Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia 322/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - plângere împotriva executorului judecătoresc -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 322
Ședința publică din 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de petentul domiciliat în municipiul S,-,. 105,. B,. 37, județul S împotriva sentinței nr. 1712 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit atât recurentul, cât și intimatul Biroul executor Judecătoresc.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, cum nici la a doua strigare a cauzei nu s-a prezentat nici una dintre părți, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
La data de 14 august 2009 petentul a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc I, obligarea acestuia de a solicita de îndată instanței de executare, încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentând decizia civilă nr. 161/24 noiembrie 2005 Curții de Apel Iași în dosar nr. 4200/2005.
În motivarea cererii a arătat că, potrivit art. 3731Cod procedură civilă, cererea de executare silită însoțită de titlul executoriu se depune la executorul judecătoresc, iar acesta, de îndată, va solicita instanței încuviințarea executării silite.
A mai arătat că, deși a depus cererea de executare silită la data de 12 august 2009, pârâtul nu s-a conformat prevederilor legale și nu a solicitat de îndată încuviințarea executării silite.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1 și următoarele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, deoarece potrivit art. 2 din Legea nr. 188/2000 executorii îndeplinesc un serviciu public, iar actele acestora sunt acte de autoritate publică și au forța probantă prevăzută de lege.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei competenței materiale și teritoriale a instanței, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a calității procesuale pasive a Biroului Executorului judecătoresc și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.
La data de 6 octombrie 2009 Tribunalul Suceavaa pus în discuția părților primele două excepții invocate, pe care le-a admis, apreciind că sunt întemeiate.
În motivare s-a reținut că acest litigiu se încadrează în dispozițiile art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, iar potrivit art. 400 Cod procedură civilă o astfel de contestație trebuie adresată instanței de executare. Art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă stabilește că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, astfel încât, coroborând aceste prevederi legale, rezultă că Judecătoriei Iași îi revine competența materială și teritorială de soluționare a litigiului. Reținând că normele privind competența materială sunt imperative, același caracter avându-l și cele privind competența teritorială în procedura executării silite, tribunalul a admis cele două excepții și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
A arătat, în motivare, că în mod eronat prima instanță a calificat cererea ca fiind o contestație la executare, cât timp s-a precizat expres prin cererea de chemare în judecată că este o acțiune întemeiată pe Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În drept, a invocat prevederile art. 3041, 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, acest text stabilind că poate fi subiect pasiv al raportului juridic administrativ doar o autoritate publică.
Conform art. 2 din Legea 188/2000, executorul judecătoresc este investit să îndeplinească un serviciu de interes public, actul îndeplinit de acesta fiind un act de autoritate publică.
Coroborând cele două texte de lege se observă cu ușurință că executorul judecătoresc nu este o autoritate publică, ci doar are atribuții în prestarea unui serviciu de interes public, legiuitorul înțelegând, din anumite considerente, să confere actului îndeplinit de executorul judecătoresc forța probantă a unui act de autoritate publică.
Față de aspectele prezentate și având în vedere obligația ce revine judecătorului, conform art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă, de a stărui în stabilirea faptelor și în corecta aplicare a legii, Curtea apreciază că prima instanță calificat corespunzător obiectul dedus judecății și, în funcție de acesta, a trimis cauza instanței competente spre soluționare.
Având în vedere că nu sunt date motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul domiciliat în municipiul S,-,. 105,. B,. 37, județul S împotriva sentinței nr. 1712 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./27.11.2009
Președinte:Timofte CristinaJudecători:Timofte Cristina, Ciută Oana, Andrieș Catrinel