Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1294/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1294/2009-
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
R - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-, și de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B, în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimata reclamantă din B, str. - - Judecătoria Beiuș, nr.11, jud. B, intimații pârâți: CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHORO ambii cu sediul în, Parcul, nr.10, jud. B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, sector 1, P-ța. -, nr.1-3, împotriva sentinței civile nr. 685/LM din 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 685/LM din 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, -, nr.1-3, sector 1.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul procedural ales în B-,județul
împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL Oradea cu sediul în O, Parcul, nr.10, jud. B, TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O, Parcul, nr.10, jud. B și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea De Apel Oradea și Tribunalul Bihor la calcularea și plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu dintre: drepturile salariale cuvenite acesteia, calculate în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri documentariști cu studii medii și drepturile salariale primite în mod efectiv, calculate in funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii arhivari și grefierii registratori, diferențe calculate începând cu data de 02.12.2008 și până la încetarea stării de discriminare.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării drepturilor sus - menționate.
S-a respins acțiunea față de Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, pentru lipsa calității procesuale pasive, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit Legii nr.500/2002 și a HG nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. l din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Prin urmare, fiind obligat în raportul juridic obligațional, Ministerului Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, aceasta este întemeiată și instanța a admis-o întrucât în temeiul art.27 alin.3 nr.OUG137/2000, republicată, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a acestuia, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei și nu în calitate de pârât, lipsindu-i calitatea procesuală pasivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a grefierilor cu studii medii, respectiv grefier - arhivar la Judecătoria Beiuș, raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. l și art.295 alin.2. Instanța a reținut că în trecut, sub imperiul Legii nr.50/1996 și până la data adoptării Legii nr. 17/2006, funcția de arhivar a fost reglementată în afara corpului profesional al grefierilor, cu alte cuvinte, persoanele care exercitau funcția de arhivar sau registrator nu erau grefieri și nu puteau beneficia de salarizarea prevăzută pentru această categorie socio-profesională.
Într-adevăr, prin Anexa 2 Legii nr.50/1996 au fost stabiliți coeficienți de multiplicare diferiți pentru arhivari - registratori față de coeficienții stabiliți pentru grefieri. Prin modificările intervenite în statutul acestui personal, ca efect al art.3 alin. l și 2 din Legea nr.567/2004, arhivarii și registratorii au fost integrați, în mod firesc, în corpul profesional al grefierilor, făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.
Din analiza statutului grefierilor arhivari și a celor registratori rezultă faptul că acesta este identic cu al tuturor celorlalți grefieri, sub aspectul numirii în funcție, al promovării, a suspendării din funcție, a eliberării din funcție, a derogării, detașării, a transferului, a drepturilor și îndatoririlor profesionale și al răspunderii profesionale.
, sub aspectul recrutării, ar exista o deosebire, în sensul că grefierii registratori și cei arhivari sunt recrutați prin concurs, în urma căruia efectuează un stagiu la Școala Națională de grefieri (art.9-10 din Legea nr.567/2004), pe când ceilalți grefieri trebuie să promoveze concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri (art5 din Legea nr.567/2007). Insă, în realitate, și recrutarea celorlalți grefieri se poate face prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante (art.8 alin. l și art.36 din Legea nr.567/2004). Deci, sub acest aspect nu se justifică nici o diferență de tratament.
In ce privește aspectul atribuțiilor concrete de serviciu ale grefierilor, instanța a constatat că legiuitorul nu a operat nici o diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii, indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști (anexele nr. l la OG nr.8/2007), deși este evident că aceștia au atribuții net diferite. Această diferențiere s-a făcut numai față de grefierii arhivari și cei registratori. Insă, pe de o parte, nu se poate afirma că atribuțiile și gradul de solicitare al grefierilor arhivari și a celor registratori ar fi mai redus decât cel al grefierilor documentariști, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu nu poate fi invocat ca și criteriu de diferențiere, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat și celorlalți grefieri din corpul grefierilor cu studii medii (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști).
In cele din urmă, ar rămâne de analizat condițiile de numire în funcție. Condițiile generale de numire în funcția de grefier cu studii medii sunt reglementate de art.33 alin.l lit. a - f din Legea nr.567/2007. Aceste condiții generale de numire sunt păstrate și în cazul grefierilor arhivari și a celor registratori (de art.38 alin. l din aceeași lege), cu excepția a două elemente: condiția absolvirii Școlii Naționale de Grefieri și condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere. În ceea ce privește prima condiție, aceasta nu este peremptorie și nu are relevanță în cauză, deoarece așa cum s-a mai arătat mai sus, art.36 din Legea nr.567/2004 permite exceptarea de la această condiție și a tuturor celorlalți grefieri. Cu privire la condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, este de remarcat faptul că legiuitorul nu a introdus o condiție de studii (nu se cer studii în domeniu, dovedite prin diplome de studii), ci doar simple cunoștințe (adică deprinderi, abilități, verificabile prin probe practice). Este însă de notorietate că instanțele de judecată au fost informatizate (inclusiv prin introducerile sistemului informatic "Ecris"), iar grefierii arhivarii și cei registratori, prin însăși atribuțiile lor de serviciu, lucrează permanent și nemijlocit în aceste sisteme informatice, fapt ce face dovada incontestabilă a îndeplinirii condiției cunoștințelor de operare pe calculator. Este vorba, de pildă, de atribuții de serviciu precum: înregistrarea și repartizarea dosarelor noi intrate în sistemul informatizat; operarea în sistemul informatizat a numerelor de dosar, a materiei juridice, a stadiului procesual, a obiectului dosarului, a părților; numărul dosarului nou sosit, data sosirii dosarului, secția de la care a sosit, stadiul procesual avut, tipul de decizie pronunțată, numărul și data deciziei; înregistrarea în sistemul informatic a actelor depuse la dosar și evidența acestora; întocmirea conceptelor și citațiilor pentru primul termen în sistemul informatic; arhivarea dosarelor în calculator, etc. Ca atare, este evident că nici sub acest aspect nu se justifică o diferențiere de tratament a grefierilor arhivari și a celor registratori.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea coeficientului de salarizare aferent corpului profesional al grefierilor cu studii medii, instanța a cercetat situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanta prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii.
Deci, reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii.
Însă, este de remarcat că reclamanta, deși a fost scoasă din cadrul personalului conex (prin efectul Legii nr.567/2004) și încadrată în corpul grefierilor cu studii medii, totuși prin nr.OG8/2007, salarizarea grefierilor arhivari și registratori a fost lăsată în continuare la nivelul personalului conex, operându-se astfel o discriminare evidentă în cadrul corpului grefierilor cu studii medii.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio -profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a încadrării în corpul profesional al grefierilor cu studii medii, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: același coeficient salarial. Din moment ce reclamanta se află într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii, rezultă că aceasta nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării coeficienților de salarizare corespunzătoare profesiei.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii, deoarece criteriul acordării coeficientului salarial este unul și același: apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al coeficientului salarial pentru grefierii cu studii medii, și anume apartenența la corpul profesional, iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie a grefierilor (grefieri arhivari și grefieri registratori) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege membrilor profesiei respective, cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestuia drept, deoarece nicidecum nu categoria profesională este resortul (obiectivul și elementul), generator și fundamentul stabilirii și acordării coeficientului salarial pentru grefieri cu studii medii în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții au invocat elementul categoriei socio-profesionale a reclamantei pentru a încerca justificarea discriminării acesteia, acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea coeficientului salarial recunoscut grefierilor cu studii medii.
În concluzie, prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Deci, reclamanta este discriminată în sensul art. 2 alin. l -3, art. 6 din OUG. nr. 137/2000, întrucât i-a fost refuzat coeficientul salarial nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția apartenenței la corpul profesional al grefierilor cu studii medii), ci sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. l din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.l4 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin. l lit. a, art.40 alin.2 lit. c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salariată, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin. l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului ne(discriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.l6 alin. l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al. l nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. l, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din corpul profesional al grefierilor cu studii medii.
Potrivit art.2 pct. l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea coeficientului salariale pentru grefierii cu studii medii nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul grefierilor cu studii medii nu primește coeficientul salarial corespunzător studiilor medii pentru calificările cerute de ocupația acestora, deoarece toți au studii medii (ca și reclamanta), ci datorită apartenenței la un anumit corp profesional.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că acordarea unui coeficient salarial doar unor persoane din corpul grefierilor cu studii medii a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin. l din G nr. 137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea a fost considerată întemeiată.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Rezultă astfel că în cadrul corpului grefierilor cu studii medii s-au aplicat tratamente diferențiate arbitrare și discriminatorii, în funcție de locul de muncă (categoria socio profesională).
Întrucât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are calitate procesuală pasivă, față de acesta a fost respinsă acțiunea.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit. e, pct. i din nr.OG137/2000, art.2 alin. 1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr. lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța a procedat la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii, obligând Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu dintre: drepturile salariale cuvenite, calculate în funcție de treapta profesională a acesteia și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri statisticieni și grefieri documentariști cu studii medii și drepturi salariale primite în mod efectiv calculate în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii arhivari și grefierii registratori, diferențe calculate începând cu data de 02.12.2008 - și până la încetarea stării de discriminare.
Cât privește cererea îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, aceasta a fost găsită de instanță ca fiind întemeiată dat fiind că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 și a proiectului legii de rectificare bugetară, în lipsa rectificării bugetului sumele necesare Ministerul Justiției, aflându-se în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor pretinse de reclamantă.
Instanța nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă întrucât acestea nu au fost cuantificate și nici justificate.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, din dispozițiile Legii nr. 567/2004 precum și cele ale nr.OG8/2007, rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefier beneficii salariale superioare în raport cu altele, concretizate într-un coeficient de multiplicare superior, iar diferențierea de salarizare aplicată nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată, precum și atribuții de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar.
Pe de altă parte, s-a mai arătat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Pentru a se putea vorbi de discriminare, potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile, adică persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, să beneficieze de un tratament preferențial.
În cauza de față, unde se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizate nu doar prin prisma calității de personal auxiliar, ci din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește cerințele necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Recurentul a mai invocat prin motivele de recurs și decizii nr. 818, 819, 820 din 03 iulie 2008 pronunțate de Curtea Constituțională, asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9, art. 312 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleași sentințe, în termen a declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publice prin - B, solicitând modificarea acestuia în sensul respingerii acțiunii, reținând lipsa calității sale procesuale pasive în cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, deoarece reclamanții sunt angajați ai Ministerului Justiției, iar raporturile judiciare de muncă există între aceștia, fără participarea Ministerului Finanțelor.
Mai mult chiar, ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu și-a exprimat poziția față de prezentul recurs.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa apreciat că aceasta este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
Se reține astfel că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante, reprezentând diferența între coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor cu studii medii și coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor arhivari și registratori, începând cu data de 2.12.2008 la zi și în continuare, acțiune ce a fost admisă de către Tribunalul Bihor.
Reclamanta - intimată deține funcția de grefier - arhivar în cadrul Judecătoriei Beiuș, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile nr.OG 137/2000, ridicând chestiunea unei discriminări în materie de salarizare în raport cu ceilalți grefieri cu studii medii.
În cauză însă, nu se poate vorbi de o discriminare în stabilirea salariilor, în sensul prevăzut de art. 2 din nr.OG 137/2000, deoarece este vorba de categorii distincte de salariați, cu responsabilități diferite, pentru care legiuitorul a prevăzut criterii diferite de remunerare.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale, în mod diferit față de alte categorii, ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG 137/2000, care la art. 1 alin. (3) stabilește că exercitarea drepturilor executate în cuprinsul articolului, privește persoanele aflate în situații comparabile, dispoziție care este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a decis în mod constant în sensul că, pentru a putea fi vorba de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile, adică să fie persoane aflate în situații comparabile sau analoage în materie, să beneficieze de un tratament preferențial.
Mai mult chiar, dacă cele două situații sunt comparabile, Curtea a stabilit că este permisă distincția între astfel de situații, dacă există o justificare obiectivă și responsabilă, jurisprudența Curții nedefinind noțiunea de situații analoage sau comparabile.
Este evident că în speța de față, unde se ridică problema unei discriminări de natură salarială, existența unor situații analoage sau comparabile, trebuie analizată din punctul de vedere al reglementărilor legale incidente, în ceea ce privește cerințele necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 567/2004, actualizată, privind statutul personalului auxiliar de specialitate, "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii. Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Din examinarea dispozițiilor Legii nr. 567/2004 și al nr.OG8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar, reiese că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri, beneficii salariale superioare în raport cu altele, concretizare într-un coeficient de multiplicare superior.
Această diferențiere de salarizare nu este însă arbitrară, ci este fundamentată pe criterii obiective, privind pregătirea profesională diferită, specializată, precum și atribuțiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar.
Astfel, din cuprinsul prevederilor art. 54, 60, 61 - 62 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, rezultă că atribuțiile grefierului arhivar sunt în mod evident diferite, inclusiv sub aspectul complexității, în raport de cele ale grefierului de ședință, grefierului documentarist sau grefierului statistician.
Cu titlu de exemplu este de relevat că grefierul de ședință, potrivit art. 54 din regulament, este singurul grefier care participă la ședințele de judecată, îndeplinind atribuțiile prevăzute în textul mai sus evocat, sub controlul președintelui completului de judecată, operațiuni cu un grad de complexitate sporit față de activitățile desfășurate de grefierii arhivari și registratori.
Potrivit art. 60 din același regulament, printre atribuțiile cu grad de complexitate ale grefierului statistician, sunt cele care privesc înregistrările de statistică judiciară, exploatarea aplicației de statistică judiciară, efectuarea lucrărilor de statistică judiciară dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, președintele curții de apel, tribunalului sau Ministerului Justiției, colaborează cu consiliile județene de statistică în vederea alcătuirii și predării buletinelor statistice, etc.
Referitor la atribuțiile grefierului documentarist, acesta ține evidența legislației, jurisprudența doctrinei, ține evidența și gestionara bibliotecii, întocmește la cererea conducerii instanței lucrări privind modificări legislative, etc.
Ne mai puțin relevantă este și împrejurarea că potrivit Legii nr. 567/2004 recrutarea grefierilor se face de regulă prin Școala Națională de Grefieri, în urma promovării unui concurs la nivel național și efectuarea unui stagiu de pregătire finalizată prin examen, în timp ce, recrutarea grefierilor arhivari, grefieri registratori și personal conex, se face prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante.
Din cele relevate mai sus, rezultă că în raport de complexitatea sarcinilor de serviciu, legiuitorul nu a recunoscut grefierilor arhivari și registratori același coeficient de multiplicare prevăzut pentru celelalte categorii de grefieri.
Se mai impune a fi menționată și Hotărârea nr. 506/28 noiembrie 2007 Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care, în soluționarea unui memoriu formulat de grefierii - arhivari din cadrul mai multor instanțe, prin care aceștia reclamau faptul că salarizarea acestei categorii profesionale este inferioară celorlalte categorii de grefieri, s-a reținut că aspectele sesizate nu constituie fapte de discriminare conform nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 al. (1) coroborat cu art. 296 și 316, cu referire la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea va admite ca fondate ambele recursuri, va modifica în parte sentința civilă nr. 685/2009 a Tribunalului Bihor, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantă având ca obiect plata drepturilor salariale și va păstra restul dispozițiilor referitoare la modul de soluționare a excepțiilor invocate în fața instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alin.1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondate recursurile civile introduse de pârâții: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B, în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,- în contradictoriu cu intimata reclamantă din B, str. - - Judecătoria Beiuș, nr.11, jud. B, intimații pârâți: CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHORO ambii cu sediul în O, Parcul, nr.10, jud. B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, sector 1, P-ța. -, nr.1-3, împotriva sentinței civile nr. 685 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta din B, str. - - Judecătoria Beiuș, nr.11, jud. B, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B, în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-, intimații pârâți: CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHORO ambii cu sediul în O, Parcul, nr.10, jud. B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, sector 1, P-ța. -, nr.1-3, ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red.dec.- /04.11.2009
Jud.fond. -
Dact./06.11.2009
Ex.2
7 com./13.11.2009
1. recurenții pârâți: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B,
2. în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-
3. MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-
4. intimata reclamantă din B, str. - - Judecătoria Beiuș, nr.11, jud. B,
5. intimații pârâți: CURTEA DE APEL ORADEA,
6. TRIBUNALUL BIHORO ambii cu sediul în O, Parcul, nr.10, jud. B
7. CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, sector 1, P-ța. -, nr.1-3,
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica
