Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4377/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4377
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Sorina Petria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile 177/09.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, precum și cu intimații-pârâți Tribunalul Dolj și Curtea de APEL CRAIOVA și autoritatea consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar recurentul solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată la data de 18.01.2008 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligați pârâții Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite, Curtea de APEL CRAIOVA în calitate de ordonator secundar de credite, Tribunalele D, în calitate de ordonator secundar de credite, la plata drepturilor salariale, constând în sporul de vechime, pe perioada 01.09.2000 - 01.09.2003, calculate la valoarea actualizată cu indicele de inflație, la plata dobânzii legale calculate la suma datorată și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
In motivarea cererii, reclamantul a susținut că în baza prevederilor art. 33 alin 1 din Legea nr. 50/1996, republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat.
De sporul de vechime a beneficiat până la intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000. De la această dată și până la 12.03.2007 nu a mai primit sporul de vechime care a fost introdus din nou prin art. 4 din Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006.
Prin decizia nr. XXXVI din 07 mai 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit ca dispozițiile art. 33 alin 1 din Lg nr 50/1996 în raport cu prevederile art 1 pct 32 din OG nr 83/2000, art 50 din OUG nr 177/2000 se interpretează în sensul că judecătorii beneficiază de sporul pentru vechimea în muncă.
Colegiul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 170/06 07 2006, decis ca prin eliminarea aplicării prevederile legale din Lg nr 50/1996 - privind sporul de vechime, doar în cazul magistraților s-a creat un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate - întrucât prin reglementarea OG nr 83/2000 nu s-a realizat o îmbunătățire a salarizării magistraților, ci plasarea acestei categorii profesionale într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale.
In final reclamantul considerat că există o discriminare și este îndreptățit conform art 27 din OG nr 137/2000 la despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului cu privire la solicitarea unei diferențe de drepturi salariale reprezentând sporul de vechime în muncă, în raport de dispozițiile art. 1 alin. 1 și art 3 din Decretul 167/1958, care prevăd că "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" - 3 ani în cazul acțiunilor privind drepturi bănești, art.8 care prevăd că "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea", art. 166 din Legea 53/2003 care prevăd că " Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate" și art. 21 din OG 137/2000 " ermenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei", excepție respinsă prin încheierea din 03 decembrie 2007.
La solicitarea reclamantului instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile în cauză care să calculeze cuantumul despăgubirilor cuvenite fiecărui reclamant, reprezentând sporul de vechime pe perioada 01.09.2000 - 31.12.2003, actualizat cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, expertiză ce a fost efectuată de expertul contabil - și a fost depusă la dosar la 04.12.2008, părțile nefăcând obiecțiuni la aceasta.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin sentința nr. 177 din 09 decembrie 2008 admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj să plătească acestuia sporul de vechime pe perioada 01 septembrie 2000 - 01 septembrie 2003, calculat la valoarea actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale calculată la suma datorată.
Au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Conform art. 21 din OG 137/2000, care constituie lege specială si pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
In condițiile in care acțiunea a fost introdusă in termenul de prescripție reclamantului i se cuvin despăgubiri pentru repararea prejudiciului, iar repararea prejudiciului trebuie să fie integrală.
Astfel OG nr. 137/2000 in forma sa inițială a prevăzut expres că se acordă "despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit", iar în forma actuală prevede că "Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Pe de altă parte potrivit art.269 din codul muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul", iar potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului.
Așadar despăgubirile trebuie acordate integral, pentru întregul prejudiciu produs reclamanților iar nu parțial, limitat doar pe ultimii 3 ani.
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996 republicată, care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000; exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța reține dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Art.1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din codul muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art.2 alin.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care face parte și reclamanta.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit reclamantei, în procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii reclamantei în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamanților la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
Împotriva sentinței formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, în condițiile în care dreptul la acțiune era prescris. A mai arătat că disp. art. 21 alin. 1 din OG 137/2000, pe care s-a întemeiat acțiunea, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale, care este obligatorie. S-a mai arătat că dobânda legală putea fi acordată numai de la data cererii de chemare în judecată, dată la care pârâtul a fost pus în întârziere.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prima instanță în mod greșit a admis pe fond acțiunea reclamanților, în condițiile în care în cauză era împlinit termenul de prescripție extinctivă.
Astfel, potrivit rt. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii, care constituie dreptul comun în materie de litigii de muncă, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Totodată, potrivit disp. art. 1 alin. 1 și art. 3 din Decretul 167/1958, norma generală în materia prescripției extinctive, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, care este de 3 ani în cazul acțiunilor privind drepturi bănești
Or, în cauză, reclamantul a solicitat despăgubiri reprezentând sporul de vechime pentru perioada 1.09.2000 - 1.09.2003, acțiunea fiind introdusă la data de 5.12.2007, așadar după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
Văzând disp. art. 137.pr.civ. instanța nu va mai trece la analiza celorlalte motive de recurs formulate, întrucât se va pronunța mai întâi asupra acestei excepții de fond - prescripția - care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
În aceste condiții, văzând și disp. art. 312.pr.civ. va fi admis recursul și va fi modificată sentința, în sensul că se va respinge acțiunea, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune în sens material.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile 177/09.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, precum și cu intimații-pârâți Tribunalul Dolj și Curtea de APEL CRAIOVA și autoritatea consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud.
3 ex/6.07.2009
fond:
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Sorina Petria
