Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 38/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr.38

Ședința publică din 15 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Rujița Rambu

JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu

JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de petentul MUNICIPIUL A prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr.254/A/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-, în contradictoriu cu intimații, ȘI, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâții intimați, și, lipsă fiind petentul Municipiul A prin Primar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recurs declarat în termen și legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 13.01.2009 întâmpinarea formulată de către intimați însoțită de împuternicire avocațială, chitanță reprezentând onorariu avocat în sumă de 1000 lei și în xerocopie un set de hotărâri judecătorești.

Curtea, având în vedere că întâmpinarea formulată de către intimați a fost depusă cu încălcarea termenului prevăzut de dispozițiile art.308 al.2 pr.civ. constată că are natura unor concluzii scrise.

Reprezentantul intimaților învederează instanța că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat, în reprezentarea pârâților intimați, și, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârile anterioare pronunțate în cauză, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.254/A/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arada fost respins apelul declarat de petentul Municipiul A prin Primar împotriva sentinței civile nr.2088/27.03.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-.

Tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, după cum urmează:

Prin Încheierea nr.79684 CF/2006 dată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Aaf ost admisă cererea formulată de și privind înscrierea în cartea funciară.

În consecință, s-a dispus ca, în ce privește imobilul înscris în Cartea funciară nr.69685 a localității A, nr.top 315.2452/14 nr.cadastral 6195 proprietatea Municipiului A proprietate privată de sub B-1, văzând sentința civilă nr.4105/2006 din dosar nr.5266/2006 a Judecătoriei Arad, decizia civilă nr.1062/R/2006 dosar nr- Tribunalul Arad, încheierea nr.4661/2007 dosar nr- Judecătoria Arad, decizia civilă nr.803/R dosar nr- Tribunalul Arad, sentința civilă nr.5636/2007 dosar nr- Judecătoria Timișoaraa Titlurilor de Proprietate emise de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe baza propunerii Comisiei comunale, orășenești, municipale și a prevederilor Legii 18/1991 a Fondului Funciar - înregistrate sub nr.-/2007, -/2007, -/2007 și a promisiunilor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.2060/2007, 2057/2007, 2061/2007 asupra imobilului de sub A-I-1: să se intabuleze dreptul de proprietate cu titlul de reconstituire în baza Legii 18/1991 în favoarea lui și asupra 70016/- parte, asupra 24000/- parte și asupra 76000/- parte; să se noteze promisiunea de vânzare-cumpărare asupra întregului imobil în favoarea lui și soția; să se noteze interdicția de înstrăinare și grevare în favoarea lui și soția; să se radieze notările de sub B-3, B-6, B-7, B-8 și sarcina de sub C-1.

Împotriva încheierii a formulat plângere petentul Municipiul A prin Primar care a solicitat anularea acesteia, invocând faptul că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor deciziei civile nr.998/R/2007 a Tribunalului Arad prin care a fost anulat procesul verbal de punere în posesie încheiat în dosar execuțional nr.99/2007, precum și calitatea petentului de proprietar al imobilului în litigiu.

Prin sentința apelată instanța a respins plângerea formulată de petent.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a avut în vedere că prin încheierea nr.79684 CF/2006 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A s-a dispus înscrierea în CF nt.69684 A nr.top 315.2452/14 a dreptului de proprietate al intimaților. Înscrierea a fost efectuată, cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul titlurilor de proprietate nr.-/2007, -/2007 și -/2007 emise de Comisia Județeană A precum și a unor hotărâri judecătorești enumerate în încheiere.

Faptul că prin decizia irevocabilă nr.998/R/26.09.2007 a Tribunalului Arada fost admisă contestația la executare formulată de Comisia Județeană A și Comisia Locală a Municipiului A, dispunându-se anularea procesului verbal de punere în posesie nu are niciun fel de efect cu privire la legalitatea înscrierii. Prin decizia menționată nu au fost anulate titlurile de proprietate în temeiul cărora s-a efectuat înscrierea, astfel că încheierea registratorului de carte funciară apare ca legală.

În ceea ce privește celălalt motiv invocat de contestator, și anume că Municipiul A este proprietarul terenului în discuție, nu poate fi, sub nicio formă, analizat în actualul cadru procesual, ci eventual într-o acțiune în revendicare sau în rectificare de carte funciară.

Respingând apelul declarat de petent, tribunalul a reținut că dreptul tabular al intimaților este născut prin emiterea titlurilor de proprietate, iar potrivit art.22 din Legea nr.7/1996, dreptul tabular a fost dobândit în baza acestor titluri, astfel că decizia tribunalului nr.998/26.09.2007 nu a adus atingere actului care a stat la baza intabulării, deoarece anularea procesului-verbal de punere în posesie nu atrage și anularea titlului de proprietate.

Titlurile de proprietate nr.-/03.05.2007, -/03.05.2007 și -/2007 care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate nu au făcut obiectul contestației și nu au fost anulate.

Împotriva deciziei a declarat recurs petentul Municipiul A prin Primar care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de intabulare.

În motivare a invocat că în mod nelegal instanța de apel nu a avut în vedere că, fiind anulată punerea în posesie pe seama intimaților, aceasta revine recurentului, astfel că titlurile de proprietate nu mai puteau fi înscrise în cartea funciară.

A mai invocat că dreptul real de proprietate se constituie prin operațiunea de înscriere în cartea funciară și nu este consecința titlului de proprietate.

În a invocat faptul că, deși titlul de proprietate a fost emis în 2007, încheierea de înscriere în cartea funciară a fost emisă în 2006.

În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.8, 9.pr.civ.

Pârâții nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de dispozițiile art.308 al.2 pr.civ. înscrisul de la fila 11-13 având natura unor concluzii scrise.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 pr.civ. față de dispozițiile art.299 și următoarele pr.civ. văzând și dispozițiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.20 din Legea 7/1996 (în forma în vigoare la data emiterii încheierii atacate) dreptul de proprietate asupra unui imobil se va înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit.

În consecință, contrar susținerilor recurentului, dreptul de proprietate există și se înscrie în cartea funciară în baza titlului de proprietate și nu în baza încheierii de carte funciară, aceasta fiind doar actul prin care Oficiul - în cazul în care admite cererea de înscriere, fiind situația în cauza de față - apreciază că titlul care constată dreptul este de a fi intabulat.

Or, în speță, titlului de proprietate al instanțelor nu a fost anulat (cum chiar recurentul învederează), astfel că în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.48 din Legea 7/1996 în forma în vigoare la acea dată.

Nici susținerile recurentului vizând pierderea de către intimați a posesiei imobilului nu pot fi reținute ca temeiuri de modificare a deciziei atacate.

Astfel, chiar dacă, astfel cum susține recurentul, acesta ar avea în prezent posesia imobilului la care se refera titlul de proprietate, se observă că posesia este o stare de fapt căreia legea îi conferă anumite efecte juridice; or Legea 7/1996 nu menționează pierderea posesiei de către titularul dreptului de proprietate ca impediment la intabulare.

În fine, contrar susținerilor recurentului, încheierea atacată a fost emisă la 27.11.2007 (fila 68 dosarului OCPI A) și nu în anul 2006, astfel că nici aceste critici nu sunt întemeiate.

Având în vedere aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 pr.civ. raportat la art.304 pr.civ. instanța va respinge recursul declarat de petentul Municipiul A prin Primar împotriva deciziei civile nr.254/A/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-.

În baza art.274 pr.civ. va obliga recurentul la plata către intimații și a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de petentul MUNICIPIUL A prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr.254/A/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-.

Obligă recurentul la plata către intimații și a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - G -

Grefier,

- -

Red.FȘ/20.01.2009

Tehnored.MM/2 ex/28.01.2009

Instanță fond: Judecătoria Arad - jud.

Inst.apel: Tribunalul Arad - jud.,

Președinte:Rujița Rambu
Judecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 38/2009. Curtea de Apel Timisoara