Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2182/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 2182
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 311 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, -, G, -, G, toți cu domiciliul ales la sediul cabinetului de avocatură - B, str.-.-, nr.79, - 14,.1,.7,.41, sector 2, intimata-reclamantă Mari domiciliată în P,-, -.B,.3,.23, județ.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, intimații-reclamanți reprezentați de avocat din cadrul Baroului B, lipsind intimata-reclamantă Mari.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatei-reclamante Mari prin care se solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și judecarea cauzei în lipsă.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, întrucât au făcut dovada că aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală.
Recursul declarat atacă doar sentința pronunțată privind aprovizionarea de toamnă-iarnă, nu și completarea la aceasta.
Arată că pârâta nu a făcut dovada includerii acestor drepturi în salarii care de altfel nu ar fi fost posibilă datorită faptului că ar fi generat o creștere salarială însemnată și de asemenea datorii salariale foarte mari.
Salariații SC sunt cu mult sub grila de salarizare a societății, iar salariul minim și mediu pe societate se negociază la începutul fiecărui an fiscal și ce rost ar fi avut trecere în fiecare contract a acestor drepturi salariale dacă ar fi fost incluse în salariul de bază astfel cum susține pârâta. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanții, () -, Mari, -, în contradictoriu cu pârâta SC SA au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata către fiecare reclamant drepturilor salariale reprezentând valoare aprovizionării de toamnă- iarnă în cuantum de un salariu minim brut pe ramură, conform prevederilor art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007, ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație.
S-a a mai solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentării salariale reprezentțând ajutor material egal cu contravaloarea a 2.500 - 4000 de gaze naturale, conform art. 178 din CCM la nivel de unitate, constatarea nulității clauzei art. 176 alin. 1 din CCM la nivel de unitate, precum și plata indemnizației minime de concediere pentru fiecare salariat în funcție de vechimea lucrată în societate, pe perioada 2005-2008, sume reactualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pentru perioada solicitată au avut calitatea de salariați ai pârâtei, conform mențiunilor din carnetele de muncă, și solicită acordarea drepturilor salariale mai sus menționate în baza unor dispoziții din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, precum și cel la nivel de ramura.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamanți ca potrivit Codului muncii, că sunt nule clauzele contractuale care conțin renunțări salariale iar dispozițiile art. 99 alin.2 din Contractul colectiv la nivel național pe anii 2005-2008 prevăd că drepturile stabilite în contractul colectiv sunt considerate minime la nivelul cărora începe negocierea celorlalte contracte colective la celelalte niveluri.
SC SA Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond respingerea acțiunii susținând că potrivit art. 176 din contractul colectiv pe ramură, capitolul 7 cuprinde dispoziții privind protecția socială a salariaților distinct privind salarizarea.
În ceea ce privește excepția prescripției, se susține de către pârâta că cererea reprezintă o acțiune pentru plata unor venituri altele decât cele salariale, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 283 lit. e din codul muncii, referitor la modul de calcul al modului de prescripției, ca termenul de 6 luni începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin întâmpinare pârâta mai susținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă, precizându-și creanța prin invocarea art. 176 din contractul colectiv pe ramură care reprezintă însă premisele acordării unui drept patrimonial salariatului, constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă și nu un drept cert al salariaților de a încasa o suma de bani.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 311 pronunțată la data de 10 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Prin aceeași sentință admis acțiunea și în consecință fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă conform art. 176 din CCM la nivel de ramură calculată la nivelul salariului minim pe ramură din fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, analizând actele si lucrările dosarului, a constat că excepțiile invocate sunt neîntemeiate potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art.283 din codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiunii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori unor clauze ale acestuia.
Tribunalul a apreciat că în speța se solicita de către reclamanți obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale și nu neexecutarea unor clauze salariale, fiind incidente dispozițiile art. 282 lit. c din codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților se reține că este neîntemeiată deoarece potrivit art. 176 alin. 1-2 la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare a drepturilor se stabilesc în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, astfel că reiese că între reclamanți și titularii dreptului exista identitate,
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte întrucât prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2005-2007 s-a prevăzut că salariații societăților semnatare beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște și C și în luna octombrie de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o în sensul ca nu a acordat aceste drepturi reclamanților.
Ulterior, reclamanții au formulat cerere de completare dispozitiv, astfel că prin sentința civilă nr. 870 pronunțată la 21 aprilie 2009, Tribunalul Prahova a admis cererea de completare dispozitiv a sentinței civile nr. 311 din 10.02.2009 și în consecință dispus completarea acesteia în sensul că a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant, în funcție de perioada efectiv lucrată, contravaloarea a 4000 mc gaze naturale pentru fiecare an, sume ce vor fi calculate și achitate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Totodată, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediere.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond reținut că în minuta .ă cu prilejul deliberării s-a consemnat că pârâta este obligată să plătească fiecărui reclamant c/valoarea a 4000 mc gaze naturale pentru fiecare an sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, aspect care nu a mai fost consemnat și în hotărârea tehnoredactată.
În acest sens, în baza disp. art. 2812alin. 1. pr. civ., tribunalul a admis cererea în parte în sensul celor sus-arătate.
Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediere având în vedere că potrivit art. 50 din CCM la nivel de societate coroborat cu planul social reiese că le-a fost acordat.
Împotriva sentinței nr. 311 pronunțată la data de 10.02.2009, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamanților este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut, la art. 168 alin.3, că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea, în CCM din perioada 1998-2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din anul 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamanților susținându-se că venitul pretins prin acțiune nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din codul muncii.
Într-un alt motiv de recurs se arată că intimații - reclamanți nu au calitate procesuală activă, care presupune calitatea acestora de creditori în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acestora trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză, sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007, rezultă că reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă-iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri în copie, precum și concluzii scrise.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin sentința pronunțată tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și prescripției dreptului la acțiune invocate de recurenta-pârâtă, soluție care este corectă.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, se reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este neîntemeiată,în măsura celor ce se vor învedera în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă referitor la drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
Astfel, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la Nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu, așa cum s-a solicitat prin acțiune.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale intimaților- reclamanți, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, potrivit art.168 alin.3 din același contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de SNP SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.001-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.001 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
În concluzie, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariile brute de bază ale intimaților-reclamanți, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază, până în prezent, astfel încât în mod greșit prima instanță a admis acțiunea precizată a reclamanților.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiată cererea privind acordarea primelor de aprovizionare toamnă-iarnă actualizată, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 311 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, -, G, -, G, toți cu domiciliul ales la sediul cabinetului de avocatură - B, str.-.-, nr.79, - 14,.1,.7,.41, sector 2, intimata-reclamantă Mari domiciliată în P,-, -.B,.3,.23, județ P,și în consecință:
Modifică în parte sentința și pe fond respinge ca neîntemeiată cererea privind acordarea primelor de aprovizionare toamnă-iarnă, actualizată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -- -
Grefier
Red./VS
5ex./ 15.12.2009
Dosar fond nr-, Tribunalul Prahova
Jud.fond.
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare 3120
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
