Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 511/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.511
Ședința publică din data de 11 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B,- Bis, sector 1 și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură & Asociații, cu sediul în B, str. -, nr.19,.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.211 din data de din data de 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Scăieni,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA B - Sucursala P, reprezentată de avocat G, din Baroul Prahova și intimatul-reclamant reprezentat de avocat, din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat G având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat G având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost precizat la termenul anterior în sensul că înțelege să renunțe la critica nr.1 a recursului privind excepția prescripției dreptului la acțiune, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că numai pentru anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariu, astfel că pentru anii 2004-2007 drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C nu au fost acordate.
- 2 -
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 211 din data de 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând prime corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C, sumele urmând a fi reactualizate conform indicelui de inflație.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.
Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art. 168 alin.1 o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C în cuantum de un salariu mediu de bază pe societate, suplimentări salariale care nu s-au acordat și ca atare pârâta datorează reclamantului și daune constând în reactualizarea sumelor potrivit indicelui de inflație.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune susținând că sunt aplicabile disp. art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că pentru anul 2002 suplimentările au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă.
După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.211 din 22 ianuarie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SA și a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SA, obligând pârâta să plătească acestuia suma brută de 7200 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anul 2004- 2006 și Paști pentru anul 2005 - 2007, actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la data plații efective.
Prin aceeași sentința s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, a apreciat instanța de fond că așa cum rezultă din rezoluția de primire cererea a fost înregistrată la data de 23.11.2007, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prev. de disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale.
- 3 -
Drept urmare, în baza disp.art.137 pr.civ. instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004 prevede în cuprinsul art.168, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C angajații SC SA urmează a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.
Prin alin.2 al aceluiași articol, se prevedea ca pentru anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul societății pârâte au menținut pe anii 2004-2005-2006-2007 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 din Contractul colectiv de muncă.
Coroborând dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004 cu dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005-2007, s-a apreciat de instanța de fond că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la nivelul SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă în cursul anilor 2005-2007, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
S-a mai apreciat de către instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea potrivit disp.art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă și nu a achitat reclamantului suplimentările salariale de C și Paști pentru anii 2005 - 2007, drepturile salariale ale acestuia fiind în sumă de 7200 lei.
De asemenea, faptul că în Nota întocmită de Comisia Paritară SA se menționează că voința comună a părților a fost aceea că începând cu 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, nu înseamnă că aceste suplimentări au și fost introduse în salariile de bază, cât timp pârâta nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA.
Pârâta a criticat sentința în sensul că în mod greșit tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece drepturile salariale pretinse de reclamant au fost prevăzute de CCM și în acest caz termenul de prescripție este de 6 luni conform art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Sub acest aspect recurenta arată că termenul de 6 luni este un termen de prescripție special care derogă de la termenul de 3 ani care este termenul general de prescripție prev. de art. 3 din Decretul nr.167/1958.
Pe fond, soluția este criticată pentru netemeinicie, pretinzându-se că plata drepturilor în discuție s-a făcut conform înțelegerii părților situație care și justifică pasivitatea care nu a reacționat în nici un mod pentru a cere plata către membrii de sindicat a acestor prime, apreciindu-se de către recurentă că acțiunea reclamantului are la bază o pură speculație.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
- 4 -
În conformitate cu disp. art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, așa cum justificat a reținut și instanța de fond, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Comparând cele două texte de lege rezultă că disp. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii au caracterul unei norme generale care se referă la toate drepturile și obligațiile cuprinse în CCM, iar disp. art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială, derogatorie, pentru că se referă la drepturi salariale și despăgubiri indiferent de temeiul juridic, respectiv de izvorul acestora, caz în care termenul de prescripție de 3 ani privitor la drepturile salariale este deopotrivă aplicabil și în cazul în care acestea sunt prevăzute de lege, contractul individual de muncă ori contractul colectiv de muncă, fiind de neconceput ca pentru același tip de drepturi să existe termene diferite de prescripție.
Așa fiind, nu se poate accepta raționamentul invers al recurentei din primul motiv de recurs care se întemeiază pe ideea că de fapt termenul de prescripție de 6 luni este un termen special, deoarece termenul de prescripție avut în vedere de instanța de fond este cel de 3 ani prev. de art. 3 Decretul nr. 167/1958, omițându-se în mod deliberat textul art.283 alin. 1 lit. Codul muncii pe care, de fapt, l-a avut în vedere tribunalul.
Referitor la critica vizând modul de soluționare a cauzei pe fond, Curtea reține că într-adevăr părțile au negociat în contractul colectiv de muncă includerea primelor în salariile de bază, numai că nu s-a făcut de către recurentă nicio dovadă în sensul că negocierea ar fi fost și respectată, respectiv că sumele datorate cu titlu de primă se regăsesc în drepturile salariale efectiv încasate de către reclamant.
În raport cu toate aceste considerente, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B,- bis, sector 1 și cu sediul ales în B,-,.3,.7, sector 1 - la Cabinetul de Avocatură
- 5 -
& Asociații, împotriva sentinței civile nr.211 din data de din data de 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Scăieni,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian
-
Grefier,
Red./
2 ex.6.05.2008
f- - Tribunalul Prahova
R
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
ROMÂNIA
GREFA CURȚII DE APEL PLOIEȘTI
12 mai 2008
Prezenta copie a deciziei civile nr.511 din data de 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, este conformă cu originalul aflat la mapa de decizii pe anul 2008 și se atestă de noi, fiind irevocabilă, potrivit legii.
S-au anulat taxa judiciară de timbru în valoare de 2,00 lei conform chitanței fiscale nr. - din 16 aprilie 2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Grefier șef secție,
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian