Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1505/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1505
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Lucian
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI "" A în numele membrilor de sindicat G și, împotriva sentinței civile nr. 1035 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați DIRECȚIA JUDEȚEANĂ de EVIDENȚĂ a PERSOANELOR A și CONSILIUL JUDEȚEAN A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâtul intimat Consiliul Județean A, consilier juridic, lipsă fiind reclamantul recurent Sindicatul Funcționarilor Publici "" A în numele membrilor de sindicat G și și pârâta intimată Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, consilier juridic depune la dosar împuternicirea de reprezentare și întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit motivelor arătate în întâmpinarea depusă și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 31 iulie 2008 în cadrul Secției de contencios administrativ și fiscal, Sindicatul Funcționarilor Publici "" A, în reprezentarea reclamanților G și au chemat în judecată pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR A și CONSILIUL JUDEȚEAN A, prin președinte, solicitând obligarea acestora la alocarea, calcularea și plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază retroactiv, începând cu 1 iunie 2005 și în continuare până la încetarea contractului de muncă; obligarea pârâților la actualizarea sumelor reprezentând indemnizația de dispozitiv cu coeficienții ratei inflației, de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la data plății; obligarea primarilor pârâți să dispună serviciilor competente să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților dreptul salarial privind indemnizația de dispozitiv începând cu 1 iunie 2005 și în continuare.
În motivarea acțiunii, sindicatul a menționat că este reprezentantul personalului contractual care au contracte de muncă cu pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR A, chemată în judecată, și care sunt și membrii săi de sindicat.
Temeiul de drept al plății sporului de dispozitiv îl constituie art. 9 pct. 2 din Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003, care prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Fiind o dispoziție normativă, fără echivoc, beneficiari ai indemnizației de dispozitiv sunt, alături de cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract care au beneficiat de respectiva indemnizație și anterior în baza Legii nr.138/1999, și personalul civil din administrația publică locală.
De fapt acesta este unul din scopurile principale ale Ordinului nr.496, de a cuprinde și personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, alături de cel militar, iar al doilea scop este de a se înlătura discrepanțele în ce privește drepturile de natură salarială din instituțiile și autoritățile aflate în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, asigurându-se egalitatea de tratament salarial.
Reclamanții au precizat că, pentru a se înțelege că art. 9 pct. 2 din ordin se referă la salariații care au contracte de muncă în cadrul autorităților locale administrative pârâte, Ordinul nr. 496/2003 a modificat și pct. 31 din Ordinul nr. 275/2002, care definește personalul civil la care se referă art. 47 din Legea nr. 138/1999, stabilind că prin personal civil se înțeleg funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
2 al art. 31 pct. 1 explicitează că personalul civil din domeniul administrației publice beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din Legea nr. 138/1999, adică doar de sporul de dispozitiv pe care art. 13 îl definește și îi stabilește cuantumul. Cum art. 31 pct. 1 paragraful 2 nu face distincție între administrația publică centrală și administrația publică locală se impune concluzia că toți reclamanții din acțiune sunt îndreptățiți la plata indemnizației de dispozitiv stabilită de art. 13 din Legea nr. 138/1999 în cuantum de 25 %.
Al doilea petit constând în înscrierea în carnetele de muncă ale salariaților a acestui drept salarial este întemeiată, întrucât sporul are caracter permanent și de el urmează să beneficieze reclamanții și când li se vor calcula drepturile de pensie.
Ca o concluzie finală, reclamanții au arătat că numai prin admiterea acțiunii se asigură un regim unitar de salarizare, în sensul prev. de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care consacră principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor, inclusiv în exercitarea drepturilor economice. Și practica judiciară recentă este constantă în admiterea acțiunilor având acest obiect.
Prin sentința civilă nr. 1035 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții G și, în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor A, prin Președintele Consiliului Județean A, pentru plata indemnizației de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază, actualizarea sumelor cu coeficienții ratei inflației și obligarea pârâților la consemnarea în carnetele de muncă a drepturilor salariale.
Reprezentantul reclamanților a depus înscrisuri din care rezultă calitatea de salariat în baza unui contract de muncă individual al fiecărui reclamant, încheiat cu pârâta, precum și fișa de calcul al sporului de dispozitiv pentru fiecare reclamant în parte.
Prin întâmpinare pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR Aas olicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală raportat la faptul că în conformitate cu dispozițiile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului de Interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, se aplică numai personalului din cadrul aparatului propriu al MAI și instituțiilor din subordine. Prin urmare pârâta face parte din cadrul autorităților și instituțiile publice din administrația publică locală și prin urmare nu intră sub incidența aplicării prevederilor legale menționate de reclamanți, privind acordarea drepturilor salariale. Personalul civil la care face referire Ordinul nr.496/2003 nu se asimilează funcționarilor publici din administrația publică locală, astfel încât această indemnizație de dispozitiv nu este cuvenită.
Prin întâmpinare pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN A, prin președinte a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că raporturile de serviciu ale reclamanților sunt stabilite în mod direct cu DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR A - instituție cu capacitate juridică proprie astfel încât pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN A, prin președinte nu are nici o obligație în raportul dedus judecății. Pe fondul cauzei pârâul apreciază ca neîntemeiată solicitarea reclamantului, întrucât actele normative în vigoare, care reglementează salarizarea personalului contractual din instituțiile aflate în subordinea autorităților administrației publice locale, nu reglementează acordarea indemnizației de dispozitiv.
Legea nr.138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Astfel, sporul de dispozitiv reglementat de art.13 din prezenta lege nu se aplică în cazul angajaților din cadrul autorităților administrației publice locale și nici instituțiilor aflate în subordinea acestora, textul de lege invocat de reclamanți fiind de strictă interpretare. În ce privește Ordinul nr.496/2003 al MAI pârâtul arată că în acord cu prevederile punctului 31.1 raportat la art.16 din OUG 63/2003 noțiunea de personal civil desemnează funcționarii publici și personalul contractual din cadrul MAI.
Prin Încheierea din 27 mai 2009 instanța a constatat că raportat la calitatea de angajați cu contract de muncă acțiunea reclamanților are natura unui litigiu de muncă și ca urmare a scos cauza de pe rolul completului de contencios administrativ și fiscal pentru a fi repartizată aleatoriu la completele de muncă și asigurări sociale, disjungând acțiunea reclamanților funcționari publici.
Din înscrisurile depuse, se reține că reclamanții sunt salariați în temeiul unor contracte individuale de muncă ale pârâtei DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR A, instanța va analiza cererea reclamanților prin prisma dispozițiilor actelor normative invocate.
Temeiul acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie art. 3 din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, de ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Astfel, cadrele militare în activitate și militarii, cu contract de muncă, au dreptul, între alte categorii salariale și la indemnizația de dispozitiv. Art. 13 din aceeași lege stabilește că salariații civili, cadrele militare și militarii cu contract de muncă beneficiază de indemnizația de dispozitiv lunară de 25 % din diferite categorii salariale, pentru salariații civili fiind menționat salariul de bază.
Autoritățile publice locale, respectiv cei doi pârâți, nu fac parte din structurile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, la care se referă actul normativ menționat, fiind autorități publice locale reglementate prin Legea nr. 215/2001.
Chiar dacă în anul 2004 structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, acesta devenind minister și pentru administrația locală, prin trecerea la această administrație a unor servicii deținute anterior de Ministerul d e Interne, cum sunt pașapoartele, evidența personalizată, etc, natura de autorități publice locale și regimul juridic al acestora rămâne unul distinct reglementat prin legea organică proprie.
În urma reorganizării Ministerului d e Interne s-a emis Ordinul nr. 496/2003, în care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt strict enumerate.
În privința Ordinului Ministerului d e Interne, nr.496/2003, se impune constatarea că nu a fost publicat în monitorul oficial și că nu produce efecte juridice nici față de reclamanți și nici față de pârâți. De asemenea, acesta nu este un act normativ pe care să poată fi fundamentată motivarea în drept a unei hotărâri judecătorești. În acest sens trebuiesc remarcate dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, care prevede că în vederea intrării în vigoare, legile și celelalte acte normative, inclusiv actele normative ale autorităților administrative autonome, ordinele și instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României Partea.Art. 10 alin. 11reglementează două excepții în care unele acte normative nu sunt publicate, dar ordinul menționat excede această categorie, intrând în sfera ordinelor, instrucțiunilor și a altor acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate.
Dată fiind această situație a ordinului, este evident că instanța nu poate stabili că reclamanții sunt îndrituiți la acest drept salarial ca urmare a aplicării dispozițiilor invocate de reclamanți. Cum reclamanții nu sunt cadre militare în activitate, militari cu contract de muncă și nici salariați civili într-o instituție publică de apărare națională ori de siguranță națională, nu beneficiază nici de dispozițiile art. 3 și 13 din Legea nr. 138/1999.
În concluzie, sporul de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, reglementat pentru cadrele militare și celelalte categorii de salariați civili, din instituțiile la care se referă Legea nr. 138/1999, precum și Ordinul Ministerului Internelor nr. 496/2003, nu au în vedere categoria salariaților din administrația publică locală, motiv pentru care dreptul salarial solicitat nu poate fi acordat reclamanților.
Cum drepturile salariale din cele două acte normative sunt reglementate pentru personalul din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, nu se poate pune problema discriminării, întrucât reclamanții nu au același statut, ei fiind salariați civili ai unor instituții publice locale, în privința cărora Legea nr. 215/2001, Codul Muncii, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă reglementează drepturile salariale, neexistând nici un temei de fapt și de drept de a fi raportați la alte categorii de salariați între care și cei vizați de Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 496/2003.
În consecință, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată pentru toate capetele de cerere.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamanții G reprezentat prin Sindicatul Funcționarilor Publici A și, reprezentat prin același sindicat, susținând că nu sunt mulțumiți cu hotărârea primei instanțe deoarece legea nu face distincție între personalul instituțiilor militare și cele civile din carul MIRA.
Recurenții arată că trebuie să beneficieze de aceleași drepturi salariale ca și cadrele militare nefiind posibilă o discriminare între salariații prefecturilor și ai consiliilor locale sau județene.
În drept recurenții au invocat motive de recurs prev.de art.304 pct.9 cod pr.civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev.de art.304, art.306 și art.312 cod pr.civilă, se reține că acesta este nefondat.
În mod corect prima instanță a reținut că sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază reglementat pentru cadrele militare și celelalte categorii de salariați civili, este prevăzut în mod limitativ de Ordinul nr.496/2003 și nu are în vedere categoria salariaților din administrația publică locală.
În speță, nu se poate reține nicio situație derivând din "discriminarea" reclamanților în raport cu celelalte categorii salariate, deoarece aceștia nu au statutul de cadre militare, în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, ei fiind angajați civili ai unei instituții publice locale.
În concluzie, soluția primei instanțe este legală sub toate aspectele, ceea ce va determina instanța de recurs să procedeze la respingerea recursului declarat de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanții G și, prin SINDICATUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI "" A, împotriva sentinței civile nr. 1035 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
Red./16.11. 2009
Thred./16.11.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Raluca Panaitescu, Lucian
