Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 383/CM
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5 prin T, cu sediul în- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 881/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, - 2,. B,. 2,. 5, județul T și intimații pârâți GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în nr. 1, sector 1, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în nr. 1-3, sector 1, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că Tribunalul Tulceaa depus la dosar adresă și că părțile au solicitat judecata și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Justiției a declarat recurs la data de 30 iulie 2008 împotriva sentinței civile nr. 881 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleiași sentinței a declarat recurs și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În fapt;
Reclamanta a chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea, Ministerului Economiei și Finanțelor B și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, solicitând ca pârâții să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr. 10/2007 art. 1 alin. (1), în cele trei etape, astfel:
- cu 5 % începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
- cu 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
- cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
De asemenea, reclamanta a mai solicitat ca aceste creșteri salariale aplicate valorii de referință sectorială () să fie actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
În motivare reclamanta a arătat că a îndeplinit funcția de grefier șef secție la Tribunalul Tulcea, până la data de 1 decembrie 2007, dată la care a încetat contractul de muncă prin pensionare.
A menționat că prin Ordonanțele Guvernului României nr. 6, 10, 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici personalului salarizat potrivit nr.OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/198, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică precum și pentru personalul didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
A mai arătat reclamanta că prin Ordonanța nr. 8 din 24 ianuarie 2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, Guvernul, nu a făcut altceva decât să reglementeze salarizarea și alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, precum și ale personalului de instruire fără specialitate juridică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, prin inițierea unei modalități de salarizare, aprobată ulterior prin lege, fapt ce a făcut să abroge în totalitate Legea nr. 50/1996 cu modificările ulterioare, lege ce reglementa salarizarea personalului sus amintit.
S-a menționat că, Ordonanța nr. 8, stabilește salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pe baza valorii de referință sectorială cuprinsă în art. 39 din nr.OUG 27 din 29.03.2006, în cuantum de 280,64 RON, nemodificată până în prezent, și a coeficientului de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea
în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului, astfel, modificându-se doar coeficienții de multiplicare.
În apărare, a formulat întâmpinare pârâtul Guvernul României, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
Totodată, pârâtul a invocat și excepția lipsei calității juridice a Guvernului României arătând că, potrivit dispozițiilor constituționale și celor ale legii speciale de organizare și funcționare (Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare), Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe țării și exercită conducerea generală a administrației publice, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte administrative de autoritate pe baza și în vederea executării legii (hotărâri și ordonanțe), în condițiile stabilite de art. 102 coroborat cu art. 108 din Constituția României, republicată.
Pârâtul a învederat instanței că în privința capacității juridice a organelor administrației publice, este unanim admis în doctrină și jurisprudență că ele au o capacitate administrativă (capacitatea juridică specială de drept public, iar nu de drept privat) prin care se înțelege aptitudinea lor de a fi subiecte în raporturile juridice administrative reclamate de realizarea competențelor, a atribuțiilor stabilite de Constituție sau de lege, iar aceste raporturi sunt guvernate de norme juridice proprii dreptului public, în general, și dreptului administrativ, în special.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că reclamanta solicită, în realitate, extinderea dispozițiilor legale ale ordonanțelor care prevăd majorările salariale ale altor categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și pentru judecători și procurori, așadar pentru alte situații decât cele avute în vedere prin dispozițiile acestor acte normative, situații neprevăzute în cuprinsul lor.
De asemenea, la dosarul cauzei a depus întâmpinare și pârâtul Ministerul Justiției, prin care a arătat că prin G nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, începând cu 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 și începând cu 1 octombrie, în consecință personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Pe de altă parte, a mai arătat pârâtul că prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune legiuitorului și nu face a se reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiective diferite, particulare.
Pârâtul a învederat că acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
S-a mai precizat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit
prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, pârâtul a precizat că reclamanta este salarizată în temeiul unei legi speciale; drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea ei, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Prin sentința civilă nr. 881 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă excepția privind necompetența materială a Tribunalului Tulcea, ca nefondată.
A fost admisă excepția privind lipsa capacității juridice civile a Guvernului României și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantă.
Au fost obligați pârâții Tribunalul Tulcea, Curtea de APEL CONSTANȚA și Ministerul Justiției să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007, respectiv 5%, începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2%, începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007, cu 11%, începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație, la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bugetare aferente plăților cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea;
Legea nr. 53/2003 reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
Raporturile juridice de muncă ale grefierilor sunt calificate în doctrina juridică tot ca raporturi de muncă, deoarece sunt tot de natură contractuală, implicând actul lor de voință, al părților, între părți, angajator-angajat, încheindu-se un contract de muncă.
Or, conform prevederilor art. 284 (1) din Codul muncii: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite de Codul d e procedură civilă".
Potrivit art. 2 lit. c din Codul d e procedură civilă: "Tribunalele judecă. c) conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe".
În ceea ce privește excepția privind lipsa capacității juridice a pârâtului Guvernul României, instanța de fond a apreciat-o ca întemeiată, având în vedere natura colegială a acestuia, dar și faptul că această instituție poate fi chemată în judecată numai în limitele strict determinate de prevederile Constituției
României și numai în legătură cu posibilitatea contestării actelor administrative emise în exercitarea competențelor și atribuțiilor determinate de lege.
Așa fiind, instanța a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă.
Pe fondul cauzei;
Reclamanta are calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Tulcea, iar dispozițiile art. 155 din Legea nr. 53/2003 aplicabil și acesteia, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Prin Ordonanța de Guvern nr. 10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art. 1 salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate judecătorilor și nici personalului auxiliar de specialitate, motivându-se printre altele, și prin aceea că aceste categorii profesionale au beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007, precum și faptul că salarizarea a fost stabilită prin nr.OG 8/2007.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art. 5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin. 2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal al nr.OG 10/2007 precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, nu se reține invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenți vreunui scop legitim, care să conducă la înlăturarea categoriei reclamantei de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art. 1 lit. a, b și c din nr.OG 10/2007.
Instanța de fond a apreciat astfel ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Este nefondată apărarea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că reclamanta, invocând o dispoziție contrară unei norme constituționale, aveau doar posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale respective, fără a putea să invoce existența vreunei discriminări.
Astfel, art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Rezultă, așadar, că actul normativ reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție de către persona care se consideră discriminată, fără a condiționa o atare acțiune de eventuala invocare în prealabil a excepției de neconstituționalitate. Această prevedere este de altfel în concordanță cu principiul accesului liber la justiție.
Reclamanta se află, însă, în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG 10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanta a beneficiat de alte creșteri salariale în anul 2007, conform nr.OG 8/2007, care dispune cu privire la creșterea coeficienților de salarizare, nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000, de vreme ce acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare nu s-a urmărit un astfel de scop. Aceste legi de salarizare chiar dacă au condus la creșterea veniturilor salariale ale reclamantei, ele sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamantei în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanta fiind exclusă numai în anul 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, instanța apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria reclamantei (personal auxiliar din cadrul Tribunalului Tulcea ) de la beneficiul creșterilor salariale, cu toate că art. 2 alin. 2 din nr.OUG 137/2000 prevede cerința ca, criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Referitor la cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din nr.HG 208/2005 și ale art. 3 din nr.HG 386/2007.
Așa fiind, instanța de fond a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bugetare aferente plăților cuvenite reclamantei.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justițieia vizat, în esență, următoarele:
Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cererea reclamantului și motivarea instanței sunt întemeiate pe dispozițiile art. 1 și 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, respectiv art. 27 alin. 1 din actuala numerotare, în forma republicată a actului normativ, urmând ca instanța să constate că aceste texte de lege au fost declarate neconstituționale.
Astfel cum rezultă din Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale pronunțată la 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008: art. 1 din nr.OG 137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni, nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățeni aflați în situații identice".
Totodată, Curtea Constituțională constată că "unele dispoziții ale nr.OG 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte acte normative de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecății".
În consecință, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Având în vedere că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, hotărârea dată de instanța de fond este nelegală în măsura în care dispune acordarea către intimați a unui drept neprevăzut de lege, prin interpretarea eronată a dispozițiilor nr.OG 137/2000.
Pe fondul cauzei instanța urmează să constate că prin nr.OG 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, prin majorarea coeficienților potrivit Anexei 1, b și c, începând cu 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 și 1 octombrie 2007, în consecință personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă, prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Chiar acceptând teza potrivit căreia creșterile salariale acordate prin nr.OG 10/2007 anumitor categorii de salariați din sistemul bugetar au avut scopul de a acoperi parțial nivelul inflației, trebuie subliniat că personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007 prin majorarea coeficienților de salarizare în aceleași tranșe, respectiv începând cu 1 ianuarie 2007, 1 aprilie 2007 și 1 octombrie 2007.
Așadar, au fost majorați coeficienții de multiplicare, iar nu valoarea de referință sectorială, așa cum solicită reclamantul prin cererea de chemare în judecată, instanța urmând să observe că personalul auxiliar de specialitate a beneficiat în anul 2007 de majorări salariale, acordate prin legea de salarizare a personalului auxiliar din sistemul justiției.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatar Direcția Generală a Finanțelor Publicea vizat, în esență, următoarele:
Pentru a se pronunța și cu privire la Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de pârât, instanța în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 500/2002, privind Finanțele Publice, apreciind că Ministerul Economiei și Finanțelor poate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale Ministerul Justiției, alocând astfel prin propria decizie sumele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Critica sentinței se fondează pe dispozițiile Legii nr. 500/2002, în principal ale celor cuprinse în art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care, în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției, unde va trebui să se regăsească suma solicitată, în considerentul în care cererea de chemare în judecată va fi admisă, este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite, așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.
Proiectul se depune până la data de 15 iulie ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia (așa cum prevede art. 34 pct. 4) Ministerul Economiei și Finanțelor neavând, însă, atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul și nu Ministerul Economiei și Finanțelor (a se vedea ultima teză a art. 34 pct. 4 din Legea nr. 500/2002).
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției nivelul cheltuielilor proprii acestui minister, conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și, în ultimă instanță, Parlamentului.
Recursurile sunt fondate.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, va admite ambele recursuri pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților;
Astfel cum susține acest recurent, nr.OG 10/2007 a prevăzut creșteri salariale pentru alte categorii de persoane, nu și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
Aplicarea unor majorări salariale care se aplică altor categorii de angajați, ar contraveni unor decizii cu caracter obligatoriu pronunțate de Curtea Constituțională. Faptul că se solicită aplicarea altor coeficienți de majorare a salariilor decât cei stabiliți de lege pentru situația reclamantei nu este contestată, reclamanta însăși făcând referite la acest aspect.
Astfel,prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr. 819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul reclamantei prevederi ale nr.OG 10/2007, care nu reglementează salarizarea acesteia în perioada de referință.
Pe de altă parte, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta nu a beneficiat în perioada de referință de creșteri salariale similare.
Astfel, prin art. 1 alin. 1 din G nr. 10/2007, s-a stabilit ca personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică să beneficieze de creșteri salariale în anul 2007 după cum urmează: a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Dar, prin OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, s-au acordat majorări salariale similare.
Astfel, prin adoptarea acestui act normativ s-a realizat o nouă grilă de salarizare, cu coeficienți de multiplicare și o valoare de referință sectorială diferite și majorate față de Legea nr. 50/1996 care reglementa până la acel moment salarizarea personalului auxiliar.
În plus, în Anexele la OG nr. 8/2007 s-au prevăzut grile diferite de coeficienți de multiplicare, majorați în trei etape, respectiv pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și de la 1 octombrie 2007 în continuare.
Calculând diferențele procentuale rezultate din aceste majorări salariale, astfel cum rezultă și din adresa nr. 756/1A din 22 iunie 2009 emisă de Tribunalul Tulcea, rezultă că reclamanta a beneficiat de următoarele majorări salariale în temeiul OG nr. 8/2007: 5% începând cu luna ianuarie 2007 față de decembrie 2006; 2% începând cu aprilie 2007 față de martie 2007 și 12% începând cu octombrie 2007 față de septembrie 2007.
Rezultă, astfel, că personalul auxiliar a beneficiat de o majorare chiar mai mare cu 1% față de personalul căruia i s-a aplicat nr.OG 10/2007.
Or, pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminatorie în sensul nr.OG 137/2000 trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, o condiție esențială fiind aceea ca acesta să genereze un tratament diferențiat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, în cazul de față fiind vorba de o excludere a unei părți a persoanelor care sunt plătite din fonduri publice de la acordarea unor drepturi bănești în cuantum superior.
Din această perspectivă este relevantă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea a stabilit că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul acestui articol din Convenție, când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În acest sens s-a decis că pentru ca o încălcare a art. 14 din Convenție să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (Hotărârile din 18.02.1991 în cauza Fredin contra Suediei, din 23.06.1993 în cauza Hoffman contra Austriei, din 28.09.1995 în cauza Spadea și Scalambrino contra Italiei, din 22.10.1996 în cauza Stubbings și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord). În Hotărârea din 06.04.2000, în cazul Thlimmenos contra Greciei, Curtea a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite.
Se constată, însă, că reclamantele nu au fost supuse unui tratament discriminatoriu, beneficiind la rândul lor de creșteri salariale similare și chiar superioare celor prevăzute în nr.OG 10/2007 pentru alte categorii de personal.
În consecință, pentru motivele expuse anterior, cererea principală este nefondată, restul motivelor invocate de Ministerul Justiției nemaiavând relevanță, astfel încât nu vor mai fi analizate.
Cererea de acordare a despăgubirilor rezultate din actualizarea cu rata inflației a sumelor pretinse în cererea principală, având caracter accesoriu, este de asemenea nefondată pe cale de consecință.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor;
Având în vedere cele reținute în referire la recursul formulat de Ministerul Justiției, cum cererea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor are un caracter accesoriu, se constată că și aceasta este neîntemeiată, nemaifiind necesar a analiza motivele invocate de recurent.
Față de toate aceste considerente, în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă se vor admite recursurile și se va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii acțiunii și menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței referitoare la excepția privind necompetența materială a Tribunalului Tulcea și excepția privind lipsa capacității juridice civile a Guvernului României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de pârâțiiMINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în-, sector 5 șiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5prin, cu sediul în- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 881 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, - 2,. B,. 2,. 5, județul T și intimații pârâțiGUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în nr. 1, sector 1,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C șiTRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. /6.07.2009
gref.
4 ex./8.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
