Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 122/CM
Ședința publică din data de 19 februarie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanții, și, cu domiciliul procesual ales în C,-, C, la sediul Curții de APEL CONSTANȚA, împotriva sentinței civile nr. 1995 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,s tr. - nr. 17, sector 5,MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 șiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 10% - personal auxiliar de specialitate).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei prin care grefierul de ședință a învederat că la data de 11 februarie 2008, prin serviciul registratură, intimații pârâți Ministerul Economiei și finanțelor și Ministerul Justiției au depus întâmpinări la recurs, comunicate recurentei la datele de 11 februarie 2008 și, respectiv, 14 februarie 2008, după care:
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și, luând act că pe calea întâmpinării depuse de către Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și prin cererea depusă la data de 18 februarie 2008 de către recurentul, s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, Curtea constată:
Reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL CONSTANȚA obligarea acestora în solidar la plata drepturilor restante
reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada ianuarie 2005 - septembrie 2007, actualizate în raport de rata inflației, precum și obligarea în continuare la acordarea acestui drept.
Reclamanții au mai solicitat, obligarea acestor pârâți și a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, să includă în bugetul de stat sumele necesare acordării drepturilor precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG 83/2000, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport de timpul efectiv lucrat în aceste activități.
De asemenea, s-a arătat că în conformitate cu art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Reclamanții au statutul de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL CONSTANȚA dar nu primesc această indemnizație lunară, fiind supuși unui tratament discriminatoriu, contrar art. 6 alin. 2 din Codul muncii, art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000, art. 20 și 53 din Constituția României.
Acest tratament diferențiat, constă în salarizarea inegală, care nu se bazează pe niciun criteriu obiectiv și rațional, în condițiile în care îndeplinesc o muncă egală cu grefierii menționați anterior.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul muncii, nr.OG 137/2000, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 20 și 53 din Constituția României.
Prin sentința civilă nr. 1995 din 9 noiembrie 2007, Tribunalul Constanțaa respins acțiunea ca nefondată reținând, în esență, următoarele:
În ceea ce privește primul capăt de cerere, instanța a reținut că reclamanții solicită despăgubiri în temeiul art. 27 din nr.OG 137/2000 republicată, în condițiile în care astfel cum chiar aceștia arată, în nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nu există dispoziții care să îi îndreptățească să primească această indemnizație de 10%.
Articolul 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 stabilea că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport de timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Această prevedere a fost preluată în parte de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției. Se stabilește astfel că grefierii care participă la efectuarea actelor privind
procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, statuează în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitatea în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
În conformitate cu art. 2 alin. 1 și 3 din nr.OG 137/2000, potrivit acestei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Sunt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În cazul de față existența unei salarizări diferențiate în privința personalului auxiliar este stabilită de lege și nu este în discuție.
Pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminatorie trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
- Să genereze un tratament diferențiat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, în cazul de față fiind vorba de o excludere a unei părți a personalului auxiliar de la acordarea unor drepturi bănești.
- Să existe un criteriu de discriminare - în cazul de față este vorba de categoria profesională.
- Tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege - în cauză efectul constă în obținerea unei indemnizații de serviciu mai mică.
- Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale scopului să nu fie adecvate și necesare.
Un tratament diferențiat devine discriminatoriu prin prisma condițiilor enunțate anterior numai dacă determină distincții între persoane aflate în situații analoage și comparabile, astfel încât unele dintre acestea sunt tratate diferit din cauza apartenenței la o categorie care constituie și motivul tratamentului diferențiat.
Dacă reclamanții nu se regăsesc în situații analoage și comparabile cu alte persoane care beneficiază de un tratament diferit, favorabil, nu se poate pune problema unei discriminări, condițiile enunțate anterior nemaigăsindu-și aplicabilitatea.
Simpla includere a tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor în funcția de grefier, nu constituie un element care, în sine, să determine constatarea că toate subcategoriile de grefieri se regăsesc în aceeași situație sau în situații analoage și comparabile, fiind necesar a se verifica dacă activitatea desfășurată, conform atribuțiilor de serviciu, este una comparabilă.
Pe de altă parte, însă, activitatea desfășurată fiind în strânsă legătură cu atribuțiile de serviciu, este posibil ca, în unele cazuri, din simpla analiză a atribuțiilor de serviciu stabilite de legi și regulamente, să rezulte în mod neechivoc că persoana care reclamă o discriminare nu se putea afla într-o situație analogă cu persoanele la care se raportează, dispozițiile legale împiedicând-o să desfășoare activități similare cu persoanele la care se raportează.
Cu referire la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța de fond a avut în vedere că în nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nu există dispoziții care să îi îndreptățească să primească această indemnizație de 10% nici pentru trecut, nici pentru viitor.
De asemenea, nu pot fi obligați pârâții să acorde pentru viitor aceste drepturi salariale, întrucât nu există la acest moment un prejudiciu, un prezumtiv prejudiciu determinat de menținerea legii speciale de salarizare în aceeași formă, nefiind cert, neputând fi avut în vedere.
A obliga pârâții să modifice un act normativ așa cum solicită reclamanții, ar însemna o încălcare a principiului separației puterilor în stat consacrat de Constituția României, prin interferarea cu atribuțiile de elaborare și adoptare actelor normative care aparțin Guvernului și Parlamentului.
Cu această motivare, a fost respinsă in totalitate acțiunea reclamanților ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, reclamanții care au formulat următoarele critici:
Prin interpretarea și aplicarea greșită a legii instanța de fond a concluzionat că nu există un tratament discriminatoriu în cazul reclamanților.
Concluzia inexistenței unei situații similare sau analoage cu aceea a grefierilor care beneficiază de indemnizația de 10% este greșită deoarece prin nr.OG 8/2007 reclamanții au fost încadrați în funcția de grefier informatician, fiind incluși în categoria personalului auxiliar al instanței. Prin această încadrare a informaticienilor în categoria profesională a grefierilor, chiar legiuitorul a stabilit o echivalență a atribuțiilor lor.
Conform art. 38 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii), grefierii sunt repartizați pe compartimente de activitate diferite.
Fiecare grefier are ca activitate principală și permanentă activitatea corespunzătoare compartimentului de activitate în care a fost repartizat sau delegat, pe durata acestei repartizări sau delegări și îndeplinește atribuțiile aferente compartimentului de activitate la care este repartizat sau delegat. Însă, în toate cazurile, îndeplinește una și aceeași muncă (aceea de grefier, deci nu o muncă de natură juridică diferită), respectiv o muncă normală normată pentru acel compartiment (iar nu o muncă suplimentară).
Toate persoanele din acest cadru al grefierilor din unitățile de justiție, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă corespunzătoare funcției de grefier, indiferent de categoria socio-profesională (locul de muncă în care sunt repartizați sau delegați).
Deci, reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu grefierii delegați la activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1999 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar acordarea indemnizației de 10% nu este justificată de aceste criterii, ci de simplul fapt al unui anumit loc de muncă (compartiment) arbitrar și discriminatoriu ales.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin 1-3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-a fost refuzată indemnizația, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia (condiția prestării muncii de grefier repartizat în muncă), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr. 137/2000).
Articolul 2 pct. 2 din convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar, în speță, neacordarea indemnizației nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul grefierilor nu primesc indemnizația de 10% pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt repartizați la un loc (compartiment) de muncă (la fel ca și reclamanții).
Invocând dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e pct. i din nr.OG 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din nr.OG 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, recurenții reclamanți au solicitate admiterea recursului.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi salariale exced cadrului stabilit prin Legea nr. 137/2000.
Astfel, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. Prin urmare, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare.
Și Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare solicitând să se constate că acesta nu are calitate procesuală pasivă având în vedere că în cauzele ce au ca obiect litigii de muncă, părți nu pot fi decât angajatorii și salariații, iar reclamanții nu au făcut dovada că Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi în culpă pentru neplata unor drepturi salariale datorate acestora.
De altfel, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor salariale iar atribuțiile privitoare la adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorul principal de credite care, în speță, este numai Ministerul Justiției.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Potrivit art. 67 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierii informaticieni au atribuții legate de instalarea și exploatarea programelor informatice la nivelul instanțelor, supravegherea modului de utilizare a tehnicii de calcul având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea bunei funcționări a acesteia.
Conform dispozițiilor art. 38 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor judecătorești, personalul auxiliar este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției, de către președintele secției, pe baza ordinelor de serviciu, în raport de pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia, având atribuții stabilite prin fișa postului.
De aici rezultă că trecerea personalului auxiliar pe unul din posturile prevăzute la art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, nu impune condiția existenței unui concurs sau examen, dar presupune existența unei pregătiri profesionale în domeniu, iar încadrarea pe un anumit post este lăsată la aprecierea președintelui instanței.
În materie de salarizare, existenta unor situații analoge sau comparabile trebuie să fie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, deoarece criteriul este mult prea general, ci față de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri care sunt diferențiate, atât din punct de vedere al funcției, cât și din punct de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, deoarece această diferențiere are incidența în ce privește condițiile cerute pentru ocuparea unei funcții și a conținutului concret al atribuțiilor de serviciu.
Din analiza prevederilor legale mai sus redate, rezultă că reclamanții, încadrați ca grefieri informaticieni și anterior ca informaticieni, nu puteau și nu pot desfășura aceleași activități ca grefierii la care se raportează, astfel că, aceștia nu se pot găsi în situații comparabile pentru a se analiza dacă tratamentul diferențiat constituie sau nu un tratament discriminatoriu prin prisma condițiilor enunțate anterior.
Președintele instanței nu ar putea dispune repartizarea unui grefier informatician într-unul din posturile prevăzute la art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, deoarece acestora le lipsește pregătirea profesională adecvată funcției.
Principiul egalității de tratament nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite, justificate de criterii raționale și obiective.
Constatând că, în cauză, nu există un tratament discriminatoriu față de grefierii informaticieni, în mod legal și temeinic, instanța de fond a respins ca nefondată cererea reclamanților, soluție care va fi menținută și de instanța de control judiciar prin respingerea recursului ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de reclamanții, și, cu domiciliul procesual ales în C,-, C, la sediul Curții de APEL CONSTANȚA, împotriva sentinței civile nr. 1995 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,s tr. - nr. 17, sector 5,MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 șiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/14.03.2008
gref. -
2 ex./14.03.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
