Drepturi salariale (banesti). Decizia 257/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 257
Ședința publică din 17 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta "TREI " SRL B împotriva sentinței civile nr. 1527 din 3 noiembrie 20099, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă reclamantul -intimat G și pârâta-recurentă SRL
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar recurenta a depus prin Serviciul Registratură, la data de 16.02.2010, Actul Adițional nr. 1/25.11.2009, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr.1 din 25.11.2009, fotocopia încheierii nr. 5197 din 15.12.2009 dată de Tribunalul Călărași, Certificat de Înregistrare Mențiuni nr. - din 17.12.2009, privind înregistrarea modificării actului constitutiv și certificatul de radiere din oficiu nr. - din 22.12.2009 al firmei recurente, certificatul de înregistrare a firmei SRL B la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, actul constitutiv al SRL B J40/10725/2006 și CUI -, actualizat la 25.11.2009 și certificatul constatator emis de de pe lângă Tribunalul Călărași.
Constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea formulată, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC SRL B, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite pentru lunile februarie, martie și aprilie 2009, calculate până la încetarea contractului de muncă, respectiv până la data de 17.04.2009; obligarea pârâtei la plata diferenței salariale reprezentând coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 01.01.2009 - 17.04.2009; obligarea pârâtei la plata a 256 ore de noapte prestate în perioada ianuarie - martie 2009, conform pontajului întocmit; plata zilelor de concediu aferente timpului lucrat în 2009; modificarea deciziei de desfacere a contractului de muncă în sensul ca acesta să înceteze conform art. 651din Codul muncii. În motivarea acțiunii a arătat că a fost angajat al pârâtei, în funcția de agent pază, la punctul de lucru al acesteia din cadrul A, și prin înștiințare i s-a adus la cunoștință desființarea postului său de pază, cu mențiunea că din eroare s-a indicat ca temei legal art. 55 lit. c din Codul muncii în loc de art. 65 alin. 1 al aceluiași cod, nu i s-a comunicat decizia de concediere, pârâta a calculat greșit numărul zilelor de preaviz, nu i-au fost achitate drepturile salariale pentru lunile februarie, martie și parțial aprilie, deși este personal calificat nu i-a fost acordat coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de țară pentru perioada 2007 - 2010, așa încât în perioada la care a făcut referire a fost salarizat cu 600 lei, în loc de 720 lei, pentru aceeași perioadă ianuarie - martie 2009 nu i-au fost plătite nici orele de noapte, respectiv zilele de concediu de odihnă aferente timpului lucrat.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că drepturile salariale cuvenite pentru luna februarie 2009 au fost plătite conform statului de plată pe care îl și anexează întâmpinării, iar drepturile salariale cuvenite pentru lunile martie și aprilie urmează să le plătească la momentul la care A va efectua plata conform contractului de prestări servicii pază cu societatea pârâtă, nu este de acord cu data de 17.04.2009 ca dată de încetare a contractului individual de muncă, deoarece se lucrează continuu în serviciul de pază, adică și în zile de sărbători legale, pe de altă parte a efectuat demersuri pe lângă A să efectueze plata serviciilor, dar societatea are conturile blocate, privitor la contravaloarea orelor de muncă lucrate conform pontajului arată că reclamantul le-a primit și în plus, valoarea orelor suplimentare și bonuri de masă, în ceea ce privește coeficientul minim de ierarhizare de 1,2, acesta nu a putut fi acordat datorită problemelor financiare existente la A SA, reclamantului nu i se cuvine plata zilelor de concediu, deoarece acestea au fost efectiv efectuate în perioada preavizului, a corectat eroarea privitoare la temeiul juridic al concedierii, este receptivă la rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului și se opune cheltuielilor de judecată.
Prin precizare de acțiune depusă la dosar, în rejudecare, reclamantul a confirmat plata drepturilor salariale aferente lunii februarie 2009, susținând în continuare acțiunea pentru cele aferente lunilor martie și aprilie, a reiterat petitul vizând diferența salarială constând în coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 01.01.2009 - 17.04.2009, precizând în plus și cuantumul ca fiind de 420 lei, a reiterat petitul vizând contravaloarea orelor de noapte pentru perioada menționată în cererea introductivă, precizând în plus și cuantumul în sumă de 243 lei, a reiterat petitul vizând plata zilelor de concediu de odihnă aferente timpului lucrat în 2009, precizând în plus și cuantumul în sumă de 206 lei și a renunțat la capătul de cerere privind modificarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă privitor la temeiul de drept, întrucât acest lucru s-a realizat cu prilejul emiterii deciziei de concediere, în motivare reiterând motivele cererii introductive, dar făcând și precizări suplimentare în sensul că a indicat în mod corect data încetării contractului individual de muncă, cu atât mai mult cu cât în acesta s-a menționat că durata preavizului este de 20 zile lucrătoare, iar nu 15 cum a considerat pârâta, prevalându-se exclusiv de dispozițiile în materie ale codului muncii, pârâta avea obligația de a respecta prevederile 2007 - 2010 privitor la coeficientul minim de ierarhizare de 1,2, deoarece acordarea acestui drept câștigat de angajat nu este lăsată la aprecierea angajatorului, în contextul art. 3 și 8 din Legea nr. 130/1996 și ale art. 159 alin. 2 și art. 41 alin. 3 lit. e din Codul muncii, nu sunt reale apărările pârâtei cum că perioada de preaviz coincide cu concediul legal de odihnă.
Prin întâmpinare la precizarea de acțiune, pârâta a invocat aceea că reclamantul nu a făcut dovada calificării și atestării profesionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003, așa încât nu este îndreptățit la coeficientul de 1,2, orele de noapte au fost plătite conform statelor de plată, a reiterat apărările privitoare la data concedierii reclamantului ca și cele referitoare la plata zilelor concediului de odihnă, și societatea pârâtă se află în prezent în dificultăți financiare în contextul în care a fost dezavantajată de hotărârile luate de către A de a întrerupe contractul și de a efectua licitație pe care de altfel a și contestat-o și tocmai în acest context nu a mai fost în măsură să asigure personalului de pază efectuarea preavizului și concediul de odihnă, dar aceasta nu înseamnă că a încălcat prevederile legale sau contractuale, ci a vrut să-i dea reclamantului șansa de a-și găsi un alt loc de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1527 din 3 noiembrie 2009 Tribunalului Arads -a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul G împotriva pârâtei SRL și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferența salarială, reprezentând coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 01.01.2009 - 17.04.2009, în cuantum de 420 lei, contravaloarea orelor de noapte prestate în perioada ianuarie - martie 2009, conform pontajului întocmit, în cuantum de 172 lei, contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferent timpului lucrat în 2009, în cuantum de 206 lei, și drepturile salariale aferente lunilor martie și aprilie 2009.
S-a luat act de renunțarea la judecată în ceea ce privește petitul vizând modificarea deciziei de desfacere a contractului de muncă privitor la temeiul de drept, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcția de agent pază la punctul de lucru al acesteia din cadrul A, iar ca urmare a încetării la termen a contractului de prestări servicii și câștigării licitației de către o altă societate, a fost concediat în temeiul art. 65 alin. 1) Codul muncii, prin decizia nr. 223 din 14.04.2009, emisă de pârâtă, iar prin acțiunea de față, ulterior precizată, a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești care i se cuvin, dar care nu i-au fost plătite.
Astfel, susținerile reclamantului în sensul că este îndreptățit la diferența salarială reprezentând coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 01.01.2009 - 17.04.2009, sunt întemeiate față de dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, intrat în vigoare la 01.01.2007 și, cum just s-a evidențiat de către reclamant, acesta reprezintă baza de la care pornesc contractele colective de muncă la nivel de ramură și unitate.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar în conformitate cu dispozițiile art.159 alin. 2 din Codul muncii, angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
În concret, coeficientul de 1,2 se aplică la salariul minim care, începând cu 01.01.2009 este de 600 lei, dar în pofida acesteia, reclamantului i s-a plătit, începând cu această dată, numai 600 lei și nu 720 lei, cum i s-ar fi cuvenit, împrejurare ce rezultă fără dubiu din statele de plată depuse la dosar.
S-a reținut a fi întemeiate și pretențiile reclamantului privind contravaloarea orelor de noapte prestate în perioada ianuarie - martie 2009, conform pontajului întocmit, care nu i-au fost plătite acestuia, contrar apărărilor pârâtei din întâmpinarea la acțiunea precizată, aspect ce rezultă fără dubiu din statul de salarii depus la dosar și din aceea că pârâta nu a probat în nici un fel efectuarea unor atare plăți.
Nici contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferente timpului lucrat în 2009 nu s-a dovedit că ar fi fost plătită de către pârâtă, în condițiile în care din chiar decizia de concediere rezultă că reclamantul nu a efectuat zile de concediu în acest an, și prin urmare și pretențiile cu acest titlu apar a fi întemeiate, fără a putea fi primite apărările pârâtei sub acest aspect, care nu își găsesc nici un corespondent probator în dosarul cauzei.
Cât privește cuantumul pretențiilor vizând contravaloarea orelor de noapte și a zilelor de concediu de odihnă, s-a constatat că pârâta nu a făcut susțineri sub acest aspect, ci doar a contestat obligația de plată a acestor drepturi, în mod nefondat.
Apărările pârâtei privitoare la data încetării contractului individual de muncă al reclamantului față de dispozițiile art. 73 alin. 1) Codul muncii și clauza inserată în contractul individual de muncă menționat prin care s-a stabilit chiar un preaviz de 20 zile lucrătoare, s-a constatat a fi nefondate.
S-a reținut că pârâta nu a plătit reclamantului drepturile salariale aferente lunilor martie și aprilie 2009, ci numai pe cele din luna februarie a aceluiași an, așa încât, pretențiile cu acest titlu, sunt întemeiate.
Celelalte apărări ale pârâtei privitoare la situația sa dificilă sub aspect financiar, ori a beneficiarului serviciilor prestate din intermediul reclamantului angajat nu prezintă relevanță față de dispozițiile legale enunțate și clauzele contractuale opozabile părților litigante
Împotriva sentinței civile a declarat recurs, în termen legal, pârâta SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în baza dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, arătând că: suma datorată de către societate cu titlu de salariu este de fapt în valoare de 600 lei pe luna martie, deoarece contractul cu A SA a încetat la data de 31 martie 2009; 300 lei contravaloare preaviz (1.04.2009 - 15.04.2009); cu privire la coeficientul de 1,2 pentru aceste două luni, se acordă doar agentului cu atestat, iar reclamantul nu a făcut dovada calificării și atestării profesionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003, art. 41 alin. 3, fapt pentru care nu are dreptul de a primi acest coeficient.
A mai arătat recurenta că data încetării contractului de muncă este 14.04.2009, fiind îndeplinite condițiile art. 73 (1) din Codul muncii, care prevede că preavizul este de 15 zile lucrătoare, învederând că nu au fost încălcate prevederile legale cu privire la încetarea contractului individual de muncă al reclamantului și chiar s-a dorit să i se creeze posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă în perioada considerată preaviz (concediu de odihnă); contractul cu Aaî ncetat la data de 31.03.2009 și nu se mai putea înscrie un act adițional la contract în condițiile în care societatea a pierdut licitația, și întrucât societatea nu are obiective pe teritoriului Municipiului A unde reclamantul trebuia să execute perioada de preaviz prin muncă, cele 15 zile lucrătoare care constituie perioadă de preaviz, le-a stat acasă, fiind plătit, fapt pentru care le-a considerat concediu de odihnă pe anul 2009.
Cu privire la plata zilelor de concediu de odihnă, a apreciat că pentru perioada ianuarie - martie 2009 reclamantul avea dreptul legal la 5,25 zile și la o remunerație de 150 de lei, nefiind de acord nici cu plata cheltuielilor de judecată, întrucât societatea are conturile blocate.
Examinând sentința civilă pronunțată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând o corectă situație de fapt și dând o apreciere judicioasă a probelor existente la dosarul cauzei și o interpretare legală a dispozițiilor incidente.
Astfel, susținerile recurentei că reclamantului trebuia să i se aplice coeficientul de ierarhizare de 1,2 la salariul minim pe economie pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 martie 2009, doar după susținerea examenului și obținerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională nu pot fi reținute, corect tribunalul apreciind că această cerere este întemeiată, față de dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, intrat în vigoare la 1.01.2007.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 159 alin. 2 din Codul muncii, angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Într-adevăr, conform prevederilor legale invocate de pârâtă - art. 41 alin.3 din Legea nr.333/2003 - după susținerea examenului și obținerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională, absolventului i se eliberează de către Inspectoratul General al Poliției Române atestatul în baza căruia va putea exercita profesia de agent de pază sau gardă de corp. Or, în măsura în care reclamantul nu a absolvit cursul de calificare profesională și nu s-a eliberat atestatul, înseamnă că pârâta l-a angajat în funcția de agent de pază în mod nelegal, iar în prezent își invocă propria culpă pentru a se absolvi de la executarea unei obligații care îi revine conform contractului colectiv ce muncă ce îi este opozabil, și câtă vreme reclamantul a fost angajat să presteze un serviciu calificat, în mod evident se circumscrie noțiunii de muncitor calificat și coeficientul de ierarhizare de 1,2 îi era pe deplin aplicabil.
Nici contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferente timpului lucrat în anul 2009 nu s-a dovedit că ar fi fost plătite de către pârâtă și prin urmare și pretențiile cu acest titlu corect au fost apreciate ca fiind întemeiate, fără a reține apărările pârâtei, în sensul că reclamantul a stat acasă în perioada de preaviz, perioadă lucrătoare care trebuia executată prin muncă și că nu s-ar mai justifica ca fiind concediu de odihnă pentru anul 2009. Mai mult, nu există nicio cerere la dosar pentru solicitarea concediului de odihnă pentru perioada 2009.
Cât privește cuantumul pretențiilor vizând contravaloarea orelor de noapte și a zilelor de concediu de odihnă, este de observat că pârâta nu a făcut probe sub acest aspect, ci doar a contestat obligația de plată a acestor drepturi, potrivit și considerentelor reținute de către tribunal.
De asemenea, apar irelevante și susținerile în sensul încetării contractului cu A și a blocării conturilor societății, câtă vreme parte a contractului individual de muncă al reclamantului este societatea SRL. neputând fi primite nici apărările pârâtei privitoare la data încetării contractului individual de muncă, față de dispozițiile art. 73 alin. 1 Codul muncii și clauza inserată în acest contract prin care s-a stabilit chiar un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
În consecință, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei "TREI " SRL B împotriva sentinței civile nr. 1527 din 3 noiembrie 20099, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./24.02.2010
Thred./24.02.2010
Ex.5
Prima inst. - - - Trib.
Com.3.ex.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
