Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 385/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 385/CM
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin T, cu sediul în- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1032 din 9.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante și, ambele cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au solicitat judecata și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea reclamantele și au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei și Finanțelor cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B, în calitate de parte procesuală, solicitând obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință
sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioada de mai sus.
Au mai solicitat reclamantele să fie reactualizată suma solicitată în raport cu indicele de inflație, la data efectuării plății efective.
Totodată, reclamantele au solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare pentru achitarea despăgubirilor salariale solicitate.
În motivare, reclamantele au arătat că în intervalul pentru care au formulat acțiunea, au avut și au calitatea de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Tulcea.
S-a susținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
Apoi, s-a arătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Au mai arătat reclamantele că potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
S-a susținut că persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ și că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG 134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
De asemenea s-a indicat faptul că, potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".
Reclamanrele au învederat că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 a modificat coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a
salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Totodată au menționat că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
Astfel, au arătat reclamantele că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "idemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
S-a subliniat că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1) iar conform Anexei 1 la.OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială fost de 257 lei.
Au arătat reclamantele că, prevederea din Anexa Ia O. 27/2006, încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Reclamantele au mai arătat că legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și pachete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale iar salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei
puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească ar fi pusa, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică. S-a susținut că Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
S-a arătat astfel că prevederile legislative din ordonanțele 27/2006 și 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor; potrivit acestui act normativ, "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege" iar stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Au învederat reclamantele că drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Reclamantele au precizat că Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit. "i" se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Totodată, reclamantele au menționat că actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt OUG123/2003, OG 9/2005, OG 3/2006 și G. 10/2007.
Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus, au fost între timp abrogate, total sau parțial, pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea magistraților, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și anume din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească.
S-a precizat că, de altfel, Curtea de Conturi a României funcționează pe lângă parlament, iar salariații acesteia sunt retribuiți cu referință la valoarea sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese.
De asemenea, s- învederat și că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 4 octombrie 2007, în acord cu literatura de specialitate, și- exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, argumentele aduse în sprijinul acestei opinii fiind următoarele:
- potrivit dispozițiilor OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de indemnizație de încadrare lunară brută.
Acest concept se regăsește în conținutul Legii 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor "care ocupă funcții de demnitate publică" care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.
- magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art. 3 din Legea 154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.
În sensul celor de mai sus, a se vedea și prevederile art. 16 alin. 3 din Constituția României, republicată, care, referindu-se la "funcțiile și demnitățile publice, civile și militare" nu a avut în vedere salariații, ci a vizat distincția dintre noțiunile de funcție publică și funcția de demnitate publică.
Reclamantele au arătat că funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și de specialitate juridică din instanțele judecătorești ( în plus, legea declarând în mod expres că perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechimea în magistratură, adică funcția de judecător sau procuror. Prin Hotărârea nr. 39/30.01.2007 a D, a fost deja satuată în mod expres și definitiv inadmisibilitatea discriminării între asistenții judiciari și JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
Totodată, reclamantele au menționat că poziția justă a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul constatării discriminărilor prin neacordarea unor sporuri salariale în sisemul justiției, a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, pe calea recursului în interesul legii.
Instituția asistenților judiciari a fost reglementată pentru prima dată prin nr.OUG 179/1999, care a modificat Legea nr.92/1992, prin in troducedrea art. 17, potrivit c ăruia, cauzele privind conflictele de muncă și litigiile dee muncă se j udecă în comple te formate dintr-un judecpător și doi asistenți jud iciari, ioar potrivit art.III s-a prevăzut că pentru activitat ea desfășurată, asistenții judiciari sunt remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare a salariului de bază, pentru judecătorul stagiar anul 1 - 2, în raport cu timpul efectiv lucrat.
Prin nr.OG 83/2000, legiuitorul a stabilit salarizarea asistenților judiciari la nivelul acordat unui judecător, cu o vechime de 1-2 ani, corepunzător coeficientului de multiplicare de 7,5 prevăzut la poziția nr. 29 din Cap. A al Anexei nr. 1.
Prin nr.OUG 20/2002, la art. II s-a stabilit că, magistrații consultanți (asistenți judiciari), beneficiază, în raport cu vechimea în specialitate juridică, de drepturile de salarizare prevăzute de Legea nr. 50/1996, pentru judecătorii de la judecătorii precum și de celelate drepturi ale personalului stabilit în art. 15 că magistrații consultanți sunt remunerați cu indemnizația corespunzătoare nivelelor de salarizare prevăzute la pozițiile 28 - 32, din Cap. A al Anexei nr. 1, în raport cu vechimea în funcții juridice, respectiv 11,5, coeficientul stabilit pentru judecătorii cu peste 4 ani vechime în magistratură.
În apărare a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin T, prin care a arătat că cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorare drepturi salariale trebuie a fi făcută în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și, drept urmare, admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat, iar execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.
Totodată, în cauză a formulat întâmpinare și pârâtul Ministerul Justiției prin care a arătat că, într-adevăr, în temeiul art. 2 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Însă, prin Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată nr.OUG 177/2002, articolul 2 fost modificat în sensul că: "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență".
Totodată, a mai precizat pârâtul că art. 3 din nr.OUG 27/2006 prevede: "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații - asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
S-a menționat că, prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 au fost abrogate disp. art. 11și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, prin Legea
nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare.
De asemenea, a arătat pârâtul că prin OUG nr.27/2006 a fost abrogată OUG nr.177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea nr.56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998, art.56 din Legea nr-317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.
Prin urmare, a învederat pârâtul că începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să, fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr.-177/2002, OG nr.23/2005 și OUG nr.27/2006.
A arătat pârâtul că începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr.154/1998 fiind aprobat prin art.15 din OUG nr.24/2000.
menționat pârâtul că este de reținut și faptul că disp. OUG nr. 177/2002 și OUG nr.27/2006 nu contravin Constituției, Legii nr.303/2004 sau Codului Muncii.
Astfel, într-adevăr, art. 73, actual art.74, al.2, teza I, din Legea nr.303/2004, prevede că, "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă, în teza a II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială".
La momentul intrării în vigoare a Legii nr.303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin OUG nr.177/2002 aprobată prin Legea nr.347/2003. Prin urmare, disp. art.73, actual art.74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii "nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute d4e prezenta lege".
S-a subliniat că, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
Astfel, a arătat pârâtul prin aceste act normativ, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, personalului asimilat acestora, potrivit legii, judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistraților asistenți și asistenților judiciari au fost majorate după cum se cunoaște cu un procent de 40% față de cele prevăzute în nr.OUG 177/2002, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanță, în raport de funcția deținută, prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă și primă de concediu.
De asemenea, precizează reclamantul că Legea nr. 303/2004 nu conține nici o dispoziție care să revadă că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, iar pe de altă parte, dispozițiile din Legea nr. 154/1998, nr.OUG 177/2002 și din alte acte normative care se refereau la acest aspect au fost abrogate expres.
Totodată, pârâtul a arătat că actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și a celuilalt personal prevăzut de acestea, în sens contrar celor susținute de reclamante, au fost emise cu respectarea dispozițiilor Constituției, ale Legii nr. 24 /2000 și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia.
În dovedire, reclamantele au depus la dosarul cauzei practică judiciară în materie, respectiv sentința civilă nr. 282 pronunțată la 30 iunie 2008 de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- și sentința civilă nr. 332/21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr-.
În ședința din data de 7 mai 2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția privind prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 17 martie 2005.
Prin sentința civilă nr. 1032/09.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a dispus după cum urmează:
"Admite acțiunea.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea să plătească reclamantelor diferențele de drepturi salariale cuvenite potrivit valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică și cele efectiv încasate astfel:
- pentru perioada 18 martie 2005 - 30 septembrie 2005, valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 405 lei conform OG 10/2007, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziție pârâților sumele necesare efectuării plăților la care aceștia au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Constată ca fiind prescris capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 17 martie 2005.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege"
Conform art. 3 din același decret: "termenul de prescripție este de 3 ani".
Având în vedere că reclamantele solicită diferențe de drepturi salariale începând cu data de 1 ianuarie 2005, față de momentul introducerii acțiunii, respectiv data de 17 martie 2008, și de prevederile legale sus - citate, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând ca fiind prescris capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata drepturilor pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 17 martie 2005.
Examinând acțiunea pe fond, raportat la probatoriul administrat în cauză, urmează a se reține următoarele:
Reclamantele îndeplinesc funcția de asistenți judiciari la Tribunalul Tulcea.
Funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și de specialitate juridică din instanțele judecătorești.
Legea declară în mod expres că perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură, adică funcție de judecător sau procuror.
Prin Hotărârea nr. 39/30.01.2007 aaf ost deja statuată în mod expres și definitiv inadmisibilitatea discriminării între asistenți judiciari și JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
Potrivit art.5 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
- valoarea de referință universală;
- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr.134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 al. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr.216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați, începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr.177/2002 și a art.3 lit.e din OUG nr.123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr.177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispoz. OUG nr.191/2002 și ale art.3 lit.a din OUG nr.123/2003.
Însă, pentru perioadele 18.03.2005- 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr.134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamantelor nu li s-a acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr.9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Este de observat că, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art.2 al.3 și art.3 al.4 din OG 9/2005 arată doar că, în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora, fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președintele României, indemnizația lunară era de:
- 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a, la OUG nr.191/2002,
- 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b, la aceeași ordonanță,
- 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art.3 lit.a din OUG nr.123/2003;
- 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art.3 lit. a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr.9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Conform art.3 al.5 din OG nr.9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca deferență între indemnizația
stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art.1 al.4 din Constituția României, care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art.1 alin.1 din Legea nr.304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, tribunalul va constata întemeiate pretențiile reclamantelor de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG nr.9/2005.
Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006, 2007 și 2008, creșterile salariale prevăzute de OG nr.3/12.01.2006 și OG nr.10/31.01.2007.
Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamantelor trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:
- 264,7 lei pentru perioada 18.03.2005 - 30.09.2005 și
- 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006, conform OG nr.9/2005;
- 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și
- 331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art.1 din OG nr.3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;
- 358 lei pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007;
- 365 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 și
- 405 lei pentru perioada 1.10.2007 - 29.02.2008 conform art.1 și art.3 alin.3 cu anexele corespunzătoare din OG nr.10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.
Este de observat că potrivit preambulului, OUG nr.27/29.03.2006 privind salarizarea și ale drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției s-a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la carierea judecătorilor, procurorilor și asistenților judiciari, cu incidență asupra salarizării".
De asemenea, potrivit OUG nr.27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și asistenților judiciari se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr.27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate
publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor atât pentru magistrați cât și pentru asistenții judiciari, în disprețul dispoz. art. 74 al.2 din Legea nr.303/2004.
În consecință, instanța urmează obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea să plătească reclamantelor diferențele de drepturi salariale cuvenite potrivit valorii de referință sectorială prevăzuți de lege pentru funcțiile de demnitate publică și cele efectiv încasate astfel:
- pentru perioada 18 martie 2005 - 30 septembrie 2005, valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 405 lei conform OG 10/2007, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la a asigura sumele necesare pentru achitarea diferențelor salariale solicitate, instanța va reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la Guvern, până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art. 5 din nr.HG 93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc, sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.
Împotriva acestei soluții, au formulat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției și Libertăților a arătat următoarele: hotărârea este dată cu depășirea limitelor puterii judecătorești, motiv care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 4 Cod.pr.civ. și cu greșita aplicare a legii, motiv care se încadrează în prevederile art. 304 pct.9 Cod.pr.civ. întrucât prevederile art. 1 și 21 alin.1 din OG nr. 137/2000 respectiv art.27 alin.1 în actuala numerotare, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 818/2008; pe de altă parte, s-a mai arătat că deși iniția indemnizațiile magistraților au fost stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, prin Legea nr. 347/2003 art.2 din OUG nr.
177/2002 a fost modificat, stabilirea indemnizațiilor făcându-se raportat la valoarea de referință sectorială cuprinsă în Anexa 1 la ordonanța de urgență; începând cu intrarea în vigoare a legii nr. 347/2003, nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică; începând cu 01.01.2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din OUG nr. 24/2000; drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor sunt stabilite prin lege însă nu există nici o prevedere care să impună o salarizare egală cu cea a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, iar prin actele normative speciale care au reglementat salarizarea judecătorilor au fost operate creșteri salariale; actele normative care reglementează salarizarea judecătorilor și procurorilor au fost adoptate cu respectarea Constituției României și Codului Muncii; persoanele care ocupă funcții de demnitate publică nu beneficiază de alte premii sau sporuri, spre deosebire de magistrați, al căror venit depășește astfel venitul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică; nu se poate reține nici existența unei discriminări între magistrați și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică întrucât salarizarea celor două categorii profesionale este diferită iar indemnizațiile persoanelor care ocupă o funcție de demnitate publică nu este stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială.
În motivarea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat prevederile art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr. -, în sensul că proiectul bugetului Ministerului Justiției și Libertăților este elaborat chiar de către acesta, și este aprobat în final de Parlamentul României, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând atributul deciziei în această privință, astfel încât, față de competența acestui minister, admiterea acțiunii față de acesta constituie o adăugare la lege.
Recursurile au fost înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. 1673/18.02.2009 a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Constanța. În motivarea soluției s-a reținut că prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. I și II din OUG nr. 75/2008.
Cauza a fost ulterior înregistrată la Curtea de Apel Constanța. Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților:
Reclamanții fac referire la salarizarea magistraților, față de prevederile art. 16 din OUG nr. 27/2006.
Într-adevăr, astfel cum susține și recurentul, OUG nr. 177/2002 (în art.2 alin.1) și ulterior OUG nr. 27/2006 (în art.3 alin.1) au stabilit un alt mod de determinare a indemnizației cuvenite judecătorilor și procurorilor și implicit
asistenților judiciari, prin raportare la o valoare de referință sectorială cuprinsă în anexe ale acestor acte normative. Aplicarea unei alte valori de referință sectoriale cuprinsă în alte acte normative ar contraveni unor decizii cu caracter obligatoriu pronunțate de Curtea Constituțională. Faptul că se solicită luarea în calcul a altei valori de referință sectorială decât cea prevăzută de lege pentru situația reclamanților nu este contestată, reclamanții înșiși făcând referite la acest aspect.
Astfel, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din nr.OG 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul recurenților prevederile altor acte normative decât cele care au reglementat sau reglementează salarizarea judecătorilor și procurorilor în perioada de referință.
Or, reclamanții au invocat prevederi ale unor acte normative care au reglementat salarizarea magistraților dar care în prezent nu mai sunt aplicabile și nu erau aplicabile nici în perioada pentru care au fost formulate pretențiile prin cererea introductivă.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că potrivit art. 27(1) din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri.
Reclamanții susțin existența unei situații comparabile între ei și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică prin prisma principiului separației puterilor în stat și a egalității și echilibrului între cele trei puteri consacrate în Constituția României.
Reclamanții consideră discriminatoriu modul diferit de determinare a indemnizației de serviciu, susținând că în cazul lor valoarea de referință sectorială avută în vedere este mai mică decât valoarea de referință sectorială folosită pentru determinarea indemnizației persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Pentru verificarea existenței unui tratament discriminatoriu, trebuie nu doar să existe situații comparabile în care se regăsesc cei ce reclamă discriminarea cu alte persoane, dar să existe și elemente care să fie comparate.
Or, în cauză, se constată că susținerile reclamanților privind folosirea unei valori de referință sectorială mai mare pentru determinarea indemnizației cuvenite persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică nu sunt reale.
Astfel, este adevărat că inițial, față de prevederile art.5, Legea nr. 154/1998 stabilea în Anexa I valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică la 637.000 lei vechi iar în Anexa II coeficienții de multiplicare pentru funcțiile de demnitate publică, indemnizația de serviciu a persoanelor care ocupau aceste funcții fiind stabilită prin înmulțirea valorii de referință cu coeficientul de multiplicare.
Dar, acest sistem de stabilire a indemnizațiilor a fost înlocuit de un alt sistem prin OUG nr. 191/2002 prin care indemnizațiile au fost stabilite în cuantum brut pentru fiecare funcție.
Astfel, potrivit art. 14 alin.(2) din acest act normativ stabilește că "Anexele nr. VII/1a, VII/2a și ) la prezenta ordonanță de urgență modifică și înlocuiesc, începând cu data de 1 ianuarie 2003 și până la 30 septembrie 2003, anexele nr. II/1, II/2 și III la Legea nr. 154/1998, cu modificările și completările ulterioare".
Apoi, potrivit art.2 alin.(3) din OG nr. 9/2005, "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX". În aceste Anexe nu sunt stabiliți noi coeficienți de multiplicare și nici Anexa I la Legea nr. 154/1998 nu a fost modificată cu privire la valoarea de referință sectorială, stabilindu-se direct indemnizația, în cuantumul apreciat de legiuitor. Creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 au fost raportate la acest cuantum brut al indemnizației iar nu la valoarea de referință sectorială. Aceeași este situația și în cazul OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.
De altfel, Anexa I la Legea nr. 154/1998, deși nu a fost abrogată, a mai fost modificată doar prin Legea nr. 163/1999, valoarea de referință sectorială fiind stabilită la 685.872 lei pentru funcțiile de demnitate publică.
În mod evident, dacă s-ar raporta actualul cuantum al indemnizațiilor pentru funcțiile de demnitate publică la coeficienții de multiplicare stabiliți inițial în Legea nr. 154/1998, această valoare de referință sectorială nu ar mai corespunde realității.
Este evident astfel că Anexa I la Legea nr. 154/1998 nu se mai aplică în prezent și nici sistemul inițial de stabilire a indemnizațiilor pentru funcțiile de demnitate publică.
Atunci când legiuitorul a avut în vedere păstrarea sistemului inițial de determinare a indemnizațiilor pentru funcțiile avute în vedere de Legea nr. 154/1998 și majorarea acestora, a modificat coeficienții de multiplicare, cum este cazul OUG nr. 28/1998, OUG nr. 122/1999, Legea nr. 131/1999, OUG nr.183/1999, OG nr. 52/2000,
Reclamanții susțin că s-a păstrat modul inițial de calcul al indemnizațiilor pentru funcții de demnitate publică și invocă modificarea valorii de referință sectorială raportând nivelul indemnizațiilor în cuantum brut stabilite de actele normative ulterioare anului 2002 la coeficienții de multiplicare inițiali.
Dar, aceste susțineri nu se verifică în practică. Astfel, spre exemplu, raportând indemnizația președintelui României, stabilită în Anexa VIII/1 la OG nr. 9/2005 la coeficientul de multiplicare 22 stabilit de Legea nr. 154/1998 rezultă o presupusă valoare de referință sectorială de 2.975.863 lei vechi; raportând indemnizația senatorilor și deputaților, stabilită în Anexa VIII/1 la OG nr. 9/2005 la coeficientul de multiplicare 16,1 stabilit de Legea nr. 154/1998 rezultă o presupusă valoare de referință sectorială de 2.975.900 lei vechi; raportând indemnizația primului-ministru, stabilită în Anexa VIII/2 la OG nr. 9/2005 la coeficientul de multiplicare 20,3 stabilit de Legea nr. 154/1998 rezultă o presupusă valoare de referință sectorială de 2.975.862 lei vechi; raportând indemnizația unui ministru, stabilită în Anexa VIII/1 la OG nr. 9/2005 la coeficientul de multiplicare 17,6 stabilit de Legea nr. 154/1998 rezultă o presupusă valoare de referință sectorială de 2.975.852 lei vechi.
Apoi, spre exemplu, raportând indemnizația președintelui României, stabilită în Anexa VII/1 la OG nr. 3/2006 la coeficientul de multiplicare 22 stabilit de Legea nr. 154/1998 rezultă o presupusă valoare de referință sectorială de 331,27 lei; raportând indemnizația senatorilor și deputaților, stabilită în Anexa VII/1 la OG nr. 3/2006 la coeficientul de multiplicare 16,1 stabilit de Legea nr. 154/1998 rezultă o presupusă valoare de referință sectorială de 331,304 lei; raportând indemnizația primului-ministru, stabilită în Anexa VII/2 la OG nr. 3/2006 la coeficientul de multiplicare 20,3 stabilit de Legea nr. 154/1998 rezultă o presupusă valoare de referință sectorială de 331,280 lei; raportând indemnizația unui ministru, stabilită în Anexa VIII/1 la OG nr. 3/2006 la coeficientul de multiplicare 17,6 stabilit de Legea nr. 154/1998 rezultă o presupusă valoare de referință sectorială de 331,25lei.
Așadar, nu rezultă un cuantum unic al sumei rezultate, și chiar dacă diferențele au valori mici, semnificativă din punct de vedere juridic este existența lor, ceea ce susține concluzia că stabilirea indemnizațiilor pentru funcții de demnitate publică nu s-a mai făcut prin stabilirea unei valori de referință sectorială unice la care să se aplice coeficientul de multiplicare ci prin stabilirea cuantumului brut al indemnizațiilor, chiar dacă s-a păstrat o anumită proporție a creșterilor salariale.
Se constată astfel că nu există un termen de comparație pentru valoarea de referință sectorială folosită pentru determinarea indemnizațiilor magistraților, și implicit a asistenților judiciari, întrucât în cazul funcțiilor de demnitate publică nu se mai folosește o astfel de valoare de referință sectorială.
Modalitatea diferită de salarizare nu este în sine de natură a constitui un tratament discriminatoriu, constituind o opțiune a legiuitorului.
Este adevărat că pentru funcțiile de demnitate publică, prin actele normative indicate anterior, s-au operat o serie de majorări ale indemnizației, însă de astfel de majorări au beneficiat și magistrații, și implicit și asistenții judiciari, prin legile de salarizare succesive și actele normative care le-au modificat.
Spre exemplu, art.1 alin.1 din OG nr. 13/2008 a stabilit că valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007 iar începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.
De asemenea, o creștere a indemnizației magistraților de 40% a fost operată prin modificarea valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prin OUG nr. 27/2006.
În aceste condiții, prin raportare la persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, reclamanții nu pot susține existența unei discriminări de natură salarială.
În plus, reclamanții nu exercită o funcție de demnitate publică, nefăcând parte din corpul magistraților și nu exercită o magistratură în sensul art. 1 din Legea nr. 303/2004 rep.
În consecință, pentru motivele expuse anterior, cererea principală este nefondată, restul motivelor invocate de Ministerul Justiției și Libertăților nemaiavând relevanță, astfel încât nu vor mai fi analizate.
2. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor:
Având în vedere cele reținute în referire la recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, cum cererea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor are un caracter accesoriu, se constată că și aceasta este neîntemeiată, nemaifiind necesar a analiza motivele invocate de recurent.
Față de toate aceste considerente, în conformitate cu art.312 Cod.pr.civ. se vor admite recursurile și se va modifica sentința recurată în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii în totalitate, având în vedere caracterul accesoriu și al celorlalte capete de cerere, respectiv acordarea reactualizării cu rata inflației a sumelor pretinse și cererea de înscriere în carnetul de muncă a acestor drepturi salariale pretinse.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 Cod.pr.civ. se vor admite recursurile și se va modifica sentința recurată în sensul că se vor respinge ca nefondate pretențiile aferente perioadei 18.03.2005 și în continuare.
Soluția de respingere a pretențiilor pentru perioada pentru care s-a reținut împlinirea termenului de prescripție extinctivă va fi menținută nefăcând de altfel obiectul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin T, cu sediul în- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1032 din 9.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante și, ambele cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca nefondate pretențiile reclamanților pentru perioada 18.03.2005 și în continuare.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
Pt.
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Președintele instanței,
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
jud. /23.07.2009
dispozitiv gref.
4 ex./23.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
