Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1472/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1472
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Dicu Aurel
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI B, cu sediul în municipiul B,--30, sector 1, împotriva sentinței nr. 914 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean B, Școala cu clasele I-VIII, Consiliul local și reclamanții intimați,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la 25.03.2009 sub nr-, reclamanții, și, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T B, Inspectoratul Școlar Județean B, Școala cu clasele I-VIII, Consiliul local, solicitând obligarea acestora la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea salariului minim brut pe țară, ce a fost stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006, intrat în vigoare la 01.01.2007 și la daune interese pentru plata cu întârziere a acestor drepturi, reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație, precum și dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
Conform art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895 din 29.11.2006, începând cu 01.01.2007, salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei.
Textul contractului reglementează anumiți coeficienți de ierarhizare, respectiv:
a) muncitori:
1. necalificați = 1;
2. calificați = 1,2;
b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. liceală = 1,2;
2. postliceală = 1,25;
c) personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. școala de maiștri = 1,3;
2. studii superioare de scurtă durată = 1,5;
iar Ministerul Educației și Cercetării este parte semnatară a contractului și s-a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia. Cu toate acestea, începând cu 01.01.2007, nu au fost respectate clauzele contractului colectiv de muncă.
Prin neplata la timp a diferențelor salariale solicitate, persoanele îndreptățite au fost prejudiciate, pe de o parte, prin acțiunea de devalorizare a inflației, iar, pe de altă parte, prin lipsirea de folosință a banilor, fiind aplicabile dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Taf ormulat întâmpinare la acțiunea reclamanților, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
A precizat că, întrucât nu există raporturi de muncă între minister și reclamantă, instituția nu poate fi ținută să plătească eventuale drepturi salariale restante.
Pe de altă parte, potrivit HG538/2001 și OUG32/2001, drepturile salariale ale personalului din învățământ sunt asigurate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale.
Pe fondul cauzei, a considerat că, potrivit art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, prin contractele colective de muncă nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și a căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Prin sentința civilă nr. 914 din 30.06.2009, Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive, iar, pe fond, a admis pretențiile reclamanților, fiind respins doar capătul de cerere vizând plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B (ca de altfel și ceilalți pârâți) are atribuții în procedura de finanțare a învățământului, astfel că, este necesară judecata în contradictoriu cu toți pârâții, în vederea asigurării opozabilității hotărârii.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în discuție sunt două chestiuni privitoare la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru anul 2007, cât și aplicabilitatea acestui contract colectiv de muncă pentru fiecare din persoanele reprezentate de Sindicatul Învățământului Preuniversitar din
Potrivit art. 12 din Legea 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații din instituțiile bugetare. Prin aceste acte nu se pot însă negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Pe de altă parte, potrivit art. 13 din același act normativ, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate.
Instanța a mai avut în vedere faptul că, prin Legea 130/1996, art. 8, alin. 4, s-a statuat că, la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal, fără a se distinge dacă salariații provin din sectorul particular sau sunt angajații unei instituții publice.
Acest act normativ trebuie interpretat și prin raportare la Legea nr. 53/2003, în care se arată că prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau afilierea lor la organizații sindicale (art. 239).
Prin art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 5 din 29.01.2006, s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 01.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții de muncitori necalificați, calificați, personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este liceală sau postliceală, personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri studii superioare de scurtă durată, coeficientul de ierarhizare este cuprins între 1 și 1,5.
În art. 3 alin. 2 din contract se arată că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor publice, dar nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Prevederile acestor două articole din contractul colectiv de muncă la nivel național trebuie interpretate prin raportare la prevederile Legii nr. 130/1996, art. 8, cât și al Legii nr. 53/2003, art. 239, în care se arată că, prin dispozițiile legale se pot stabili un cuantum minimal al drepturilor salariaților, iar prevederile contractului colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților, indiferent dacă aceștia sunt din instituții publice sau din unități din sectorul particular.
De altfel, în Anexa 7 Contractului Colectiv de Muncă, Ministerul Educației, Cercetării și figurează ca parte semnatară, iar în Anexa 4, părțile au stabilit lista ramurilor pentru care se vor încheia contracte colective de muncă, la pct. 27 figurând ramura învățământ cu un număr de salariați de 115.835.
Tribunalul, analizând susținerile pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și a constatat că, în prevederile Legii 128/1997 și OUG24/2000, nu există nici un articol în care să se arate cuantumul salariului minim de bază brut garantat în plată la nivelul ramurii învățământ, astfel că, nu devin aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea 130/1996.
Din tabelele anexă la adresa nr. 514 din 18.06.2009 eliberată de unitatea școlară rezultă că reclamanții au avut, pentru anumite perioade, drepturile salariale stabilite față de un salariu de bază mai mic decât cel determinat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național.
Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național și pentru că nu au fost respectate prevederile acestuia, instanța a admis în parte acțiunea.
Cum reclamanții nu au făcut dovada vreunor cheltuieli de judecată, instanța a respins acest capăt de cerere ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Educației, Cercetării și B, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, reiterând argumentele de la prima instanță.
Totodată, a arătat că, în conformitate cu disp. art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă pe anii 2006 - 2007, prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Or, personalul didactic și didactic auxiliar din instituțiile bugetare de învățământ este salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și nr.OG 11/2007.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este întemeiat, din următoarele considerente:
Este real că, un contract colectiv de muncă la nivel național acționează întocmai ca o lege pentru cei cărora li se adresează și că sfera de aplicare îi privește pe toți salariații, încadrați la toți angajatorii din țară (art. 241 alin. (1) Codul Muncii și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996), însă numai în limitele pentru care acesta dispune cu privire la drepturile și obligațiile reciproce ale părților, la măsurile de protecție recunoscute grupurilor de salariați.
Mai mult, valoarea normativă a contractului colectiv de muncă la nivel național, caracterul său imperativ, se exprimă prin calitatea de izvor de drept față de contractele colective de muncă subsecvente și, în ultimă instanță, față de contractele individuale de muncă, însă clauzele sale rămân subordonate legii, în sensul că nu se pot negocia clauze interzise (art. 283 Codul Muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996), nu se pot însera clauze sub minimum prevăzut de lege (art. 8 alin. (4) din Legea nr. 130/1996), iar în ceea ce privește pe salariații din instituțiile bugetare, situația în speță, prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996).
Prin urmare, sensul celei de-a doua teze dintre cele trei menționate anterior este acela că, prin conținutul său, contractul colectiv de muncă nu poate determina o înrăutățire a situației salariaților în raport cu dispozițiile legale, însă nu se poate susține, cu deplin temei, că prevederile acestuia sunt întotdeauna aplicabile cu prioritate față de lege, când sunt mai favorabile acesteia, dacă legea exclude expres incidența lor.
Din acest punct de vedere, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, sus - citată, înlătură expres de la negociere clauzele referitoare la drepturile salariaților din instituțiile bugetare, ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Textul este preluat întocmai și înscris și în contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010 (art. 3 alin. 2), astfel că acesta nu este aplicabil personalului didactic al cărui salariu de bază este stabilit prin Statutul categoriei de personal în discuție, adoptat prin Legea nr. 128/1997.
Astfel, art. 48 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 exceptează de la posibilitatea negocierii, salariul de bază cuvenit personalului didactic, această componentă determinându-se conform art. 48 alin. 3 și 4 din lege.
În consecință, față de dispozițiile legale și contractuale anterior enunțate, precum și prevederile cadru ale art. 8 alin. 1 din Legea 130/1996, care statuează posibilitatea stabilirii clauzelor contractelor colective de muncă numai în limitele și condițiile prevăzute de lege, se apreciază că reclamanților, în calitate de personal bugetar al cărui salariu de bază este strict reglementat prin lege, nu-i sunt aplicabile dispozițiile contractului colectiv unic la nivel național pentru perioada 2007 - 2010, cât privește salariul minim brut negociat.
Nu se poate invoca, în sens contrar, nici participarea Ministerului Educației, Cercetării și, respectiv a sindicatelor din învățământ, la negocieri finalizate prin contractul colectiv de muncă în discuție, întrucât alte drepturi salariale și materiale ale personalului didactic, exceptând salariul de bază și sporurile stabilite prin lege, se pot negocia, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 48 alin. 2, art. 89 alin. 2 și art. 104 alin. 4 din Legea nr. 128/1997.
Rezultă, așadar, că salariul de bază minim brut garantat în urma negocierilor este întocmai un drept salarial de natura celor excluse de la negocieri cât privește personalul didactic din instituțiile bugetare, fiind incorect și contradictoriu să se susțină, pe de o parte, că în sistemul de învățământ preuniversitar, drepturile salariale nu pot fi negociate, iar, pe de altă parte, să se constate aplicabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel național cu privire la salariul minim brut garantat, ceea ce presupune a fixa o limită pentru legiuitor, contrar mecanismului constituțional, regulilor de tehnică legislativă, inclusiv textelor legale anterior menționate.
Tot astfel, art. 9 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național impune părților contractante să poarte negocieri, în vederea includerii drepturilor respective în actele normative, prin care se reglementează astfel de drepturi, rezultând că, în absența unor acte normative și până la intrarea lor în vigoare, personalului instituțiilor finanțate de la bugetul de stat nu-i pot fi acordate drepturile prevăzute de acest contract colectiv, a căror stabilire se face prin lege.
în proces a pârâtului recurent este justificată prin atribuțiile sale în finanțarea acestei ramuri de activitate, conferite prin HG nr. 538/2001.
Astfel, potrivit art. 10 lit. b și c din acest act normativ, Ministerul Educației, Cercetării și aprobă costurile medii anuale orientative, după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale Contractului colectiv de muncă și le comunică inspectoratelor școlare județene, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.
Așadar, asigurarea finalității actului de justiție inițiat de reclamanți, respectiv a realizării efective a dreptului pretins, prin punerea în executare a hotărârii pronunțate, impune opozabilitatea acesteia față de pârâtul recurent.
Așa fiind, Curtea în baza art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința atacată și să respingă acțiunea reclamanților, cu menținerea dispoziției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI B, cu sediul în municipiul B,--30, sector 1, împotriva sentinței nr. 914 din 30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința atacată, încât, respinge, ca nefondată, acțiunea reclamanților, prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și B, Inspectoratul Școlar Județean B, Școala cu clasele I-VIII și Consiliul local.
Menține dispoziția sentinței de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
10.12.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Dicu Aurel