Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.202/R-CM
Ședința publică din 09 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta UNIUNEA SINDICATELOR ÎNVĂȚĂMÂNT, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, în numele membrilor de sindicat:, și, împotriva sentinței civile nr.1049 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna, județul V, MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, cu sediul în B,--30, sector 1 și LICEUL TEORETIC, cu sediul în comuna, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.4/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, pentru recurenta-reclamantă Uniunea Sindicatelor Învățământ V, lipsind intimații-pârâți Inspectoratul Școlar Județean V, Consiliul Local al Comunei, Ministerul Educației, Cercetării și T și Liceul Teoretic.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-reclamantă, depune la dosar copie de pe decizia nr.440/R-CM din data de 25.09.2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, reprezentând practică judiciară, și precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă Uniunea Sindicatelor Învățământ V, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia.
Prin acțiune, reclamanții au solicitat să le fie acordate drepturile salariale prevăzute de art.50 alin.1 din legea nr.128/1997, respectiv tranșele suplimentare de vechime, începând cu data de 1.10.2001 până la data de 31.12.2007, de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de acest articol, situație față de care apreciază că problema ce se impune a fi discutată este din ce buget și cine trebuie să asigure această finanțare.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T, nu au calitate procesuală pasivă, întrucât, potrivit legii bugetului de stat, sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal, respectiv ale reclamanților, sunt repartizate din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, prin bugetele locale, iar angajarea personalului se face de către directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnată de inspectorul școlar județean.
Cum, însă, drepturile salariale sunt suportate din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, fiind repartizate prin intermediul bugetelor consiliilor locale, rezultă că bugetul local nu suportă în mod efectiv aceste cheltuieli, ci are rolul numai de a retransmite sumele alocate de la nivelul central.
Apreciază că atât Inspectoratul Școlar Județean V cât și Ministerul Educației, Cercetării și T au calitate procesuală pasivă, întrucât sunt angajatorii salariaților și finanțatorii acestor sume de bani, urmând a fi obligate și acestea la plata drepturilor salariale.
Cu privire la admiterea excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiunea, apreciază că și aceasta a fost soluționată în mod greșit, întrucât reclamanții au invocat ca act întrerupător de prescripție Acordul din 28.11.2005, precum și OUG nr.17/2006, acte prin care au fost recunoscute toate debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora ca urmare a calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001-octombrie2004.
Atât din OUG nr.17/2006 cât și din adresa nr.14697/13.12.2007, emisă de Ministerul Educației,Cercetării și T rezultă o recunoaștere implicită a faptului că aceste sume trebuie plătite.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, întrucât acestea urmează a fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 10.10.2008, reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele titularilor dreptului material la acțiune: -, -, și, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Județului V, Consiliul Local al Comunei, Ministerul Educației, Cercetării și T și Liceul Teoretic a solicitat să se dispună obligarea pârâților la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 de către fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 1 octombrie 2001 până la 31.12.2007; obligarea unităților școlare pârâte să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător, defalcat pe fiecare an de activitate; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate, stabilite ca fiind diferența dintre sumele efectiv plătite și sumele datorate începând cu data 1.10.2001 până la 31.12.2007 prin acordarea tranșelor de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, de la data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună până la data plății efective și integrale, precum și obligarea pârâților la plata către Vac heltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar este salarizat potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 și potrivit art.50 alin.1 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime influențează în mod direct drepturile salariale cuvenite cadrului didactic respectiv, iar acordarea acestor tranșe are implicații și asupra vechimii efective.
În privința calității procesuale a pârâților s-a arătat că toate instituțiile chemate în judecată sunt instituții cu care sistemul învățământului coexistă pentru a-și putea atinge scopurile ce au determinat instituirea ca atare, având atribuții fie cu elaborarea sau asistarea tehnică de realizare a metodologiilor, fie cu finanțarea efectivă a metodologiilor astfel elaborate.
Privind perioada pentru care se impune acordarea acestor drepturi s-a arătat că prin Acordul din 28.11.2005 semnat inclusiv de Ministerul Educației și Cercetării, Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru întreg personalul didactic. Pe cale de consecință se impune recunoașterea dreptului ori începând cu data de 1.10.2001, ori de la data la care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, până la 31.12.2007.
Prin întâmpinarea, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe considerentul că între acest pârât și membrii de sindicat nu există raporturi juridice concretizate în obligațiile specifice angajatorului și angajatului, nu calculează salariul acestora, nu deține cărțile de muncă și nici nu este ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat unde sunt încadrate aceste cadre didactice. Potrivit art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a li se plăti drepturi salariale începând cu anul 2001, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 166 Codul Muncii. În acest sens a precizat că prevederile Acordului invocat nu sunt aplicabile situației de față, iar nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat se referă la diferențele salariale rezultate din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că în legislația salarizării cadrelor didactice care se aplica până la apariția Legii nr.128/1997 existau numai tranșe de vechime în învățământ pentru stabilirea salariului de bază care se opreau la tranșa de peste 25 de ani. Prin Legea nr.128/1997 se introduc 3 tranșe suplimentare de vechime în învățământ la 30, 35 și peste 40 ani create prin creșterea acordată în conformitate cu art.50 alin.2 din lege. Creșterea de 1/25 s-a utilizat numai pentru crearea celor trei tranșe, ea nu constituie un spor care se acordă la niște salarii de bază existente și practic se solicită să se efectueze o plată dublă pentru aceeași muncă.
S-a mai arătat că fiecare act normativ apărut ulterior Legii nr.128/1997 are însumat și acest coeficient prevăzut de art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 care se calculează la tranșa anterioară de vechime și nu la coeficientul de ierarhizare în sine.
Prin întâmpinarea, pârâtul Inspectoratul Școlar al județului V, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În susținerea acestei excepții, pârâtul arată că potrivit art.7 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, per baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997.
În ceea ce privește corectitudinea încadrării personalului și întocmirea la termen a statelor lunare de plată a drepturilor salariale, răspunderea aparține directorului unității de învățământ, potrivit art.23 din Regulamentul de organizare și funcționare a unității de învățământ preuniversitar referitor la salarizarea personalului didactic, se arată că începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în conformitate cu dispozițiilor art.13 din nr.OUG32/2001.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată, întrucât în toate actele normativ invocate prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime 30-35 de ani, 35 - 40 de ani și peste 40 de ani, au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute la art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997. Potrivit dispozițiilor art.5 alin.2 din nr.OG18/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.1049 din 24 noiembrie 2008, a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T, a respins acțiunea formulată împotriva pârâților de mai sus ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2001 - 9.10.2005.
A respins acțiunea pentru perioada 1.10.2001 - 9.10.2005 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele titularilor dreptului material la acțiune în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Județului V, Consiliul Local al Comunei, Ministerul Educației, Cercetării și T și Liceul Teoretic.
Au fost obligați pârâții Unitatea Școlară de Învățământ Preuniversitar și Consiliul Local al localității să acorde și să plătească reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune drepturile salariale neacordate, constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite, începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți, dar nu mai devreme de data de 10.10.2005 și până la data de 31.12.2007, sume care vor fi reactualizate cu indicele de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data plății efective și integrale.
A fost obligată pârâta Unitatea Școlară de Învățământ Preuniversitar să înscrie în carnetul de muncă al fiecăruia dintre reclamanți tranșele suplimentare de vechime defalcate pe fiecare an de activitate din perioada pentru care s-a admis acțiunea.
Au fost obligați pârâții Unitatea de Învățământ Preuniversitar și Consiliul Local al localității, județul V să plătească Uniunii Sindicatelor de Învățământ V suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, reținând următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T, tribunalul a constatat că este întemeiată, având în vedere următoarele considerente: potrivit dispozițiilor art.13 din nr.OUG32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. Această dispoziție legală a fost reiterată și în nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite este primarul, în calitate de reprezentat a unității administrativ teritoriale, îndrituit să a probe bugetul unității de învățământ și să asigure finanțarea ei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2001-9.10.2005, instanța a constatat că este întemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Faptul că la data de 28 noiembrie 2005 s-a încheiat un Acord, prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferențe salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic, nu este o recunoaștere a dreptului solicitat în cauza de față și a cărui acțiune se prescrie, deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997 și nu se referă la tranșele suplimentare de vechime prevăzute de lege.
În consecință, instanța constată că este prescris dreptul material la acțiune pentru perioada 1.10.2001-9.10.2005.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic vizează în alin.1 și alin.2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În alin.1, legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei transe suplimentare, care se acorda la 30, 35 si la peste 40 de ani de activitate in învățământ.
Așadar, din interpretarea gramaticala a textului de lege menționat, precum si din faptul folosirii de către legiuitor a conjuncției copulative˝și˝rezulta faptul ca articolul menționat are in vedere doua noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: ˝transe de vechime˝ si ˝transe suplimentare de vechime˝.
În ceea ce privește momentul acordării acestor transe suplimentare de vechime, este de menționat ca textul de lege îl individualizează in mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției ˝la˝,care, in cazul concret expus de art.50 alin.1, introduce momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul in care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul transelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval (a se vedea atât anexele la Legea nr.128/1997 cat si cele ale nr.OG15/2008).
Statuând in primul aliniat asupra existentei a două drepturi, cel la tranșă de vechime și cel la tranșă suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în aliniatul al doilea al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea transei suplimentare de vechime.
Se stipulează astfel ca pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acorda o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime.
Prin acest alin.2, legea introduce o nouă noțiune, respectiv aceea de ˝coeficient de ierarhizare˝ sau, in accepțiunea nr.OG15/2008, ˝coeficient de multiplicare˝.
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de baza, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997 arata ca salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 si a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 (pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar). Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
În contextul celor menționate, salariul de baza al personalului în cauză este produsului dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urma fiind diferiți în funcție de încadrarea in transe de vechime (de ex. de 25-30 de ani, de 30-35 de ani, de 35-40 de ani si peste 40 de ani). La produsul astfel rezultat se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșă de vechime este tocmai creșterea, majorarea intervenita in momentul in care se calculează cuantumul salarial corespunzător transei suplimentare de vechime, creștere care se raportează la coeficientul de multiplicare al transei anterioare de vechime.
În mod concret, la trecerea în tranșă de vechime de 30-35 de ani, personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr. 128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I, de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ de 6,602.
Dar, potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate in învățământ, ca o premiere, ca un bonus, și de transa suplimentara de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, pana la momentul intrării în vigoare a nr.OG15/2008, si o pătrime din coeficientul de multiplicare al transei anterioare de vechime. Aceasta creștere, in exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat, printr-un calcul matematic simplu, mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30-35 cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare, ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.
La data de 1 februarie 2008, in Monitorul Oficial nr. 82, fost publicata nr.OG15/30 ianuarie 2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ. Ca o primă observație se cuvine menționat faptul ca acest act normativ nu face trimitere in nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la transele suplimentare de vechime.Acest drept exista in continuare in virtutea dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin 2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei transe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin 2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei transe și creșterea de o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Așadar, prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani si de peste 40 de ani, nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioara de vechime.
Acest lucru nu înseamnă ca prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde si creșterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia ca tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că dreptul privind transele suplimentare de vechime exista in continuare si el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar si după intrarea in vigoare a nr.OG15/2008, in considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat in nici un fel.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V, criticând-o ca nelegală și netemeinică, în esență, astfel:
1. În mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu are calitate procesuală pasivă Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și
Potrivit art.6 alin.1 lit.b din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, din taxa pe valoare adăugată se alocă, defalcat pentru bugetele locale, sume pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, parte din acestea fiind destinate finanțării cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Prin urmare, din bugetul se repartizează prin bugetele locale sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal, respectiv ale reclamanților, iar inspectoratele școlare județene ca organe descentralizate de specialitate subordonate au atribuții și responsabilități și în repartizarea sumelor sus menționate potrivit Legii nr.388/2007 și a Legii nr.128/1997, chiar dacă acestea se repartizează prin intermediul bugetelor locale.
2. În mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune.
Acordul încheiat în 28.11.2005 semnat inclusiv de și legiferat ulterior prin nr.OUG17/2006 a prevăzut reparația prejudiciilor salariale produse în perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 personalului didactic din învățământul de stat, astfel încât atâta timp cât niciunul dintre acestea nu fac vreo diferențiere între diferitele categorii de drepturi ce ar trebui sau nu acordate, ar trebui să opereze cu efect întreruptiv de prescripție, cu consecința admiterii acțiunii în totalitate.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele:
Ministerul Educației Cercetării și T are calitate procesuală pasivă, întrucât îi revine atribuția de a repartiza din taxa pe valoarea adăugată sume destinate finanțării cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, potrivit art.6 și 7 din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008.
La acestea se adaugă observația că, potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile pentru cadrele didactice se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, precum și din bugetul Ministerului Educației Cercetării și T, care nu poate astfel pretinde că nu are nici o legătură cu pretențiile deduse judecății.
Este de necontestat calitatea de ordonator principal de credite a acestui pârât și întrucât plata drepturilor a fost solicitată și pentru anul 2007, incident în cauză este și art.13 și art.14 din Legea nr.486/2006 și art.9 din nr.OUG17/2006 care prevăd că este ordonator principal de credite, are obligația să încadreze cheltuielile de personal, precum și să rectifice bugetul de stat în funcție de sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de personal ale acestuia urmând a se suplimenta cu influențele financiare rezultate din aplicarea nr.OUG17/2006. Cum cheltuielile solicitate în litigiu sunt drepturi salariale și deci cheltuieli bugetare cuprinse în bugetul care se repartizează prin bugetele locale, justificat acțiunea reclamanților se impune a fi admisă și față de acesta.
Cu atât mai mult cu cât, rt.XIII (1) din nr.OUG32/2001pentru reglementarea unor probleme financiare prevede că, ncepând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția unor cheltuieli privind alte categorii de destinatari, Ministerului Educației și Cercetării, în termen de 60 de zile de la data publicării ordonanței de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, revenindu-i obligația, ca împreună cu Ministerul Administrației Publice și Ministerul Finanțelor Publice să propună, iar Guvernul să aprobe normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Inspectoratului Școlar Județean V, aceasta rezultă din statutul său de organ descentralizat de specialitate, subordonat Ministerului Educației și Cercetării, care coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar și are atribuții în privința funcționării și organizării rețelei de învățământ.
, în privința finanțării învățământului preuniversitar de stat atribuțiile Inspectoratului Scolar Județean V rezultă și din prevederile rt.7 alin.4 lit.a și alin.5 ale Legii nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, potrivit cărora, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art.6 lit.a), destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat vor fi repartizate pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B, după caz, prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B, după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective și de alte criterii specifice.
Referitor la motivul de recurs ce vizează greșita admitere excepției privitoare la prescripția dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Educației Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean V, Curtea constată că, în cauză s-a reținut în mod greșit că nu a operat întreruperea cursului prescripției prin Acordul încheiat la 28 noiembrie 2005 între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ, precum și prin nr.OUG17/2006 cu privire la plata drepturilor salariale din perioada octombrie 2001 - iunie 2004, pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Din această perspectivă se reține că, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 care dispune: prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ evocat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Față de cele expuse, rezultă că acțiunea reclamanților introdusă la data de 10.10.2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante începând cu perioada octombrie 2001, dar particularizat pentru fiecare reclamant în funcție de data la care împlinește vechimea în muncă respectivă, nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora, urmarea calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, așa că după această dată a început să curgă o nouă prescripție.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - iunie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997, fără o distincție expresă în ceea ce privește sfera de cuprindere a acestora, astfel încât ele nu pot fi interpretate în sensul restrângerii drepturilor salariale.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul Muncii, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea și față de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean V, pe care le va obliga să vireze sumele și respectiv să plătească aceste sume reclamanților, începând cu data îndeplinirii condițiilor dar nu mai înainte de 1.10.2001.
Va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admire recursul declarat de reclamanta UNIUNEA SINDICATELOR ÎNVĂȚĂMÂNT, în numele membrilor de sindicat:, și, împotriva sentinței civile nr.1049 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T și LICEUL TEORETIC.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și față de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean V, pe care le obligă să vireze sumele și respectiv să plătească aceste sume reclamanților, începând cu data îndeplinirii condițiilor dar nu mai înainte de 1.10.2001.
Menține în rest.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./25.02.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
