Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 255/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 255
Ședința publică din 17 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de intervenientul SINDICATUL "ACTIV" al angajaților din cadrul DIRECȚIEI de ASISTENȚĂ SOCIALĂ și PROTECȚIA COPILULUI T împotriva sentinței civile nr. 1874 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat SINDICATUL PRO AS T, pârâții-intimați DIRECȚIA de ASISTENȚĂ SOCIALĂ și PROTECȚIA COPILULUI T, CONSILIUL JUDEȚEAN T, garantul-intimat MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE și intervenienții-intimați și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intervenientul-recurent Sindicatul Activ T, președinte, pentru reclamantul-intimat Sindicatul Pro AS T președinte, pentru pârâta-intimată Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului T, consilier juridic, lipsă fiind pârâtul-intimat Consiliul Județean T, intervenienții-intimați și și garantul-intimat Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că pârâții-intimați Consiliul Județean T și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului T au depus la dosar întâmpinări, prin Serviciul Registratură, la 11.02.2010, respectiv 16.02.2010, din care câte un exemplar au fost comunicate reprezentanților Sindicatelor care nu solicită termen pentru studierea acestora.
Consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare a pârâtei-intimate Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul intervenientului-recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond admiterea acțiunii și acordarea către reclamanți a sporului de dispozitiv de 25%. Arată că peste 200 de persoane angajați ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului T au beneficiat de indemnizația de dispozitiv tot prin hotărâri judecătorești care au fost depuse la dosar.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și motivat în scris, cerând a se avea în vedere că punctul 9 din Ordinul 496/2003 a fost introdus tocmai pentru a nu apărea discrepanțe, iar pentru faptul că în România nu există o practică unitară sunt determinați să formuleze acțiuni la.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, A depus la dosar concluzii scrise care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.
Părțile prezente solicită ca hotărârea să fie comunicată prin e-mail.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1874 din 30.09.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulata de reclamantul Sindicatul Pro As T în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Consiliul Județean T, a respins cererile de intervenție formulate de intervenienții Sindicatul "Activ" al angajaților din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T și, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative formulata de pârâtul Consiliul Județean
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune, ridicată de pârâtul Consiliul Județean T, pentru pretențiile pecuniare ale reclamanților și intervenienților aferente perioadei 01.01.2004-04.09.2004 este întemeiată, dat fiind că acțiunea ce a constituit obiectul dosarului inițial nr-, din care s-a disjuns și prezenta cerere de intervenție, devenită principală, având același obiect, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 04.09.2007, potrivit deciziei civile nr.1373/11.12.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA (fila 94, vol. II dosar).
Or, în aceste condiții, cum obiectul litigiului îl constituie drepturi salariale, pretins a fi cuvenite reclamanților, dar neacordate, devin operante dispozițiile art.283 alin.1 lit. c, care stabilesc un termen de prescripție de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, în considerarea faptului că o parte considerabilă dintre reclamanții pentru care acționează cele două sindicate implicate procesual, fie au obținut, fie au pierdut deja irevocabil litigii identice celui pendinte, înregistrate în dosarul nr- și dosarul nr- ale Tribunalului Timiș. Din verificarea sentințelor și deciziilor, pronunțate irevocabil în aceste două dosare civile, nu rezultă în concret în numele căror persoane au acționat acolo Sindicatul Liber al și Sindicatul Activ, ambele din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Văzând că sunt întrunite numai două dintre cele trei elemente obligatorii cerute de autoritatea de lucru judecat, conform art.1201 Cod civil, respectiv identitatea de obiect și de cauză, fără a putea fi verificată însă, datorită probațiunii insuficiente, și existența identității de părți, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția invocată.
Verificând legalitatea și temeinicia fondului pretențiilor deduse judecății, raportat la actele normative incidente, prima instanță a apreciat că demersul judiciar promovat, atât pe cale principală, cât și pe cale incidentală este neîntemeiat.
Reclamanții și intervenienții, atât cei în numele cărora au acționat sindicatele antrenate litigios, cât și cei care au formulat cererile în nume propriu, au calitatea fie de angajați cu contract individual de muncă, fie de foști angajați contractuali ai pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, iar obiectul pretențiilor deduse judecății pendinte vizează acordarea indemnizației de dispozitiv de 25%, acestui personal contractual, fundamentat pe dispozițiile pct.-lui 9.2 din Ordinul nr.496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Ordinul supra menționat a fost emis pentru modificarea și completarea Ordinului nr.275/2002, edictat în scopul aplicării prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne.
Legea-cadru care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civile din aceste instituții este Legea nr. 138/1999, care, prin însăși denumirea ei, stabilește în mod neechivoc în cadrul căror instituții ale statului și pentru care anume categorii de personal își găsește aplicarea.
Art.13 al Legii nr.138/1999 dispune în sensul acordării unei indemnizații lunare de 25%, denumită "de dispozitiv", din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații ori din salariul de bază, cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili.
Dispoziția privitoare la salariații civili se interpretează, potrivit cu sfera de aplicare a Legii nr.138/1999, ca referindu-se la salariații civili din cadrul instituțiilor supra enumerate și regăsite explicit în chiar titlul legii: instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Art.47 din Legea nr.138/1999 statuează că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege", iar art.1 la care se trimite expres stabilește că legea își găsește incidență în privința personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, și Ministerului Justiției.
În Ordinul nr.496/2003, emis de Ministrul Administrației și Internelor, de modificare a Ordinului nr.275/2002, care au fost date în aplicarea Legii nr.138/1999, s-a inserat la pct.9.2 mențiunea potrivit căreia "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Acest text, însă, coroborat cu interpretarea dată punctului nr. 31 din Ordin și cu art. 47 din Legea nr.138/1999, conform căruia prin personalul civil se înțeleg funcționarii și personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, care beneficiază de drepturile conferite de legea amintită, cu excepția personalului civil din domeniul administrației publice, care beneficiază numai de dreptul prevăzut la art.13 din lege, reprezintă temeiul juridic pe care își fundamentează reclamanții și intervenienții demers judiciar.
Cum ordinele menționate sunt emise de executiv în aplicarea legilor, conținând doar norme de explicitare și de punere în aplicare a Legii nr.138/1999, este evident că aceste acte ale legiuitorului guvernamental nu pot adăuga sub nicio formă la lege. Or, Ordinul nr.496/2003, deși trebuia să conțină strict Normele metodologice de aplicare a Legii nr.138/1999, adaugă la lege, extinzând în mod nelegal și nepermis, în raport de ierarhia actelor normative, categoriile profesionale cărora, cu nerespectarea art.13 din legea arătată, li se cuvine aparent indemnizația de dispozitiv.
Astfel, prin Ordinul nr.496/2003 se acordă și personalului contractual din domeniul administrației publice, indemnizația de 25% de dispozitiv, care potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 revine exclusiv cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili din cadrul instituțiilor de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, abstracție făcând de faptul că, prin această extensiune neîngăduită a legii, s-a ignorat chiar specificul activității desfășurate în instituțiile limitativ stabilite de legiuitor de către personalul beneficiar al acestui spor, căci indemnizația de dispozitiv, prin însăși denumirea sa, face trimitere la specificul activității militare, dintr-un dispozitiv operativ, de luptă pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, aspect ce nu caracterizează sub nicio formă activitatea prestată de reclamanți și intervenienți în cadrul pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, și încă solicitările în discuție nu sunt fondate, de vreme ce direcția amintită, ce funcționează în cadrul și în subordinea Consiliului Județean, nu se circumscrie instituțiilor limitativ și explicit vizate de titlul Legii nr.138/1999.
Prin urmare, legiuitorul a înțeles să reglementeze limitativ și exhaustiv prin Legea nr.138/1999 categoriile de personal și instituțiile cărora li se aplică dispozițiile legii arătate, instituțiile din administrația publică locală nefiind vizate, iar includerea pe calea Ordinului nr.496/2003 și a altor beneficiari ai sporului de 25% nu poate fi acceptată, căci o modificare a legii trebuie realizată pe calea unui act normativ cu aceeași forță juridică, iar nu inferioară.
la interpretarea sistematică și teleologică, expusă anterior, a textelor legale supra enunțate, prima instanță a reținut că prevederile clare și nesusceptibile de interpretări ale art.13 din Legea nr.138/1999 nu sunt aplicabile reclamanților și intervenienților - personal contractual din administrația publică locală, fără vreo legătură cu instituțiile din sfera de reglementare a legii, iar temeiul legal indicat de către ei este un act normativ inferior legii, care în mod neîngăduit adaugă la lege, deși trebuia emis în limitele și cu respectarea riguroasă a acesteia, față de prevederile art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, extinzând de o manieră nelegală sfera de aplicare a art.13 evocat, astfel încât nu este a legitima pretențiile ce fac obiectul judecății prezente.
În cursul anului 2003, efect al reorganizării unor ministere, Ministerul Internelor, al cărui personal era indubitabil vizat sub aspectul salarizării de Legea nr.138/1999, s-a unificat cu Ministerul Administrației Publice, formând o structură unică, Ministerul Administrației și Internelor. Această împrejurare nu reprezintă un argument suficient pentru a justifica modificarea ulterioară, pe calea completării, a unei legi de salarizare, emanație a Parlamentului, într-un domeniu limitativ stabilit, pe calea unui simplu ordin emis de puterea executivă ale cărei prerogative constituțional edictate de art.108 alin.2 sunt clare, în sensul "organizării executării" legilor, respectiv al elaborării normelor metodologice de aplicare a legilor și nu al edictării acestora.
Argumentele referitoare la incidența prevederilor art.1 alin.2 Legea nr.137/2000, ce interzic expres orice formă de discriminare, nu pot fi primite, dat fiind că nu se identifică, în cauză, o diferență de tratament nejustificată obiectiv și rezonabil, aplicată unor categorii profesionale ce se află în situații similare, din moment ce specificul muncii reclamanților nu are a face cu activitatea personalului militar ori din cadrul entităților de siguranță națională, activitate în temeiul căreia s-a dispus acordarea indemnizației de dispozitiv.
al împrejurării că pârâtul Consiliul Județean T, autor al chemării în garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu a căzut în pretenții, văzând prevederile art.60 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins, pe cale de consecință, această cerere incidentală.
Intervenientul Sindicatul Activ al angajaților din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Tad eclarat recurs, în termenul legal, împotriva sentinței civile nr. 1874/30.09.2009 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii pe care a formulat-
În motivarea cererii de recurs se arată că recurentul reprezintă personalul contractual din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T, direcție care se află în subordinea Consiliului Județean T, care îi asigura finanțarea și este o autoritate a administrației publice locale.
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, emis de Ministerul Administrației și Internelor, a fost introdus pct. 92, conform căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără a distinge între administrația publică centrală și cea locală și fără a aduce vreo altă limitare ori restrângere.
Recurentul susține că prin acest text legal s-a urmărit acordarea indemnizației de dispozitiv și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, alături de personalul care beneficia de această indemnizație anterior, conform Legii nr. 138/1999, precum și înlăturarea discrepanțelor de natură salarială între personalul aflat în subordinea și/sau coordonarea ori îndrumarea Ministerului Administrației și Internelor.
Totodată, prin același ordin, s-a modificat și punctul 31 din Ordinul anterior nr. 275/2002, care interpretează art. 47 din Legea nr. 138/1999, astfel încât justifică temeinicia acțiunii.
Pe de altă parte, recurentul arată că o serie de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T, în calitate de personal contractual sau funcționari publici, beneficiază de indemnizația de dispozitiv, potrivit sentinței civile nr. 228/12.03.2007 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr. -.
În drept, se invocă dispozițiile art. 308-316 Cod procedură civilă, pct. 9.2 și pct. 31.1 din Ordinul nr. 496/2003 al I, art. 13 din Legea nr. 138/1999 și art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Intimatul Consiliul Județean Tad epus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că Ordinul nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, astfel cum a fost modificat de Ordinul nr. 496/2003, se aplică doar personalului circumstanțiat de Legea nr. 138/1999, personal care începând cu anul 2003 este fie din structură, fie din subordinea Ministerului Administrației și Internelor. de aplicare a prevederilor acestui ordin nu poate fi extinsă altor categorii de personal din administrația publică locală, care nu se află în structura sau în subordinea Ministerului Administrației și Internelor. În același sens, este decizia nr. 37/14.12.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 23/2009, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999.
Totodată, invederează instanței că, începând cu data de 1.01.2010, art. 13 din Legea nr. 138/1999 a fost abrogat în mod expres prin art. 48 alin. 1 pct. 8 din Legea-cadru nr. 330/2009.
În subsidiar, intimatul a solicitat ca, în ipoteza în care instanța de recurs va admite recursul intervenientului și va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii să se dispună admiterea cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o împotriva Ministerului Administrației și Internelor.
Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tad epus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T nu se regăsește printre instituțiile publice cărora li se aplică Anexa nr. 1 din Ordinul nr. 275/2002, completată și modificată de Ordinul nr. 496/2003.
Din interpretarea dispozițiilor pct. 31 din Anexa 1 la Ordinul nr. 275/2002, completată și modificată de Ordinul nr. 496/2003, ale art. 47 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 10 și art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2003 rezultă că reclamanții invocă acte normative care reglementează drepturi de natură salarială pentru personalul militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, subordonate Ministerului Administrației și Internelor.
În drept se invocă dispozițiile art. 115-119 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275 din 5 iunie 2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/28 iulie 2003.
Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: " Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
- este așa reiese și din punctul VI al ordinului, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Nu există nicio legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor și ca atare ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul susmenționat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr. 138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală.
- este așa o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică a unităților militare), or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Prin decizia nr. 37/14.12.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 23/2009, a fost admis recursul în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Prevederile legale menționate anterior, au fost interpretate în sensul că: "indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial ți înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne". Această decizie este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Nu se poate invoca nicio discriminare în cauză, respectiv încălcarea art.16 din Constituția României și a dispozițiilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, deoarece nu există nicio egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar, în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare, și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
Împrejurarea că o parte din angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T primesc indemnizația de dispozitiv în temeiul unei hotărâri judecătorești, pronunțată în procedura contenciosului administrativ, nu este de natură să conducă la admiterea acțiunii pendinte pentru angajații, reprezentați de către intervenientul-recurent și care au calitatea de personal contractual, în condițiile în care dispozițiile legale, invocate ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, nu le sunt aplicabile, potrivit considerentelor expuse anterior.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul intervenientului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către intervenientul-recurent SINDICATUL "ACTIV" al angajaților din cadrul DIRECȚIEI de ASISTENȚĂ SOCIALĂ și PROTECȚIA COPILULUI T împotriva sentinței civile nr. 1874 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./19.02.2010
Thred./19.02.2010
Ex.9
Prima inst. - - - Trib.
Emis 7 comunicări
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
