Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5470/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5470
Ședința publică de la 16 Octombrie 2009
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Sorina Petria Mitran
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 425/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, - și, precum și cu intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt și autoritatea consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru repetarea procedurii de citare iar în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față,
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 425 din 17 martie 2009 admis acțiunea formulată de reclamanții, - și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (pentru opozabilitate).
Au fost obligați pârâții, la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant, a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data 05.06.2008, data rămânerii definitive deciziei nr. 4078/2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, până la 10.02.2009, data pensionării reclamanților și; până la 15.07.2008 data de pensionare a reclamantei; până la 15.12.2008 data pensionării reclamantelor și; începând cu data de 05.06.2008 până la noi modificări legislative pentru reclamanții, - și, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
S- luat act că reclamanții au renunțat la chemarea în judecată a pârâților Statul Român și Ministerul Economiei și Finanțelor
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat ), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de codul muncii conform dispoz. art. și art. 295 din acest cod. În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării petenților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio - profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303/2 decembrie 2000) în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuia analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță este fără putință de tăgadă apartenența petenților la personalul din unitățile de justiție. Acestora, în calitate de judecători le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă,specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. din leg. 303/2004 și art 4 din legea 303/2004 raportat la art.l5 din codul deontologic și art. 78 alin. din legea 567/2004 și art. 9 din codul deontologic ), care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând în date privind arestări,interceptări ale convorbirilor telefonice, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu, sesizări adresate organelor statului, venituri salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ de natură salarială.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții sunt parte a unui acord juridic de muncă guvernat de codul muncii, toate prestează o muncă și ca efect al acestor premise se supus obligației de confidențialitate indiferent de categoria socio - profesională ( funcție deținută).
Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art.l și art. 295 alin.2. din codul muncii, indiferent de categoria socio - profesională, în perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă, ca în dreptul comun al muncii ), însă raportul de muncă indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contra prestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale respectiv a sporului în sensul art.l55 din codul muncii, corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina petenților, implicit și de drept, a institut și o obligație de plată pe cale de analogie a legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial ).
Ca urmare principiul egalității de tratament in salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, acesta cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii petenților de la acordarea sporului de confidențialitate impus în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio - profesională din care fac parte.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate, petenții au fost în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate ), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio- profesionale, criterii declarat în mod expres de lege, ca fiind discriminatoriu ( art 2 alin l din OG l37/2000).
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților criticând sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15 % constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.
Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției, astfel că invocat decizia nr.819/03.07.2008și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
În al doilea motiv de recurs se critică sentința pentru că este lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există nici un act normativ care să prevadă și să garanteze acest drept magistraților și în mod greșit s- reținut starea de discriminare a reclamanților, iar legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori prin acte normative.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000 și când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Dreptul la spor de confidențialitate pentru magistrați nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu poate fi aplicat pentru că nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la acest spor.
Recursul declarat de Ministerul Justiției se respinge pentru următoarele considerente;
Astfel, noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul Ministerul Justiției Și Libertăților.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 567/2004 și OUG nr. 8/ 2007, aceasta nu înseamnă că reclamanții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
Nu în ultimul rând Curtea are în vedere considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Referitor la greșita admitere a obligării pârâților la plata acestui drept reactualizat cu indicele de inflație, Curtea are în vedere că, potrivit dispozițiilor art.. 25 din. 37din 26 martie 2008 rivind p. reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial Nr. 276 din 8 aprilie 2008, - ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări.
De altfel, actualizarea sumelor cu rata inflației, își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența vreunei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare și nu reprezintă daune-interese, ci executarea exactă a obligației, în conformitate cu dispozițiile art. 1073 din Codul civil.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii pentru că aceasta a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 cod procedură civilă, recursul declarat se privește ca nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 425/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, - și, precum și cu intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt și autoritatea consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 2: Sorina Petria Mitran - - - | JUDECĂTOR 3: Marin - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/20.10.2009
fond:
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Sorina Petria Mitran, Marin
