Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1414/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1414/2009-
Ședința publică din 03 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B și de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul ales la Judecătoria Oradea,-, jud. B și intimații pârâți: CURTEA DE APEL ORADEA și TRIBUNALUL BIHOR ambii cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr.47 din 20.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 47 di 20.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr-, s-a espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul cu. ales la Judecătoria Oradea, P-cul -, nr. 10, județul B, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, ambii cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, ambii cu sediul în O, P-cul -, nr. 10, județul B și în consecință:
Au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantului creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007 la art. 1 alin. 1 astfel: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
În primul rând referitor la excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B se constată caracterul nefondat al acestei excepții, care a fost respinsă, având în vedere că pârâtul are atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului anual de execuție, conform art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002, iar art. 19 lit. g din aceeași lege prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor, relevant fiind și art. 28 din lege care statuează că acesta elaborează proiectele legilor bugetare anuale, ținând seama și de propunerile ordonatorilor principali de credite, precum și art. 14 din Legea menționată care interzice orice cheltuială din fondurile publice dacă nu are prevederi bugetare.
Conform art. 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare fără alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea pendinte nu s-ar putea executa, or neexecutarea hotărârii nu ar asigura finalitatea procesului civil, iar reclamanții ar fi lipsiți de un bun, respectiv dreptul de creanță recunoscut prin hotărâre, o asemenea situație constituind o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel că pârâtului, fără îndoială, că îi aparține calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății.
În ce privește apărările invocate de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a apreciat că susținerile acestuia sunt nefondate în condițiile în care acestuia îi aparține culpa pentru neinițierea măsurilor care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor invocate de reclamant, aspecte care au fost detaliate odată cu analizarea pe fond a drepturilor bănești pretinse prin acțiune.
S-a precizat că discriminarea invocată de reclamant nu trebuie analizată doar în contextul OG nr. 137/2000 ci și în contextul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit că discriminarea constă în tratarea în manieră diferită, fără justificări obiective și rezonabile a persoanelor aflate în situații comparabile, astfel încât, neacordarea tuturor magistraților a creșterilor salariale respectiv a indexărilor care au fost acordate celorlalte categorii de salariați din sistemul bugetar, reprezintă o încălcare a art. 14 din Convenția Europeană de Drepturilor Omului combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Driha / României - 21.02.2008) în acest sens fiind și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr.500/2002, a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, fiind judecător la Judecătoria Oradea (unitate bugetară, care este finanțată de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestuia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantului, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a cercetetat situația în care se află reclamantul în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantului la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare).
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamantul, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003).
Deci, reclamantul se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art.19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din G nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
S-a subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamantului ca și altor magistrați (personal salarizat prin G nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, judecătorii nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr.45/2007, indemnizațiile reclamantului ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamantul se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamantul care face parte din categoria magistraților, nu poate fi tratat diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii magistraților, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamantul este în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr.2814/R/2006, în Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
De altfel existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
S-a precizat că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 cod civil (, "Teoria generală a obligațiilor", 1998, p. 385 - 392).
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor este solidară cu cea a celorlalți pârâți mai sus menționați, deoarece în temeiul art.47 din Legea nr.507/2003, art.42 din Legea nr.511/2004, art.26 din Legea nr.379/2005, art.21 din Legea nr.486/2006 raportat la art.3 din HG nr.208/2005 și art.3 din G nr.386/2007, respectiv a Hotărârii din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), acest pârât are și obligația suplimentară de a acoperi suma solicitată de reclamant, având poziția unui garant legal.
Reclamantul a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a găsit-o întemeiată și a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din G nr.386/2007.
Față de cele reținute în contextul considerentelor, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamantului pentru obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, urmând a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâtul Statul Român reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B prin prin Direcția Generală a Finanțelor, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, arătând că acesta nu este direct plătitor al drepturilor pretinse de reclamant, neaflându-se în raporturi juridice directe cu aceasta.
În drept, invocă prevederile art. 28 lit. d) și e) din Legea nr. 500/2002.
Recurs a declarat și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că sentința atacată este nelegală, instanța de fond, prin soluția adoptată, încălcând atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, recurentul susține că în mod eronat instanța de fond a apreciat că în speță s-a făcut dovada discriminării, că, atâta vreme cât magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare nici comparabile, atât din punctul de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
S-a mai arătat că "dreptul la indexare" nu se regăsește prin măsurile de protecție socială garantate de Constituția României, și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor sau asistenților judiciari, și, în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art. 41 din Legea fundamentală și de art. 154 din Codul muncii.
De asemenea, s-a apreciat că în mod greșit Tribunalul a obligat pârâții la plata sumelor pretins a fi datorate, actualizate cu indicele de inflație de la data plății, neputându-se reține în sarcina pârâtului recurent vreo culpă în ceea ce privește neacordarea dreptului în discuție.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Finanțelor Publice, aceasta este nefondată, având în vedere atribuțiile ce-i revin și care decurg din Legea nr. 500/2002, legea de organizare și funcționare, și nu din raporturile de dreptul muncii.
Astfel, potrivit legii mai sus evocate, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție bugetară.
Prin urmare, recurentul are obligația de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este Ministerul Justiției, resursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, sume prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificări de buget, altfel, dispozițiile hotărârilor judecătorești pronunțate în astfel de cauze nu pot fi aduse la îndeplinire.
În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea reține că principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, astfel, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație, de erodare a salariului ca urmare a creșterii indicelui prețului de consum și a inflației, trebuie să li se recunoască dreptul la indexările salariale anuale.
În condițiile în care reclamantul este într-o situație identică cu restul personalului bugetar, el nu poate fi tratat diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării adaosului salarial anual, în lipsa unei justificări obiective, mai ales că criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 constă în creșterea prețului de consum și a inflației la nivelul acestui an față de anul precedent.
Reclamantul intimat este discriminați în sensul art. 2 alin. 1 - 3 și art. 6 din nr.OG 137/2000, nu pentru că nu ar subzista în ceea ce-l privește criteriul avut în vedere pentru acordarea indexărilor, ci sub motivul că aparține unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1) din actul normativ evocat.
În același context prezintă relevanță și textul art. 6 alin. (2) din Codul muncii, conform căruia pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, or în speță, prestațiile în muncă pentru unii sunt remunerate în monedă nedevalorizată, iar pentru alții în monedă devalorizată.
Prin soluția adoptată, față de cele relevate mai sus, se apreciază că instanța de fond nu a schimbat sistemul de salarizare al magistraților și nu a depășit astfel atribuțiile puterii judecătorești, ci a acordat despăgubiri urmare a celor constatate.
Discriminarea despre care s-a făcut vorbire în aliniatele de mai sus este evidentă, ea constituie un prejudiciu cert pentru intimatul reclamant, fiind încălcate prevederile nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor. Această ordonanță reglementează drepturile salariale ale acestor categorii profesionale, atât ordonanța amintită, cât și dispozițiile anterioare cuprinse în nr.OUG 177/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2003, prevăzând expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate conform prevederilor legale, or, în cursul anului 2007, Guvernul a reglementat aplicarea indexării salariilor, prevăzând creșteri salariale de 5 % de la 1.01.2007, de 2 % de la 1.04.2007 și de 11 % de la 1.10.2007, prin nr.OUG 10/2007, nr. 16/2007 și Legea nr. 232/2007, dispoziții care însă nu se aplică judecătorilor și procurorilor. De asemenea, prin nr.OUG 6/2007, nr. 8/2007, nr. 10/2007 și nr. 11/2007, s-au prevăzut creșteri salariale pentru funcționarii publici, personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, al parchetelor, și pentru personalul didactic, respectiv alt personal din sistemul bugetar, excluși fiind doar judecătorii și procurorii, fiind cât se poate de evidentă discriminarea.
Se mai impune a se preciza totodată faptul că, referitor la problematica dedusă judecății, instanțele au mai pronunțat soluții similare în dosarele nr-, nr-, nr- ale Curții de Apel Oradea, dosar nr- al Curții de Apel Iași, dosar nr- al Curții de Apel Suceava, astfel că, raportat la practica Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele / Slovaciei, și alții contra Greciei, Beion / României, Driha / României, / României, reclamantul avea legitimă de a obține recunoașterea creanței cerute, în măsura în care s-ar fi dispus altfel, s-ar fi adus atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Față de considerentele expuse mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile civile de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B și de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul ales la Judecătoria Oradea,-, jud. B și intimații pârâți: CURTEA DE APEL ORADEA și TRIBUNALUL BIHOR ambii cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr.47 din 20.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 03.XI.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.R /13.XI.2009
Jud.fond: -
Dact./13.XI.2009
Ex.2
6 com./27.11.2009
1. recurentul pârât STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-, prin
2. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B
3. recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-,
4. intimatul reclamant cu domiciliul ales la Judecătoria Oradea,-, jud. B
5. intimații pârâți: CURTEA DE APEL ORADEA și
6. TRIBUNALUL BIHOR ambii cu sediul în O,-, jud.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
