Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 276/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.276

Sedința publică din 13 martie 2008

PREȘEDINTE: Daniela Calai

JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu

JUDECĂTOR: G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 289/A/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul C-S, având ca obiect plângere împotriva încheierii de

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâtul intimat.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța a pus în discuție faptul că, încă de la prima instanță, C-S a invocat lipsa calității procesuale pasive, aducând la cunoștința reclamantului recurent faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție Bas tabilit că această instituție nu are calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze.

Reclamantul recurent a lăsat la aprecierea instanței soluția privind lipsa calității procesuale pasive a IC -S iar, pe fond, a solicitat admiterea recursului și notarea acțiunii pentru a nu se mai înstrăina din imobilele ce fac obiectul partajului.

CURTEA

Deliberând constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 4353/2007 dată de I C-S - Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Caf ost respinsă cererea formulată de reclamantul în sensul notării în cartea funciară a interdicției de înstrăinare a unor imobile.

Plângerea formulată de reclamant împotriva încheierii a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 1447/12.09.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul I C-

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, apelul fiind respins de Tribunalul C-S prin Decizia civilă nr. 289/A/20.12.2007.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând afirmate erori săvârșite în soluționarea plângerii sale și referindu-se la procese anterioare ce au avut ca obiect imobilele în litigiu.

Pe cale de întâmpinare, intimatul a invocat lipsa calității sale procesuale pasive având în vedere faptul că Oficiul nu urmărește, soluționând cererea, realizarea vreunui drept sau interes propriu cât și Decizia civilă nr. LXXII prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut lipsa calității sale procesuale pasive.

Pe fond a solicitat respingerea recursului, cererea reclamantului nefiind dovedită în sensul art. 1169 Cod civi.

În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivul de ordine publică prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă raportat la art.50 din Legea nr. 7/1996, invocat din oficiu de către C, și de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat de pârât este întemeiat pentru următoarele considerente ce în continuare vor fi relatate.

Potrivit art.50 din Legea nr. 7/1996, "Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum șicelorlalte persoane interesatepotrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

(2) Încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la biroul teritorial. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial și se va înscrie din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.

(3) Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu apel.

(4)Hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului teritorial d e către instanța care s-a pronunțat ultima asupra fondului.

(5) Înscrierea făcută în temeiul acestei hotărâri judecătorești își produce efectele de la înregistrarea cererii de înscriere la biroul teritorial.

(6) În cazul respingerii plângerii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, notările făcute se radiază din oficiu."

De asemenea, art.22 alin.1 lit.a din Legea nr. 7/1996 stabilește că "înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută".

Din economia acestor reglementări se constată că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu poate fi "persoană interesată" în sensul legii, pentru că nu justifică un interes legitim și personal în plângerile de carte funciară, nefiind întrunită, astfel, o condiție esențială pentru a fi parte în proces.

Pe de altă parte, potrivit art.20, 22, 47 și 50 din Legea nr. 7/1996, sintagma "persoană interesată" poate fi definită ca fiind persoana în favoarea sau împotriva căreia urmează să se încuviințeze întabularea, înscrierea provizorie a unui drept tabular, radierea sau îndreptarea înscrierii unui drept tabular ori notarea unui drept personal sau de creanță.

Or, între Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și titularii drepturilor înscrise în cartea funciară ori care formează cereri de înscriere în cartea funciară nu se raporturi juridice cu caracter civil în legătură cu imobilele evidențiate în CF, ci Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară exercită doar atribuțiile conferite de lege, neavând calitatea de parte în procedura contencioasă declanșată prin formularea plângerii împotriva încheierii de CF.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin Decizia civilă nr. LXXII din 15 octombrie 2007, admis recursul în interesul legii și a stabilit că în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art.50 din Legea nr. 7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.22 și 50 din Legea nr. 7/1996 și art.129 Cod procedură civilă, atât Judecătoria cât și instanța de apel aveau obligația de a pune în discuție constituirea corectă a cadrului procesual, sub aspectul necesității introducerii în cauză a persoanelor interesate, respectiv a persoanelor înscrise în cartea funciară ca titulari de drepturi asupra imobilelor în legătură cu care reclamantul a solicitat notarea interdicției de înstrăinare.

Pentru aceste considerente care fac inutilă examinarea criticilor formulate de recurent, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1, 2, 3 și 5 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă instanța va admite recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 289/A/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- și va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 1447/12.09.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-, urmând trimite cauza la Judecătoria Caransebeș pentru rejudecarea plângerii formulate de reclamant împotriva Încheierii nr. 4353/20.07.2007 emisă de I C-S - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 289/A/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 1447/12.09.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr- și trimite cauza la Judecătoria Caransebeș pentru rejudecarea plângerii formulate de reclamant împotriva Încheierii nr. 4353/20.07.2007 emisă de I C-S - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 MARTIE 2008.

Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu

- - - - G -

Grefier

- -

RED.Ș/13.03.2008

DACT.S/2ex/14.03.2008

INST.APEL---Tribunalul C-S

INST.FOND--Jud.

Președinte:Daniela Calai
Judecători:Daniela Calai, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 276/2008. Curtea de Apel Timisoara