Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1745/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1745
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții STATUL R PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, MINSITERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ICCJ cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1445 din 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toate cu domiciliul ales la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura estre legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare din partea intimaților-reclamanți și notă de ședință din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Curtea, față de situația că în cuprinsul motivelor de recurs, recurenții solicită judecata cauzei în lipsă, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantele -, -, și, în contradictoriu cu pârâții Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate că prin discriminarea pe care pârâții au făcut- între reclamanți și ceilalți funcționari publici și demnitari care gestionează informații clasificate, fiecare dintre aceștia au fost prejudiciați cu sumele aferente sporului de confidențialitate începând cu data de 10.06.2002, de la data la care gestionează informații clasificate secret, să fie obligați pârâții la înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost supuși ca urmare a neacordării unui salariu egal cu cel al celorlalți funcționari publici și demnitari și care este de 15% din salariul de baza brut, recuperarea prejudiciului, obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru fiecare sumă lunară, la indexarea sumelor datorate și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că asigurarea mai eficientă confidențialității privind informațiile clasificate s-a realizat prin emiterea unor serii de acte normative care gestionează astfel de informații și conferă sporurile salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații, sporurile care însă nu au fost acordate și reclamantelor deși potrivit OG nr.137/2000 pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele și informațiile de care au cunoștință în exercitarea funcției, persoanele din aparatul CNSAS beneficiază de un spor de confidențialitate de 15% calculat la salariul de baza brut.
S-a mai arătat că grefierilor, întegrului personal auxiliar de specialitate și celorlalți salariați ai Parchetului de pe lângă ICCJ și parchetelor subordonate le- fost refuzată în continuarea recunoașterea acestui drept prin acte normative, sporul de confidențialitate acordându-se potrivit OG nr.10/2007 și altor categorii de funcționari publici.
Motivând cererea, reclamanții au apreciat că singurii care lucrează cu documente clasificate, care în virtutea atribuțiilor de serviciu au acces la fapte informații și documente asupra conținutului cărora trebuie păstrată confidențialitatea dar nu primesc sporul de confidențialitate sunt magistrații, grefierii și ceilalți salariați ai instanțelor și parchetelor.
Pârâtul - Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, susținând că potrivit HG nr. 736/2003, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, rolul Ministerului Finanțelor Publice fiind acela de a răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor, bugetelor, ordonatorilor principali de credite și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Din oficiu, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 10.06.2002- 13.05.2006.
Prin sentința civilă nr.1445 din 23 iulie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția prescripție dreptului la acțiune invocată de instanță din oficiu pentru perioada 10.06.2002- 1305.2006 și a respins acțiunea privind plata sporului de confidențialitate aferent perioadei 10.06.2002- 13.05.2006 ca fiind prescrisă.
A admis în parte cererea principala formulată privind plata sporului de confidențialitate aferent perioadei 10.06.2002-13.05.2006 ca fiind prescrisă și a obligat pârâții să achite reclamantelor sporul de confidențialitate cu începere de la 13.05.2006 precum și pe viitor, sume ce vor fi reactualizate conform indicelui de inflație de la data plății efective.
De asemenea, pârâții au fost obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor, fiind respins capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele ce reprezintă pretențiile reclamantelor în bugetul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 10.06.2002- 13.05.2006 că, așa după cum rezulta din rezoluția de primire, cererea a fost înregistrată la data de 13.05.2009 cu depășirea termenului imperativ de 3 ani prevăzut de Codul Muncii, iar pretențiile reclamanților vizează perioada 10.06.2002-13.05.2006.
Ca urmare, în baza art. 138 Cod pr. Civ. tribunalul a admis excepția prescripției invocata din oficiu și a respins acțiunea privind plata sporului de confidențialitate aferentă perioadei 10.06.2002-13.05.2006 ca fiind prescrisă.
Pe fond, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată în parte iar cererea de chemare în garanție este întemeiată, potrivit considerentelor ce urmează.
Reține instanța de fond că reclamanții sunt gestionari de informații clasificate conform HG nr. 585/2002 și Legii nr.182/2002, iar pentru asigurarea confidențialității privind informațiile clasificate s-au emis acte normative care conferă categoriilor de persoane care gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
În acest sens, prin art.23 din Ordonanța 9/19.07.2001, pentru modificarea OUG nr.57/2000 se prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile, documentațiile de care i-au cunoștință în exercitarea funcției, personalului din aparatul consiliului primește un spor de confidențialitate de 15% calculat la salariul de baza brut, potrivit art. 8 din acest act normativ, salariile de bază pentru funcțiile de conducere și de execuție din cadrul CNSAS sunt asimilate funcțiilor specifice ICCJ, Curții Constituționale.
Mai arată instanța de fond că prin Ordonata nr.137/2008 pentru prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele și informațiile s-au documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește un spor de 15% din salariul de baza brut, iar prin Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se acordă personalului militar și funcționarilor publici cu statut special prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate în funcție de avizul deținut, funcționarii publici cu statut special beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază.
Prima instanța constată că prin art.5 alin.1 din OG nr. 6/2007 privind masurile de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, se prevede că sporul de confidențialitate de 15% se acorda nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți de Legea nr.444/2006, dar și altor categorii de funcționari publici din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul administrației președințiale, CNSAS, Ministerul Integrării Europene.
OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare prevăd în art. 30 alin.3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din CNCD în vederea instituirii unui tratament echitabil și similar tuturor persoanelor din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate.
Referitor la cererea privind plata dobânzilor legale, s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada prejudicierii reclamanților prin lipsa de folosință a acestor sporuri neacordate.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, s-a constatat că este întemeiată întrucât, potrivit Legii nr.500/2002, Ministerul Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduuri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri Ministerul Finanțelor Publice prin P, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
În motivarea recursului formulat, Ministerul Finanțelor Publice susține că, neanalizând cu atenție speța dedusa judecății și neținând cont de întreaga practică a Curții de Apel Ploiești, care a stabilit că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuala pasiva și nu poate fi obligat în vreun fel în astfel de cauze, instanța de fond a pronunțat hotărârea pe care o înțeleg să o atace.
In aceste condiții, se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice întrucât în prezentul litigiu de muncă nu pot fi părți, potrivit art. 282 din Codul Muncii, decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au aceasta vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedura civilă, în speță Ministerul Finanțelor Publice fiind un terț ce nu are atribuții privind angajarea si salarizarea reclamantelor, neavând niciun fel de raporturi de muncă cu acestea.
Se mai susține că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite (așa cum este Ministerul Public ) și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor Publice sa facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
Faptul că ordonatorul principal de credite (în speță, Ministerul Public ) nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantelor, nu poate conduce la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.
Un alt motiv de recurs invocat îl constituie acela că în mod nejustificat s-a admis cererea de chemare în garanție întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.63 Cod procedura civilă potrivit cărora partea poate să cheme în garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire, neexistând niciun temei legal sau convențional pentru obligarea Ministerul Finanțelor Publice să plătească sumele acordate, care reprezintă drepturi salariale.
Având în vedere cele prezentate, se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a soluției instanței de fond, atât în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerii acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă, cât și a respingerii cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție ca neîntemeiată.
La rândul lor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în calitate de recurenți-pârâți în cauza ce a format obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Prahova - Secția Civilă, în temeiul prevederilor art. 299 din Codul d e procedură civilă au declarat prin reprezentantul lor legal, Procurorul General, recurs împotriva sentinței civile nr. 1445 din 23 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția civilă în dosarul nr-.
În motivarea sentinței pronunțate se arată că este nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească atacată și se solicită admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, modificarea sentinței civile nr. 1445 din 23 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Civilă în dosarul nr-, în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, plata pe viitor a acestor drepturi bănești și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, pentru următoarele:
Față de faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, iar instanța de fond a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, se învederează instanței de control judiciar că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în Of nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
S-a menționat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 429/2003 ca și prevederile art. 61 alin. 1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Față de aceste aspecte, se solicită instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".
Recurenții mai arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Se susține că instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive -reprezentate de Guvern, iar acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
Recurenta mai solicită instanței ca la soluționarea prezentului recurs să facă aplicarea Deciziei nr. 46 din 16 iulie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, potrivit disp. art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin.l lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin.l și 2 din Codul d eontologic al magistraților și ale art. 78 alin.l din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Un alt motiv de recurs invocat este acela că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Mai mult se apreciază că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, recurenții solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă " Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere - în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncăa la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 299 din Codul d e procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 din Codul d e procedură civilă, solicităm judecarea cauzei în lipsă.
Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1445/23.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr-, menționând că asigurarea mai eficientă a confidențialității privind informațiile clasificate s-a realizat prin emiterea unor acte normative în favoarea persoanelor care gestionează astfel de informații și conferă sporuri salariale corespunzătoare, care nu au fost acordate deși, potrivit OG nr. 137/2000 persoanele din aparatul CNSAS beneficiază de un spor de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază brut.
Se mai susține că reclamantele sunt gestionari de informații clasificate conform HG nr. 585/2002 și Legii 182/2002 iar pentru asigurarea confidențialității privind aceste informații clasificate s-au emis acte normative care conferă sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații, față de toate aceste învederări considerându-se îndreptățite la plata sporului de confidențialitate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată în fapt următoarele:
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul-chemat în garanție Ministerului Finanțelor Publice, Curtea apreciază că acesta nu are calitate procesuală pasivă deoarece, față de specificul litigiului de muncă, în cauză nu pot fi părți, potrivit art. 282 din Codul Muncii, decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au aceasta vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedura civilă, în speță Ministerul Finanțelor Publice fiind un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantelor, neavând niciun fel de raporturi de muncă cu acestea.
Pe de altă parte, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite (așa cum este Ministerul Public ) și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor Publice sa facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
În mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis și cererea de chemare în garanție a acestui recurent, în speță nefiind întrunite disp. art. 60 pr.civ. privind chemarea în garanție întrucât faptul ca ordonatorul principal de credite (în speța, Ministerul Public ) nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantelor, nu poate conduce la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, neexistând nici o dispoziție legală care să instituie obligație de garanție sau de despăgubire în acest sens.
Pentru toate aceste considerente Curtea găsește fondat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și urmează a modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de și va respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, față de aceasta. De asemenea va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca neîntemeiată.
În ceea ce priveste recursul formulat de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă ICCJ, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Curtea îl apreciază nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lână Curtea de Apel P, iar salarizarea acestui personal este expres reglementată prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare. Anterior acestei reglementări, salarizarea personalului respectiv s-a făcut potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Prin acțiunea de față, acestea au solicitat calcularea și plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pe perioada indicată, actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la executarea hotărârii, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Prin Decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 decembrie 2008 în dosarul nr. 27/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Potrivit disp. art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Sporul de confidențialitate este reglementat, printre alții, în favoarea funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, conform G nr. 19/2006 aprobata prin Legea nr. 444/2006, precum și în favoarea funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, potrivit Legii nr. 188/1999, în cuantum de 15% din salariul de bază.
Nu există justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă că, în cazul în care doi salariați, care nu se găsesc în situații identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei sa primească sporul corespunzător, iar cel de al doilea să nu îl primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căruia este retribuit acest din urmă salaria nu prevede acordarea acestui spor.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 pr.civ. deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, astfel că în mod legal și întemeiat instanța de fond a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâților să calculeze și să plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate, pe perioada 13.05.2006 la zi, precum și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuia acordat și până la plata efectivă.
În ceea ce privește motivul de recurs privind pretinsa acordare greșită sporului și pentru viitor, Curtea îl găsește nefondat întrucât instanța de fond în mod judicios a apreciat că în situația de față, existenței unei discriminări, se pune problema obligării pârâților la plata despăgubirilor până la data încetării stării de discriminare.
Nu este fondat nici motivul de recurs ce vizează inexistența unui act normativ care să reglementeze sporul de confidențialitate în favoarea intimaților-reclamanți, de vreme ce instanța de fond a avut în vedere, la data pronunțării sentinței, o decizie în interesul legii, cu caracter obligatoriu, pronunțată la data de 15 decembrie 2008, deci ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziilor nr. 818,819 din 16.07.2008.
Efectele acestei decizii în interesul legii pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu au încetat la data publicării Deciziei nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în Of nr. 537 din 16 iulie 2008 prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, întrucât aceasta decizie de neconstituționalitate nu poate retroactiva.
În mod judicios instanța de fond a dispus și reactualizarea sumelor acordate reclamanților cu titlu de spor de confidențialitate, întrucât prin neachitarea acestora odată cu plata indemnizației de încadrare lunară, în condițiile devalorizării monedei naționale, aceștia au suferit un prejudiciu material, faptul că recurenta-pârâtă nu are prevăzute astfel de cheltuieli în bugetul propriu nefiind de natură a înlătura obligația acesteia de a acoperi în totalitate prejudiciul suferit de intimați prin neachitarea la termen a sporului salarial mai sus menționat și fiind o situație în legătură cu executarea silită a sentinței și nu cu fondul pretenției dedusă judecății.
Referitor la pretinsă greșită obligare a recurenților pârâți de a înscrie sporul salarial recunoscut în carnetul de muncă al reclamantelor-intimate Curtea reține că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de muncă, arnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntrerupta în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, prin aceasta ultimă sintagmă înțelegându-se în prezent salariul de bază și sporurile cu caracter permanent, acestea fiind cele mai importante înscrieri, în raport de care sunt calculate drepturile de asigurări sociale.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile formulat de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și să admită recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Public.
Urmează să modifice în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de și va respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, față de aceasta. De asemenea va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca neîntemeiată.Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1445 din 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toate cu domiciliul ales la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de și respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, față de aceasta.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ICCJ cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, județul P, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
/AF
30.10. 2009 - 10. ex.
Trib. P nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
