Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 124/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.124/ DOSAR NR-
Ședința publică din 9 februarie 2010
PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele, și și pârâta împotriva sentinței civile nr.1406/M pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 20 octombrie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 19 ianuarie 2010, când părțile au lipsit, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 26 ianuarie 2010, la 2 februarie 2010 și apoi la 9 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr. 1406/M/2009 a Tribunalului Brașovs -a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții -, și în contradictoriu cu pârâta SC SA și în consecință:
A obligat pârâta la plata sumei de 1.517 lei către reclamanta - precum și la plata sumei de 758 lei, către fiecare dintre reclamantele și, reprezentând diferențe salarii compensatorii, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la momentul plății efective.
A respins celelalte pretenții ale reclamantelor.
A obligat pârâta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către fiecare reclamantă, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Brașova reținut că reclamanții au fost salariații societății pârâte, conform mențiunilor din carnetele de muncă aflate la dosar, în anul 2005 aceștia au fost disponibilizați, ca urmare a preluării angajaților de către alte societăți comerciale.
Potrivit art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005, la încetarea contractului individual de muncă, din motive ce nu țin de persoana salariatului, salariații beneficiază de o indemnizație minimă de concediere, stabilită în funcție de vechimea în muncă, indemnizație cuprinsă între un salariu mediu net și patru salarii medii nete.(extras CCM /2005 fila 95 dosar).
La alin 4 al aceluiași articol, se arată că prevederile domeniului vizat în prezentul contract se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform art. 4 din Planul Social - anexă la CCM /2005, baza de calcul pentru stabilirea pachetelor financiare, va fi pentru anul 2005, salariul mediu brut din pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în CCM.
În amendamentul la Planul Social, încheiat la data de 9.01.2006 între și prin reprezentanți legali, s-a arătat că punctul 4 din Planul Social se modifică în sensul că salariații vor primi în funcție de vechimea în muncă între 8 și 15 salarii compensatorii medii, brute pe.
Salariul mediu brut pe va fi stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate în anul anterior celui care se acordă indemnizația de concediere.
Prin amendamentul încheiat la data de 13.09.2006, punctul 4 din Planul Social se completează în sensul că voința comună a părților este aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin 1 din CCM și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza planului social, cu cele acordate în baza art. 50 alin 1 din CCM.
Instanța a mai constatat că în conformitate cu art. 128 alin 6 din CCM/2005 și 2006, salariile angajaților au fost majorate cu 13% începând cu anul 2005, astfel cum reține și expertul desemnat în cauză pentru a stabili dacă în ceea ce îi privește pe reclamanți, plățile compensatorii au fost corect stabilite și acordate.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit și depus la dosarul cauzei - filele 197 - 202, rezultat că în ceea ce privește cele două salarii compensatorii prev. de art. 50 din CCM, expertul a constat că nu există diferențe de drepturi salariale de încasat.
De altfel, aceste salarii compensatorii - așa cum s-a statuat prin amendamentul din 13.09.2006 ( filele 102 - 104 dosar), nu pot fi acordate atât în baza art. 50 din CCM cât și în temeiul Planului Social. Față de aceste aspecte, prin raportul de expertiză se concluzionează că sub acest aspect, reclamanții nu mai au de încasat diferențe salariale compensatorii. Față de aceste precizări, instanța a constatat că acest petit al cererii de chemare în judecată nu este fondat, astfel încât, a fost respins ca atare.
Cu privire la celălalt petit al cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre salariile compensatorii cuvenite și cele efectiv încasate de reclamanți, instanța a constat că acesta este întemeiat, și a admis ca atare, întrucât, din studiul înscrisurilor și evidențelor puse la dispoziția expertului, acesta a concluzionat că în ceea ce privește acest petit, reclamanții au de încasat anumite diferențe de natură salarială în ceea ce privește salariile compensatorii acordate de către societatea pârâtă.
Astfel cum se arată în concluziile raportului de expertiză, reclamanților li se cuvin sumele de bani - calculate la nivelul salariului dinaintea disponibilizării, care pentru anul 2005 era cel de 1582 lei și nu de 1400 lei. De altfel, acest cuantum al salariului mediu ce va fi luat în calcul pentru plata indemnizațiilor de concediere, a fost stabilit prin adresele emise de către Comisia Paritară, pentru fiecare an în parte, respectiv 2005 și 2006( filele 215 și 216 dosar).
Ca atare, instanța a obligat pârâta la plata acestor diferențe de salarii compensatorii în cuantumul solicitat de fiecare reclamant mai sus menționat, sume actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței și până la data plății efective.
Actualizarea prin aplicarea indicelui de inflație se justifică prin necesitatea corelării drepturilor salariale de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care acestea erau datorate de către angajator si drepturile salariale de la momentul la care aceste sume de bani intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, pentru a nu se diminua puterea de cumpărare.
Având în vedere considerentele menționate anterior, precum și dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților sus menționați.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța, a obligat pârâta la plata sumei de 300 lei către fiecare dintre reclamanți, reprezentând onorariul avocațial și onorariu expert, conform chitanțelor depuse la dosar, fiind avut în vedere și respingerea unui petit al acțiunii introductive de instanță, cu reducerea corespunzătoare a onorariilor avansate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs toate părțile considerând-o nelegală.
Reclamantele și critică sentința sub aspectul neacordării integrale a cheltuielilor de judecată întrucât cererea, precizată, a fost admisă integral.
Reclamanta - critică sub aspectul neacordării integrale a cheltuielilor de judecată precum și a salariilor medii nete.
Pârâta SC SA critică sentința pe fondul dreptului dedus judecății arătând că în raport de Planul Social și concluziile raportului de expertiză, acțiunea trebuia respinsă.
Întrucât recursurile reclamantelor se află în dependență cu fondul dreptului, va fi analizat cu prioritate recursul.
Dând eficiență Planului Social încheiat la nivelul SC SA, prima instanță a statuat corect că au fost modificate prevederile art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă, în favoarea salariaților și nu se impune acordarea celor două salarii medii nete, ci a salariilor brute compensatorii arătate în pct. 4 din plan. În sprijinul concluziei vine amendamentul din 13.09.2006 și care nu modifică sau retroactivează clauza din art. 4 al planului, ci o interpretează în sensul excluderii beneficiului celor două salarii medii nete, devenind inaplicabil.
Soluția sub acest aspect este corectă astfel că recursul reclamantei - privind neacordarea salariilor medii nete arătate în art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă nu este fondat și va fi respins.
Greșeala Tribunalului constă în interpretarea eronată a prevederilor art. 2 și 9 din Acordul privind încetarea contractului individual de muncă încheiat între fiecare reclamantă și pârâtă, precum și a probelor administrate în cauză.
Conform art. 2 din acord, pârâta s-a obligat să plătească o sumă netă fiecărei reclamante, iar în temeiul art. 9 s-a convenit să fie stinse orice pretenții reciproce ulterioare. Având natura unei convenții, acordul are putere de lege între părți, astfel că o reiterare în instanță a unor pretenții, fie și diferențe compensatorii, nu mai este posibilă.
Expertiza întocmită în cauză concluzionează fără echivoc că drepturile salariale au fost plătite integral de pârâtă, concluzie ce se coroborează cu clauzele menționate din acordul de concediere, astfel că formularea unor noi pretenții și acordarea lor nu mai era posibilă.
Concluzia contradictorie a expertului nu putea fi luată în seamă de Tribunal din moment ce se bazează pe supoziții de excepție pe de o parte, iar pe de altă parte, adresele emise de Comisia Paritară se referă la anii 2006 și 2007 și nu la nivelul anului 2005 la al cărui sfârșit a încetat contractul individual de muncă al reclamantelor și deci baza de calcul majorată la 1582 lei nu putea să reprezinte o cauză de acordare a diferențelor solicitate și în consecință acțiunea trebuia respinsă în totalitate.
Față de considerentele expuse, Curtea reține că recursul pârâtei este fondat, urmând ca potrivit art. 312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, sentința să fie modificată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantelor.
Admiterea recursului pârâtei implică respingerea recursurilor reclamantelor și sub aspectul neacordării integrale a cheltuielilor de judecată, întrucât, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, pârâta nu a căzut în pretenții, sens în care se va dispune înlăturarea din dispozitivul sentinței a acestei obligații.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantele, - și - împotriva sentinței civile nr.1406/M/20.10.2009, a Tribunalului Brașov.
Admite recursul declarat de pârâta B împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în tot în sensul că respinge în totalitate acțiunea reclamantelor împotriva acestei pârâte.
Înlătură din dispozitivul sentinței dispoziția privind plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
- - - - - -
GREFIER,
Red. /11.02.2010
Dact. /02.03.2010
- 6 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria
