Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 455/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 455/2008
Ședința publică de la 05 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 58/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
Procedura legal îndeplinită fără prezența părților.
dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 21 noiembrie 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie, alături de încheierea de amânare a pronunțării din 21 noiembrie 2008.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 717/2007 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A - Biroul Teritorial d e Carte Funciară B și a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta " " SRL B împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
S-a respins plângerea reclamantei în contradictoriu cu pârâta împotriva Încheierii nr. 2883/2007 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Încheierea nr. 2883/2007 s-a dispus notarea în Cartea funciară nr. 3271 asupra imobilului proprietatea petentei a procesului aflat pe rolul Tribunalului Alba în dosarul nr-.
Prin acțiunea ce face obiectul dosarului menționat, intimata a solicitat să se dispună retragerea sa din societate, obligarea petentei la plata drepturilor ce i se cuvin ca urmare a retragerii, obligarea petentei la plata sumei de 98.025 lei, poprirea conturilor intimatei și instituirea unui sechestru asigurator asupra imobilului înscris în CF 3271
Potrivit art. 26 din Legea nr. 7/1996 se pot nota la cererea părților interesate acțiunile și căile de atac în justiție în legătură cu imobilele.
Chiar dacă art. 42 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 7/1996 enumeră situațiile ce pot face obiectul unei notări în cartea funciară, enumerarea are un caracter exemplificativ.
Întrucât obiectul procesului notat în cartea funciară îl constituie și instituirea unui sechestru asigurator asupra imobilului, acțiune ce poate fi calificată ca fiind în legătură cu imobilul, chiar dacă nu se regăsește în enumerarea cuprinsă în dispozițiile art. 42 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 7/1996, dat fiind caracterul exemplificativ al acestei enumerări s-a apreciat ca fiind legală notarea procesului înregistrat sub nr- în cartea funciară, chiar dacă nu s-au menționat în cartea funciară toate capetele de cerere.
Reținând legalitatea notării, instanța a respins plângerea.
Prin decizia civilă nr. 58/A/2008 pronunțată de Tribunalul Albaa fost admis apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe care a fost schimbată în parte în sensul anulării încheierii atacate și a radierii notării de sub B 15 din CF 3271 B sat privind procesul în pretenții intentat de pârâta împotriva reclamantei înregistrat sub nr- la Tribunalul Alba. Au fost menținute neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Intimata a fost obligată la 1024,3 lei în favoarea apelantei.
În considerentele deciziei s-a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă deoarece instanța de fond a încălcat prevederile art. 26 din Legea nr. 7/1996 menținând notarea existenței unui litigiu asupra imobilului deși acesta nu privea un drept real asupra imobilului și nici nu avea la bază un înscris care să ateste temeinicia acțiunii reclamantului.
S-a apreciat că instanța de fond a depășit competența materială procedând la judecarea și pronunțarea în considerentele sentinței pe o simplă cerere subsecventă formulată de pârâta în procesul aflat pe rolul Tribunalului Alba deși creanța nu este determinată încă, iar tribunalul nu a soluționat încă cererea de instituire a sechestrului asigurator.
Pe de altă parte s-a reținut că sechestrarea bunului imobil al unei societăți este interzisă de Codul Comercial.
S- apreciat ca fiind în afara legii considerentul instanței că există o acțiune a pârâtei care privește imobilul, o asemenea acțiune neexistând ci doar o acțiune cu o cerere subsecventă de stabilire a unei creanțe. Instanța de fond a eludat dispozițiile art. 42 alin.2 lit. L din Ordinul nr. 633/2006 care dau dreptul înscrierii sechestrului doar dacă există hotărâre judecătorească, nefiind suficientă o simplă acțiune.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta solicitând în principal casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba iar în subsidiar desființarea hotărârii și menținerea sentinței primei instanțe.
În expunerea motivelor de recurs se arată că înscrisul prin care se constată creanțele îl constituie ordinele de plată, potrivit art. 43 din Decretul Lege nr. 115/1938 notarea putând fi făcută în baza unui înscris original autentic ori sub semnătură privată.
Susține că dosarul nr- al Tribunalului Alba are ca obiect atât retragerea din calitatea de acționar cât și recuperarea creanței.
Invocă dispozițiile ar. 38 din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora pot fi notate la cerere actele și faptele juridice privitoare la drepturile personale la starea și capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele cuprinse în CF, dar și dispozițiile art. 26 din aceeași lege și art. 93 din Regulament.
Precizează că în cazul notărilor nr. 115/1938 nu prevede cerințe speciale în afara faptului că notarea este permisă în cazurile anume prevăzute de lege, astfel că principiul legalității formale se aplică și în cazul drepturilor de creanță, a faptelor sau altor raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în CF.
Mai arată că motivul pentru care solicită notarea existenței dosarului este dat de temerea ca intimata să nu înstrăineze imobilul fără știrea recurentei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de decizia nr. 72/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Intimata " " SRL nu a formulat întâmpinare în cauză.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de normele legale incidente se rețin următoarele:
Instanța de apel greșit a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă deoarece, pe de o parte aceste dispoziții legale vizează calea de atac a recursului, neputând fi aplicabile în apel, iar pe de altă parte nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 7/1996 cum a considerat tribunalul.
Potrivit art. 26 alin.4 lit. C din Legea nr. 7/1996, notarea în CF poate avea ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, a acțiunilor și căilor de atac în justiție precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.
Textul de lege nu prevede condiția ca notarea să aibă la bază un înscris care să ateste temeinicia acțiunii care urmează a fi notată așa cum greșit a apreciat tribunalul. Prin urmare, inexistența unui astfel de înscris nu poate îngrădi admisibilitatea unei cereri de notare a unei acțiuni, fiind suficientă probarea existenței pe rolul instanțelor a unui proces care are legătură cu imobilul înscris în CF.
În speță petenta a dovedit existența unui astfel de proces, fiind lipsită de orice relevanță din perspectiva operațiunii de notare în CF împrejurarea că solicitarea în legătură cu imobilul îmbracă forma unui capăt de cerere
principal ori subsecvent, neinteresând nici obiectul acesteia (sechestru asigurator ori revendicare) atâta timp cât vizează imobilul asupra căruia se solicită notarea. Prin urmare nu se poate susține cu temei că prima instanță și-ar fi depășit competența materială deoarece a avut în vedere o cerere subsecventă.
Prin încheierea atacată s-a dispus notarea procesului iar nu instituirea unui sechestru asigurator, astfel că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor Codului comercial care interzic sechestrarea imobilelor unei societăți comerciale. Aceste prevederi legale vizează fondul pretențiilor petentei care vor fi analizate în litigiul notat în cartea funciară iar examinarea lor în cadrul procedurii plângerii împotriva încheierii de carte funciară este inadmisibilă și excede limitelor investirii primei instanțe.
În condițiile în care dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996 permit notarea oricăror fapte, acte, acțiuni ce au legătură cu imobilul fără a enumera limitativ care sunt acestea, registratorul de carte funciară nu trebuie să verifice decât existența procesului și legătura acestuia cu imobilul așa cum s-a și întâmplat în speță, greșit apreciindu-se de către tribunal că nu s-ar fi putut nota decât instituirea sechestrului nu și existența unui capăt de cerere aflat pe rolul instanțelor având un atare obiect. De asemenea, textul de lege nu prevede cerința ca acțiunea să vizeze doar drepturi reale asupra imobilelor așa cum a reținut instanțe de apel ci, așa cum dealtfel s-a mai specificat, procesul trebuie să aibă legătură cu imobilul, putând astfel că aibă ca obiect creanțe ori măsuri asiguratorii dacă acestea vizează imobilul asupra căruia se cere notarea.
Față de cele ce preced, Curtea, reținând întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în baza art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul pârâtei cu consecința modificării deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de petenta " " SRL B împotriva sentinței nr. 717/2007 a Judecătoriei Blaj care va fi menținută ca legală în întregime.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către recurentă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 58/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință:
Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de petenta " " SRL B împotriva sentinței civile nr. 717/2007 pronunțată de Judecătoria Blaj în dos. civ- pe care o păstrează în întregime.
(continuarea minutei deciziei civile nr. 455/05.12.2008)
***
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.12.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
- -
Grefier,
-
Red. DM
2 ex.IM/30.12.2008
Jud.fond-
Jud.apel-
-
Președinte:Augustin MândrocJudecători:Augustin Mândroc, Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară