Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 856/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Sectia Civilă Și Pentru Cauze Cu Minori Și De Familie

DOSAR NR-

DECIZIA nr.856

Ședința publică din data de 30 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Elena Staicu

JUDECĂTORI: Elena Staicu, Aurelia Popa Maria David

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de Municipiul B prin Primar cu sediul în B,jud.B și - - cu sediul în B,-, jud.B împotriva deciziei civile nr.101 din 24.03.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații petenții și prin procurator domiciliat în B, Bd.1 - 2., Bl.2A,.14, jud B și intimatul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliarăcu sediul în B,Bd.- - nr.48 județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta intimată - - reprezentată de avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 39 dosar, intimații petenți petenții și prin procurator reprezentați de avocat - din cadrul Baroului B,conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 38 a dosarului, lipsind recurentul intimat Municipiul B prin Primar și intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care

Avocat - apentru intimații petenți învederează instanței,referitor la cererea de strămutare a cauzei, că nu s-a dispus și suspendarea cauzei,întrucât nu se eliberează certificate de grefă în acest sens și depune la dosar înscrisuri privind situația suprafețelor care trec în proprietatea privată a unor comune în vederea constituirii izlazurilor comunale proces verbal încheiat la data de 19 noiembrie 2001 emis de Oficiul de Cadastru Agricol B, Adresă emissă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău,înregistrată sub nr.319 din data de 22 august 2008.

Avocat pentru recurenta intimată și avocat - pentru intimații petenți,arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Instanța ia act de declarațiile părților, în sensul că nu mai au alte cereri de formulat și acordă cuvântul în fond.

Avocat pentru recurenta intimată - -,având cuvântul solicită admiterea recursului,modificarea în parte a deciziei atacate,în sensul respingerii cererii petenților,pentru motivele arătate în cererea de recurs.

Arată că motivele de recurs vizează greșita interpretare de către instanță privind Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară.

Solicită a se observa că decizia criticată este nelegală,fiind rezultatul interpretării eronate,cu consecința încălcării dispozițiilor legii speciale și ale regulamentului de aplicare privind instituția juridică a notării.

Astfel, pentru a verifica legalitatea încheierii registratorului de carte funciară,instanța trebuia să verifice care sunt cerințele notării unui litigiu în carte funciară și de asemenea care este procedura specială de soluționare a plângerii îndreptate împotriva încheierilor de carte funciară.

Arată că petenții care solicitau notarea în cartea funciară, trebuiau să dovedească prin înscrisurile atașate cererii,legătura dintre litigiu și imobil.Aceștia au depus două certificate de grefă din care rezultă doar faptul că la Judecătoria Buzău este înregistrat un dosar având ca obiect la Legea nr,247/2005,iar pe rolul Judecătoriei Brașov se află un dosar având ca obiect anulare Ordin Prefect.

Depune la dosar practică judiciară, doctrină și concluzii scrise.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat - pentru intimații petenți solicită respingerea recursului formulat de - - ca nefondat.

Arată că cererea de notare a litigiilor care a fost formulată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, a făcut referire expresă la existența a două litigii pe terenul proprietate privată a municpiului B,ce a constituit obiectul asocierii în participațiune cu - Sa Menționează că prin cerere s-a identificat numărul corect de carte funciară și numerele cadastrale.

Mai arată că s-a abordat procedura dreptului comun în instanță,s-au administrat proba cu înscrisuri și în mod corect s-a ajuns la concluzia admisibilității cererii de notare.

Instanta a reținut că este legitimă cererea de notare privind terenuri ce au fost identificate cu număr cadastral,pentru care s-a dispus și intabularea prin Ordinul nr.146/2001 cu anexa.

Menționeaază că s-au făcut cereri de reconstituire în anul 1991,iar în anul 1998 s-a făcut precizarea cu revendicarea prin noul amplasament.

În anul 2001 nu a fost soluționată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate,iar prin Ordinul Prefectului nr.146/24 iunie 2007,se face referire la situația suprafețelor ce trec în proprietatea privată,în vederea constituirii comunal de 33 ha ce urmau să fie transmise de la - - B,în sensul art.1 din Ordin.

Prin procesul verbal de predare din anul 2001 se atestă faptul preluării celor 33 ha nu de la - -,care are un alt amplasamentpe raza municipiului,ci de la B,din tarlalele 31,31 cu parcele aferente,ce reprezintă vechiul amplasament al terenurilor deținute de foștii autori,referitor la care s-a făcut identificarea și prin expertiza cadastrală.

Cele două societăți sunt persoane juridice distincte,- - fiind o socitate pe acțiuni înregistrată la Oficiul registrului Comerțului B,iar B este stațiune de cercetare și producție legumicolă,având în administrare terenuri agricole.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat pentru recurenta intimată - -,având cuvântul solicită admiterea recursului formulat de Primăria B și depune extras de pe dispozitivul sentinței civile nr.8565 din data de 19 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Brașov,în dosarul nr-.

Avocat - pentru intimații petenți solicită respingerea recursului formulat de Primăria B ca nefondat,arătând că notarea litigiilor nu are legătură cu dreptul de proprietate.

Mai arată că s-a făcut dovada identificării terenurilor pentru care s-a solicitat notarea în carte funciară.

Invocă practica judiciară a Curții de Apel Ploiești, care s-a pronunțat irevocabil, într-o speță privind aceleași aspecte precum și principiul soluționării unitare a cauzelor.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererile depuse la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B și înaintate Judecătoriei Buzău, spre competentă soluționare, petenții și, prin procurator au formulat plângere împotriva încheierilor de carte funciară nr. 74630/2007, nr. 74670/2007, nr. 74598/2007, nr. 74666/2007, nr. 74663/2007, nr. 74671/2007, nr. 74935/2007, nr. 75241/2007 prin care s-a respins cererea de notare a litigiilor în cărțile funciare nr. 26111, nr. 26358, nr. 26039, nr. 26348, nr. 26344, nr. 26360, nr. 26862, nr. 26464 ale unității administrativ teritoriale - Municipiul

Au susținut aceștia că încheierile de carte funciară sunt netemeinice și nelegale întrucât, din cele două certificate de grefă depuse, rezultă, fără putință de tăgadă, existența pe rolul instanțelor judecătorești din B și Gal itigiilor ce vizează atât plângerea formulată de ei conform Legii 247/2005, cât și cererea de anulare a Ordinului Prefectului nr. 146/2001.

Au mai arătat că tocmai acest Ordin a stat la baza intabulării dreptului de proprietate în cărțile funciare sus menționate, că acesta cuprinde numerele cadastrale 4846, 4847 și 4848 care ulterior au fost supuse dezmembrării în sensul că din numărul cadastral 4846 au rezultat numerele cadastrale 4846/1 - 4846/246, din numărul cadastral 4847 au rezultat 4847/1 - 4847/66, iar din numărul cadastral 4848 au rezultat numerele cadastrale 4848/1 - 4848/89 conform adresei OCPI nr. 7358/12.07.2007 și că se impunea admiterea cererii de notare a litigiilor deoarece între acestea și Ordinul Prefectului nr. 146/2001 există o vădită legătură de cauzalitate.

Intimata Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive motivat, în esență, de împrejurarea că procedura în fața registratorului de carte funciară este una necontencioasă, că și plângerii formulate la instanță i se aplică tot dispozițiile Legii 7/1996 ce se completează cu cele ale art. 331-339 Cod procedură civilă, iar justificarea calității procesuale pasive presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, persoană care dreptul reclamantului și față de care acesta dorește să-și stabilească un drept or, în cazul de față, nu se urmărește ca, în numele Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară să se stabilească un drept sau un interes al acestuia. În plus, citarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară în procesul de control al legalității și temeiniciei încheierii de carte funciară numai pentru opozabilitatea hotărârii instanței nu este necesară deoarece aceasta este obligată prin chiar dispozițiile art. 50 al. 4 din Legea 7/1996 să pună în aplicare hotărârea judecătorească.

Pe fond a solicitat respingerea plângerii pe de o parte, pentru că din certificatele de grefă anexate cererii de notare nu se poate stabili o identitate între imobilul asupra căruia poartă litigiul și cel asupra căruia se cere notarea, iar, pe de altă parte, pentru că cererea de notare nu s-a formulat de, care avea calitatea de intervenient în cauza dedusă judecății, ci de mandatar care însă nu era împuternicit să acționeze în numele reclamantei din acea cauză - -, iar mandatul primit de la petent este unul cu caracter general privind reconstituirea unui drept de proprietate.

Intimatul Municipiul Baf ormulat întâmpinare prin care a arătat că susține motivele de respingere a plângerii invocate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B în încheierea pronunțată și că, în plus, înțelege să arate că terenul deținut de petenți, circa 280 ha, s-a situat numai pe raza comunei, așa cum rezultă din certificatul eliberat de Arhivele Naționale, că pentru terenul pe care aceștia susțin că s-a aflat vechiul amplasament al proprietății lor Municipiul Baî ncheiat un contract de asociere în participațiune sub nr. 16064/05.10.2005 cu - - B pentru construirea unui cartier rezidențial și că, deși s-a făcut publicitate acestui proiect, iar o parte importantă din lucrări s-au edificat deja, locuințele fiind contractate și plătite de cetățeni, abia în anul 2007 petenții au formulat o cerere de ordonanță președințială prin care au solicitat sistarea lucrărilor și care le-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1281/30.05.2007 devenită irevocabilă.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu - - B prin care a arătat că a încheiat un contract de asociere în participațiune pentru terenul ce aparține Municipiului B în suprafață de 23,90 ha și are un drept de superficie pentru o perioadă de 7 ani înscris în cartea funciară astfel că justifică un interes în a fi parte în procesul pendinte judecății

Totodată a invocat lipsa calității procesuale active a reclamanților deoarece calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu aceea de titular al dreptului ce formează conținutul raportului juridic de drept material supus judecății iar, în cauză, reclamanții nu au un asemenea drept.

Pe fond, s-a susținut că încheierea de respingere pronunțată de intimata Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B este temeinică și legală dat fiind că cererea de notare nu respectă cerințele art. 47 al. 7 lit. b și cele ale art. 48 lit. c din Legea 7/1996.

- - a invocat și excepția lipsei calității procesual active a petentei motivat de împrejurarea că aceasta nu a formulat cerere de notare, astfel că nu are deschisă calea plângerii împotriva încheierii de respingere.

Petenții au precizat că înțeleg să lărgească ei cadrul procesual și să o cheme în judecată și pe Sc Sa B în calitate de intimată, întrucât are un drept înscris în cartea funciară, iar litigiul de față trebuie să poarte în contradictoriu și cu aceasta dat fiind că, o eventuală notare, o vizează și pe aceasta.

În raport de acest aspect - și-a definit cererea de intervenție ca fiind întâmpinare.

Au fost depuse precizări la plângere susținându-se că cele trei numere cadastrale 4846, 4847, 4848 înscrise inițial în cartea funciară nr. 10225 în baza Ordinului Prefectului nr. 146/24.07.2001 au fost ulterior dezmembrate rezultând 401 parcele cu tot atâtea numere cadastrale, că litigiul înregistrat pe rolul judecătoriei Galați sub nr- vizează tocmai anularea acestui Ordin, legătura litigiului cu terenul înscris în cele 401 cărți funciare fiind una evidentă, iar litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 10260/2006 are ca obiect reconstituirea dreptului petenților de proprietate pe vechiul amplasament, respectiv pe locul fostelor grădini de zarzavat pe care le-au deținut în suprafață de 24,53 ha și că există identitate între acest teren și cel trecut prin Ordinul Prefectului în proprietatea Municipiului

Au fost depuse înscrisuri atât în susținerea plângerii și precizărilor ulterioare, cât și în sprijinul cererii de intervenție - recalificată întâmpinare.

Prin sentințele civile nr. 6279/02.11.2007, nr. 6285/02.11.2007, nr. 6280/02.11.2007, nr. 6122/26.10.2007, nr. 6123/26.10.2007, nr. 6125/26.10.2007, nr. 6306/02.11.2007, nr. 6293/02.11.2007 pronunțate de Judecătoria Buzău în dosarele nr-, nr-, nr-, nr. 6903/-, nr-, nr-, nr-, nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a petentei - și, în consecință, respinsă plângerea în privința acesteia ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a petentului și lipsei calității procesuale pasive a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, iar pe fond s-a admis plângerea petentului, s-au desființat încheierile de carte funciară atacate și s-a dispus notarea litigiilor ce fac obiectul dosarelor nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și nr- al judecătoriei Galați în cărțile funciare ale unității administrativ teritoriale

Sub aspectul primei excepții s-a reținut că numai petentul a solicitat prin cererile depuse la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B notarea litigiilor în cărțile funciare, iar plângerile împotriva încheierilor registratorului de carte funciară de respingere a cererii de notare au fost formulate de acesta și de petenta -, dar aceasta din urmă nu avea deschisă calea plângerii la instanță reglementată de Legea 7/1996 deoarece nu formulase cerere de notare a litigiului astfel că excepția lipsei calității procesuale active invocată în cauză apare ca întemeiată urmând ca plângerea să fie respinsă în privința acesteia ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a petentului, invocată de intimata - - B prin cererea de intervenție în interes propriu calificată drept întâmpinare după lărgirea cadrului procesual, prima instanță a reținut că este neîntemeiată deoarece obiectul litigiului îl formează verificarea legalității și temeiniciei încheierii de carte funciară prin intermediul plângerii reglementate de Legea cadastrului și publicității imobiliare, astfel că pentru verificarea calității procesual active se analizează cine este îndreptățit a sesiza instanța cu plângerea respectivă, iar nu temeinicia pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul litigiului a cărui notare se solicită, așa cum a arătat intimata în motivarea excepției.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B s-a reținut că această intimată este chiar emitentul actului a cărui legalitate și temeinicie se verifică prin intermediul plângerii iar, pe de altă parte, procedura reglementată de Legea 7/1996 este una necontencioasă numai în fața registratorului de carte funciară, nu și în fața instanței unde se ajunge tocmai datorită faptului că pretenția petenților, aceea de a se face o notare în cartea funciară a altei persoane, respinsă de acesta, caracter litigios.

Dreptul potrivnic ce se urmărește a se stabili este acela referitor la posibilitatea, în raport de circumstanțele concrete ale speței, de a se face o înscriere în cartea funciară a intimatului Municipiul B, înscriere care cade în competența de efectuare a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și la baza promovării plângerii pe rolul instanței de judecată a stat doar culpa acesteia constând în greșita soluționare a cererii de notare, fără ca celelalte intimate să aibă vreo culpă în declanșarea procesului, cu atât mai mult cu cât până la sesizarea instanței nu au cunoscut de existența cererii adresate Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și nici nu au fost în măsură să-i influențeze maniera de soluționare.

Pe fondul cauzei s-a reținut că primul motiv invocat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B la respingerea cererii de notare a litigiilor este unul străin cauzei, deoarece, potrivit art. 26 al. 4 din Legea 7/1996, înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri: intabularea ce are ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale, înscrierea provizorie ce are ca obiect înscrierea drepturilor reale sub condiția justificării ulterioare și notarea având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție precum și a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară, iar art. 48 al 1 din aceeași lege, stipulează că "în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții:"- lit. c - "individualizează imobilul printr-un identificator unic", lit. e -"este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului".

Deoarece din textul de lege redat rezultă că cele două condiții de admisibilitate a cererii sunt prevăzute atunci când se solicită intabularea sau înscrierea provizorie a unui drept, nu și atunci când se solicită notarea în cartea funciară, iar prin cererea formulată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară petentul solicitase tocmai notarea în cartea funciară a unui litigiu și cerințele textului de lege menționat nu-i erau aplicabile, s-a apreciat că sub acest aspect respingerea notării este neîntemeiată.

Textul de lege aplicabil cererii petentului era, în lipsa unor prevederi exprese în Lege cu privire la notare, cel general, aplicabil oricărei cereri adresate Biroului de publicitate imobiliară și care se află înscris la art. 55 al 1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 633/2006, potrivit căruia cererea de înscriere adresată biroului va cuprinde: numele, prenumele și domiciliul solicitantului, actul de identitate, obiectul înscrierii, indicarea actului sau a actelor în măsură să justifice cererea, localitatea în care este situat imobilul, numărul cadastral al acestuia și numărul de carte funciară, după caz. Or, cererea formulată de petent îndeplinește toate aceste cerințe cuprinzând inclusiv numărul cadastral al imobilului și numărul cărții funciare.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv invocat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, s-a reținut că procuratorul petentului a prezentat în dovedirea mandatului său o procură autentificată sub nr. 1787/17.11.2006 prin care fusese împuternicit de acesta "să îi reprezinte orice interese, de orice natură, în fața oricărei persoane fizice sau juridice și să îndeplinească orice formalitate legală în vederea retrocedării, reconstituirii, redobândirii, atribuirii, punerii în posesie, emiterii titlului de proprietate etc. asupra terenului arabil în suprafață de 100 ha situat pe teritoriul Municipiului B și comunei, la finalul procurii făcându-se mențiunea că acesta este mandatat să facă tot ce consideră necesar, după împrejurări, chiar dacă nu este prevăzut expres în înscrisul întocmit, cu excepția actelor de dispoziție.

Așa fiind, enumerarea împuternicirilor date mandatarului în prima parte a procurii nu este una limitativă, puterile lui fiind extinse la orice act va fi considerat necesar, cu excepția actului de dispoziție, iar formularea unei cereri de notare în cartea funciară nu are caracterul unui asemenea act - de dispoziție.

În plus, instanța a apreciat că cererea de notare a litigiilor promovate tocmai în scopul reconstituirii dreptului de proprietate al petenților se circumscrie chiar împuternicirilor expres enumerate în prima parte a procurii, apărând ca o parte integrantă a demersurilor făcute în vederea redobândirii proprietății.

Nu în ultimul rând, orice dubiu cu privire la întinderea mandatului a fost pe deplin înlăturat în condițiile în care, pe timpul procesului s-a depus o nouă procură din partea petentului prin care se împuternicește expres procuratorul să formuleze cereri către, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară împrejurare ce apare ca o ratificare a demersurilor deja făcute de el în acest sens.

Or, în condițiile în care art. 47 al. 7 din Legea 7/1996 îndrituiește pe mandatarul cu procură generală să solicite înscrierea în cartea funciară, cu atât mai mult are acest drept mandatarul cu procură specială, cum este cazul în speță.

Au fost înlăturate susținerile intimatei - - B în sensul că, în ceea ce privește terenul ce a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune încheiat de ea cu intimatul Municipiul B, nu există încă un litigiu pe rolul judecătoriei Galați. Petenții au formulat în dosarul strămutat pe rolul judecătoriei Galați și înregistrat sub nr- cerere de intervenție principală prin care au solicitat anularea în parte a Ordinului Prefectului nr. 146/2001, cerere depusă încă din perioada în care dosarul se afla pe rolul Judecătoriei Buzău, în ședința publică din data de 13.11.2006, așa cum rezultă din încheierea de ședință din dosar 10260/2006. Dacă cererea nu a fost încuviințată în principiu nici după aproape un an de la formulare nu este culpa celor doi petenți care și-au manifestat inițiativa procesuală, au depus-o la dosar astfel că instanța era cea chemată de acum să se pronunțe asupra ei și să o încuviințeze sau nu în principiu. Chiar dacă cererea intervenienților nu a fost încă încuviințată în principiu, nu este mai puțin adevărat că ea nici nu a fost respinsă de către instanță.

Cele două certificate de grefă depuse de petent la dosar, purtând nr-, atestă faptul că aceștia au calitatea de intervenienți în cauză așa că justifică interesul de a cere notarea litigiului în cartea funciară.

Au fost înlăturate susținerile intimatei - -, în sensul că registratorul de carte funciară admite sau respingere cererea de notare numai în baza înscrisurilor anexate acesteia și că Legea 7/1996 interzice completarea dosarului cu alte înscrisuri după pronunțarea acestei încheieri, în soluționarea plângerii instanța urmând a se raporta strict la cererea și actele anexate ei aflate în dosarul depus la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu motivarea că, pe de o parte nu se face referire expresă la ce acte s-au depus direct la instanță fără a exista și în dosarul anexat cererii de notare depusă la intimata Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară iar, pe de altă parte, că art. 55 al 2 din Regulament interzice doar completarea sau modificarea cererii depuse la biroul de carte funciară ulterior înregistrării ei, aliniatul 3 al aceluiași articol permițând completarea dosarului cererii cu actele necesare prin anexarea documentelor justificative la cererea inițială.

De asemenea, art. 73 al 2 din Regulament stipulează că cel ce a cerut înscrierea nu va putea modifica sau întregi, prin căile de atac exercitate, cererea pe care s-a întemeiat încheierea registratorului, astfel că ceea ce nu se poate întregi sau modifica nici în fața registratorului de carte funciară și nici în fața instanței este cuprinsul cererii formulate iar nu conținutul dosarului depus în justificarea ei.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în fața instanței procedura se desfășoară potrivit normelor din Codul d e procedură civilă care permit depunerea de acte noi la dosar.

Cu privire la susținerile intimatului Municipiul B cuprinse în întâmpinarea depusă de acesta la dosar, instanța de fond a reținut că motivele vizând întinderea și amplasamentul terenului deținut de petent și de autoarea lui precum și cele vizând împrejurarea că deja s-au eliberat titluri de proprietate pentru mai mulți cetățeni sunt străine cauzei, referindu-se la temeinicia cererilor deduse judecății în dosarele a căror notare în cartea funciară se solicită și urmează a fi analizate de instanțele investite cu soluționarea acestora.

Cât despre contractul de asociere în participațiune și faptul că locuințele din Cartierul, aflate în curs de execuție, au fost deja contractate și plătite de cetățeni, instanța amintește că notarea nu are ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra cărora poartă ci doar informarea terților cu privire la existența litigiilor pe rolul instanțelor, astfel încât actele juridice având ca obiect imobilele în cauză să fie încheiate în deplină cunoștință de cauză.

Față de aceste considerente și reținând că atât litigiul înregistrat pe rolul judecătoriei Galați sub nr- cât și cel înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 11103/2006 au evidentă legătură cu imobilul înscris în cărțile funciare ale Municipiului B, primul purtând chiar asupra actului în baza căruia s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea acestuia - respectiv Ordinul Prefectului nr. 146/2001, iar al doilea vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție, prima instanță a apreciat că încheierea prin care intimata Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bar espins cererea de notare a celor două litigii este netemeinică și nelegală, astfel că se impune desființarea sa și pe fond admiterea cererii petentului și notarea litigiilor.

Împotriva acestei soluții au declarat apel intima Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ții B, - - și Municipiul B prin Primar.

În motivele de apel Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Baa rătat că în mod greșit s-a respins la instanța de fond excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât, în cauzele având ca obiect plângere împotriva încheierilor de carte funciară, procedura prevăzută de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 republicată privește doar modalitatea de înaintare a plângerii împreună cu dosarul încheierii și copia certificată a cărții funciare pentru ca instanța să poată exercita un control judiciar asupra legalității și temeiniciei soluției dispusă de registrator prin încheiere, dar procedura nu conferă vreo calitate de a sta în judecată ca persoană obligată într-un raport juridic obligațional sau ca persoană față de care petentul dorește să își stabilească un drept potrivnic.

, adoptând o soluție la cererea petentului, în materie de carte funciară, nu urmărește realizarea unui drept sau unui interes al oficiului în contra petentului. Hotărârea definitivă și irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului teritorial d e către instanța care s-a pronunțat ultima asupra fondului și este opozabilă Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară conform art. 50 alin. 4 din Legea 7/1996 și art. 73 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 633/2006, fără a fi nevoie de citarea Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în proces, pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești.

Pe fond, s-a solicitat instanței să analizeze plângerea numai în limita cererii inițiale și să se mențină încheierile de carte funciară ca legale și temeinice.

Apelantul Municipiul B, prin Primar, a susținut că notarea poate avea ca obiect, potrivit art. 42 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 633/2006, litigii referitoare la drepturi reale înscrise, orice alte fapte sau drepturi personale sau acțiuni a căror notare este permisă de lege și au legătură cu imobilul, dar această legătură cu imobilul nu se poate stabili decât în măsura în care acesta este identificat din punct de vedere cadastral, întrucât la baza înregistrărilor în evidența funciară stă un identificator unic care face legătură între imobil și înregistrările de carte funciară, iar din certificatele de grefă depuse de petent nu se poate stabili o identitate cu imobilul asupra căruia poartă litigiul pentru că sunt menționate numai părțile în litigiu nu și elementele de identificare ale imobilului - adică identificatorul unic care este numărul cadastral.

Sub un alt aspect, s-a învederat instanței că petenții intimați nu au titlu care să le confere drept de proprietate asupra terenului pentru care se dorește notarea litigiului, nu figurează ca titulari de drepturi înscrise în cartea funciară, terenurile deținute de - și se întindeau pe raza comunei fiind cu totul altele decât cele ce fac obiectul Ordinului Prefectului nr. 146/24.07.2001 și pe o parte din terenul pretins Municipiul Baî ncheiat contractul de asociere în participațiune cu - - nr. 16064/05.10.2005, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 87/28.04.2005, locuințele din cartierul construit fiind contractate și plătite de diverși cetățeni.

Apelanta - - a criticat soluția primei instanțe, arătând că plângerea împotriva încheierii de carte funciară reprezintă o cale de atac specială ce se caracterizează prin particularități constând în aceea că nu se poate modifica sau întregi, prin căile de atac exercitate, cererea pe care s-a întemeiat încheierea registratorului, conform art. 73 alin. 2 din Regulament. Cererea modificată reprezintă o cerere nouă, înțelegându-se prin aceasta formularea unor noi pretenții adresate direct instanței, ceea ce este inadmisibil, soluția decurgând din efectul controlului judecătoresc care trebuie să fie exercitat prin examinarea temeiniciei și legalității încheierii registratorului raportat numai la cererea cu care acesta a fost sesizat și la actele anexate acesteia. noțiunii de întregire a cererii include și completarea dosarului cu actele necesare care nu au fost atașate cererii inițiale, astfel că la soluționarea plângerii instanța trebuie să se raporteze la înscrisurile avute în vedere de registrator în momentul întocmirii încheierii atacate.

În acest sens, s-a apreciat că prima instanță a dat eficiență unei cereri modificate prin precizările aduse de petenți, cât și unei cereri întregite prin înscrisuri noi, depuse de aceștia după emiterea încheierii de carte funciară, prin care se încearcă a se face legătura dintre imobil și cartea funciară.

Sub un alt aspect, s-a criticat soluția instanței de fond, arătându-se că hotărârea este nelegală, iar încheierea emisă de registratorul de carte funciară este temeinică și legală, deoarece din certificatele de grefă depuse de petent în sprijinul cererii de notare a litigiilor nu rezultă niciun element de legătură între respectivele litigii și imobilul înscris în cartea funciară a Municipiului B, apreciindu-se și că aceste două litigii - unul suspendat și celălalt în care petenții nu au calitatea de părți - nu îndeplinesc condițiile de notare în cartea funciară.

avea obligația de a verifica dacă litigiile solicitate a fi notate se poartă sau au legătură directă cu imobilul identificat ca fiind înscris în cartea funciară a municipiului B iar această cerință nu a fost realizată de petenți prin cererea adresată biroului de carte funciară și nici prin înscrisurile justificative, în certificatele de grefă anexate cererii nefiind evidențiat imobilul asupra căruia poartă procesul cu date de carte funciară sau numere cadastrale, și în mod corect s-a respins cererea de notare.

Intimații și au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelurilor în ce privește fondul cauzei, ca neîntemeiate, lăsând la aprecierea instanței soluționarea motivului de apel referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Întrucât soluția dată de instanța de fond - Judecătoria Buzău este aceeași în toate dosarele - nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, nr- iar motivele de apel formulate de fiecare dintre cele trei apelante sunt aceleași în toate aceste dosare, la termenul de judecată din 17.03.2008 Tribunalul a dispus pe temeiul art. 164 cod procedură civilă conexarea cauzelor.

După examinarea soluției primei instanțe sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.101 din 24 martie 2008 admis apelul declarat de B, a schimbat în parte sentințele civile nr.6279/02.11.2007, nr.6285/02.11.2007, nr.6280/02.11.2007, nr.6122/26.10.2007, nr.6123/26.10.2007, nr.6125/26.10.2007, nr.6306/02.11.2007, nr.6293/02.11.2007, pronunțate de Judecătoria Buzău, în dosarele nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, în sensul că a admis excepția și a constatat lipsa calității procesuale pasive a B, menținând restul dispozițiilor sentințelor.

Prin aceeași decizie, tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții Municipiul B - prin primar și - - B, împotriva sentințelor civile nr.6279/02.11.2007, nr.6285/02.11.2007, nr.6280/02.11.2007, nr.6122/26.10.2007, nr.6123/26.10.2007, nr.6125/26.10.2007, nr.6306/02.11.2007, nr.6293/02.11.2007, pronunțate de Judecătoria Buzău, în dosarele nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, nr-, în contradictoriu cu intimații și - ambii prin procurator, a respins ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimați, reținând următoarele considerente:

Astfel, tribunalul a reținut că este fondat apelul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia în cauzele având ca obiect plângere întemeiată pe art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, republicată.

În acest sens, Tribunalul Buzăua reținut soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 72 din 15.10.2007, conform căreia, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că în cauzele ce au ca obiect plângerile privind Cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă. Decizia pronunțată de Înalta Curted Casație și Justiție în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțele judecătorești și fiind vorba despre o normă procedurală ea este de imediată aplicare.

În același sens, al lipsei calității procesuale pasive Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară instanța a reținut și că, adoptându-se o soluție la cererea persoanei interesate, în materie de carte funciară, nu se urmărește realizarea unui drept sau unui interes al oficiului în contra petentului, iar hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului teritorial d e către instanța care s-a pronunțat ultima asupra fondului și este opozabilă Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară conform art. 50 alin. 4 din Legea 7/1996 republicată, fără a fi nevoie de citarea Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în proces pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești.

În ceea ce privește natura litigiului în fața instanței de judecată, Tribunalul a constatat că susținerile apelantei sunt nefondate întrucât în speță cererea are caracter contencios și se soluționează după normele procedurale din materie contencioasă, și nu după cele necontencioase.

În cauză există două părți ce urmăresc realizarea unor interese contrare, una față de cealaltă, atât cuprinsul cererii introductive la instanță, cât și obiecțiile ridicate în dosar de titularii drepturilor reale - de proprietate și de superficie - înscrise în cărțile funciare în care se solicită notarea celor două litigii determinând (în conformitate și cu dispozițiile art. 335 cod procedură civilă) caracterul contencios al procedurii de față.

Așa fiind, față de constatarea lipsei calității procesuale pasive Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu se impune și cercetarea motivelor invocate de acesta pe fondul cauzei.

Cu privire la apelurile declarate de Municipiul B prin Primar și de către - - B, tribunalul a reținut că sunt nefondate și le-a respins pentru următoarele considerente:

Prin cererile formulate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară petentul intimat a solicitat notarea în cartea funciară a două litigii, unul înregistrat pe rolul judecătoriei Galați sub nr- și celălalt înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 11103/2006, ambele având legătură cu imobilul înscris în cărțile funciare ale Municipiului B, primul purtând chiar asupra actului în baza căruia s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea acestuia - respectiv Ordinul Prefectului nr. 146/2001, iar al doilea vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție.

Sub un prim aspect, - - a susținut că instanța de fond a încălcat prevederile art. 73 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 633/2006 prin aceea că a dat eficiență unei cereri atât modificate cât și întregite prin înscrisuri noi, depuse după emiterea încheierii de carte funciară, prin care se încearcă a se face legătura dintre imobil și cartea funciară, controlul judecătoresc limitându-se numai la examinarea temeiniciei și legalității încheierii registratorului raportat doar la cererea cu care acesta a fost sesizat și la actele anexate acesteia.

S-a reținut de instanța de apel că susținerile apelantei sunt nefondate, pe de o parte pentru că depunerea de înscrisuri doveditoare de către petiționar în sprijinul plângerii depuse Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și înaintate primei instanțe, referitoare la încheierile de carte funciară prin care s-a respins cererea de notare a unor litigii în cărțile funciare ale unității administrative Municipiul B, nu reprezintă o modificare și nici o întregire a cererii inițiale, ce a păstrat același obiect și este pe deplin dovedită, administrarea oricăror probe considerate necesare de parte fiind permisă în cadrul dosarelor civile potrivit normelor codului d e procedură civilă, cu care se completează prevederile art. 50 din Legea 7/1996 republicată (art. 52 din forma actualizată a legii după modificarea și completarea prin titlul XII al Legii 247/2005).

S-a constatat că dispozițiile art. 55 al 2 din Regulament interzic completarea sau modificarea cererii depuse la biroul de carte funciară după înregistrarea ei, aliniatul 3 al aceluiași articol permițând completarea dosarului cererii cu actele necesare prin anexarea documentelor justificative la cererea inițială, iar art. 73 al 2 din Regulament stabilește că cel ce a cerut înscrierea nu va putea modifica sau întregi, prin căile de atac exercitate, cererea pe care s-a întemeiat încheierea registratorului.

Rezultă astfel, că ceea ce nu se poate întregi sau modifica nici în fața registratorului de carte funciară și nici în fața instanței este cuprinsul cererii formulate, nu conținutul dosarului depus în justificarea ei și nu există nici în textul Legii și nici în cel al Regulamentului o definire a termenilor de "modificare" și "întregire" în sensul indicat de către apelantă, respectiv că aceste noțiuni ar include implicit și depunerea de înscrisuri justificative în sprijinul cererii.

Mai mult, norma indicată de apelantă în susținerea acestui motiv de apel este o dispoziție a Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin ordinul ministrului de resort - Ordinul nr. 633/2006, ce nu poate fi aplicată cu prioritate de către instanța de judecată atât timp cât dispozițiile legii speciale nr. 7/1996 republicată se completează sub aspect probator cu dispozițiile codului d e procedură civilă și mai ales atât timp cât instanțele de judecată sunt ținute de normele imperative ale art. 21 din Constituția României vizând accesul liber la justiție și art. 6 par.1 din Convenția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ce reglementează procesul echitabil și care se aplică de către instanțe cu prioritate, conform art. 11 și 20 din Constituție, în cazul inadvertenței dintre dreptul intern și tratatul internațional ratificat.

În acest sens, Tribunalul a reținut prin prisma dispozițiilor obligatorii ale art. 6 par. 1 din Convenție, ce se aplică prioritar, că părții nu i se poate încălca dreptul de acces la o instanță și nici dreptul la un proces echitabil, aspecte la care s-ar ajunge dacă, în condițiile în care plângerea se depune la autoritatea ce a emis încheierea de carte funciară contestată - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și nu direct prin sesizarea instanței competente, s-ar examina fără administrare de probe concludente și pertinente în faza de judecată. În consecință, nu se poate reține că prin administrarea dovezilor, considerate necesare de către parte și concludente și utile de către prima instanță, s-a produs o modificare sau o întregire a cererii inițiale adresată de petiționar biroului de carte funciară în vederea notării litigiilor sus menționate.

Mai mult, dreptul la un proces echitabil trebuie să fie unul concret și efectiv și nu ipotetic și iluzoriu, astfel încât instanța nu poate indica, de plano, părții să se adreseze cu o nouă cerere autorității administrative ( Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară) la care să atașeze și alte înscrisuri, respectiv cele depuse ca probatoriu în dosar, (existând posibilitatea ca cererea nouă să fie din nou respinsă, situație care ar duce doar la prelungirea duratei procedurii), având îndatorirea de a examina atât susținerile petentului, ale intimatelor cât și de a analiza temeinic probatoriul administrat.

Pe de altă parte, chiar din actele depuse de petent la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, adică atașate cererii inițiale, certificatele de grefă nr- și nr. 11103/2006 rezultă cu eficiență atât interesul pentru notarea litigiilor, determinat de calitatea petentului de parte, respectiv, intervenient în interes propriu, cât și legătura cu imobilul descris în cărțile funciare în care se solicită notarea litigiilor, determinată de obiectul asupra cărora acestea poartă - anularea Ordinul Prefectului nr. 146/2001 pe baza căruia s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea Municipiului B în cărțile funciare, precum și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție.

Referitor la celălalt motiv de apel ce se regăsește atât în apelul Municipiului B, cât și în cel al - -, și anume că nu există legătură cu imobilul din cărțile funciare în care se cere notarea litigiilor iar imobilul nu este identificat prin identificatorul unic, tribunalul a constatat că în fiecare dintre cererile adresate Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară s-a indicat solicitarea de notare a litigiilor privind imobilul teren situat în strada -, zona delimitată de - și, pentru care rezultă că s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierea nr. 8764 dată în 31.10.2002, în baza Ordinului Prefectului nr. 146/24.07.2001, în favoarea Municipiului B, imobil înscris inițial în Cartea Funciară sub nr. 10225 localității B cu nr. cadastrale 4846, 4847, 4848, ce au fost supuse ulterior dezmembrării, rezultând aprox. 400 de cărți funciare, în fiecare cerere fiind indicat atât numărul cadastral după dezmembrare cât și numărul noii cărți funciare.

Art. 26 alin. 4 din Legea 7/1996 republicată (art. 28 în forma actualizată) permite înscrieri în cartea funciară de trei feluri: intabularea pentru înscrierea definitivă a drepturilor reale, înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiția justificării ulterioare și notarea având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție precum și a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară.

Întrucât s-a solicitat notarea unui litigiu în cartea funciară a altei persoane, textul de lege aplicabil cererii petentului este, în lipsa unor prevederi exprese în lege cu privire la notare, cel general, aplicabil oricărei cereri adresate Biroului de publicitate imobiliară, respectiv art. 55 al 1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 633/2006, potrivit căruia cererea de înscriere adresată biroului va cuprinde: numele, prenumele și domiciliul solicitantului, actul de identitate, obiectul înscrierii, indicarea actului sau a actelor în măsură să justifice cererea, localitatea în care este situat imobilul, numărul cadastral al acestuia și numărul de carte funciară, după caz. Iar cererile formulate de petent îndeplinesc toate aceste cerințe cuprinzând inclusiv numărul cadastral al imobilului și numărul cărții funciare. În acest sens în mod corect a apreciat prima instanță.

În ce privește identificarea imobilului prin indicarea identificatorului unic cadastral, o asemenea cerință se aplică, potrivit legii, astfel cum rezultă din coroborarea textelor art. 26 și art. 48 din forma republicată a Legii 7/1996 și art. 55 din Regulament, numai cererilor referitoare la intabularea dreptului de proprietate și înscrierea provizorie a acestui drept, astfel că cererea privind notarea litigiului nu este supusă unei asemenea condiții.

solicitată în speță având ca obiect înscrierea acțiunilor în justiție în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară îndeplinește cerințele art. 26 alin. 4 din Legea 7/1996 republicată și art. 55 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 633/2006, cererea adresată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară conținând toate elemente necesare cerute de lege, iar legătura cu imobilul înscris în cărțile funciare ale Municipiului B este evidentă atât timp cât rezultă cu claritate că primul litigiu poartă chiar asupra actului în baza căruia s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea municipiului - respectiv Ordinul Prefectului nr. 146/2001, iar al doilea vizează reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție.

Cât privește motivele de apel expuse de Municipiul B și care se referă la inexistența unui titlu de proprietate care să le confere petenților intimați drept de proprietate asupra terenului pentru care se dorește notarea litigiului, la faptul că aceștia nu figurează ca titulari de drepturi înscrise în cartea funciară, că terenurile deținute de - și se întindeau pe raza comunei, fiind altele decât cele ce fac obiectul Ordinului Prefectului nr. 146/24.07.2001, toate acestea sunt străine de obiectul cauzei de față întrucât petentul nu a solicitat înscrierea sau intabularea unui drept de proprietate asupra imobilului, a cărui existență să trebuiască dovedită cu un titlu de proprietate, ci doar notarea litigiilor ce poartă asupra respectivului imobil, făcând dovada unui interes în solicitarea notării și a unei legături între imobilul asupra căruia poartă litigiile și cel înscris în cărțile funciare ale Municipiului Existența dreptului de proprietate al autorilor, întinderea acestuia și vechiul amplasament fac obiectul altor litigii, și anume al celor a căror notare se solicită în cauză.

Referitor la faptul că pe o parte din terenul pretins Municipiul Baî ncheiat contractul de asociere în participațiune nr. 16064/05.10.2005 cu - -, aprobat prin HCL nr. 87/28.04.2005, locuințele din cartierul construit fiind contractate și plătite de diverși cetățeni, Tribunalul a constatat că notarea litigiilor în cartea funciară nu are ca efect indisponibilizarea imobilului, ci are doar rol de publicitate imobiliară, în sensul că la încheierea contractelor (de transmitere sau constituire de drepturi reale), ulterior notării, dobânditorul va cunoaște existența acestor litigii și nu va mai putea opune buna credință vechiului proprietar.

Împotriva deciziei sus menționate au formulat recurs Municipiul B prin primar și - -

Municipiul B prin primar, critică decizia Tribunalului Buzău pentru următoarele motive:

Se arată că din certificatele de grefă anexate de petentul intimat nu se poate stabili o identitate între imobilul asupra căruia poartă litigiul și cel asupra căreia se cere notarea, întrucât în certificatul de grefă sunt menționate numai părtile în litigiu nu și elementele de identificare ale imobilului.

Mai mult, arată recurenta, părțile aflate în litigiu nu figurează ca titulari de drepturi înscrise în cartea funciară, astfel că notarea acestor litigii fără a stabili o legătură clară cu imobilele asupra cărora s-a solicitat notarea poate dobândi caracter șicanatoriu în privința titularilor de drepturi înscriși în cartea funciară.

Se critică decizia și pentru faptul că petenții intimați nu au un titlu care să le confere un drept de propeietate asupra terenului pentru care se dorește notarea în cartea funciară a litigiului, deci nu figurează ca titular de drepturi înscriși în cartea funciară.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta precizează că terenurile deținute de - și din comuna se întindeau pe raza acestei comune, până la șoseaua de centură, fiind cu totul alt teren decât cel care face obiectul Ordinului prefectului nr.146/2001, ce se pretinde a fi anulat potrivit hotărârii date în dosarul aflat pe rolul judecătoriei Galați.

Susține recurenta că pe o parte din terenul pretins de petenți, Municipiul B - prin primar a încheiat un contract de asociere în participațiune cu - - contractul nr.16064/5.10.2005 aprobat prin HCL a Municipiului B nr.87/2005 și deși s-a făcut publicitate cu privire la adoptarea hotărârii de a se construi un cartier rezidențial, abia în anul 2007, după ce se realizaseră deja construcțiile din Cartierul și toate utilitătile aferente unui cartier de locuințe, petenții au formulat o ordonață președențială prin care au solicitat să sisteze lucrările de construire în noul cartier de locuinte.

Se solicită admiterea recursului modificarea deciziei recurate și pe fond respingerea plângerii petenților ca neîntemeiată și obligarea petenților la plata cheltuielilor de judecată.

- - critică decizia Tribunalului Buzău pentru următoarele motive:

Se susține de recurentă că a criticat sentința Judecătoriei Buzău pe motiv că notarea unui litigiu în cartea funciară se poate face doar cu respectarea Legii 7/1996 și ale Regulamentului de aplicare ale acesteia, precum și faptul că procedura plângerii înpotriva încheierilor de carte funciară fiind una specială nu permite modificarea sau completarea cererii de notare după emiterea încheierii de respingere de către registratorul de carte funciară.

Precizează recurenta că ceea ce este esențial pentru notarea unui litigiu în cartea funciară constă în necesitatea ca acesta să aibă legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară și drepturile reale aferente, iar nu cu persoanele care sunt înscrise ca titulare ale drepturilor tabulare.

Ca atare, arată recurenta că stă în sarcina tiutularului cererii de notare a litigiului în cartea funciară, dovedirea legăturii dintre litigiu și respectivul imobil.

În speță, recurenta arată că petenții trebuiau să se adreseze OCPI B cu cereri de notare a litigiilor însoțite de acte justificative din care să rezulte legătura dintre respectivele litigii și imobilul înscris în cartea funciară.

Or, în cauza de față doar unul dintre cei doi petenti a formulat cerere de notare prin mandatar, iar cererea acestuia a fost însoțită de două certificate de grefă cu ajutorul cărora registratorul de carte funciară nu putea identifica nicio legătură între imobil și litigii, astfel încât în mod legal acesta a respins cererea de înscriere.

Apreciază recurenta că după emiterea încheierii nu se mai puteau depune înscrisuri pentru a-și putea justifica cererea de notare, întrucât legea interzice în mod expres completarea cererii, după emiterea încheierii de carte funciară și pe de altă parte nici aceste înscrisuri ulterioare nu sunt edificatoare în sensul cerut de lege și mai mult, în instanță s-au depus o serie de acte, deși art.73 al-2 din Regulament interzic în mod expres completarea cererii în căile de atac.

Consideră recurenta că, Tribunalul a interpretat eronat dispozițiile.7/1996 și a Regulamentului de organizare și funcționare a biroului de publicitate imobiliară aprobat prin Ordinul 633/2006 al Ministerului Administrației și Internelor - Agenția Națională de Cadastru și publicitate imobiliară.

O altă critică este că instanța a greșit pentru că a confundat natura necontencioasă a procedurii de carte funciară cu procedura de drept comun reglementată de Codul d e procedură civilă, întrucât potrivit art.31, al.1, procedura în materie de carte funciară este una necontencioasă, ce rezultă, de altfel din dispozițiile art.20 din.7/1996.

De asemenea, recurenta arată că este forțată susținerea instanței când face trimitere la dispozițiile Convenției Europene pentru că s-ar asigura drepturile petenților la un proces echitabil, întrucât reglementările legii speciale și ale regulamentului de aplicare asigură pe deplin protecția drepturilor persoanelor beneficiare ale activității de carte funciară.

Se critică decizia pentru că s-a reținut, în mod greșit, de către instanță că prin certificate de grefă depuse, ca acte justificative, de către petenți, aceștia au dovedit legătura dintre litigiu și imobilele din cărțile funciare ale Municipiului B, ori în cererile de notare nu există asemenea mențiuni.

Se solicită admiterea recursului.

La data de 1.08.2008 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Baf ormulat întâmpinare, solicitând menținerea deciziei instanței de apel.

Se arată că în decizia 72/2007 prin recursul în interesul legii s-a precizat că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară, întemeiate pe dispozițiile art.50 din.7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Intimații petenți și, deși au fost citați cu mențiunea de a depune întâmpinare, aceștia nu au formulat-o conform art.115 cod pr.civilă.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea recursurilor, Curtea va reține că acestea sunt nefondate, potrivit considerentelor ce se vor arăta în coontinuare:

Cu privire la recursul formulat de Municipiul B - prin primar, Curtea va reține următoarele:

Susținerea recurentei că din certificatele de grefă depuse de intimatul, nu se poate stabili o identitate între imobilul asupra căreia poartă litigiu și cel asupra căreia se cere notarea, pe motiv că în certificatul de grefă sunt menționate numai părțile în litigiu și nu elementele de identificare ale imobilului, urmează a fi respinsă, întrucât petenții intimați și au solicitat anularea în parte a Ordinului Prefectului nr.146/2001, situație ce rezultă din certificatul eliberat de Judecătoria Buzău în dosarul nr.10260/2006.

Mai mult, potrivit art.55 al.1 din Ordinul nr.633/2006 cererea de înscriere adresată Biroului cuprinde: numele prenumele, domiciliul solicitantului, actul de identitate, obiectul înscrierii, indicarea actului sau a actelor în măsură să justifice cererea, localitatea în care este situat imobilul, numărul cadastral al acestuia și numărul de carte funciară.

În cauza de față, cererea formulată de petenții intimați îndeplinește condițiile prevăzute de textul legal sus menționat.

Ca atare, textul de lege nu impune obligativitatea ca părțile să demonstreze că sunt titulari ai drepturilor înscrise în cartea funciară și nici obligativitatea de avea un titlu de proprietate.

Atâta timp cât petenții intimați au solicitat anularea Ordinului Prefectului 146/2001, cerere depusă de aceștia în perioada când dosarul se afla pe rolul Judecătoriei Buzău, este cert că aceștia au interes să demonstreze că terenul în litigiu este proprietatea lor.

Susținerea recurentei că, deși a făcut publicitate în ceea ce privește contractul de asociere și adoptarea hotărârii consiliului local referitor la construirea cartierului rezidențial, totuși intimații petenți au formulat cerere de ordonanță președențială, urmează a fi respinsă, întrucât aceasta nu constituie în fapt o critică în sensul art.304 cod pr.civilă.

În baza dispozițiilor art.312 al.1 cod pr.civilă, se va respinge recursul formulat de recurenta Municipiul B, prin primar.

Cu privire la recursul formulat de - -, Curtea va reține că acesta este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Se va respinge critica în sensul că, instanțele nu au respectat dispozițiile Legii nr.7/1996 și ale Regulamentului de aplicare ale acesteia, întrucât potrivit art.42 alin.1 din Ordinul 633/2006, notarea poate avea ca obiect litigiile referitoare la drepturi reale asupra imobilelor.

În art.55 al.3 din Ordinul nr.633/2006 se prevede doar că cererea de înscriere odată înregistrată nu mai poate fi modificată ori, în cauza de față, cererea nu a fost modificată, dimpotrivă au fost depuse doar acte justificative noi, situație permisă de aliniatul 4 din același text de lege care precizează că dosarul cererii poate fi completat, atunci când nu i-au fost atașate toate actele necesare soluționării cererii prin anexarea documentelor justificative la cererea inițială.

Aceste text de lege este în concordanță, de altfel, și cu dispozițiile codului d e procedură civilă, care potrivit art.295 al.2 precizează că instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea de probe noi în condițiile art.292 dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Se va respinge și susținerea că, în sarcina titularului cererii de notare a litigiului în cartea funciară trebuie să fie dovedirea legăturii litigiului și respectivul imobil, întrucât potrivit art.55 al.1 din Ordinul 633/2006, cererea de înscriere adresată Biroului cuprinde: numele prenumele, domiciliul solicitantului, actul de identitate, obiectul înscrierii, indicarea actului sau a actelor în măsură să justifice cererea, localitatea în care este situat imobilul, numărul cadastral al acestuia și numărul de carte funciară.

Așa cum s-a mai arătat, textul de lege nu impune obligativitatea legăturii de care face vorbire recurenta.

Instanțele anterioare au interpretat corect dispozițiile Legii nr.7/1996 și ale Ordinului nr.633/2006, întrucât potrivit art.55 al.4 din ordinul nr.633/2006 doarul cererii poate fi completat atunci când nu i-au fost atașate toate actele necesare soluționării cererii, prin atașarea documentelor necesare justificative, astfel cum s-a întâmplat în cauza de față.

Nu există nicio interpretare greșită a naturii necontencioase a procedurii de carte funciară, așa cum susține recurenta întrucât chiar textele legale sus menționate permit completarea cererii de înscriere cu acte justificative.

Dacă s-ar fi respins dreptul petenților intimați de a depune acte justificative ulterioare cererii de notare, s-ar fi încălcat atât dispozițiile art.55 al.4, din Ordinul 633/2006, cât și dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la accesul la un proces echitabil, tuturor părților.

Față de toate aceste considerente, Curtea de Apel, în baza dispozițiilor art.312 al.1 cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E IDE:

Respinge, ca nefondate, ambele recursuri formulate de MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR cu sediul în B,jud.B și - - cu sediul în B,-, jud.B împotriva deciziei civile nr.101 din 24.03.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații petenții și - prin PROCURATOR, domiciliat în B, Bd.1 - 2. Bl.2A,.14, jud B și intimatul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂCU sediul în B,Bd.- - nr.48 județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Aurelia Popa Maria David



Grefier,

Red.dact.ES/CC

2.ex.10.10.2008

apel- Tr.

apel.I

fond- Jud.

fond.

operator date cu caracter personal

notificare nr.3120

Președinte:Elena Staicu
Judecători:Elena Staicu, Aurelia Popa Maria David

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 856/2008. Curtea de Apel Ploiesti