Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5205/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5205
Ședința publică de la 02 Octombrie 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Sorina Petria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O împotriva sentinței civile nr. 576/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, precum și cu intimații-pârâți Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, iar recurenții solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursurilor civie de față:
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 576 din 16 aprilie 2009 admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 24.10.2005 - 05.03.2006, sens în care a respins acțiunea pe această perioadă, ca fiind prescrisă.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA.
Au fost obligați pârâții, la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant, începând cu data de 06.03.2006 până la noi reglementări legale, deci și în viitor, a sporului de confidențialitate de 15%, actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor până la plata efectivă și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În baza art. l37 instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură invocate în cauză, respectiv asupra lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit Legii 500/2002, și HG nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, se justifică și prin dispoz. art.l din OG 22/2002, aprobată prin Legea 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titluri de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții și intervenienții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat ), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de codul muncii conform dispoz. art. și art. 295 din acest cod. În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării petenților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio - profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303/2 decembrie 2000) în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuia analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță este fără putință de tăgadă apartenența petenților la personalul din unitățile de justiție. Acestora, în calitate de judecători le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă,specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. din leg. 303/2004 și art 4 din legea 303/2004 raportat la art.l5 din codul deontologic și art. 78 alin. din legea 567/2004 și art. 9 din codul deontologic ), care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând în date privind arestări,interceptări ale convorbirilor telefonice, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu, sesizări adresate organelor statului, venituri salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ de natură salarială.
Astfel, conform art. l3 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin.3. din OG nr. l37/2000, art. 3 din OG nr. 38/2003, art.l3 alin. din OUG nr. l23/2003, art. 3 din OG nr.l9/2006, art.l5 alin.l din OG 6/2007, art. 20 alin 3 din Legea 656/2002, art.l5 din OG 64/2006, art.l3 din OG nr.l0/2007 - debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți în mod firesc ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitoare ale obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții sunt parte a unui acord juridic de muncă guvernat de codul muncii, toate prestează o muncă și ca efect al acestor premise se supus obligației de confidențialitate indiferent de categoria socio - profesională ( funcție deținută).
Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art.l și art. 295 alin.2. din codul muncii, indiferent de categoria socio - profesională, în perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă, ca în dreptul comun al muncii ), însă raportul de muncă indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contra prestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale respectiv a sporului în sensul art.l55 din codul muncii, corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina petenților, implicit și de drept, a institut și o obligație de plată pe cale de analogie a legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial ).
Ca atare obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci petenții se află sub aspectul analizat într-o situație identică, nu doar comparabilă cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Ca urmare principiul egalității de tratament in salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, acesta cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii petenților de la acordarea sporului de confidențialitate impus în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio - profesională din care fac parte.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate, petenții au fost în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate ), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio- profesionale, criterii declarat în mod expres de lege, ca fiind discriminatoriu ( art 2 alin l din OG l37/2000).
Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi a fost admisă acțiunea și împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat acest pârât, să aloce fondurile necesare achitării de către ceilalți pârâți a sumelor reprezentând sporul de confidențialitate reactualizat.
In ce privește perioada 24.10.2005 - 05.03.2006, raportat la data introducerii cererii, s-a admis prescripția dreptului material la acțiune potrivit art. 283 alin. 1 lit."c" codul muncii și s-a respins acțiunea pe această perioadă, ca fiind prescrisă.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală Finanțelor Publice O în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor.
Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15 % constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.
Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției, astfel că invocat decizia nr.819/03.07.2008 și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
În al doilea motiv de recurs se critică sentința pentru că este lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există niciun act normativ care să prevadă și să garanteze acest drept magistraților și în mod greșit s- reținut starea de discriminare a reclamanților, iar legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori prin acte normative.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000 și când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Dreptul la spor de confidențialitate pentru magistrați nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu poate fi aplicat pentru că nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la acest spor.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în lipsa raporturilor de muncă cu acest personal, astfel că nu poate plăti drepturi salariale pentru alt personal și potrivit legii are alte atribuții, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
In motivele de recurs Ministerul Finanțelor Publice susține că hotărârea cuprinde motivare străină de natura pricinii, litigiul privind drepturile salariale se poartă între angajat și angajator și nu poate include un terț (Ministerul Economiei și Finanțelor).
Critică sentința și sub aspectul admiterii acțiunii și obligării sale la drepturile solicitate de reclamanții susținând că, în cauză nu s-a făcut dovada că, în sarcina Ministerului Finanțelor Publice există obligația despăgubirii, legale sau convenționale care să izvorască din lege sau contract.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă.
Intimații,deși legal citați,nu au depus întâmpinare în cauză.
Recursul declarat de Ministerul Justiției se respinge pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casație și Justiție,prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate-personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul Ministerul Justiției Și Libertăților.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii pentru că aceasta a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, acesta este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Justiției, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat și în rectificarea acestuia dar pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 500/2002, care prevede că, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
În consecință,Ministerul Finanțelor Publice nu are prerogativa de a stabili bugetele altor ordonatori de credite,și nici de a administra aceste bugete,rolul său în elaborarea proiectului bugetului fiind,pe lângă altele,de a cuprinde și centraliza proiectele de bugete ale celorlalți ordonatori de credite.
Mai mult,în prezent, potrivit dispozițiilor art. 25 din OUG. 37 din 26 martie 2008 rivind p. reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial Nr. 276 din 8 aprilie 2008, ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări.
Într-adevăr, art. 19 alin. 1, li. A din Legea 500/2002 prevede că, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție dar în lipsa unei propuneri de introducere în buget din partea ordonatorului principal de credite, nu se poate prezuma culpa viitoare a Ministerului Finanțelor Publice cu privire la virarea acestor sume.
Așa fiind Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea față de pârâtul Ministerului Finanțelor Publice.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 576/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, teacu, -, precum și cu intimații-pârâți Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea față de acest pârât.
Respinge recursul Ministerului Justiției declarat împotriva aceleiași sentințe.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red, jud.
3 ex/13 10 2009
fond:
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Sorina Petria
