Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1864/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1864
Ședința Publică din data de 30 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
-
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul (fost ) cu domiciliul ales la cabinet Avocatură -, cu sediul în P,-, județul P și de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea dorobanți nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 887 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 24 septembrie 2008 și apoi la data de 30 septembrie 2008, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată.
Reclamantul (fost ) a chemat în judecată pârâta SC "" SA pentru a fi obligată la plata suplimentărilor salariale reprezentând prime de C pentru anii 2004 și 2005 și prima de Paște pentru anul 2005, la plata sporului de 20% pentru munca în condiții deosebit de periculoase pentru perioada 22 octombrie 2004 - 12 ianuarie 2006 precum și cota de participare la profitul anual pentru perioada 2004-2005, drepturi actualizate în raport de inflație până la data plății efective.
În motivarea acțiunii a susținut reclamantul că a fost salariatul societății pârâte până la 12 ianuarie 2006 când i-a încetat contractul de muncă și cu toate că în contractul colectiv de muncă pe societate se prevecdea acordarea unor sporuri de Paști și C în perioada în litigiu nu i-au fost plătite ca și cota anuală de participare la profitul societății pârâte, deși acest drept era prevăzut în art. 139 din Contractul colectiv de muncă, de care a beneficiat în anii anteriori.
De asemenea, nu i-au fost plătite nici sporurile cuvenite pentru muncă în condiții deosebit de periculoase.
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii deoarece primele de Paști și C solicitate de reclamant au fost incluse din anul 2003 și în continuare în salariile plătite urmare reorganizării contractului colectiv de muncă și actului adițional, sume care au fost încasate de toți salariații.
Totodată, pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune deoarece conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii termenul pentru formularea unei acțiuni având ca obiect un conflict de muncă, este de 6 luni de la data nașterii dreptului, termen care a fost cu mult depășit la data formulării acțiunii, în cauză nefiind aplicabil un termen general de prescripție de 3 ani.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și cu expertiză de specialitate.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 887 din 17 martie 2008, a respins ca neîntemeiată excepția dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând prime de Paști și C pentru perioada 2004-2005 conform expertizei întocmite de, acțiunea fiind în rest respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă nu este fondată întrucât acțiunea a fost introdusă în cadrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 lit.c din Codul muncii calculat de la data nașterii dreptului la acțiune pentru drepturile salariale invocate și neacordate de pârâtă în perioada în litigiu, termenul de prescripție de 6 luni nefiind aplicabil neinvocându-se neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Pe fond, a reținut instanța de fond că pârâta nu a plătit reclamantului primele de Paști și C în perioada în litigiu, deși avea această obligație conform art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, suplimentările salariale respective nefiind incluse în salariu decât în anul 2003, iar pentru celelalte drepturi solicitate nefăcându-se dovada existenței acestora, cum rezultă de altfel și din expertiza efectuată în cauuză.
Împotriva acestei sentințe ambele părți au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul său, reclamantul a criticat sentința întrucât în mod greșit nu i-au fost acordate și drepturile salariale reprezentând cota de participare la profitul anual al societății pârâte în condițiile în care acest drept este prevăzut în mod expres de art. 139 din Contractul colectiv de muncă, iar aceste drepturi se impun a fi acordate așa cum s-a reținut și prin expertiza efectuată în cauză, ceea ce impune modificarea corespunzătoare a sentinței.
Criticând sentința recurată, pârâta a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni și nu de 3 ani.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art.168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
O altă critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art.168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Ultima critică formulată de recurentă se referă la greșita admitere a capătului de cerere privind plata așa-zisului beneficiu, deoarece între patronat și sindicate nu au avut loc negocieri care să stabilească cota de participare la profit, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere, astfel cum este stabilit prin art.139 din. Sub acest aspect recurenta a arătat potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 vocația salariaților de a primi o cotă parte din profit a fost înlăturată, ea fiind recunoscută doar pentru societățile cu capital integral sau majoritar de stat, prin lege specială. Drept urmare, o asemenea participare a salariaților la cota de profit poate fi stabilită în mod exclusiv numai de către AGA, ori o hotărâre a acționarilor prin care să se cesioneze o cotă parte din profit salariaților nu există.
Mai arată recurenta că nici modalitatea de calcul nu este corectă deoarece OG nr.64/2001 se referă exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, iar unitatea recurentă este societate comercială cu capital majoritar privat.
Prin completarea la motivele de recurs au fost invocate ca fiind motive de ordine publică excepțiile lipsei calității procesuale active, prematurității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel, se arată de către recurentă că reclamanții nu aveau dreptul ca salariați individuali să acționeze direct unitatea, drept care revine numai sindicatului reprezentativ, parte în contractul colectiv de muncă și numai după încheierea negocierilor și în măsura în care erau stabilite drepturi concrete, salariații puteau acționa individual, respectiv fără să apeleze la sindicat.
Rolul sindicatului în aplicarea prev. art.139 din CCM este determinant întrucât numai prin negociere se putea stabili o cotă de participare la profit și modalitățile concrete de acordare și în lipsa unor atare negocieri acțiunea are un caracter prematur.
Se pretinde de către aceeași recurentă că în ce privește cota de participare la profit care are o natură diferită de aceea a drepturilor salariale, fiind calificată ca intrând la capitolul "alte venituri" dispozițiile art. 283 lit.e Codul muncii își găsesc pe deplin aplicarea și pretențiilor formulate de reclamanți urmează să li se aplice prescripția de 6 luni prevăzută de textul de lege sus-menționat.
Sub aspectul capătului de cerere referitor la suplimentările salariale pentru primele de Paște și C, recurenta a susținut că acestea au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat fără a fi individualizate distinct, astfel că reclamanta și-a primit drepturile bănești care i-au fost în mod injust acordate din nou de instanța fondului, deși aceasta le-a încasat anual, începând cu anul 2004.
Prima instanță a pronunțat deci o hotărâre greșită sub acest aspect, interpretând eronat dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă.
În subsidiar, s-a mai arătat că expertiza de specialitate a calculat drepturile reclamantului numai teoretic, fără o deplasare la sediul societății pentru a consulta evidențele contabile și a stabilit valoarea salariului mediu practicat la nivel de societate, iar nu cea a salariului efectiv încasat de reclamantă.
Pentru capătul de cerere privind acordarea sumelor reprezentând cota din profitul societății, recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția prematurității, excepția prescripției și respectiv a inadmisibilității acțiunii.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamantul nu are calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate, ori neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.
Sub aspectul celei de a treia excepții - a prescripției dreptului material la acțiune - recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, termenul în care reclamanta avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani - așa cum greșit s-a argumentat de instanța de fond care a respins greșit această excepție.
În fine, recurenta a mai susținut și inadmisibilitatea acțiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă ca și art.42 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nu creează un drept ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.
Chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de modalități, respectiv de o dublă condiție suspensivă mixtă privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților - ambele nefiind îndeplinite în cauză.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, probele administrate, disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă ca și celelalte dispoziții legale incidente în cauză, constată că ambele recursuri nu sunt fondate.
Referitor la recursul reclamantului prin care s-a invocat greșita neacordare a drepturilor salariale privind cota de participare la profitul societății pârâte conform art. 139 din Contractul colectiv de muncă.
Din examinarea modului de redactare al acestui text rezultă că stabilirea acestei cote, modalitatea concretă de acordare ca și condițiile de diferențiere între salariați, se stabilesc prin negociere cu sindicatul.
Așadar, premisele constituirii acestor cote de participare la profit le constituie înregistrarea de profit la sfârșitul fiecărui an și negocierea cu sindicatul privind criteriile de diferențiere și acordarea acestora.
Pe de altă parte, în cazul societăților comerciale având capital majoritar sau integral privat, conform modificărilor Legii nr.31/1990 prin Legea nr.161/2003, pentru a se aduce regimului juridic al proprietății private vocația salariaților de a primi această cotă-parte de participare la profitul societății comerciale, singurul organ îndreptățit să dispună asupra profitului este Adunarea Generală a Acționarilor.
În consecință, este necesară o hotărâre a acționarilor prin care aceștia să determine reinvestirea profitului ori să stabilească o anumită cotă de profit care să fie distribuită salariaților și numai după existența unei asemenea hotărâri se poate discuta despre aplicabilitatea celorlalte condiții vizate de art. 139 din contractul colectiv de muncă, hotărâre care în speță este inexistentă.
În aceste condiții, rezultă în mod vădit că nu este constituit un drept subiectiv al reclamanților în calitatea lor de salariați, la cota-parte de participare la cota de profit, ci doar o vocație, pretinsul drept nefiind nici determinat nici determinabil în raport de prevederile contractuale pentru a avea o existență legală.
De altfel, este de observat și faptul că în speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile nr.OG64/2001 (modificată prin nr.OG61/2004 aprobată prin Legea nr.769/2001), întrucât aceste prevederi normative se referă în mod exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, ceea ce nu este cazul în speță.
În legătură cu recursul societății pârâte.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune este adevărat că potrivit disp.art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii acest drept se prescrie în termen de 6 luni de la nașterea dreptului așa cum se susține în primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol s-a prevăzut la lit.c un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, legiuitorul neintenționând să stabilească astfel de termene diferite în raport de acesta.
Pe fondul cauzei, susținerile recurentei nu-și găsesc reflectarea în probele administrate în cauză. Nu este de contestat că pentru anul 2003, în urma negocierilor cu sindicatul, primele de sărbători urmau să fie incluse în salariu, nefăcându-se însă nicio dovadă că includerea în salariul de bază a acestor prime ar fi determinat creșterea salarială în fiecare din anii ulteriori.
Nici criticile privind cuantumul sumelor acordate nu sunt reale deoarece expetul numit în cauză a calculat cuantumul primelor de sărbători având în vedere salariul de bază mediu brut și nu salariul mediu brut, cum greșit s- susținut prin motivele de recurs, constatări ale expertului care se coroborează și cu celelalte probe administrate.
Nu au corespondent în actele dosarului nici lipsa calității procesuale active a reclamantului atâta timp cât acesta este titularul dreptului respectiv.
Nu este întemeiată nici excepția prematurității acțiunii cât timp obligațiile prevăzute în contractul colectiv de muncă nu au fost executate, iar scadența acestora se corelează cu perioada de valabilitate contractului.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea constată că nu subzistă niciunul din cauzele de nulitate ale sentinței atacate în sensul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă, sentința fiind legală și temeinică sub toate aspectele, situație în care se impune respingerea ambelor recursuri ca nefondate în baza art. 312 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul (fost ) cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură -, cu sediul în P,-, județul P și de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 887 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Tehnored.TL/SȘ
2 ex./30.10.2008
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
