Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 407/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 407
Ședința publică de la 27 februarie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta - SA GRUP cu sediul social în B, Calea nr.239, sector 1 și domiciliul procesual ales la și Asociații-B, sector 1,--8, House, împotriva sentinței civile nr. 2086 din 9.12. 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliat în comuna, sat de, județul D, domiciliat în M,-,.19,.24, județul D, domiciliat în comuna, sat, nr. 858, județul D, domiciliat în comuna Lungă, sat, județul D, domiciliat în comuna, sat ul, județul D, domiciliat în comuna Lungă, sat Bacesti, județul D, domiciliat în M,-, județul D, domiciliat în M,-,.28,.31, județul D, domiciliat în comuna, nr. 346, județul D,,domiciliat în comuna G, sat, județul D, domiciliat în comuna Lungă, sat, nr. 183, județul D, domiciliat în comuna, sat de, județul D,,domiciliat în M,-, județul D,,domiciliat în comuna, sat,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat din cadrul Baroului B în baza împuternicirii avocațiale nr. 26430/26.02.2009, lipsind intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar completare la motivele de recurs prin care invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița.
Solicită să se constate și să sancționeze încălcarea prevederilor art. 72 din Legea nr. 168 /1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Arată că obiectul cererii vizează un conflict de drepturi în sensul art. 67 din Legea nr. 168/1999. art. 249 din Codul muncii cuprinde o normă de trimitere la legea specială, procedura de soluționare a conflictelor de muncă stabilindu-se prin lege specială. Potrivit art. 72 din Legea nr. 168/1999, soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței în circumscripția căreia unitatea își are sediul.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul și în dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea excepției de necompetență teritorială cu trimiterea dosarului spre soluționare Tribunalului București și în subsidiar, pentru motivele arătate în recurs, admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta - SA solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale cuvenite și neacordate corespunzătoare sărbătorilor de C 2005-2007 și Paște 2006-2007, prevăzute de art. 168 alin. 1 din pe perioada 2005-2007, actualizate în raport cu rata inflației.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei la de petrol M - Sucursala Târgoviște și că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată urmau să beneficieze și de toate drepturile acordate în baza CCM la nivel de societate, iar în art. 168 alin.1 din, pe perioada în indicată, se prevede că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe societate, drepturi pe care reclamanții nu le-au primit.
În drept, au fost invocate disp.art.166 din Codul muncii și art.168 din pe anii 2004, 2005, 2005, 2006, 2007.
Pârâta nu a formulat întâmpinare cu privire la acțiunea formulată.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.2086 din 9.12.2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a suplimentărilor salariale de C și Paște, prevăzute de art.168 (1) din, egale cu câte un salariu de bază mediu pe, pentru perioada 22.09.2005-31.12.2007, în raport de perioada lucrată de fiecare reclamant, actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuiau achitate până la data achitării efective, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 168 alin.1 din, înregistrat la Direcția și Solidarității Sociale B la 23.05.2000, salariații urmau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, valorile concrete, modalitățile de acordare, criteriile și beneficiarii urmând să fie negociate cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment.
S-a mai arătat că în alineatul 2 al articolului 168 din renegociat în anul 2003 s-a prevăzut că suplimentările de la alin.1 " vor fi introduse" în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității negociate cu, articol modificat ulterior prin acte adiționale, în anul 2005, în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la art. 168 alin.1 "au fost introduse" în salariul de bază al fiecărui salariat.
De asemenea, s-a reținut că în ceea ce privește introducerea în salariul de bază al fiecărui salariat a suplimentărilor de Paște și de C în anul 2003, nu pot exista controverse față de claritatea prevederilor art. 168 alin.2 din modificat, text convenit de către reprezentanții și - SA, iar folosirea expresiei
"au fost introduse" întărește convingerea că introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale de Paște și Caa vut loc doar în anul 2003.
În legătură cu interpretarea voinței părților, referitoare la art. 168 din, adoptată de Comisia Paritară, s-a arătat că aceasta constituie de fapt o modificare cu efecte retroactive a legii părților, respectiv a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate fiind contrară prevederilor art. 244 din Codul muncii.
Tribunalul a concluzionat că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada acordării suplimentărilor salariale de C și de Paște în conformitate cu prevederile art. 168 alin. 1 din Codul muncii, nedepunând la dosar state de plată, decizii interne privind acordarea acestor drepturi sau orice alte documente din care să rezulte introducerea acestor suplimentări în salariile angajaților.
În ceea ce privește calculul drepturilor cuvenite reclamanților, tribunalul a apreciat că trebuie avute în vedere salariile medii de bază, astfel cum acestea au fost comunicate de către pârâtă prin adresele 2022/04.09.2007, 830 și 831/05.02.2008, deoarece prevederile contractului colectiv de muncă se referă în art. 168 alin.1 la o suplimentare a drepturilor salariale de C și de Paște în cuantum de unsalariu mediu de bazăpe SNP și nu de un salariu mediu brut, care cuprinde și eventualele sporuri adăugate la salariul de bază.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că drepturile salariale de C și de Paște au fost incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, în acest sens fiind redactat și alin.2 al art.168 din CCM pe anul 2003, această prevedere fiind reiterată și în CCM pe anul 2004 și confirmată prin versiunea din 2005 alin. 2 art.168.
De asemenea, aceeași interpretare a oferit-o și Comisia Paritară, înființată în scopul clarificării intenției reale a părților la momentul negocierii clauzelor CCM,comisie formată din reprezentanții părților semnatare, interpretare ce a fost cuprinsă în decizia nr.5140/2007 din 31.08.2007 intitulată "notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al SA", aceasta având caracter obligatoriu conform prevederilor Anexei 2 la CCM.
Se învederează că atât prevederile CCM, cât și interpretarea oferită de Comisia Paritară sunt opozabile salariaților conform art.9, 14 și 30 din Legea nr.130/1996 și art. 9 și 10 din CCM, această interpretare fiind reținută și de alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare.
Se susține în continuare că prima instanță a apreciat în mod greșit că se impune respingerea excepției prematurității întrucât nu există nicio reglementare care să stabilească în sarcina reclamanților obligația declanșării unei asemenea proceduri, a excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât sumele solicitate sunt drepturi salariale, care se prescriu în termen de 3 ani, precum și admiterea acțiunii deoarece pârâta nu ar fi făcut dovada că sumele în discuție au fost incluse în salariile angajaților.
În susținerea caracterului prematur al acțiunii formulate, recurenta-pârâtă învederează că dreptul la acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor, condiție ce reiese din redactarea alin.1 al art.168 din CCM 2003-2007 și care trebuie să se concretizeze într-o decizie.
Totodată, caracterul întemeiat al excepției prescripției dreptului la acțiune reiese din faptul că drepturile a căror valorificare se urmărește prin promovarea acțiunii nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă o contraprestație a activității desfășurate, ci drepturi acordate salariaților prin CCM în scopul de a le oferi protecție socială, fiind incidente disp. art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, ce reglementează un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiunile rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM.
În fine, se arată că modalitatea de calcul a sumelor pretinse este greșită, câtă vreme se raportează la salariul mediu brut la nivel de societate, deși art.168 alin.1 din CCM stipulează că baza de calcul este salariul de bază mediu la nivel de, nivelul acestuia reieșind din adresa nr. 2022/04.09.2007.
S-a solicitat pentru aceste admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În termenul legal procesual, recurenta a depus motive de recurs și prin alt apărător ales, respectiv, invocând disp.art.3041și art.304 pct.9 Cod pr.civilă susținând că în mod nelegal și cu încălcarea disp.art.168 CCM au fost acordate primele de Paște și C, acestea fiind introduse în salariul de bază al reclamanților începând cu anul 2003, astfel că pârâta și-a îndeplinit obligația asumată.
Se învederează că în anul 2003, în urma negocierilor dintre și SA, s-a stabilit ca primele datorate să fie incluse în salariile de bază lunare și să nu mai fie plătite separat, astfel că salariile angajaților au fost majorate cu cuantumul celor două prime, urmând ca, pe viitor, salariații să nu le mai primească distinct, ci încorporate în salariul de bază.Această concluzie rezultă din disp.art.168 din pe 2008, din Nota Comisiei Paritare a SA, esențial fiind principiul voinței reale/interne consacrat de art.977 cod civil și din lipsa oricărei negocieri pentru perioada 2003-2007 între și SA cu privire la aceste prime, iar prin forma dată art.168 din pe anul 2008 nu s-a realizat o modificare cu efect retroactiv a respectivelor prevederi.
Se mai susține că din moment ce primele au fost introduse în salariul de bază pe anul 2003, iar majorarea salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, rezultă că recurenta și-a îndeplinit obligația contractuală și simpla redactare defectuoasă a art.168 alin.2 din CCM pe anii 2004-2007 nu duce la concluzia că recurenta nu și-a îndeplinit obligația contractuală și că trebuie să plătească de două ori aceste sume.
S-a cerut admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat
La termenul din 27.02.2009, recurenta, prin apărător ales, a depus la dosar o completare a motivelor de recurs susținând motivul de casare prev. de art.304 pct.3 Cod pr.civilă, invocând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița în soluționarea cauzei.Astfel, s-a arătat că, în raport de disp.art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, revenea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei în primă instanță, Legea nr.168/1999 constituind legea specială față de Codul muncii, cerându-se admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a instanței, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în conformitate cu disp.art.137 alin.1 Cod pr. civilă, se reține că aceasta este neîntemeiată urmând, în consecință, a fi respinsă.
Astfel, în conformitate cu disp.art.284 alin.1 din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă-așa cum este și litigiul de față-este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar potrivit art. 2 alin.1 lit.c din Codul d e procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe- situație ce nu se regăsește în speță.
De asemenea, art.284 alin.2 din Codul muncii statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Din termenii textului respectiv al Codului Muncii rezultă că în domeniul conflictelor de muncă competența teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, fiind vorba de o competență imperativă și exclusivă, iar în raport de dispozițiile acestui text de lege, în mod corect Tribunalul Dâmbovițaa soluționat cauza în primă instanță.
Este adevărat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, însă nu poate fi primită susținerea recurentei conform căreia în cauză ar fi aplicabile aceste dispoziții prevăzute de legea specială și nu cele ale Codului Muncii, mai -enunțate, întrucât, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică, art.72 din Legea nr.168/1999 a fost implicit abrogat de art.298 alin.2 din Codul muncii.
Nici celelalte critici invocate de recurentă nu sunt întemeiate.
Intimații-reclamanți au fost salariații pârâtei, iar potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005, 2006, 2007, salariații SA aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Dreptul intimaților-reclamanți la acordarea acestor prime rezultă din dispozițiile contractului colectiv de muncă mai arătate și nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia acțiunea ar fi prematură pe motiv că nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit, așa cum se prevede în art.168 alin.1 teza finală din contractele colective de muncă pe acești ani, în condițiile în care nu se poate reține o culpă a reclamanților pentru lipsa acestor negocieri, recurenta invocându-și practic propria culpă, iar cuantumul primelor poate fi oricum stabilit după criteriul reglementat de contractul colectiv de muncă.
Neîntemeiată este și critica prin care se susține că dreptul la acțiune al intimaților ar fi prescris.
Astfel, conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2005 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
De menționat, că recurenta-pârâtă nu a formulat întâmpinare la instanța de fond și nu a invocat excepțiile prematurității introducerii acțiunii și prescripției dreptului la acțiune, motiv pentru care nici instanța nu s-a pronunțat prin sentința atacată cu privire la aceste excepții.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, este neîntemeiată susținerea recurentei-pârâte - SA în sensul că acțiunea trebuie respinsă întrucât primele de Paște și de C au fost incluse în salariile de bază ale reclamanților pe anii în discuție în cauză.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006, 2007 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractele colective de muncă pe anii 2005,2006, 2007 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2005, 2006, 2007 primelor de Paște și de C în salariul de bază, iar practica judiciară invocată de recurentă nu constituie izvor de drept.
În raport de cele mai -arătate, decizia din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2005-2007, ca și disp.art.168 din pe anul 2008, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele solicitate, prevăzute de art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006, 2007, ar fi fost acordate reclamanților prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestora pe acei ani.
Neîntemeiată este și critica potrivit căreia instanța de fond ar fi avut în vedere la pronunțarea soluției nivelul salariului mediu brut pe societate și nu al salariului de bază mediu pe societate, așa cum prevede expres art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, în condițiile în care, potrivit dispozitivului sentinței, recurenta a fost obligată să plătească intimaților suplimentările salariale de C si Paște, prevăzute de art.168 ( 1) din, egale cu câte un salariu de bază mediu pe, pentru perioada indicată în dispozitiv, în raport de perioada lucrată de fiecare reclamant, actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuiau achitate până la data plății efective.
Concluzionând, pentru considerentele mai arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată de recurenta - SA - GRUP, ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - SA - GRUP cu sediul social în B, Calea nr.239, sector 1 și domiciliul procesual ales la și Asociații-B, sector 1,--8, House, împotriva sentinței civile nr. 2086 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații- reclamanți, domiciliat în comuna, sat de, județul D, domiciliat în M,-,.19,.24, județul D, domiciliat în comuna, sat, nr. 858, județul D, domiciliat în comuna Lungă, sat, județul D, domiciliat în comuna, sat ul, județul D, domiciliat în comuna Lungă, sat Bacesti, județul D, domiciliat în M,-, județul D, domiciliat în M,-,.28,.31, județul D, domiciliat în comuna, nr. 346, județul D,,domiciliat în comuna G, sat, județul D, domiciliat în comuna Lungă, sat, nr. 183, județul D, domiciliat în comuna, sat de, județul D,,domiciliat în M,-, județul D,,domiciliat în comuna, sat,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 312
2 ex./25.03.2009
/FA
Trib.D nr-
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
