Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 322/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.322
Ședința publică de la 01 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 3: Adriana Elena
GREFIER: -
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul și pe intimatul, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) împotriva deciziei numărul 278 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurentul și avocat pentru intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de judecată că dosarul - în calea de atac a recursului este la al doilea termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul solicită admiterea recursului și modificarea soluției pronunțată de Tribunalul Iași în sensul admiterii plângerii. OCPI Iaî nscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate a lui dobândit în baza Ordonanței de adjudecare nr. 16182/1999 asupra imobilului compus din 2500 mp teren, o casă de locuit cu 6 camere și anexe. Acest drept de proprietate a fost înscris asupra imobilului din I,-, care este proprietatea recurentului.
OCPI Iaf ăcut această înscriere doar pe baza Ordonanței de adjudecare, fără nicio documentație cadastrală și nu a observat că imobilul descris în Ordonanța de adjudecare nu este identic cu imobilul descris în Cartea Funciară.
În mod greșit instanța de judecată a respins plângerea numitului împotriva încheierii de înscriere în Cartea Funciară cu motivarea că înscrierea dreptului de proprietate a lui s-a făcut conform documentației cadastrale pe care recurentul ar fi întocmit-o, nemaifiind necesară o altă documentație a adjudecatarului
În- sunt două cărți funciare distincte cu terenuri și construcții distincte, astfel că era obligatorie o documentație cadastrală a imobilului adjudecat.
În Ordonanța de adjudecare este descris foarte clar că părți în vânzarea silită imobiliară au fost în calitate de creditor și în calitate de debitor iar în calitate de deținător al imobilului urmărit situat în I,-.
La data adjudecării în anul 1999 nici debitorul și nici deținătorul imobilului nu erau proprietarii tabulari al vreunei părți din imobilul supus executării silite, era obligatoriu ca adjudecatarul să întocmească documentația de carte funciară a imobilului adjudecat, pentru a se putea stabili identitatea acestora.
În concluzie solicită avocat admiterea recursului cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimatul apreciază ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond. OCPI I și-a îndeplinit obligațiile de a înscrie un drept de proprietate consfințit printr-o hotărâre judecătorească. Indiferent de ce anume solicită recurentul legat de acel imobil,și dacă consideră că au un drept de proprietate acolo, precizează apărătorul că au deschisă calea revendicării. În cazul de față OCPI I nu și-a putut depăși competențele și au înscris dreptul de proprietate a lui în baza unui act de adjudecare și în baza unei sentințe judecătorești.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 8240/27.06.2008 Judecătoria Iași dispune:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimatul și împotriva încheierii nr.25007, pronunțată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară I la data de 25.03.2008, în dosarul nr.25007/20.03.2008.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea petentului privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
În fapt, la data de 03.12.1999, prin sentința civilă nr.16182, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr.18739/1998, creditorul și-a adjudecat, în schimbul prețului de 20.000.000 ROL, imobilul situat în I,-, compus dintr-o casă de locuit construită din cărămidă și acoperită cu carton asfaltat, alcătuită din șase camere, din care 3 cu destinație de locuință, bucătărie, pod, baie, un grajd de vite în stare degradată, o anexă cu 2 camere, precum și suprafața de teren de 2500. Acest imobil era, potrivit sentinței civile nr.16182/1999, proprietatea debitorului.
Hotărârea judecătorească obținută de creditor a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului formulat de către debitor, fiind învestită cu formulă executorie.
Ulterior, prin sentința civilă nr.12336, pronunțată la 20.09.2000 de către Judecătoria Iași, în dosarul nr.3332/2000, instanța a constatat perfectarea, prin acte succesive, a vânzării imobilului din I,-, mai întâi între - și, pe de o parte, și, pe de altă parte, ulterior între numita și, pentru ca, în final, imobilul să fie vândut de fiului său,.
Această constatare a transmisiunii succesive a dreptului de proprietate nu este de natură, însă, să înlăture efectele sentinței civile nr.16182/1999. Acțiunea în constatarea unui drept, reglementată de art.111 Cod procedură civilă, este calea prin care reclamantul solicită instanței numai să constate existența unui drept subiectiv al său ori inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de executare silită și neconstituind titlu executoriu. Prin urmare, constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în I,-, de către debitorul de la tatăl său nu a desființat dreptul de proprietate al creditorului, dobândit în urma parcurgerii procedurii legale a adjudecării, ci a întărit dreptul în patrimoniul acestuia din urmă, confirmând calitatea de proprietar al debitorului cu privire la bunul supus executării silite.
Mai mult, instanța constată că imobilul adjudecat a fost individualizat prin întocmirea, de către debitor, a documentației cadastrale necesare obținerii numărului cadastral provizoriu pentru înscrierea cu caracter nedefinitiv în Cartea Funciară. Această documentație a fost realizată în vederea intabulării dreptului de proprietate, conform sentinței civile nr.12336 din 20.09.2000. Prin urmare, nu se impunea refacerea documentației, nici efectuarea unei expertize topografice pentru identificarea imobilului adjudecat, la momentul solicitării acestuia de înscriere a dreptului său de proprietate, atât timp cât imobilul cu privire la care s-a făcut înscrierea este cel intabulat inițial pe numele debitorului, iar nu o altă suprafață de teren, deținută de altă persoană (de pildă, fratele debitorului, ).
Prin prezenta plângere, petentul a contestat legalitatea înscrierii dreptului de proprietate al intimatului cu privire la imobilul compus din suprafețele de 464,33. 277,60. și 498,07. precum și din construcțiile situate pe respectivele suprafețe.
În drept, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.71996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare.
Cu privire la cauza dedusă judecății, instanța reține că încheierea nr.25007, dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I la 25.03.2008, în dosarul nr.25007/2008, este legală și temeinică, dreptul de proprietate al intimatului fiind înscris pe baza actului prin care s-a constituit, respectiv sentința civilă nr.16182 din 03.12.1999, definitivă și irevocabilă, și împotriva celui care, la data înregistrării cererii, era înscris ca titular al dreptului de proprietate, petentul (conform art.20 și 22 din Legea nr.7/1996).
Mai mult, instanța constată că, potrivit art.26 alin.1 din Legea nr.7/1996, dreptul de proprietate este opozabil față de terți, fără înscriere în cartea funciară, dacă provine din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune, dreptul urmând a fi înscris, în prealabil, dacă titularul înțelege să dispună de el. Prin urmare, creditorul intimat nu era obligat să-și înscrie dreptul dobândit prin adjudecare în cartea funciară pentru a fi opozabil debitorului, înscrierea realizându-se atunci cât intimatul a dorit să înstrăineze dreptul de proprietate (ceea ce s-a și întâmplat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.963, la data de 17.04.2008, de către Notarul Public ).
În lumina considerentelor de mai sus și constatând îndeplinirea cerințelor prevăzute de art.48 din Legea nr.7/1996, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea.
De asemenea, va respinge și cererea de obligare petentului a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constând că acesta din urmă nu a căzut în pretenții, conform art.274 Cod procedură civilă, nici nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.
Nu în ultimul rând, față de principiul disponibilității, instanța va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 278 din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins apelul formulat de petentul împotriva sentinței civile nr. 8240 din 07.06.2008, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce fost păstrată. A fost respinsă totodată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
criticile aduse de apelant hotărârii instanței de fond vizează pe de o parte calitatea de titular al dreptului de proprietate a intimatului și pe de altă parte inexistența unei identități între imobilul adjudecat și cel dobândit în proprietate de apelant prin sentința civilă nr. 12336/20.09.2000.
Analiza de către instanța de control a celor 2 critici aduse se grevează pe situația de fapt corect reținută de instanța de fond.
Dreptul de proprietate asupra imobilului situat în I, strada - nr. 71 intrat în patrimoniul intimatului în baza sentinței civile nr. 16182/3.12.1999 pronunțată de Judecătoria Iași, ca efect a urmăririi silite asupra bunurilor imobile. Prin această sentință s-a adjudecat asupra creditorului imobilul în litigiu, proprietatea debitorului. Recursul declarat împotriva acestei sentințe civile a fost respins de Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 1371/9.08.2000.
Efectele ordonanței de adjudecare sunt reglementate de legiuitor în textul art. 560 alin 2 Cod procedură civilă în vigoare la momentul pronunțării sentinței civile nr. 16182/3.12.1999. Potrivit acestuia " În privința transmiterii dreptului de proprietate și folosință asupra persoanei adjudecatarului această ordonanță are efect retroactiv din momentul chiar al depunerii prețului". Interpretarea sistematică a acestui text de lege conduce apodictic spre concluzia unei reglementări prin mijlocirea acestuia a momentului de la care operează transmiterea dreptului de proprietate și folosința independent de existența sau nu a unei executări fundamentată pe puterea ordonanței de titlu executoriu.
Dispozițiile legale invocate de apelant în susținerea punctului său de vedere respectiv art. 558 Cod procedură civilă statornicesc purgarea imobilului vândut silit de toate sarcinile și transmiterea către adjudecatar liber de orice privilegiu sau ipoteci consimțite de către debitor sau autorii lui. dat de apelant nu-și găsește corespondent în intenția legiuitorului la edictarea normei cu atât mai mult cu cât textul ce-i succede și a fost deja analizat reglementează expres momentul la care operează transmiterea dreptului de proprietate.
Stabilite fiind efectele ordonanței de adjudecare pronunțată de Judecătoria Iași la data de 3.12.1999 sub imperiul legislației atunci în vigoare, tribunalul are a analiza în procedura reglementată de Legea nr. 7/1996 putința părților de a face discuții relative la fondul dreptului pretins transgresat.
Potrivit alin 3 al art.20 din Legea nr. 7/1996 hotărârea judecătorească definitivă sau irevocabilă sau în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative, va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale dacă sunt opozabile titularilor. prin încheiere de către registrator este condiționată de îndeplinirea unor cerințe impuse înscrisului și care sunt înserate în textul art. 48 alin 1 din Legea nr. 7/1996.
În procedura intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate, în speță, este necesară doar o verificare formală în privința caracterului irevocabil și opozabilității hotărârii judecătorești pe care cererea se fundamentează. Este în căderea instanței să analizeze prin mijlocirea plângerii formulate în temeiul art. 50 din Legea nr. 7/1996 doar aspectele relevate. Dincolo de aceste limite litigiul transcede pe tărâmul substanței dreptului a cărei analiză nu este îngăduită de dispozițiile de principiu cuprinse în Legea nr. 7/1996.
În contextul juridic relevat punerea în antiteză a ordonanței de adjudecare și a sentinței civile nr. 12336/20.09.2000 pronunțată de Judecătoria Iași nu este numai oțioasă ci și nepermisivă instanței prin calea aleasă de petentul apelant. De altfel, așa cum corect a reținut și instanța de fond pronunțarea sentinței civile nr. 12336/20.09.2000 a Judecătoriei Iași nu vine decât să consolideze dreptul intimatului, creditor în raportul juridic obligațional.
Relativ la cel de-al doilea motiv de apel, tribunalul are în vedere primordial limitele investirii instanței prin plângerea formulată. Aceasta este întemeiată pe dreptul, ulterior pronunțării ordonanței de adjudecare, obținut de petent în anul 2000 asupra unei părți din imobilul situat în I,- prin sentința civilă nr. 12336/20.09.2000. Arată petentul că ultima hotărâre judecătorească indică cine este adevăratul proprietar al imobilului.
Rezultă așadar din motivarea plângerii formulate că aspectul litigios este dat de calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra unei părți din imobilul situat în I,-, parte cu privire la care nu au existat divergențe sub aspectul corectei sale identificări. Doar în calea de atac a apelului, cu ocazia arătării motivelor de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii instanței de fond, sunt aduse în discuție de către apelantul aspecte legate de identificarea imobilului.
Pe de altă parte,chiar trecând peste aceste limite, susținerile apelantului nu pot fi primite.
În raportul juridic obligațional apelantul a avut calitatea de debitor iar intimatul pe aceea de creditor., imobilul ce a fost adjudecat de creditor în contul creanței nu putea aparține decât patrimoniului apelantului debitor. Doar astfel ordonanța de adjudecare și-a putut produce efectele în puterea cărora a fost pronunțată de către Judecătoria Iași. Este anodină juridic posesia invocată de apelant existentă în persoana fratelui său și care a împiedicat intimatul să execute ordonanța de adjudecare.
Prezumția născută din ordonanța de adjudecare dă justețe aprecierii, atât a Ic ât și a Judecătoriei Iași asupra inutilității întocmirii unei noi documentații cadastrale în condițiile în care aceasta a fost deja întocmită în vederea intabulării dreptului apelantului. Aceasta întrucât potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996 înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută. înscrierii dreptului de proprietate a debitorului raportului juridic obligațional pe baza documentației cadastrale întocmite de acesta face ca în condiții de opozabilitate dreptul creditorului adjudecatar să poată fi intabulat fără a mai fi necesară o nouă documentație.
Totodată, alin 3 al art. 48 din Legea nr. 7/1996 arată că vor fi folosite documentații cadastrale întocmite și recepționate conform prevederilor prezentei legi, doar în cazul în care identificarea cadastrală a imobilului nu este posibilă.
Ca atare, având a face o verificare formală a ordonanței de adjudecare în mod legal și temeinic, astfel cum a reținut și Judecătoria Iași, a fost pronunțată încheierea nr. 25007/20.03.2008 de către
În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor corect reținute de instanța de fond, tribunalul în baza art. 296 Cod procedură civilă urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
Cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată întemeiat pe disp. art. 274 Cod procedură civilă nu poate fi primită, având în vedere că nu a făcut dovada cuantumului acestora prin depunerea chitanței care să ateste plata onorariului de avocat.
Împotriva deciziei Tribunalului Iașia formulat recurs criticând-o ca netemeinică și nelegală. Arată recurentul că Iaî nscris prin încheierea nr. 25007/2008 în Cartea funciară nr. 34306, dreptul de proprietate al intimatului, dobândit în baza Ordonanței de adjudecare nr. 16182/3 decembrie 1999 asupra imobilului compus din 1500 teren, o casă de locuit cu 6 camere, un grajd de vite și anexă cu două camere.
În lipsa unei documentații cadastrale nu a observat că imobilul din ordonanța de adjudecare nu este identic cu cel descris în Cartea Funciară 34306 în care este identificat un imobil compus din 1240 teren și 2 construcții care nu au nici măcar numărul de camere înscris în ordonanță.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1754 din 29.08.2002, rezultă că fratele recurentului a cumpărat imobilul din I, strada -, nr. 71, în suprafață de 1516,5, teren pe care se află o construcție cu 6 camere, în suprafață la rol de 272,48
În cuprinsul Ordonanței de adjudecare este descris foarte clar în preambul că părți în vânzarea silită imobiliară au fost în calitate de creditor, recurentul, în calitate de debitor de deținător al imobilului urmărit situat în I,-.
Având în vedere că ordonanța de adjudecare se referă la acest din urmă imobil, și nu la cel deținut de recurent, în mod greșit s-a făcut înscrierea în Cartea Funciară.
Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea atunci când a stabilit că încheierea nr. 25007/20.03.2008 este legală. nu a pus în executare silită ordonanța de adjudecare și nu a intrat niciodată în posesia imobilului astfel că nu se poate prevala de ea. Dreptul său putea fi opus deținătorului imobilului arătat în ordonanța de adjudecare, ci nu recurentului, care nu era la acea epocă proprietarul imobilului, ci un simplu deținător, iar ulterior dobândit în proprietate un alt imobil decât cel impus executării silite.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, iar în fața instanței de recurs nu s-au administrat probe noi.
Verificând actele și lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 16182 din 9.12.1999 pronunțată de Judecătoria Iași creditorul și-a adjudecat în schimbul prețului de 20.000.000 ROL imobilul situat în I,-, compus dintr- casă de locuit construită cu cărămidă și acoperită cu carton asfaltat alcătuită din 6 camere, din care 3 cu destinație de locuință, bucătărie, hol, baie, un grajd de vite în stare degradată, o anexă cu 2 camere, precum și suprafața de 2.500 teren. Acest imobil a fost, potrivit aceleiași sentințe civile, proprietatea lui.
Ulterior hotărârii judecătorești anterior menționate, hotărâre rămasă irevocabilă, prin sentința civilă nr. 12336 din 20.09.2000, pronunțată de Judecătoria Iașis - constatat perfectarea, prin acte succesive, a vânzării imobilului din I,-, succesiune inițial între - și, pe de o parte și, pe de altă parte, apoi între și care în final i l-a vândut fiului său.
Față de dispozițiile art. 20 alin. 3 și art. 48 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, în mod corect instanța de apel a constatat că în speță este necesară doar o verificare formală în privința caracterului irevocabil și a posibilității hotărârii judecătorești. Având vedere obiectul litigiului în speță, respectiv plângerea formulată în temeiul art. 50 din Legea nr. 7/1996, instanța este ținută să analizeze cauza doar pe aceste aspecte.
De asemenea, în mod corect instanța de apel constatat că doar în calea de atac a apelului petentul a adus în discuție aspecte legate de identificarea imobilului, arătând că ultima hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 12336 din 20.09.2000 indică cine este adevăratul proprietar al imobilului. Însă, atât instanța de fond, cât și cea de apel a reținut că pronunțarea acestei sentințe nu vine decât să consolideze dreptul intimatului creditor în raportul juridic obligațional.
Pe de altă parte, în raportul juridic obligațional, recurentul - petent a avut calitatea de debitor, iar intimatul pe cea de creditor.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996, înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular cu drepturi asupra căruia urmează să fie făcută înscrierea. Înscrierea dreptului de proprietate debitorului raportului juridic obligațional pe baza documentației întocmite fiind anterioară, în mod corect s-a reținut atât de I, cât și de instanța de fond și cea de apel că nu se impunea refacerea documentației cadastrale necesare obținerii numărului cadastral, provizoriu pentru înscrierea cu caracter nedefinitiv în Cartea Funciară.
Având în vedere obiectul litigiului dedus judecății, respectiv plângerea formulată în baza art. 50 din Legea nr. 7/1996, în mod corect Iap rocedat doar la verificarea formală a ordonanței de adjudecare, astfel că încheierea nr. 25007 din 20.03.2008 pronunțată de este legală și temeinică, așa cum corect au constatat instanțele de fond și de apel.
În consecință, date fiind considerentele expuse și dispozițiile art. 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul și va menține decizia Tribunalului Iași ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 278 din 18.03.2009 a Tribunalului Iași, pe care menține.
Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
31.07.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud..
Președinte:Elena GheorghiuJudecători:Elena Gheorghiu, Georgeta Buliga, Adriana Elena
