 102, iar reclamantul nu a făcut dovada întinderii suprafeței de 715. nu a dovedit faptul ocupațiunii din terenul său de către pârâtă și oricum, deține fizic mai mult teren decât în actele sale.
S-a constatat, raportat la dispozițiile art. 480 Cod civil, că nu se poate reține o cotropire a terenului de către pârâtă în detrimentul reclamantului, titlul de proprietate al pârâtei respectând vechiul amplasament al autorului său, fiind neîntemeiată acțiunea în revendicare, cât și capătul de cerere pentru despăgubiri pentru lipsă de folosință.
S-a apreciat ca neîntemeiată critica apelantei pârâte privind capătul de cerere în grănițuire, întrucât solicitarea de a se grănițui terenurile demonstrează că există un litigiu cu privire la linia de hotar existentă, iar faptul că au existat semne de hotar față de care instanța s-a putut orienta, în sensul stabilirii liniei de hotar raportat la aceste semne determinate prin schița la raportul de expertiză întocmit de expert, este firesc să în acest mod litigiul cu privire la grănițuirea prin stabilirea liniei de hotar, pentru a nu se mai perpetua conflictul existent între părți, linia de hotar urmând a se stabili între punctele 108 - 102, conform schiței anexă 1.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală - art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 480 Cod civil, în condițiile în care a făcut dovada dreptului său de proprietate, acțiunea în revendicare fiind interpretabilă, cât și dovada ocupațiunii.
S-a susținut că reținerile instanței sunt contradictorii deoarece, pe de o parte se reține ca admisibil capătul de cerere în grănițuire, iar pe de altă parte, se respinge acțiunea în revendicare precizată, hotărârea fiind motivată contradictoriu, chiar și în ceea ce privește soluția dată în acțiunea în grănițuire.
Recursul nu este fondat.
Este de remarcat în primul rând, că aprecierea instanței privind ocupațiunea, amplasamentul proprietăților, conturul acestora, constituie chestiuni de fapt și se bazează pe interpretarea probelor administrate și care nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs, după abrogarea cazurilor de casare prevăzute la pct. 10 și 11 în vechea reglementare a art. 304 Cod pr. civilă.
Raportat la starea de fapt reținută - inexistența unei ocupațiuni, faptul că reclamantul posedă o suprafață mai mare de teren decât cea menționată în actele de proprietate, conturul proprietăților, nu a fost modificat - instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 480 și următoarele Cod civil, cât și a dispozițiilor art. 584 Cod civil.
Acțiunea în grănițuire privește forma terenului care alcătuiește dreptul de proprietate al părților, și nu existența acestui drept, fiind admisibilă ori de câte ori acest contur al proprietății este contestat de către părți și când se impune stabilirea hotarului real, precum și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.
Critica privind existența unei motivări contradictorii privind soluția dată capătului de cerere în grănițuire este nefondată, instanța argumentând că nu a avut loc o modificare a hotarului, dar că se impune stabilirea judicioasă a hotarului, avându-se în vedere tocmai contestarea de către părți, hotarul fiind stabilit prin semne materiale vizibile.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă, a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 578 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
12.03.2010
Jud.apel
Fl.
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Oana Ghiță
