Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1173/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1173/2009-
Ședința publică din 30 iunie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de pârâții: MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B cu sediul în B, sector 5, B-dul. -, nr. 15, și respectiv de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FIINANȚELOR PUBLICE C N cu sediul în C N, P-ța. - -, nr.19, jud. C, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, și, toți cu domiciliul procedural ales în C N, P-ța. - cel M, nr.1, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 1142 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
Instanța, conform art. 29 alin. (6) și (3) din Legea nr.47/1992, respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1142 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, s-a respins excepția de necompetență materială a instanței invocate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE; au fost espinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul
MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, cu. ales in C-N, ța - cel M nr. 1 jud. C împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI
JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 4,- și
MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, și în consecință, a fost obligat pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu data de 01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu din luna septembrie 2007, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective. A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța specializată în litigii de muncă este competentă material
să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000,
în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să
pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului
comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite
de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de
muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii,
în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practici
judiciară. În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și ari.
295 alin. 1 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și
raporturilor de muncă ale reclamanților, precum și ale art. 5 din Codului
muncii, care interzice discriminarea în raporturile de muncă.
Instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria
magistraților, unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat,
raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate și de Codul
muncii, conform dispozițiilor art. l și art.295 alin.2 din acest cod.
In ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio - profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat privire prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar,
inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de
Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște
dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri
datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament
egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40
alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. l din
Legea nr. 53/2003. Deci reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.
10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr.
232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din
sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale
anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în
indexarea salariilor.
S-a subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul
acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială
categoriilor socio - profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fot aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții
Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri
salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților ( personal salarizat prin G nr.
27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial
constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-
repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de
majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține
(datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte
venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea
indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii
bugetare. Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007,
indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi
discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariale datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente. În concluzie, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituit de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de salarizare și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform, art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel a diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consun și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar
comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul
primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului,
rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față
de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare
obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării
indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor
de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
S-a subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea
existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare
unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui
tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic),
respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în
moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Pârâții au invocat elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în
sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina
juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența
discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos
salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent
de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau
adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul ari.2 alin. 1-3, art.6
din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe
anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de
acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii
indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea
indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul
că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în
mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr.
137/2000). Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și
din dispozițiile: art.7 și art.23. din Declarația Universală a Drepturilor
Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva
oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și
satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile
economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care
garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de
tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția
europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care
interzic discriminările); art. 4 din Carta sociala europeană revizuită
(ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare
echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin. l lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f,
art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art. l din Legea nr.53/2003 (care
garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără
discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin. l, art.53 și art. 4l
din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în
raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al
dreptului. Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și
sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și
completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii
privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct. l din Declarația Universală a Drepturilor Omului,
exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform
art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este
supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării,
recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea
satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin. l din
OG nr. 137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora
acțiunea a fost considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților,
instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.
din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța
să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform
indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o admisibilă, ținând cont și de
prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. In acest
articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune
interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate
că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că
neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta
cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum
și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor
discriminări.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declarat recurs MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii ca inadmisibile a acțiunii promovate de către reclamanți.
Prin motivele de recurs, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin. (1) și art. 11 din nr.OG 137/2000, privind combaterea tuturor formelor de discriminare, având în vedere faptul că reclamanții își întemeiază acțiunea inclusiv pe aceste dispoziții legale.
Se susține astfel că, aplicarea acestor texte de lege, ar însemna ca instanța să poată cenzura soluția aleasă de către legiuitor și să acorde drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanții, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative, ceea ce face evidentă neconstituționalitatea art. 2 alin. (1) și art. 11 din nr.OG137/2000.
În afara legii nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, iar posibilitatea acordării acestor drepturi în baza dispozițiilor art. 27 din acest act normativ reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive, și în consecință o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul susține că sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, pentru corpul magistraților legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora.
În speță, potrivit nr.OG 27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, valoarea de referință sectorială este indexată periodic, iar prin stabilirea unei indemnizații majorate și a unui coeficient de multiplicare modificat s-a urmărit adaptarea sistemului de retribuire a judecătorilor și procurorilor la noua structură a carierei acestora și la noul sistem de administrare a justiției, legiuitorul elaborând astfel acte normative speciale de salarizare distincte pentru toate categoriile de personal.
De asemenea se mai susține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, de introducere în cauză a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - structură cu personalitate juridică.
O altă critică vizează obligarea la plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministrul Public nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Mai mult chiar, aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de instanță, apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299, 304 pct.3,4 și 9 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleași sentința, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând modificarea acestuia în sensul respingerii acțiunii față de acesta.
În motivarea recursului său, recurentul a arătat că sentința atacată este criticabilă, în primul rând pentru că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, cu toate că, între recurentul pârât și reclamanți nu există raporturi juridice, instanța ignorând totodată competențele Ministerului Economiei și Finanțelor, conform prevederilor Legii nr.500/2002.
În al doilea rând, s-a susținut că în mod nelegal ș netemeinic, instanța a admis acțiunea reclamanților, apreciind că aceștia sunt discriminați față de alte categorii de personal bugetar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Intimații deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței.
Prin încheierea nr.2633/6.03.2009, în dosar nr-, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii cererilor de abținere formulată de toți magistrații de la Curtea de Apel Cluj, a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Curții de APEL ORADEA.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Astfel, în ceea ce privește cererea formulată de către recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în sensul de a se dispune conform art. 29 din Legea nr.47/1992, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 2 și 27 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, art. 126 alin. (6) și art. 16 din legea fundamentală, se constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr.47/1992, republicată.
Astfel, prin deciziile nr.818, 819, 820 și 821/3 iulie 2008, pronunțate de Curtea Constituțională, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din aceasta se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe calea juridică sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative.
Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr.47/1992, "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", text în baza căruia și în considerarea deciziilor evocate mai sus, Curtea de APEL ORADEAa apreciat că se impune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, conform art. 29 alin. (6) coroborat cu alineatul (3) din același text de lege.
Cât privește excepția de neconstituționalitate a art. 11 din nr.OG 137/2000, s-a apreciat că acest text legal nu are nici o legătură cu soluționarea prezentei cauze, motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, conform art. 29 alin. (6) cu referire la aliniatul (1) din același text de lege.
Referitor la deciziile de neconstituționalitate nr. 818-821/03.07.2008, se impune următoarele precizări:
Art. 5 din Codul munciia stabilit că în cadrul relațiilor de muncă, funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajații, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și indirectă, iar în art. 155 s-a stabilit că salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, art. 154 alin. (3) prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Ori, reclamanții intimați sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, iar prin prestarea muncii au dreptul la o salarizare echitabilă, fără limitări și restrângeri ca urmare a devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare, relevante în acest sens fiind prevederile art. 5, 6, 35 alin. (1) lit. "a" art. 40 alin. (2), art. 154 alin. (3), art. 165 și 155 din Legea nr.53/2003.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, astfel, toate persoanele care se află în aceeași situație, de erodare a salariului ca urmare a creșterii indicelui prețului de consum și a inflației trebuie să li se recunoască dreptul la indexările salariale anuale.
În condițiile în care reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul salariului afectat de inflație ca și restul personalului bugetar, ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu prin refuzul acordării adaosului salariul anual, în lipsa unei justificări obiective, mai ales că, criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 constă în creșterea prețului de consum și a inflației la nivelul acestui an față de anul precedent.
Reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1-3 și art. 6 din nr.OG137/2000, nu pentru că nu ar subzista, în ceea ce-i privește criteriul avut în vedere pentru acordarea indexărilor, ci sub motivul că aparțin unei anumite categorii socio - profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
Prin soluția adoptată, instanța de fond nu a schimbat sistemul de salarizare al magistraților și nu a depășit astfel atribuțiile puterii judecătorești, ci a acordat despăgubiri urmare a celor constatate.
Discriminarea despre care s-a făcut vorbire în alineatele de mai sus, este evidentă, ea constituie un prejudiciu cert pentru reclamanții din cauză, fiind încălcate prevederile nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor.
Această ordonanță reglementează drepturile salariale ale acestei categorii profesionale, atât ordonanța amintită cât și dispozițiile anterioare cuprinse în OUG. nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003 prevăzând expres că drepturile de salarizare prevăzute, vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate conform prevederilor legale, or, în cursul anului 2007, Guvernul a reglementat aplicarea indexării salariilor, prevăzând creșteri salariale de 5 % de la 01.01.2007, de 2 % de la 01.04.2007 și de 11 % de la 01.10.2007, prin OUG. nr.10/2007, nr.16/2007 și Legea nr.232/2007, dispoziții care însă nu se aplică judecătorilor și procurorilor.
De asemenea, prin OUG. nr. 6/2007, nr.8/2007, nr.10/2007 și 11 /2007, s-au prevăzut creșteri salariale pentru funcționarii publici, personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, al parchetelor și pentru personalul didactic, excluși fiind doar judecătorii și procurorii, fiind cât se poate de evidentă discriminarea creată.
Pe de altă parte, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România în luna mai 2004, prin Legea nr.30/1994, a stabilit în art. 14 că, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție, trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Referitor la art. 14 din CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, diferența de tratament, devine discriminare, în măsura în care se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, în cauza Freolin c/a Suediei s-a constatat că trebuie stabilit că persoana plasată în situații analoage și comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Dreptul instituit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului de a nu fi discriminare, este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective, rezonabile, ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile - cauza Thiemmenos c/a Greciei.
Se mai impune a se preciza totodată faptul că, referitor la problematica dedusă judecății, instanțele au mai pronunțat soluții similare - dosar nr-, dosar nr-, dosar nr-, dosar nr- ale Curții de APEL ORADEA, dosar nr- al Curții de Apel Iași, dosar nr- al Curții de Apel Suceava, astfel că raportat la practica Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele Kopecky c/a Slovaciei, și alții contra Greciei, Beian c/a României, Driha c/a României etc. reclamanții aveau legitimă de a obține recunoașterea creanței cerute, iar în măsura în care s-ar fi dispus altfel, s-ar fi adus implicit atingere art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește dispoziția de actualizare a prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, se constată că aceasta este legală, ea își are fundamentul legal în prevederile art. 1082 cod civil și art. 161 alin. (4) din Codul muncii, în speță pârâții fiind în culpă ca urmare a faptului că nu au inițiat măsuri în scopul eliminării discriminării ivite. Conform art. 1084 din Codul civil, daunele interese cuprind pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit, prin urmare, față de devalorizarea continuă a monedei naționale, solicitarea actualizărilor creanței conform indicelui de inflație este justificată.
Nu este fondată nici critica referitoare la neintroducerea în cauză a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Unul dintre principiile care guvernează procesul civil este și principiul disponibilității, potrivit căruia printre altele, instanța nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces, posibilitatea de a lărgi sfera procesului având-o numai părțile, reclamantul și pârâtul prin chemarea în judecată a altei persoane sau prin chemarea în garanție, pârâtul prin arătarea titularului dreptului.
Ori, reclamanții, cei care au investit instanța cu soluționarea prezentului litigiu, nu au înțeles să cheme în judecată și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism iar pârâtul - recurent, nu a înțeles să formuleze cerere de chemare în garanție, potrivit art. 60 Cod procedură civilă și nici de arătarea titularului dreptului, conform art. 64 și următorii Cod procedură civilă, considerente față de care se apreciază ca nefondată și această critică.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin C, este de reținut că potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din nr.HG208/2005, acest minister are printre altele, atribuția de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat.
Pe de altă parte, conform art. 26 din Legea nr.379/2005, cheltuielile privind despăgubirile, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanțelor Publice, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către acesta din sumele prevăzute cu această destinație din bugetul de stat pe anul în curs.
Prin urmare, din interpretarea acestor texte legale și în aplicarea prevederilor Legii nr.500/2002, rezultă că pretențiile solicitate de reclamanți constând în creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2991, sunt raportate la bugetul de stat din sumele prevăzute cu această destinație în baza hotărârilor judecătorești definitive ale instanțelor de judecată, astfel că în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât.
Față de considerentele expuse mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, în baza art. 312 alin. (1), Curtea de APEL ORADEA va respinge ca nefondate ambele recursuri civile declarate împotriva sentinței civile nr.1142/2008 a Tribunalului Cluj, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de pârâții: MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B cu sediul în B, sector 5, B-dul. -, nr. 15, și de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FIINANȚELOR PUBLICE C N cu sediul în C N, P-ța. - -, nr.19, jud. C, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, și, toți cu domiciliul procedural ales în C N, P-ța. - cel M, nr.1, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 1142 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.- /08.07.2009
Jud.fond: -
Dact./10.07.2009
Ex.2
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Roman Florica, Cigan Dana
