Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5155/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.3747/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.5155/

Ședința publică de la 26 august 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta împotriva încheierii de ședință din data de 10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimațiiși-" "-, prin lichidator judiciar "INSOLVENCY SPECIALISTS",având ca obiect:"drepturi bănești - recurs la încheierea din 10.04.2009".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata -" "-, prin lichidator judiciar "INSOLVENCY SPECIALISTS", prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.149 din 08.07.2009 depusă la dosar-fila 12, lipsind recurenta și intimatul .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 09.07.2009, concluzii scrise din partea intimatei însoțite de înscrisuri în fotocopie, respectiv, certificatul de grefă emis de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr-, privind soluția pronunțată de instanța mai sus menționată prin sentința comercială nr.1786 din 25.03.2009 și decizia nr.2 din 31.03.2009 emisă de lichidatorul judiciar "INSOLVENCY SPECIALISTS".

Intimata -" "-, prin lichidator judiciar "INSOLVENCY SPECIALISTS",prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata -" "-, prin lichidator judiciar "INSOLVENCY SPECIALISTS", prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii de ședință recurate ca fiind temeinică și legală.

Curtea, în temeiul art. 150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 10.09.2009, Tribunalul Teleorman -Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal a suspendat de drept judecata cauzei privind pe reclamanții și și pe pârâta - - în temeiul dispozițiilor art.36 din Legea nr.85/2006, reținând că pentru pârâtă s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență astfel că toate acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului se suspendă de drept conform textului de lege menționat.

A reținut instanța că măsura urmărește să păstreze caracterul colectiv și egalitar al procedurilor iar creditorii vor trebui să-și declare creanțele în cadrul acelei proceduri.

Împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta, susținând că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea, întrucât prin acțiunea formulată nu a urmărit realizarea unei creanțe asupra creditorului, ci constatarea unui drept de creanță, fapt ce nu intră sub incidența art.36 din Legea nr.85/2006.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate potrivit art. 306 pct. 3 Cod pr.civilă în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:

În mod corect instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei reținând că cererea pendinte este o acțiune în realizare a creanței asupra pârâtei debitoare.

Astfel, din cererea formulată rezultă că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale, astfel că, față de conținutul cererii, acțiunea urmează a fi calificată ca o acțiune în pretenții și nu o acțiune în constatare. De altfel, potrivit art.111 Cod pr.civilă, acțiunea în constatare are un caracter subsidiar, fiind inadmisibilă în condițiile în care partea are la dispoziție o acțiune în realizare.

Cum în cauză reclamanții au uzitat de calea acțiunii în realizare, susținerile recurentei-reclamante în sensul că acțiunea promovată este de constatare a unui drept de creanță, este vădit neîntemeiată.

Față de aceste împrejurări, în baza art.312 al.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat,domiciliată în comuna, județ T, împotriva încheierii de ședință din data de 10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații,domiciliat în comuna, sat,Județ și-" "-, prin lichidator judiciar "INSOLVENCY SPECIALISTS",cu sediul în B,- bis, sector 1 și cu sediul ales la și Asociații, în B, str.- nr.19, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.08.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact.LG/6 ex./11.09.2009

Jud.fond:; -

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5155/2009. Curtea de Apel Bucuresti