Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 466/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 466

Ședința publică din 25 mai 2009

PREȘEDINTE: Andra Corina Botez

JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în P, str.-.- nr.5, jud.P, nr.5, jud.P împotriva deciziei civile nr.723/18.12.2008 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu intimații-petenți, domiciliat în com. sat, jud. P, domiciliată în com. sat, jud. B, intimatul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ P, cu sediul în P, jud.P și intimatele-interveniente, domiciliate în P, str.-. -, nr.5, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă, intimatele-interveniente și, reprezentate de avocat din Baroul d e Avocați P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.6 /3.04.2009, intimatul-petent prin procurator potrivit procurii speciale de reprezentare autentificată sub nr.1825 de, intimata - petentă personal, lipsind intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin intermediul serviciului registratură intimații și au depus întâmpinare la recursul formulat de recurenta-pârâtă.

Se comunică apărătorului recurentei-pârâte și intimatelor - interveniente un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de intimați și, pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia, curtea lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei au răspuns recurenta-pârâtă, intimatele-interveniente și, reprezentate de avocat din Baroul d e Avocați P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.6 /3.04.2009, intimatul-petent prin procurator potrivit procurii speciale de reprezentare autentificată sub nr.1825 de, intimata-petentă personal, lipsind intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Avocat pentru recurenta-pârâtă și intimatele-interveniente arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar hotărârea judecătorească cu care înțelege să facă dovada partajului succesoral de pe urma defunctei.

Procurator având cuvântul, arată că se opune la cererea formulată de apărătorul recurentei-pârâte privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar hotărârea judecătorească cu care înțelege să facă dovada partajului succesoral de pe urma defunctei, precizând că a avut la dispoziție suficient timp pentru aceasta.

Având pe rând cuvântul procurator și intimata-petentă, solicită încuviințarea probei cu acte pentru a depune la dosar un set de acte, respectiv copia minutei deciziei nr.141/R/2006 și încheierea de autentificare nr.64328/6.10.2005 emisă de Biroul Notarului Public, decizia nr. 2129/R/29.03.2006 pronunțată în dosarul nr. 1392/R/2005 al Curții de Apel Brașov, copia procurii speciale nr.6438/6.10.2005 pentru, decizia civilă nr.1342/23.XI. a Curții de APEL PLOIEȘTI pronunțată în dosarul nr.8517/2004, procesul verbal de punere în posesie nr.1022/10.10.2006 pentru numitul, sentința civilă nr.4193/13.05.2005 a Judecătoriei Ploiești, încheierea și sentința civilă pronunțate în dosarul nr.6592/2005 al Judecătoriei Ploiești, decizia civilă nr.117/R/12.05.2006 pronunțată în dosarul nr. 85/R/2004 al Judecătoriei Ploiești.

În ce privește cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul recurentei-pârâte, motivată de necesitatea depunerii unei hotărâri judecătorești privind partajul succesoral de pe urma defunctei, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, depunerea acestei hotărâri nefiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării prezentului recurs, în raport de disp.art.305 Cod pr.civilă.

De asemenea, în ce privește actele pe care procuratorul pentru intimatul-petent și au solicitat să le depună astăzi la dosar, Curtea, apreciază că nu se impune atașarea lor, întrucât exced obiectului prezentului recurs, deoarece recursul privește hotărârea Tribunalului Prahova prin care s-a constatat că reclamanții au calitate procesuală activă, dispunându-se pentru acest motiv desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Părțile având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act de declarațiile părților prin apărători, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă și interveniente, arată că în mod greșit instanța de apel a admis apelurile intimaților-petenți, precizând că aceștia nu și-au înscris niciodată vreun drept pretins în cartea funciară, nu și-au dovedit niciodată vreun drept de proprietate asupra terenului în

litigiu, iar pentru promovarea unei asemenea acțiuni, calitatea procesuală trebuia să coincidă cu calitatea de titular al dreptului dedus judecății.

În continuare arată că atâta timp cât intimații nu și-au înscris niciun drept în cartea funciară nu pot promova o astfel de plângere, iar în motivele de apel formulate de ei nu se face vreo referire la demonstrarea interesului potrivit mențiunilor din cartea funciară.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței civile nr.4052/2008 a Judecătoriei Ploiești, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.

Procurator având cuvântul, pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat pârâta.

Intimata-petentă având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA,

Deliberand asupra recursului civil de fata, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei P sub nr- petentul a formulat plângere împotriva încheierii nr. 24.213/27.09.2005 pronunțată în dosarul nr. 24213/2005 de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară P, prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al numitei în Cartea Funciară nr. 50 localității, în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 5365/30.08.2005 la BNP.

În motivarea plângerii s-a arătat că actul partaj voluntar a fost în mod fraudulos încheiat, pentru a încerca să paralizeze efectele unei hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, respectiv decizia Curții de Apel Brașov cu nr. 128/11.11.2003, prin care s-a dispus punerea petentului în posesie pentru suprafața de 1256 mp în punctul "Acasă".

A mai arătat petentul că la data de 03.04.2006, Comisia Locală de Aplicare a Legilor de Fond Funciar a realizat punerea sa în posesie conform deciziei Curții de Apel Brașov însă, ulterior acestei date, intimata a încercat să ocupe abuziv același teren, fapt ce a determinat formularea unei plângeri penale întemeiate pe disp. art. 220. penal, dosarul fiind înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

În continuare a învederat petentul că a luat cunoștință de încheierea de intabulare la data de 22.06.2006 când a fost depusă de intimată la Primărie, astfel că este în termenul de 15 zile de a formula prezenta plângere.

În dovedirea plângerii au fost anexate: încheierea de carte funciară și procesul-verbal nr. 831/03.04.2006 de punere în posesie a petentului, în temeiul deciziei Curții de Apel Brașov.

Cu adresa nr. 703/2006, OCPI Paî naintat copie certificată de pe dosarul de intabulare cuprizând cererea de intabulare înregistrată sub nr. 24213/31.08/2005 a dreptului de proprietate al numitei conform actului de partaj voluntar, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 5365/30.08.2005, memoriul tehnic justifictiv, copie cartea funciară nr. 50 - com..

In baza art.115 pr.civ. pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, pe considerentul că înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară s-a făcut în mod legal, iar încheierea nr. 24213/27.09.2005 a rămas definitivă și irevocabilă. Pârâta a mai arătat în întâmpinare că își rezervă dreptul de aoc ompleta după ce reclamantul va preciza motivele de drept ale acțiunii, așa cum prevede art. 112 cod pr. civ.

În cauză s-au încuviințat probele cu înscrisuri și interogatoriul petentului și la solicitarea instanței BNP din Pac omunicat copiile actelor care au stat la baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 5365/30.08.2005constând în următoarele acte atașate la filele 67-82 dosar fond: cererea de autentificare formulată de, -, -, certificatul de sarcini nr. 6501/30.08.2005, certificat fiscal nr. 1239/19.08.2005, certificatul de moștenitor - supliment nr. 198/23.05.2005, contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3604/19.12.1991, sentința nr. 743/19.04.1983, pronunțată de Judecătoria Vălenii d Munte în dosarul nr. 2748/1982, decizia nr. 1620/26.07.1083 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 1597/1983, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 5365/30.08.2005 și planurile ce fac parte din acesta.

La data de 2.03.2007 s-a dispus introducerea în cauză a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar ulterior s-a dispus citarea în cauză a numitelor, și.

La termenul de judecată din 25.01 2008 intimata a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a petentului și excepția tardivității plângerii.

După administrarea probatoriilor prin sentinta civila nr.4052/25.04.2008 Judecatoria P respins exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de intimate, admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a petentului si a respins actiunea civila ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut in esenta ca din interpretarea art. 52 alin.2 din Legea nr. 7/1956- modificata si art. 72 alin.1 si 73 alin.1 din Regulamentul de organizare si functionare a Birourilor de Cadastru si Publicitate Imobiliara reiese ca au calitate procesuala activa petentul care a formulat cererea de inscriere sau radiere, precum si alte personae, dar cu conditia de a avea un interes potrivit mentiunilor din cartea funciara cu privire la imobilul in cauza, ori in speta desi reclamantul are un act de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, acesta nu l-a inscris in cartea funciara ceea ce inseamna ca nu justifica un interes in sensul disp. art. 52 alin.l din Legea nr. 7/1996.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel petentii si solicitand admiterea acestuia si desfiintarea sentintei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.

In motivarea apelului aceștia au aratat ca in mod nelegal instanta de fond a respins actiunea pe cale de exceptie cat timp impotriva incheierii de intabulare tertii au la indemana actiunea in constatarea nulitatii potrivit dreptului comun in temeiul dispozitiilor dreptului comun, nulitatea absoluta putand fi invocata de orice persoana interesata.

Apelantii au precizat că singurul aspect pe care instanta de fond trebuia sa-l aiba in vedere era acela al interesului legitim in promovarea actiunii, interes care in

speta este pe deplin dovedit fiind sustinut de hotarari judecatoresti irevocabile, opozabile intimatelor care au fost parti in litigiile anterioare. Prin incheierea partajului voluntar si intabularea dreptului de proprietate rezultat al acestui partaj in realitate, au incercat intimații să infrangă efectele unor hotarari judecatoresti irevocabile pronuntate de Curtea de Apel B dupa ce au epuizat toate caile de atac prevazute de lege, inclusiv calea extraordinara de atac a revizuirii.

Au sustinut apelantii ca, desi s-a solicitat efectuarea unei expertize topo care sa identifice terenul ce format obiectul actului de partaj, instanta nu a mai procedat la administrarea acestei probe, desi era concludenta pentru solutionarea cauzei.

Apelantii au criticat si faptul ca, desi impotriva acestei incheieri au formulat plangere atat separat cat si o plangere comuna, instanta de fond a dispus o adresa catre OCPI P in sensul reunirii plangerilor, iar in final în hotararea judecatoreasca nu s-a mai pronuntat si in contradictoriu cu care dobadise calitatea de parte in aceasta cauza.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost inregistrata sub nr. 1056/281/24.07.2008, iar prin decizia civilă nr.723 din 18 decembrie 2008 s-a admis apelul declarat, s-a desființat sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru soluționarea pe fond a pricinii.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 1273/R/11.11.2003 a Curții de Apel Brașov, hotărâre al cărei dispozitiv a fost lămurit sub aspectul întinderii sale prin decizia nr.212/R/2006 a aceleiași instanțe a fost obligată Comisia Comunei de aplicare a Legii 18/1991 să pună în posesie pe reclamantul asupra terenului intravilan de 2.500. la punctul numit "Acasă", situat în com., sat și s-a constatat nulitatea absolută parțială a procesului verbal de punere în posesie nr.666/28.06.1994 emis pe numele defunctei pentru suprafața de 1.254. teren intravilan identificată prin schița anexă la raportul de expertiză în perimetrul1-1- C- D- E -1.

Având în vedere că prin încheierea nr.24213 din 27.09.2005 Paa dmis cererea formulată de numita și a dispus înscrierea în Cartea funciară nr.50 a localității, în favoarea acesteia, a dreptului de proprietate asupra imobilului teren și construcție situat în com. sat cu nr.cadastral provitzoriu 69 în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr.5365/2005, iar prin acțiunea promovată pe rolul instanței de judecată, petentul pretinde că s-a înscris de către intimată și interveniente dreptul de proprietate asupra unui teren proprietatea sa, tribunalul a apreciat că acesta justifică interes în promovarea unei plângeri împotriva unei asemenea încheieri și, în atare situație, dovedind calitate procesuală activă, se impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

La pronunțarea acestei soluții Tribunalul Prahovaa reținut incidența în cauză disp.art.52 din Legea 7/1996, statuând că, din moment ce legea specială conferă apelanților calitate procesuală activă, iar ei justifică interes în promovarea plângerii, urmează a se admite apelul formulat, a se desființa hotărârea și a se trimite cauza spre rejudecare, iar instanța de fond, odată cu cercetarea cauzei, va verifica și analiza susținerile acestora pentru a se pronunța asupra temeiniciei sau netemeiniciei plângerii.

Împotriva deciziei mai susmenționate a formulat recurs intimata, în cuprinsul căruia a învederat că instanța de apel face o serie de confuzii, întrucât apelanții nu au pretins niciodată că și-au înscris un drept în cartea funciară și nici nu au realizat un asemenea lucru, nu au dovedit un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, în timp ce ea face dovada dreptului de proprietate cu un act care nu a fost anulat.

În continuare, s-a menționat că Tribunalul Prahovaa făcut o confuzie între calitatea procesuală activă și interesul legitim, precizând că, și dacă s-ar admite că în speță intimații justifică un interes în legătură cu terenul intabulat, ei nu pot promova o astfel de plângere, din moment ce nu și-au înscris niciun drept, real sau pretins, în cartea funciară.

O altă critică a vizat împrejurarea că instanța de apel greșește atunci când analizează actele dosarului și dă o forță probantă mai mare celor invocate de intimați, fără a le analiza pe ale sale și face o serie de considerații prin care se pronunță, practic, asupra fondului cauzei.

.-și calea de atac pe disp.art.304 pct.6, 9 și 10 Cod pr.civilă, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței civile nr. 4052/2008 a Judecătoriei Ploiești, iar la termenul din 25 mai 2009 aceasta a precizat prin apărător temeiul de drept al cererii sale ca fiind doar prevederile art.304 pct.6 și 9 Cod pr.civilă.

În baza art. 308 alin.2 Cod pr.civilă intimații și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, urmând a se menține ca legală și temeinică decizia atacată, întrucât instanța de apel nu a încălcat sau aplicat greșit legea și nici nu a acordat mai mult sau mai puțin decât ceea ce s-a cerut.

Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în prezenta speță, curtea reține următoarele:

Sub un prim aspect se critică de către recurentă faptul că deși petenții, persoane fizice, justifică un interes în legătură cu terenul intabulat, ei nu au calitate procesuală pasivă pentru a promova prezenta plângere, în condițiile în care " nu și-au înscris niciun drept, real sau pretins, în cartea funciară ".

Din interpretarea dispozițiilor art. 52 din Legea 7/1996, privind cadastru și publicitatea imobiliară, rezultă că încheierera de înscriere în cartea funciară se comunică nu numai celui care a cerut înscrierea unui act sau fapt juridic, ci și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, iar împotriva acestei încheieri se poate face plângere la judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul în litigiu, hotărârea pronunțată de judecătorie fiind susceptibilă de apel și, eventual, de recurs, la instanțele ierarhic superioare competente.

În privința calității procesuale active, așa cum s-a statuat în literatura de specialitate, aceasta presupune justificarea dreptului unei persoane de a participa ca parte în procesul civil, iar ea se determină după împrejurările de fapt și de drept prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată prin care se pretinde nesocotirea unui drept al său sau a unui interes.

Într-o asemenea situație s-a stabilit că reclamantul va indica împrejurările de fapt din care rezultă pretinsa încălcare a dreptului subiectiv, precum și aspectele care îl îndreptățesc să promoveze o acțiune împotriva pârâtului.

În prezenta cauză, petentul și-a motivat demersul său judiciar pe considerentul că prin încheierea atacată a înscris în cartea funciară nr.50 a localității (în baza unui act de partaj voluntar) dreptul de proprietate asupra unui teren, încercând astfel " să paralizeze" efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile - decizia nr.128/2003 a Curții de Apel Brașov ( în care fusese parte și ) prin care se dispusese punerea sa în posesie pentru suprafața de 1256. în pct."Acasă" situat în comuna, sat, ce făcea parte din terenul menționat anterior, iar în dovedirea susținerilor sale a depus la dosar hotărârea în discuție.

În acest context, plecând de la interpretarea dispozițiilor art.52 din Legea 7/1996 coroborat cu situația de fapt expusă de petent prin cererea introductivă și considerentele menționate anterior, este de necontestat că acesta justifică nu numai interes, ci și calitate procesuală activă pentru a formula plângere împotriva încheierii de înscriere în cartea funciară, așa cum corect s-a reținut de tribunal.

Pe cale de consecință, criticile formulate de recurentă în această privință urmează a fi înlăturate, ca de altfel și celelalte nemulțumiri vizând împrejurarea că instanța de apel ar fi dat forță probantă mai mare actelor intimaților, fără a le analiza pe ale sale și s-ar fi pronunțat asupra fondului cauzei prin considerațiile făcute, raportat la greșita respingere a expertizei topometrice de către instanța de fond.

Lecturând conținutul deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova, se reține că nu s-au făcut niciun fel de referiri la forța probantă a înscrisurilor produse de părțile din proces, nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei și nu s-a reținut că petenții și-ar fi înscris vreun drept în cartea funciară.

Instanța de control judiciar a procedat la o prezentare detaliată a probelor de care petenții și intimata s-au prevalat în susținerea și respectiv combaterea acțiunii, situație în care, ținând cont de dispozițiile legale incidente în cauză, a apreciat că apelanții justifică, în speță, calitate procesuală activă.

În această modalitate a soluționat pricina în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate, pronunțându-se în concret asupra motivelor de apel cu care fusese investită.

În raport de toate considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că nu sunt incidente în cauză disp.art.304 pct.6 și 9 Cod pr.civilă (texte invocate de recurentă în calea de atac promovată), motiv pentru care, în baza art. 312 Cod pr.civilă, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, domiciliată în P, str.-.- nr.5, jud.P, nr.5, jud.P împotriva deciziei civile nr.723/18.12.2008 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu intimații-petenți, domiciliat în com. sat, jud. P, domiciliată în com. sat, jud. B, intimatul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ P, cu sediul în P, jud.P și intimatele-interveniente, domiciliate în P, str.-. -, nr.5, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

- - - - - - -

GREFIER,

VG/VM

2 ex/1.06.2009

nr- Judec.

NR- Trib.

, -

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 466

Ședința publică din 25 mai 2009

PREȘEDINTE: Andra Corina Botez

JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în P, str.-.- nr.5, jud.P, nr.5, jud.P împotriva deciziei civile nr.723/18.12.2008 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu intimații-petenți, domiciliat în com. sat, jud. P, domiciliată în com. sat, jud. B, intimatul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ P, cu sediul în P, jud.P și intimatele-interveniente, domiciliate în P, str.-. -, nr.5, jud.

Președinte:Andra Corina Botez
Judecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 466/2009. Curtea de Apel Ploiesti