Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 12/
Ședința publică din 09 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Popa
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta - SA - GRUP împotriva sentinței civile nr.1015/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat pentru recurenta pârâtă - SA, și avocat pentru intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanța că recursul este declarat și motivat în termen legal și scutit de plata taxei judiciare de timbru și că la dosar s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare în 2 ex. de către intimata reclamantă, din care instanța comunică 1 ex. reprezentantului recurentei pârâte, care arată că nu solicită termen pentru studiu.
Întrebate fiind de către instanță reprezentanții părților prezenți, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în baza art 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii arătând că drepturile salariale solicitate au fost plătite și au fost încadrate în salariul de bază. Aceste drepturi la instanța de fond au fost calculate la nivelul salariului mediu brut, în loc de salariul de bază mediu.
Față de motivele prezentate în motivele de recurs pe care le susține, solicită admiterea recursului.
Avocat pentru intimata reclamantă solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, arătând că este vorba de drepturi bănești și recurenta pârâtă și-a asumat obligația de a le acorda. Termenul de prescripției este de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la neplata drepturilor salariale așa cum corect a reținut instanța de fond.
Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, arătând că potrivit art.168 din Contractul colectiv de muncă suplimentările au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat pentru anul 2003. Așadar rezultă clar că suplimentarea este numai pentru 2003, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1015/1 noiembrie 2007 Tribunalului Brașov pârâta - SA a fost obligată să- plătească reclamantului ( ei) suma de 7265,27 lei reprezentând primă de Paști pentru perioada 2005 și 2007 și prima de C pentru perioada 2004-2006, calculate la nivelul salariului de bază mediu din societate, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație până la data plății, respingându-se totodată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate de către pârâtă.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut cu privire la excepție, că aceasta este nefondată întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. e din Codul Muncii care se referă la o prescripție specială de 6 luni pentru situația neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze contractuale ale acestuia, ori acțiunea dedusă judecății are ca obiect drepturi salariale.
Pe fond, s-a reținut că potrivit art 168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă "cu ocazia sărbătorilor de Paști și salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe societate", iar pârâta nu și-a respectat obligația de a negocia cu acordarea acestor drepturi bănești.
Apărările pârâtei potrivit cărora începând cu anul 2003 primele de Paști și au fost introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat au fost înlăturate pe considerentul că un contract încheiat în mod valabil reprezintă lege pentru părți câtă vreme nu a fost desființat, iar hotărârea comisiei paretare a - SA din 2007 nu poate modifica retroactiv clauzele contractelor de muncă pe anii anteriori. De asemenea, s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada că suplimentările salariale solicitate au fost incluse în salariile salariaților și nici nu s-a dovedit că există diferențe între salariul mediu brut și salariul de bază mediu la nivel.
Împotriva hotărârii pronunțate la fond a formulat recurs pârâta - SA, iar prin motivele de recurs este reiterată excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât se solicită drepturi bănești mai vechi de 6 luni încălcându-se astfel termenul imperativ prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii. În acest sens, prin motivele de recurs se arată că drepturile solicitate prin acțiune nu constituie drepturi salariale pentru a fi prescriptibile în termenul de 3 ani, acest lucru rezultând din analiza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul pe anul 2004 din care rezultă că drepturile solicitate sunt înscrise în capitolul VI intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi", iar nu în capitolul V intitulat "Salarizarea".
Pe fond, soluția atacată este criticată pe considerentul că prima instanță a ignorat faptul că începând cu anul 2004 salariații și-au primit prima de Paști și de C fiind introdusă în salariul de bază. În final, prin motivele de recurs se invocă faptul că instanța de fond a calculat pretențiile admise în funcție de un alt criteriu decât cel prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă, respectiv în funcție de salariul mediu brut în loc de salariul de bază mediu, deși este de notorietate că cele două categorii sunt distincte.
Recursul este fondat în parte, după cum urmează:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, curtea reține că în mod corect prima instanță a respins această excepție deoarece pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă și au un caracter periodic cu scadență anuală. Fiind vorba de drepturi bănești acordate de către angajator salariaților, acestea au ca izvor raporturile de muncă dintre părți și se încadrează în categoria drepturilor salariale ca formă de răsplată pentru munca depusă de salariat în baza contractului individual de muncă. Primele acordate de către angajatori cu diverse ocazii constituie componente ale salariului în sensul art 155 Codul Muncii, reprezentând un "adaos" ce a fost stabilit prin voința părților.
Chiar prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă părțile au folosit noțiunea de " suplimentări salariale"pentru a desemna primele ce constituie sursa pretențiilor din acțiune.
Fiind vorba de drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art 166 alin. 1 și art. 283 lit c Codul Muncii.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. e Codul Muncii care instituie un termen de 6 luni " în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia" întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale.
Curtea reține că nu este fondat nici cel de al doilea motiv de recurs potrivit căruia primele de paști și de crăciun au fost introduse în salariul de bază din 2003. Astfel cum a reținut și instanța de fond voința părților a fost clar exprimată cu ocazia negocierilor pe anul 2003 când la alin. 2 al art 168 din Contractul Colectiv de Muncă s-a prevăzut că " în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 au fost introduse în salarul de bază al fiecărui salariat"
Doar în situația în care o clauză contractuală este susceptibilă de mai multe interpretări este necesar să se apeleze la regulile de interpretare logico - juridice, însă clauza menționată mai sus este clară, iar interpretarea dată de comisia paritară a intimatei în cursul soluționării prezentelor litigii reprezintă adăugare la voința părților.
C de al treilea motiv de recurs este fondat doar în ceea ce privește cuantumul pretențiilor. Recurenta a depus adeverința nr. 5190/4.09.2007 din acre rezultă care au fost salariile de bază medii pe în lunile anterioare acordării drepturilor solicitate pentru a face dovada că pretențiile reclamantei trebuie raportate la dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă care prevăd că valoarea primelor solicitate se calculează în funcție de salariul de bază mediu.
Reclamanta de bună credință depus o precizare de acțiune (109 dosar fond) indicând corect aceste valori pentru perioada 2004-2007, însă a totalizat greșit, dintr-o eroare materială suma pretinsă.
Instanța de fond în mod greșit și-a însușit calculul reclamantei, pronunțând astfel o soluție greșită.
Potrivit adeverinței 5190/2007 prima de C pe 2005 avea valoarea de 799 lei, prima de Paști pe 2005 avea valoarea de 850 lei, prima de C pe 2005 avea valoarea de 927 lei, prima de Paști pe 2006 avea valoarea de 1047 lei, prima de C pe 2006 avea valoarea de 1160 lei, prima de Pașțti pe 2007 avea valoarea de 2000 lei, în total suma de 6783 lei și nu cea de 7265,27 lei acordată de instanța de fond, printr-o eroare de calcul matematic.
Pentru aceste considerente acest motiv de recurs va fi admis și drept consecință, în baza art.3041Cod procedură civilă raportat la art.312 alin.1 Cod procedură civilă, sentința va fi modificată în parte. Instanța va acorda și cheltuieli de judecată pretinse în recurs de intimată în baza art.274 Cod procedură civilă având în vedere că majoritatea motivelor de recurs au fost respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenta - SA - Membru GRUP împotriva sentinței civile nr.1015/2007, pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 6783 Ron în loc de 7265,27 Ron cu titlu de drepturi salariale suplimentare neacordate pe anii 2005-2006, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă recurenta - SA B să plătească intimatei suma de 250 Ron, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 09 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.: AP/22.01.2008
Dact.: MD/23.01.2008 - 3 ex.
Jud.fond:/
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Rodica Popa, Nicoleta Grigorescu