Pretentii civile. Speta. Decizia 256/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 256
Ședința publică din data de 17 februarie 2010
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC " " SRL B împotriva sentinței civile nr. 1524 din 3 noiembrie 20099, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă reclamantul-intimat - și pârâta-recurentă SRL
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar recurenta a depus prin Serviciul Registratură, la data de 16.02.2010, Actul Adițional nr. 1/25.11.2009, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din 25.11.2009, fotocopia încheierii nr. 5197 din 15.12.2009 dată de Tribunalul Călărași, Certificat de Înregistrare Mențiuni nr. - din 17.12.2009, privind înregistrarea modificării actului constitutiv și certificatul de radiere din oficiu nr. - din 22.12.2009 al firmei recurente, certificatul de înregistrare a firmei SRL B la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, actul constitutiv al SRL B J40/10725/2006 și CUI -, actualizat la 25.11.2009 și certificatul constatator emis de de pe lângă Tribunalul Călărași.
Constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1524/3.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul - împotriva pârâtei SC SRL B, și în consecință: a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferența salarială, reprezentând coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 1.01.2009 - 17.04.2009, în cuantum de 420 lei, contravaloarea orelor de noapte prestate în perioada ianuarie - martie 2009, conform pontajului întocmit, în cuantum de 243 lei, contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferent timpului lucrat în 2009, în cuantum de 206 lei, și drepturile salariale aferente lunilor martie și aprilie 2009; a luat act de renunțarea la judecată în ceea ce privește petitul vizând modificarea deciziei de desfacere a contractului de muncă privitor la temeiul de drept și a obligat pârâtă să plătească reclamantului 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcția de agent pază la punctul de lucru al acesteia din cadrul A, iar ca urmare a încetării la termen a contractului de prestări servicii și câștigării licitației de către o altă societate, a fost concediat în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii, prin decizia nr. 230/14.04.2009, emisă de pârâtă, iar prin acțiunea precizată, a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești care i se cuvin, dar care nu i-au fost plătite.
Astfel, susținerile reclamantului referitoare la aceea că este îndreptățit la diferența salarială reprezentând coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 1.01.2009 - 17.04.2009, sunt întemeiate față de dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, intrat în vigoare la 1.01.2007 și, cum just s-a evidențiat de către reclamant, acesta reprezintă baza de la care pornesc contractele colective de muncă la nivel de ramură și unitate.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 159 alin. 2 din Codul muncii, angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
În concret, coeficientul de 1,2 se aplică la salariul minim care, începând cu 1.01.2009 este de 600 lei, dar în pofida acesteia, reclamantului i s-a plătit, începând cu această dată, numai 600 lei și nu 720 lei, cum i s-ar fi cuvenit, împrejurare ce rezultă fără dubiu din statele de plată depuse la dosar.
Cât privește apărările în fond ale pârâtei, sub acest aspect, acestea sunt superflue și exced cadrului procesual al litigiului de față, în condițiile în care reclamantul a prestat activitatea la care era îndatorat și în nici un caz, pârâta nu avea dreptul de a renunța la indexarea drepturilor salariale ale angajaților numai pentru motivul că situația A nu era foarte bună.
Pe de altă parte, sunt întemeiate și pretențiile reclamantului privind contravaloarea orelor de noapte prestate în perioada ianuarie - martie 2009, conform pontajului întocmit, care nu i-au fost plătite acestuia, contrar apărărilor pârâtei din întâmpinarea la acțiunea precizată, aspect ce rezultă fără dubiu din statul de salarii depus la dosar și din aceea că pârâta nu a probat în nici un fel efectuarea unor atare plăți.
Nici contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferente timpului lucrat în 2009 nu s-a dovedit că ar fi fost plătită de către pârâtă, în condițiile în care din chiar decizia de concediere rezultă că reclamantul nu a efectuat zile de concediu în acest an, și prin urmare și pretențiile cu acest titlu apar a fi întemeiate, fără a putea fi primite apărările pârâtei sub acest aspect, care nu își găsesc nici un corespondent probator în dosarul cauzei.
Cât privește cuantumul pretențiilor vizând contravaloarea orelor de noapte și a zilelor de concediu de odihnă, este de observat că pârâta nu a făcut susțineri sub acest aspect, ci doar a contestat obligația de plată a acestor drepturi, în mod nefondat, potrivit prezentelor considerente.
Nu vor fi primite nici apărările pârâtei privitoare la data încetării contractului individual de muncă al reclamantului față de dispozițiile art. 73 alin. 1 Codul muncii și clauza inserată în contractul individual de muncă menționat prin care s-a stabilit chiar un preaviz de 20 zile lucrătoare.
Nu în ultimul rând, este necontestat că pârâta nu a plătit reclamantului drepturile salariale aferente lunilor martie și aprilie 2009, ci numai pe cele din luna februarie a aceluiași an, așa încât sunt întemeiate și pretențiile cu acest titlu.
În fine, celelalte apărări ale pârâtei privitoare la situația sa dificilă sub aspect financiar, ori a beneficiarului serviciilor prestate din intermediul reclamantului angajat nu prezintă relevanță față de dispozițiile legale enunțate și clauzele contractuale opozabile părților litigante.
Având în vedere toate considerentele expuse mai sus și art. 284 Codul muncii, instanța a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul - împotriva pârâtei SC SRL și a obligat pârâtă să plătească reclamantului diferența salarială, reprezentând coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 1.01.2009 - 17.04.2009, în cuantum de 420 lei, contravaloarea orelor de noapte prestate în perioada ianuarie - martie 2009, conform pontajului întocmit, în cuantum de 243 lei, contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferent timpului lucrat în 2009, în cuantum de 206 lei, și drepturile salariale aferente lunilor martie și aprilie 2009.
În baza art. 246 Cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea la judecată în ceea ce privește petitul vizând modificarea deciziei de desfacere a contractului de muncă privitor la temeiul de drept, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâtă să plătească reclamantului 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în baza dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, arătând că: suma datorată de către societate cu titlu de salariu este de fapt în valoare de 600 lei pe luna martie, deoarece contractul cu A SA a încetat la data de 31 martie 2009; 300 lei contravaloare preaviz (1.04.2009 - 15.04.2009); cu privire la coeficientul de 1,2 pentru aceste două luni, se acordă doar agentului cu atestat, iar reclamantul nu a făcut dovada calificării și atestării profesionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003, art. 41 alin. 3, fapt pentru care nu are dreptul de a primi acest coeficient.
A mai arătat recurenta că data încetării contractului de muncă este 14.04.2009, fiind îndeplinite condițiile art. 73 (1) din Codul muncii, care prevede că preavizul este de 15 zile lucrătoare, învederând că nu au fost încălcate prevederile legale cu privire la încetarea contractului individual de muncă al reclamantului și chiar s-a dorit să i se creeze posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă în perioada considerată preaviz (concediu de odihnă); contractul cu Aaî ncetat la data de 31.03.2009 și nu se mai putea înscrie un act adițional la contract în condițiile în care societatea a pierdut licitația, și întrucât societatea nu are obiective pe teritoriului Municipiului A unde reclamantul trebuia să execute perioada de preaviz prin muncă, cele 15 zile lucrătoare care constituie perioadă de preaviz, le-a stat acasă, fiind plătit, fapt pentru care le-a considerat concediu de odihnă pe anul 2009.
Cu privire la plata zilelor de concediu de odihnă, a apreciat că pentru perioada ianuarie - martie 2009 reclamantul avea dreptul legal la 5,25 zile și la o remunerație de 150 de lei, nefiind de acord nici cu plata cheltuielilor de judecată, întrucât societatea are conturile blocate.
Examinând sentința civilă în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând o corectă situație de fapt și dând o apreciere judicioasă a probelor existente la dosarul cauzei și o interpretare legală a dispozițiilor incidente.
Astfel, susținerile recurentei că reclamantului trebuia să i se aplice coeficientul de ierarhizare de 1,2 la salariul minim pe economie pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 martie 2009, doar după susținerea examenului și obținerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională nu pot fi reținute, corect tribunalul apreciind că această cerere este întemeiată, față de dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, intrat în vigoare la 1.01.2007.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 159 alin. 2 din Codul muncii, angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Într-adevăr, conform prevederilor legale invocate de pârâtă - art. 41 alin.3 din Legea nr. 333/2003 - după susținerea examenului și obținerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională, absolventului i se eliberează de către Inspectoratul General al Poliției Române atestatul în baza căruia va putea exercita profesia de agent de pază sau gardă de corp. Or, în măsura în care reclamantul nu a absolvit cursul de calificare profesională și nu s-a eliberat atestatul, înseamnă că pârâta l-a angajat în funcția de agent de pază în mod nelegal, iar în prezent își invocă propria culpă pentru a se absolvi de la executarea unei obligații care îi revine conform contractului colectiv ce muncă ce îi este opozabil, și câtă vreme reclamantul a fost angajat să presteze un serviciu calificat, în mod evident se circumscrie noțiunii de muncitor calificat și coeficientul de ierarhizare de 1,2 îi era pe deplin aplicabil.
Nici contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferente timpului lucrat în anul 2009 nu s-a dovedit că ar fi fost plătite de către pârâtă și prin urmare și pretențiile cu acest titlu corect au fost apreciate ca fiind întemeiate, fără a reține apărările pârâtei, în sensul că reclamantul a stat acasă în perioada de preaviz, perioadă lucrătoare care trebuia executată prin muncă și că nu s-ar mai justifica ca fiind concediu de odihnă pentru anul 2009. Mai mult, nu există nici o cerere la dosar pentru solicitarea concediului de odihnă pentru perioada 2009.
Cât privește cuantumul pretențiilor vizând contravaloarea orelor de noapte și a zilelor de concediu de odihnă, este de observat că pârâta nu a făcut probe sub acest aspect, ci doar a contestat obligația de plată a acestor drepturi, potrivit și considerentelor reținute de către tribunal.
De asemenea, apar irelevante și susținerile în sensul încetării contractului cu A și a blocării conturilor societății, câtă vreme parte a contractului individual de muncă al reclamantului este societatea SC SRL, neputând fi primite nici apărările pârâtei privitoare la data încetării contractului individual de muncă, față de dispozițiile art. 73 alin. 1 Codul muncii și clauza inserată în acest contract prin care s-a stabilit chiar un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
În consecință, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC " " SRL B împotriva sentinței civile nr. 1524 din 3 noiembrie 20099, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red../16.03.2010
Tehnored. /19.03.2010
Ex.5
Prima inst Trib. -,
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
