Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 161/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂNR. 161/R-CM
Ședința publică din 02 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.133/F-CM din 28 octombrie 2008, pronunțate de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza delegației depuse la dosar, lipsind recurentul-pârât, intimații-reclamanți, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, intimatul-pârât-chemat în garanție și expertul în domeniul discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 18 septembrie 2009 s-a depus la dosar cerere de intervenție în nume propriu formulată de, și
OGReprezentantul intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI arată că cererea de intervenție în nume propriu depusă la dosar la data de 18 septembrie 2009 nu a fost formulată în fața instanței de fond și are legătură cu acțiunea principală doar în ceea ce privește sporul de confidențialitate de 15%.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui, punând în discuție și admisibilitatea cererii de intervenție în nume propriu formulate de, și G la data de 18 septembrie 2009.
Reprezentantul intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI solicită admiterea recursului declarat de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În situația în care nu va fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii, solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Solicită a se avea în vedere că intimații-reclamanți au avut calitatea de personal conex și datele încadrării la parchet pentru fiecare în parte.
Cu privire la cererea de intervenție în nume propriu formulată la data de 18 septembrie 2009, solicită a fi respinsă ca inadmisibilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PITEȘTI, reclamanții, G, G, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu luna septembrie 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în scopul asigurării confidențialității informațiilor primite, mai multor categorii de salariați le-a fost acordat un spor la salariu. Este vorba despre personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, despre membrii plenului și alte categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor etc.
Un astfel de spor nu a fost însă acordat și reclamanților, salariați la parchet, cu toate că art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor a instituit obligația pentru această categorie de personal de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei informațiile obținute pe parcursul desfășurării activității profesionale.
În aceste condiții, reclamanții se consideră discriminați față de celelalte categorii de personal cărora legea le-a instituit un spor de confidențialitate, iar prin această discriminare apreciază că se încalcă dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 16 din Constituția României.
Prin cererea formulată la 24.10.2008, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca, în situația în care va fi admisă acțiunea, chematul în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare al bugetului Ministerului Public pe anul 2008.
Prin întâmpinare, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat inadmisibilitatea unei acțiuni în discriminare, arătând că prin decizia nr. 821/3.07.2008 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Partea a solicitat respingerea acțiunii, arătând că prin acordarea unui spor de confidențialitate neprevăzut de lege instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, intrând în sfera legislativului.
A mai susținut pârâtul că nu există niciun text de lege care să prevadă un atare spor pentru reclamanți.
Pe de altă parte, nu se poate reține nici existența discriminării, întrucât instituțiile care fac parte din organele autorității judecătorești nu sunt aceleași cu instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ci constituie o categorie distinctă de autorități publice.
În ceea ce privește actualizarea drepturilor salariale solicitate, același pârât a arătat că nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat putându-se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
În fine, pârâtul a solicitat respingerea capătului de cerere privind operarea în carnetele de muncă, cu motivarea că, potrivit art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1977, singura categorie de drepturi bănești ce se poate înscrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, or drepturile salariale solicitate prin prezenta acțiune se adaugă la retribuția tarifară și nu se includ în aceasta.
Prin sentința civilă nr. 133/F-CM/28.10.2008, Curtea de APEL PITEȘTIa admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna octombrie 2005 la zi și pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins ca prescrisă acțiunea pentru luna septembrie 2005.
A respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție a acestuia formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate admisibilitatea unei acțiuni în discriminare.
Art. 4 și art. 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art. 20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art. 6 alin. 3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004, care în art. 1 alin. 2 lit. e) punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art. 2 alin. 3 al aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art. 27 alin. 1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, redate mai sus, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a - Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art. 14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr. 12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că prezenta acțiune este admisibilă.
În ceea ce privește susținerea pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prima instanță a apreciat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
Chiar ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane (sporul acordat judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Astfel, a fost privită ca nefondată susținerea pârâtului MINISTERUL PUBLIC în sensul că instanța ar fi intrat în sfera legislativului.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că eclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod. Ei sunt încadrați ca personal conex și respectiv tehnician criminalist la instituții de parchet din cadrul județului
Statutul personalului conex este reglementat de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, act normativ care în art. 901stipulează că revederile p. sale se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepția dispozițiilor art. 68, 682, 683și 684.
Personalului auxiliar de specialitate i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de personalul auxiliar implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Astfel, conform art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Rezultă deci că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
A apreciat instanța de fond că prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata acestui spor și pentru reclamanți reprezintă singura modalitate de eliminare a discriminării existente. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut, fiind lipsită de cauză juridică.
Referitor la cererea reclamanților privind acordarea acestor drepturi și pentru luna septembrie 2005, s-a reținut că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe de altă parte, conform art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Întrucât reclamanții au formulat acțiunea la data de 3.10.2008, instanța a reținut că dreptul material la acțiune este prescris pentru luna septembrie 2005.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin neplata acestor sporuri, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În ceea ce privește cererea reclamanților privind acordarea sporului de 15% și pentru viitor, instanța de fond a apreciat-o ca întemeiată, întrucât salariul este o prestație periodică, iar art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
În temeiul Decretului nr. 92/1976 au fost obligați aceiași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a constatat că între acest pârât și eclamanți nu există raporturi juridice de muncă, calitatea de angajator având-o ceilalți pârâți.
Potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, însă, onform prevederilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este numai acela de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă nici față de reclamanți, nici față de pârâtul care l-a chemat în garanție, motiv pentru care a respins acțiunea formulată împotriva acestuia, precum și cererea de chemare în garanție.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- Pentru perioada octombrie 2005 - 3 februarie 2007, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la legea de salarizare a personalului contractual, conex și a personalului auxiliar de specialitate.
Se arată în susținerea acestui motiv de recurs că salarizarea personalului conex s-a făcut, până la data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, potrivit dispozițiilor nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Ca urmare, s-a creat o situație similară anatocismului și îmbogățirii fără justă cauză prin încălcarea prevederilor legale în materia salarizării personalului auxiliar de specialitate și personalului conex.
- Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, ale art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pe care s-au întemeiat pretențiile, au fost declarate neconstituționale.
S-a arătat că prin decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale s-a constatat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este neconstituțional întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României, ca și prevederile art. 61 alin. 1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Acordând drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați, instanța de judecată a creat sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.
- Într-o altă critică se arată că discriminarea invocată de reclamanți și reținută de instanța de fond în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista niciun fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație primesc un tratament juridic diferit iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
Reclamanții nu au calitatea de cadre militare, nu sunt nici funcționari publici cu statut special, nici personal civil într-o instituție militară.
Textul de lege se referă doar la aceste din urmă categorii de personal, nu și la personalul angajat în alte instituții publice.
- Se mai susține că actul normativ pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile - Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din unitățile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2005 - a intrat în vigoare la 1 februarie 2006, astfel că cererea contravine principiului neretroactivității legii.
- Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Legea bugetului de stat nr. 388/2007 nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță.
- Obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare drepturilor câștigate în carnetele de muncă a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare, nu se includ în aceasta, prin urmare reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul înscrierii în carnetele de muncă.
- Ultima dintre critici este aceea potrivit căreia instanța de fond a înlăturat în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului - cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
În calitate de ordonator principal de credite în situația admiterii acțiunii, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate.
Potrivit art. 19 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Dosarul a fost înregistrat la data de 12.12.2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care l-a trimis spre competentă soluționare Curții de APEL PITEȘTI, întrucât prin decizia Curții Constituționale nr. 104/20.01.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73/6.02.2009, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL PITEȘTI la data de 30.03.2009, sub nr-.
În analiza primului motiv de recurs ce se încadrează în cazul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, trebuie pornit de la decizia nr. 46/15.12.2008 prin care ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul deontologic al magistraților și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În adoptarea acestei interpretări, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a avut în vedere următoarele:
Sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților-asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative.
Nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
S-a arătat însă că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, modificată și completată prin Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, republicată și de documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce înseamnă că se referă și la acte normative cu putere de lege.
În privința noțiunii de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Din cele reținute în soluționarea recursului în interesul legii se degajă o primă concluzie, și anume aceea că prin soluționarea acțiunii în repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea rezultând din stabilirea prin norme legale a unui tratament diferențiat unor persoane aflate în situații analoage și invers, instanțele judecătorești nu încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat.
Această dezlegare dată problemei privind nedepășirea atribuțiilor puterii judecătorești este obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă.
- Nu este fondat nici motivul de recurs vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, prin acordarea de drepturi bănești cu aplicarea retroactivă a legilor care le recunosc altor categorii de personal și în condițiile în care reclamanții și aceste categorii de personal nu se află în situații comparabile spre a fi sancționată discriminarea.
Un alt argument al acestui motiv de recurs a fost acela că personalul conex nu poate beneficia de aceleași drepturi cu cele ale personalului auxiliar de specialitate decât din momentul intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
În cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, acestea beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul/indemnizația de încadrare.
Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut, pentru păstrarea confidențialității, în legătură cu informațiile clasificate, un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici a stabilit că sporul de confidențialitate de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Reclamanții având calitatea de personal conex la parchete de pe lângă instanțe judecătorești - ocupă postul de șofer - potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, asigură transportul lucrărilor parchetelor cu mult înainte de a fi asimilați personalului auxiliar de specialitate al parchetelor.
Această activitate presupune contactul chiar și sumar cu informații din activitatea parchetelor, implicit obligația de păstrare a confidențialității.
A se vedea în acest sens art. 94 lit. c) Secțiunea a 6-a din Ordinul nr. 2850/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a parchetelor.
De la data la care prin lege sunt încadrați în categoria personalului conex celui auxiliar de specialitate, obligația de confidențialitate este reglementată expres și pentru această categorie de personal, amânarea intrării în vigoare a prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 567/2004 vizând doar recunoașterea drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate în favoarea celui conex.
Potrivit art. 23 alin. (3) din Ordinul nr. 529/C/21.02.2007 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, în cadrul biroului de criminalistică își desfășoară activitatea tehnicieni criminaliști asimilați personalului auxiliar de specialitate conform art. 91 alin. (2) din Legea nr. 567/2004. Obligația de confidențialitate a acestora prevăzută expres pentru personalul auxiliar de specialitate cu care sunt asimilați, decurge din natura activității, tehnicienii criminaliști participând la instrumentarea unor cauze penale sub îndrumarea procurorului.
Serviciul de criminalistică are acest obiect de activitate stabilit și prin dispozițiile art. 30 și următoarele din vechiul regulament de ordine interioară al parchetelor.
Reclamanții, ocupând posturile de șofer și tehnician criminalist în cadrul parchetului, se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având în general același conținut. Această obligație nu vizează numai informațiile clasificate.
Excluderea de la plata acestui drept nu poate fi justificată prin reglementarea diferențiată a salariilor.
Diferențierea salariilor în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, conținutul, calitatea și cantitatea muncii se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare lunară sau în salariul de încadrare lunar, neavând nicio legătură cu sporurile salariale.
Acestea din urmă alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.
Invocarea salarizării diferite în funcție de categoria profesională conduce mai degrabă la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale.
În lipsa unei alte justificări obiective a tratamentului diferențiat s-a reținut corect existența discriminării, sancționată de dispozițiile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a căror prioritate este consacrată de dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României revizuită, implicit temeinicia pretențiilor supuse examinării.
De altfel, faptul că discriminarea constatată a fost sancționată și reparată la instanța de fond în baza prevederilor nr.OG 137/2000, ale Codului muncii și ale actelor internaționale ratificate de România este în deplină concordanță cu cele reținute de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 46/2008, dezlegarea problemelor de drept fiind obligatorie la acel moment potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin această decizie ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul deontologic al magistraților și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Obligativitatea soluției date în recurs în interesul legii operează pentru perioada de la care șoferul este considerat personal conex, având implicit obligațiile personalului auxiliar de specialitate pe care le presupune postul său, respectiv pentru perioada de la care tehnicianul criminalist este asimilat prin lege personalului auxiliar de specialitate.
Stabilind acordarea dreptului începând din octombrie 2005 instanța de fond nu a încălcat principiul neretroactivității legii deoarece actele normative prin care a fost recunoscut sporul de 15% corelativ obligației de confidențialitate au intrat în vigoare anterior acestei date.
- Așa cum a reținut și instanța de fond, o reparație integrală a prejudiciului suferit prin neacordarea sporului în discuție presupune actualizarea acestor drepturi bănești cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Prin urmare, nu este vorba de un mijloc de constrângere, ci despre o despăgubire pentru întârzierea sau neexecutarea obligației de plată a unui drept salarial, așa cum rezultă din prevederile art. 161 pct. (4) din Codul muncii. În această situație, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia actualizarea cu inflația ar genera o îmbogățire fără justă cauză.
- Trimiterea la alte drepturi care se includ în retribuția tarifară de încadrare din cuprinsul art. 11 alin. (2) al Decretului nr. 92/1976 vizează acele drepturi ale angajatului generatoare de obligații corelative pentru angajatorul în favoarea căruia se prestează munca, precum și pentru instituțiile specializate din domeniul asigurărilor sociale.
Pentru drepturile salariale care sunt luate în calcul, potrivit legii, la stabilirea drepturilor de asigurări sociale este obligația angajatorului să menționeze acordarea lor în carnetul de muncă, așa cum rezultă din prevederile art.1 și următoarele din decret.
Sub aspectele examinate nu se regăsesc motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de recurentul-pârât în baza art. 304 pct. 4, 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
- Critica vizând greșita acordare a drepturilor solicitate începând cu noiembrie 2005, anterior angajării la parchet a unuia dintre reclamanți, formulată pentru prima dată la acest termen de judecată este tardivă față de dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă.
Întrucât nu privește o cauză de nulitate absolută a hotărârii atacate, examinarea ei nu este posibilă.
- Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice chemat în garanție de către pârât pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune, derivă nu numai din rolul de coordonator al acțiunilor de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare a bugetului de stat, așa cum prevede art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Această calitate se desprinde și din interpretarea regulilor privind cheltuielile bugetare enumerate în art. 14 din lege.
Textul prevede la alin. (2) că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de stat și nici angajată și efectuată din acest buget, dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială. Cheltuielile bugetare au potrivit alin. (1) din acest articol destinație precisă și limitată, ele sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.
Dacă urmărim procedura de lucru în stabilirea limitelor privind micșorarea veniturilor și majorarea cheltuielilor bugetare de la art. 15 din lege, observăm că Ministerul Finanțelor Publice elaborează alături de ordonatorii principali de credite - ministerele de resort - fișa financiară, care se atașează la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, după caz, ca document necesar pentru dezbaterea proiectului. În această fișă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat.
Această fișă financiară se înaintează legislativului pentru a fi avută în vedere la dezbaterea proiectului legii bugetare anuale sau a celui de rectificare a bugetului.
Prin urmare, rolul Ministerului Finanțelor Publice nu se limitează la transmiterea proiectelor de buget întocmite de ordonatorii principali de credite spre dezbatere parlamentului și la verificarea efectuării cheltuielilor publice în limitele și cu respectarea destinației aprobate prin lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă va fi admis recursul și modificată în parte sentința în sensul că se va admite cererea de chemare în garanție, cu consecința obligării chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice la alocarea către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - ordonatorul principal de credite al reclamanților - a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești.
Cererea de intervenție în nume propriu formulată de numiții, și G în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice și cu Guvernul României pentru acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG 10/2007, a sporului de confidențialitate de 15% și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% a fost depusă la dosar abia în calea de atac, fiin înregistrată la data de 18.09.2009.
Intervenția voluntară principală, cum este această cerere prin care se invocă drepturi proprii, se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, iar în apel numai cu învoirea părților. Astfel dispun prevederile art 50 alin. (2) și (3) pr.civ.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 51 pr.civ. și din interpretarea sistematică a dispozițiilor de mai sus rezultă că intervenția voluntară principală este inadmisibilă în recurs, cale de atac fără caracter devolutiv.
Pentru aceste considerente, cererea de intervenție în nume propriu va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B, bd. - nr. 14, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 133/F-CM din 28 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, G, G, și, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,--7, județul A și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
Modifică în parte sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție. Obligă pe chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Menține în rest sentința.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de și, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu sediul în Râmnicu V, județul V și G, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, cu sediul în B, județul V în contradictoriu cu GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, iei nr. 1, sector 1, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și pârâtul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
22 ex./11.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Nicoleta Simona Păștin
