Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1037/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi salariale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1037

Ședința publică din 3 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Maierean Ana

JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia

JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, prin Liga Sindicatelor din Învățământ B, cu sediul în municipiul B,-, împotriva sentinței nr. 827 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

La apeluil nominal au lipsit recurenta și reprezentanții pârâților intimați Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 16.03.3009, înregistrată sub nr-, Liga Sindicatelor din Învățământ B, în calitate de reprezentant legal al reclamantei, a chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor salariale reprezentând sporul de 10% din salariul de bază pentru condiții penibile de muncă pe o perioadă de trei ani anterior introducerii acțiunii, sume actualizate în funcție de indicii de inflație până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că acest drept salarial este prevăzut prin dispozițiile art. 40 alin. 3 lit. a din pentru anii 2005-2006, cât și prin dispozițiile art. 41 alin.3 lit.a din pe anii 2007-2010.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din, acesta cuprinde drepturile și obligațiile angajatorilor și ale salariaților cu privire la condițiile generale de muncă prevăzute de legislația în vigoare și cele concrete stabilite în procesul de negociere, clauze obligatorii pentru toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital a acestora, drepturile stabilite prin contractele individuale neputând fi sub nivelul celor stabilite prin.

Totuși, la nivel de ramură învățământ, contractele colective de muncă nu conțin clauze referitoare la acordarea sporului de 10% categoriei de personal nedidactic care își desfășoară activitatea în condiții penibile.

Reclamanta este îngrijitor la prim-pârâtă și, potrivit Notificării nr. 44990 din 12.12.1999 a Ministerului Educației Naționale suprafața de curățenie cuprinde sălile de clasă, coridoarele, sălile de sport, cabinetele, laboratoarele, birourile, bibliotecă, scările, grupurile sanitare, sălile de spectacol, încât apreciază că îndeplinește condițiile legale pentru acordarea sporului.

În unele județene din țară (B, C, I, M, municipiul B) acest spor a fost acordat în baza hotărârii Comisiei paritare constituită din reprezentanți ai sindicatelor și ai inspectoratelor școlare județene.

Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinări.

După administrarea probelor tribunalul, prin sentința civilă nr. 827 din 16.06.2009 a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului nedidactic contractual, atribuțiile sale de serviciu fiind stabilite prin fișa postului, atașată dosarului cauzei.

Salarizarea acestei categorii de personal se realizează în baza OUG nr. 24/2000, care stabilește doar nivelul indemnizației de bază, prevederile privind acordarea sporurilor pentru activități grele, periculoase sau vătămătoare fiind înserate prin HG nr. 281/1993. În conformitate cu dispozițiile art. 8 din acest act normativ, stabilirea locurilor de muncă la care se acordă acest spor se realizează printr-un ordin comun, emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii.

În aplicarea HG nr. 281/93 s-a emis Regulamentul nr. 6366/1993, care prevede procedura concretă de urmat pentru stabilirea și acordarea cestui spor.

Instanța nu se poate substitui acordului de voință a părților și să stabilească, fără a avea dovezi în acest sens, că activitatea reclamantei se desfășoară în condiții penibile.

Pentru a se putea stabili dacă astfel de angajați trebuie să beneficieze de sporul de 10%, trebuie evaluate condițiile efective în care își desfășoară activitatea în fiecare unitate școlară și posibilitatea ca activitatea acestora să fie observată de către alte persoane ce se găsesc în unitatea școlară respectivă.

Doar în raport cu aceste criterii, relevate chiar de către reclamantă prin precizările depuse la dosar, privind posibilitatea de a fi pusă într-o postură penibilă din punct de vedere al percepției celor din jur, se poate stabili că trebuie să se acorde sporul privind condiții penibile de activitate.

De altfel, din fișa individuală a postului de îngrijitor rezultă că, în principiu, un angajat ce ocupă o asemenea funcție are atribuții ce nu țin neapărat de efectuarea curățeniei zilnice în grupurile sanitare. Astfel, un îngrijitor trebuie să se ocupe și de scuturarea preșurilor, unde este cazul, îngrijirea din sălile de clasă, holuri și curte, aspirarea prafului, măturatul și spălatul zilnic, preluarea materialelor pentru curățenie.

Aceste activități nu pot fi considerate ca fiind desfășurate în condiții nedorite de muncă.

De altfel, în privința sporului pentru condiții penibile, Tribunalul Botoșania mai stabilit anterior soluționării sentinței că "din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv fișa individuală a postului pentru fiecare dintre reclamante rezultă atribuțiile și responsabilitățile acestora. Printre acestea nu sunt elemente din care să rezulte că activitatea lor ar fi prestată în condiții penibile". Prin sentința civilă nr.1472 din 20.10.2008 dată în dosar nr- din care a fost preluat fragmentul redat mai sus, Tribunalul Botoșania stabilit că îngrijitoarele angajate la o altă unitate școlară nu au dreptul la spor pentru condiții penibile în lipsa determinării efective a posturilor în care activitatea se desfășoară în asemenea condiții.

Nu în ultimul rând, instanța a mai reținut că, în ceea ce privește condițiile grele, periculoase sau vătămătoare de muncă, sunt aplicabile și prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ 5521/2004 pentru o parte din perioada analizată, care stabilea prin art.36 că salariaților din învățământ li se cuvine "pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de către minister cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice". Art.42 alin.4 din același contract stabilea că "nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în locuri de muncă în condiții deosebite se face de către angajator împreună cu sindicatele semnatare ale contractului colectiv de muncă teritorial".

La dosar nu a fost depus nici un document din care să rezulte îndeplinirea procedurii prevăzute de acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal reclamanta prin Liga Sindicatelor din Învățământ B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că rațiunea pentru care s-a solicitat acordarea sporului și faptul că posturile reclamanților se înscriu în sfera de aplicare a art.40 și 41 din pe anii 2005 - 2007 și 2007 - 2010 rezultă din însăși natura atribuțiilor specifice acestor posturi.

În dezvoltarea motivelor a arătat că, din moment ce salariații încadrați la unități școlare în posturi similare beneficiază de acest spor, ar fi inechitabil și inegal juridic să fie lipsiți de un asemenea drept.

Hotărârea atacată este nelegală deoarece lipsa acestei evaluări din motive pe care nici nu le poate controla și nici nu îi sunt imputabile, nu poate fi de natură aop riva de un drept ce este în mod neechivoc recunoscut printr-un act ce are caracter imperativ pentru angajator, respectiv.

Acordarea sporului de 10% din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile este în concordanță cu prevederile art.40 alin.3 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005 - 2006 și art.41 alin.3 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010.

Intimații,legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:

Cum corect a reținut instanța de fond, dispozițiile art.36 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de de Învățământ, nr.5521/2004 se referă la sporul pentru condiții grele de muncă, locurile de muncă, condițiile de acordare, categoriile de personal precum și cuantumul sporurilor fiind stabilite de Ministerul Educației și Cercetării, cu consultarea Sindicatelor și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Finanțelor.

Potrivit art.36 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de învățământ - 2007/2008, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse cu nr.596/15/12.11.2007, pentru condiții grele de muncă se cuvine un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de către minister cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și ale Ministerului Finanțelor Publice (art.36 alin.4 teza a II-a).

Pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea salariați primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, condiții suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite (art.43).

La nivelul fiecărui angajator se constituie un comitet de securitate și sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariaților în elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniul protecției muncii (art.45 alin.1).

Articolul 24 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005 - 2006, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.20.01/31.01.2005, prevedea că pentru prestarea activității în locurile de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariații au dreptul, după caz, la sporuri la salariul de bază, durata redusă a timpului de lucru, alimentația de întărire a rezistenței organismului, echipament de protecție gratuit, materiale igienico-sanitare, concedii suplimentare, prevăzute de contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unități, unități și instituții.

Articolul 40 alin.3 lit.a din același act normativ prevede că pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, sporul minim ce se acordă este de 10% din salariul de bază.

În același sens sunt și dispozițiile art.24 alin.1 și art.41 alin.3 lit.a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.2895/21/29.12.2006.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă clar și neechivoc că tot ceea ce ține de condițiile de acordare a sporului pentru condiții grele de muncă, respectiv: locurile de muncă, salariații care urmează să beneficieze, mărimea sporului, trebuie să se stabilească de minister, cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice.

HG nr.281/1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, stabilește că, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, poate fi acordat pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective (art. 8 alin. 1 lit. a).

Însă și acest act normativ impune ca locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare să se stabilească prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familie, la propunerea ministerelor, celelalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

De asemenea, reține Curtea că prin Hotărârea nr.1 din 10 mai 2007 Comisiei Paritare Inspectoratul Școlar Județean B - Liga Sindicatelor din Învățământ B (fila 33 dosar fond) s-a stabilit că sporul de 10% din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă se acordă în urma parcurgerii tuturor procedurilor legale, precum și a cuprinderii sumelor aferente în buget.

Astfel, nu pot fi ocolite condițiile obligatorii impuse atât de contractele colective de muncă, cât și de HG nr.281/1993.

Comisia Paritară constituită cu participarea președintelui Ligii Sindicatelor din Învățământ Baa vut în vedere și rezolvarea problemei apărută în legătură cu aplicarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel național vizând acordarea sporului de 10% din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă și a stabilit că trebuie parcurse toate procedurile legale.

angajării negocierii colective aparține și organizației sindicale sau reprezentanților salariaților, așa cum prevăd art.3 alin.3 și următoarele din Legea nr.130/1996.

Faptul că alți salariați, aflați în situația reclamantei recurente, beneficiază la alte instituții de plata acestui spor nu poate determina o altă soluție, în condițiile în care rolul instanțelor de judecată este de a pronunța hotărârea prin aplicarea normelor de drept corespunzătoare situației de fapt stabilite.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, prin Liga Sindicatelor din Învățământ B împotriva sentinței nr. 827 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 septembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnodact.

2 ex. 30.09.2009

jud.fond:

Președinte:Maierean Ana
Judecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Plăcintă Dochița

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1037/2009. Curtea de Apel Suceava