Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 2114/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2114 /R/2009 | |
Ședința publică din 21 octombrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos | --- - |
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor | --- - - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 370/A din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996).
La apelul nominal, la prima, la a doua și la a treia strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 16 octombrie 2009, reclamantul-recurent a depus la dosar note de ședință, la care a fost anexat timbrajul aferent recursului, acesta fiind astfel legal timbrat și copia încheierii nr. 86704 din 28 august 2009 pronunțată de C - C-N în dosar nr. 86704/2009.
Instanța constată că prin notele de ședință reclamantul-recurent a solicitat judecare cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1572/2009 a Judecătoriei Cluj -N a fost respinsă plângerea formulata de petentul - notar PU- împotriva încheierii de respingere nr.-/29.08.2008, data de OFICIUL DE cadastru C - BIROUL DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA C in dosarul nr.-/2008, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin încheierea de respingere nr. -/29.08.2008, dată de OFICIUL DE CADASTRU C - BIROUL DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA C în dosarul nr. -/2008, s-a respins cererea petentului, reținându-se că, contractul autentic cărui intabulare s- solicitat nu era opozabil tuturor coproprietarilor vânzători.
Instanța a reținut că prin actul de apartamentare și contractul de vânzare-cumpărare autentificat de sub nr. 1143/13.09.2005, a rezultat că acest act a fost încheiat între Asociația de proprietari din Mun. C-N,-, în calitate de copartajantă și vânzătoare si G, respectiv, in calitate de cumpărători.
Prin actul de apartamentare și contractul de vânzare-cumpărare autentificat de sub nr. 1143/13.09.2005 părțile au convenit ca din uscătorul de la scara 3 să se creeze un nou apartament, cu număr topo nou 24214/C/XXXI, compus din 1 cameră cu suprafață de 14,73 mp, cu nr. cadastral 7149/XXXI, care devine apartamentul 31, prin care părțile indivize comune ale apartamentelor din bloc se diminuează si care se vinde în schimbul unui preț de 20.000 lei. Apartamentul fost vândut de către Asociația de Proprietari și nu proprietarii apartamentelor care dețin cotele părți din uscătorie, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 22 din Legea nr. 7/1996 și plângerea fost respinsă.
Prin decizia civilă nr. 370/A/16 iunie 2009 Tribunalului Cluja fost respins apelul declarat de către petentul împotriva sentinței civile nr. 1572/09.02.2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în întregime.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că uscătoria face parte din părțile indivize comune a întregului imobil de locuințe și nu doar a unei scări.
Din acest motiv, la vânzarea cumpărarea unei uscătorii trebuie obținut acordul tuturor proprietarilor din imobilul bloc de locuințe și nu doar a proprietarilor de pe scara unde este situată uscătoria.
Prin urmare, la fel ca și judecătoria, tribunalul a apreciat că OCPI Cap rocedat în mod corect refuzând intabularea drepturilor în baza contractului de vânzare cumpărare redactat de către petent, acesta nefiind opozabil tuturor proprietarilor din condominiu.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal petentul, solicitând reanalizarea cazului.
În motivarea recursului s-a arătat că respingerea intabulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1143/13.09.2005 reprezintă un abuz și o depășire a competențelor, deoarece potrivit art. 53 din Legea nr. 36/1995, actele notariale care reprezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate la cerere sau din oficiu cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date ce fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor.
Recurentul a apreciat că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară trebuia să sesizeze notarului erorile constatate și acestea puteau fi remediate printr-o încheiere de rectificare, fără a se ajunge în instanță.
Totodată, recurentul a considerat că funcționarii de la cartea funciară și-au depășit atribuțiile și au influențat instanțele de judecată pentru a da sentințe netemeinice și nelegale.
În drept au fost invocate disp. art. 45 alin. 3, art. 53, art. 87 și 89 din Legea nr. 36/1995.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul principal de recurs invocat de recurent vizează faptul că respingerea intabulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1143/1309.2005 reprezintă un abuz și o depășire a competențelor Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Curtea apreciază că această critică este nefondată, deoarece respingerea cererii de intabulare s- făcut cu respectarea disp. art. 22 din Legea nr. 7/1996. Contractul de vânzare-cumpărare a unei uscătorii a fost încheiat între Asociația de Proprietari- cumpărătorii G și. Cum corect au reținut instanțele de fond, acest contract nu este încheiat de către toți coproprietarii uscătoriei și aceștia nu au mandatat asociația de proprietari să-i reprezinte la încheierea actului notarial respectiv.
Art. 53 din Legea nr. 36/1995 privind organizarea activității notariale, prevede că ctele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților, dacă lucrurile cuprind date care fac posibila îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părților se prezuma dacă, fiind legal citate, nu-si manifesta opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face mențiune pe toate exemplarele actului.
Această dispoziție legală vizează îndreptarea erorilor materiale din actele încheiate de către notar și nu este incidentă în prezenta cauză. În ipoteza în care domnul notar constatat o greșeală materială, putea, din oficiu sau la cererea unei părți, s-o îndrepte. Ulterior îndreptării erorii materiale, avea posibilitatea să înregistreze o altă cerere de intabulare contractului dacă aprecia că aceasta este soluția legală.
Verificarea soluționării plângerii împotriva încheierii de carte funciară se face raportat la actele depuse odată cu cererea de intabulare, potrivit disp. art. 73 alin. 2 din Ordinul nr. 633/2006 emis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Având în vedere dispozițiile legale arătate ți materialul probator administrat, curtea apreciază că în mod corect a fost respinsă cererea de intabulare.
Or, recurentul nu aduce nicio critică soluționării plângerii împotriva încheierii de respingere cererii de intabulare ori deciziei pronunțate în apel, ci invocă dispozițiile din legea privind activitatea notarială vizând îndreptarea erorilor materiale dintr-un act notarial.
Raportat la disp. art. 22 și urm. din Legea nr. 7/1996, precum și art. 72 și urm. din Ordinul nr. 633/2006 emis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, curtea constată că dispozițiile legale incidente în această cauză au fost corect aplicate atât de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, cât și de instanțe.
Curtea constată că recurentul nu a indicat nici un motiv de casare sau de modificare prevăzut de art 304 Pr.Civ. însă motivele indicate pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. respectiv greșita aplicare legii.
Prin urmare, curtea constată că nu este incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. situație în care, potrivit disp. art. 312 Cod proc.civ. va respinge ca nefondat recursul petentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva deciziei civile nr. 370/A din 16 iunie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor
- - - - - - -
GREFIER
TARȚA
Red. dact. GC
4 ex/16.11.2009
Jud. apel:,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor