Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1645/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1645
Ședința publică din data de 12 august 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Cristina Pigui Vera
--- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, jud. P și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1204 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, toți cu domiciliile alese pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocatură - - P, Intrarea, nr.4,.3..1, județ P și, cu domiciliul ales la Curtea de Apel Ploiești, în P,- și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P,-, jud. P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-reclamanți -, personal și ca reprezentant al reclamanților, -, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, intimatul-reclamant prezent și asistat de același avocat, precum și intimatul-reclamant personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la termenul de judecată din data de 16 iunie 2009 cauza a fost repusă pe rol pentru termenul de astăzi pentru a se pune în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.08.2003 - 23.08.2004, părțile fiind citate pentru acest termen de judecată cu această mențiune.
De asemenea, se mai învederează că recurentul-pârât Ministerul Justiției a depus la dosar note scrise cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada sus-menționată, iar intimata-reclamantă a depus concluzii scrise indicând și adresa de domiciliu a acesteia.
Curtea invocă din oficiu excepția absolută a prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.08.2003-23.08.2004.
Intimații-reclamanți prezenți având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarațiie părților prezente în sensul că nu mai au cereri noi de formulat și constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul părților, inclusiv cu privire la excepția invocată din oficiu.
Intimatul-reclamant având cuvântul solicită admiterea recursurilor numai pentru motivul de ordine publică prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, invocat de instanță din oficiu, pe prescripție, modificarea în parte a hotărârii și pe fond constatarea prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.08.2003 - 23.08.2004 și menținerea dispozițiilor referitoare la perioada 24 august 2004 - 1 februarie 2006, în ceea ce-l privește pe acest intimat. reprezentând data pensionării intimatului.
Arată că celelalte motive de recurs sunt nefondate, solicitând respingerea în rest a recursurilor pârâților, precizând că dreptul de a beneficia de sporul solicitat a fost constatat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/2008 dată în interesul legii.
Intimatul-reclamant -- personal, ca reprezentant al intimaților, -, și asistând pe intimatul, având cuvântul pune aceleași concluzii, cu precizarea că pentru motivul de ordine publică invocat, instanța poate modifica hotărârea atacată, solicitând pronunțarea unei soluții de către instanța de recurs, fără a se mai proceda la casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Totodată, mai arată că a depus la dosarul cauzei, pe lângă decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, și practica judiciară a instanțelor în această materie și care au admis acțiunile având același obiect cu cel al cauzei de față.
În fine, precizează că în prezent, chiar dacă ne aflăm în fața unei situații de salarizare de excepție, aceasta vizează o problemă de executare pură și nu de judecată.
Intimatul-reclamant având cuvântul pune, de asemenea, aceleași concluzii, cu mențiunea că data pensionării sale este 1 septembrie 2005.
Pe fond, arată că în raport de Decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, criticile din recurs nu pot fi primite, iar dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe. Dezlegarea dată prin decizia dată în interesul legii este obligatorie inclusiv pentru secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și are putere de lege pentru toate instanțele și și-ar putea pierde puterea numai dacă plenul ar anula-o printr-o altă decizie, iar decizia Curții Constituționale invocată prin notele de la dosar de către Ministerul Justiției nu produce efecte cu privire la deciziile în interesul legii anterior pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază lunar începând cu august 2003 și până la data pronunțării hotărârii și în continuare, până la data pensionării acestora, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cerându-se citarea în cauză și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform art.27 alin.3 din OG nr.137/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a reglementat sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, la acordarea acestui spor avându-se în vedere condițiile speciale în care magistrații își desfășoară activitatea, care subzistă și în prezent, chiar amplificându-se și care se impune a fi acordat în continuare.
Au mai susținut reclamanții că această dispoziție legală a fost abrogată prin OG nr.83/2000 neexistând însă niciun argument legal pentru sistarea acestuia, ceea ce a creat o discriminare între categoriile profesionale exemplificate, magistrații fiind defavorizați în raport cu alte categorii de salariați, funcționari publici și bugetari, care beneficiază de sporul respectiv, încălcându-se în acest fel principiile nediscriminării și al egalității în fața legii, precum și al egalității în drepturi.
Pârâta Curtea de Apel Ploieștia formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedea pentru această categorie de salariați un spor de 50% din salariul lunar brut, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, au fost abrogate prin art.50 din OUG nr.177/2002, la al cărui conținut s-a făcut referire.
Și pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat explicit și total prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, iar abrogarea acestui spor constituie o problemă de legiferare, numai legiuitorul având dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază. Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar excepția lipsei calității sale procesuale pasive susținând că acțiunea promovată constituie un litigiu de muncă, iar între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi de muncă, Ministerul Economiei și Finanțelor neputând fi obligat să facă o plată pentru salariații altor instituții, astfel că s-a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii față de acest minister ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1204 din 21 septembrie 2007, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor invocată de acest pârât, prin DGFP P și a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea, iar pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești au fost obligați să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, lunar, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu luna august 2003 și până la data pensionării fiecăruia, sume ce vor fi reactualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, dispunându-se și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată întrucât între reclamanți și acest minister nu există raporturi de muncă, motiv pentru care excepția a fost admisă și s-a respins acțiunea fața de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au formulat acțiune pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, modificată, text de lege care prevede că pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a mai reținut că acest text a fost abrogat prin art.42 al OG nr.83/2000, însă abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât aceasta ordonanță este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, s-a arătat că legea este un act juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția, potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale, cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță al puterii de stat. De asemenea, s-a reținut că noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice fiind inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege să nu poată fi concretizat în practică.
Totodată, s-a arătat că necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
Așa fiind, tribunalul a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților, considerente pentru care a admis-o în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției.
În recursul său, pârâta Curtea de Apel Ploieștia criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit a fost admisă acțiunea întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996, care stipula că magistrații beneficiază de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, a fost abrogat prin OG nr. 83/2000, abrogare menținută și prin art. 50 din OUG nr. 177/2002.
Se mai învederează că art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2006 prevede că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se abrogă OUG nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare, iar la lit. faa celuiași articol se stipulează că se abrogă și orice alte dispoziții contrare, astfel încât nu poate fi primită susținerea reclamanților potrivit căreia disp. art. 47 din Legea nr.50/1996 ar fi rămas în vigoare.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat, la rândul său, sentința instanței de fond ca nelegală, invocând disp. art.304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Susține recurentul că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorităților judecătorești a fost abrogat prin OUG nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, respectiv, prin art. I pct. 42 din respectiva ordonanță, prin care se prevede în mod expres că art. 47 din Legea nr. 50/1996 se abrogă.
Se mai susține că nu pot fi reținute argumentele tribunalului în sensul că s-au încălcat prevederi constituționale întrucât Legea nr. 50/1996 este o lege ordinară, iar potrivit art. 115 din Constituția României, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în acest sens Guvernul fiind abilitat, prin Legea nr. 125/2000, să modifice legea de salarizare a personalului din sistemul autorității judecătorești.
Se arată, în continuare, că prin OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, s-a realizat un nou sistem de salarizare, prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, precum și cu vechimea în magistratură prevăzută de Legea nr.92/1992, ca formă unică de remunerare a activității acestora, nefiind vorba în niciun caz de diminuarea drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, dimpotrivă, veniturile salariale fiind majorate substanțial, astfel încât deși s-a procedat la abrogarea unor sporuri calculate la salariul de bază, care nu s-au mai regăsit explicit în legea de salarizare, cuantumul remunerației magistraților și personalului auxiliar de specialitate s-a majorat.
Totodată, se susține că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost introdus în Legea nr. 50/1996 prin OG nr. 56/1997, privind modificarea și completarea OG nr. 9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, iar față de această situație, după raționamentul instanței de fond, nu există decât o singură concluzie, și anume, că nimeni nu trebuie să beneficieze de sporul respectiv întrucât modificarea Legii nr. 50/1996 prin OG nr. 56/1997 încalcă dispozițiile constituționale și normele de tehnică legislativă și plecând de la această ipoteză, numai există niciun motiv pentru care astăzi să se pună în discuție abrogarea acestui spor, de vreme ce ordonanța care l-a prevăzut nu putea modifica o lege.
Se concluzionează că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat cu respectarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă solicitându-se pentru aceste motive admiterea recursului, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, invocând decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444/13.06.2008, ce a fost depusă la dosar de către intimatul-reclamant.
Prin încheierea din 09.09.2008, Curtea de Apel Ploieștia dispus, în temeiul art. II alin.3 din OUG nr. 75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursurilor, iar prin decizia nr. 3516 /19.03.2009, s-a dispus de către Înalta Curte de Casație și Justiție declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținându-se că prin decizia nr. 104/20.01.2009, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea disp. art. I și II din OUG nr. 75/2008, situație în care competentă material să soluționeze recursurile este Curtea de Apel Ploiești, conform art.3 pct. 3 Cod pr. civilă.
La termenul din 12 august 2009, în ședință publică, Curtea a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.08.2003-23.08.2004,excepție absolută, de fond, peremptorie, ce poate fi invocată și din oficiu de instanța de recurs, toate părțile fiind citate pentru termenul respectiv de judecată cu mențiunea că se va pune în discuție această excepție.
Prezenți în instanță la termenul respectiv de judecată, personal sau prin reprezentant, intimații-reclamanți au fost de acord cu admiterea acestei excepții și admiterea recursurilor, cu modificarea în parte a sentinței, strict pentru acest considerent, iar recurentul-pârât Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei, pentru același termen de judecată, note scrise, prin care a susținut că excepția este întemeiată, dreptul la acțiune al reclamanților fiind prescris pentru perioada 01.08.2003-23.08.2004, în raport de disp. art.3, 7 și 12 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Prin aceleași note scrise, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat ca la soluționarea recursului să se aibă în vedere decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege reprezintă o depășire a puterii judecătorești, constatându-se existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, susținându-se că în aceste condiții, decizia nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai poate produce efecte.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, cât și din oficiu, sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada mai sus-menționată, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt fondate, în limitele și potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.08.2003-23.08.2004, invocată de instanța de recurs din oficiu, ca motiv de ordine publică, se reține că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 7 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune și potrivit art. 12 din același decret, în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Totodată, potrivit art.283 alin.1 lit. Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă - așa cum este pricina de față, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Raportat la obiectul acțiunii și motivarea în fapt și în drept a acesteia, termenul de prescripție început să curgă de la data scadenței lunare a sumelor solicitate cu titlu de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, ce se calculau lunar, la salariul de bază brut, în conformitate cu art.47 din Legea nr.50/1996.
Având în vedere data introducerii acțiunii de către reclamanți, care este așa cum rezultă din cuprinsul dosarului de fond, data de 24.08.2007 și prevederile legale mai sus-menționate, rezultă că acțiunea reclamanților este prescrisă pentru perioada 01.08.2003-23.08.2004.
Prin urmare, în mod greșit tribunalul a admis acțiunea reclamanților pentru această perioadă, impunându-se, pentru considerentele ce preced, admiterea recursurilor și respingerea ca prescrisă a acțiunii reclamanților pentru perioada 01.08.2003-23.08.2004.
Celelalte critici invocate de recurenți sunt neîntemeiate.
Astfel, prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul acesteia, că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă și nu se poate reține că prin soluția pronunțată instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege sau că ar fi aplicat greșit legea din acest punct de vedere.
Decizia nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale, invocată de recurentul Ministerul Justiției în concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul din 12.08.2009, nu poate justifica admiterea recursului întrucât decizia respectivă-pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte -nu poate produce în mod evident niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 Cod pr.civilă, așa cum s-a reținut chiar în motivarea deciziei respective, publicată în Monitorul Oficial nr.461/03.07.2009.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, strict în ceea ce privește motivul de ordine publică invocat din oficiu de instanța de recurs, referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.08.2003-23.08.2004, Curtea privește recursurile ca fondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va admite și conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 01.08.2003 - 23.08.2004, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, jud. P și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1204 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, toți cu domiciliile alese pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocatură - - P, Intrarea, nr.4,.3..1, județ P și, cu domiciliul ales la Curtea de Apel Ploiești, în P,- și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P,-, jud. P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3 și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 1.08.2003 - 23.08.2004.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Cristina Pigui Vera
- - - - - - -
GREFIER,
Red. /
8 ex./27.08.2009
f- Tribunalul Prahova
jf. -, -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Cristina Pigui Vera
