Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 729/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 729/
Ședința publică de la 15 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTORI: Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol
GREFIER -
La ordine a venit spre pronunțare recursul civil declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN N împotriva sentinței civile nr. 429/C/11.07.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 octombrie 2008,fiind consemnate în încheierea de la acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 429 din 11.07.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul liber al salariaților din Consiliul Județean N și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Județean N în contradictoriu cu pârâții Consiliul județean N și Președintele Consiliului județean N dispunându-se:
- obligarea pârâților să plătească membrilor de sindicat care au calitatea de personal contractual indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu dat de 25.01.2005 până la data pronunțării și pe viitor în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare membru de sindicat, drepturi bănești ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la efectuarea plății efective.
- completarea carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat personal contractual în sensul celor arătate.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la secția comercială a Tribunalului Neamț sub nr- - de unde a fost disjunsă și scoasă de pe rol la 15.05.2008 - și ulterior la secția civilă a aceleiași instanțe sub nr-, reclamantul Sindicatul Liber al salariaților din Consiliul Județean N și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Județean N în contradictoriu cu pârâții Consiliul județean N și Președintele Consiliului județean Nas olicitat obligarea pârâților la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază începând cu 25.01.2005 și în continuare, actualizat la data plății și menționarea sa în carnetele de muncă justificat de faptul că sporul de dispozitiv acordat numai salariaților Ministerului d e Interne până la reorganizarea acestui minister, li se cuvenea și membrilor săi conform Ordinului 496/2003.
Din analiza actelor depuse și a dispozițiilor legale în materie prima instanță a reținut că:
Reclamanții sunt angajați personal contractual în cadrul Consiliului Județean Conform dispozițiilor art. 13 din Legea 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază. Dispozițiile Legii 138/1999 se aplică potrivit art. 1 personalului militar și personalului civil din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. După reorganizarea guvernamentală din iulie 2003 prin care Ministerul d e Interne s-a comasat cu Ministerul Administrației Publice formându-se un nou minister respectiv Ministerul Administrației și Internelor.
În baza dispozițiilor art. 9 alin. 4 din OUG 63/2003, MAI a emis Ordinul 496/2003 prin care a completat Ordinul MI 275/2002, introducându-se pct. 9.2 cu următorul conținut: Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. În teza Iaa rticolului 13 din lege legiuitorul a definit categoria de personal civil din cadrul ca fiind funcționarii publici și personalul contractual care beneficiază de toate drepturile prevăzute în Legea 138/1999.
Instanța, apreciat că această prevedere îi vizează și pe reclamanți pentru perioada în care și-au desfășurat activitatea în cadrul Consiliului Județean N după data de 25.01.2005, data solicitării acestor drepturi, deoarece înlătură discriminarea în privința acordării drepturilor de natură salarială personalului din cadrul aceluiași minister și instituție un tratament egal între salariații acestuia.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul Consiliului Județean N la plata drepturilor cuvenite reclamanților cu titlu de indemnizație de dispozitiv pe perioada lucrată de după 25.01.2005 și până la pronunțarea prezentei hotărâri precum și în continuare în conformitate cu prevederile legale în vigoare care reglementează acest drept comun. Sumele astfel acordate au fost actualizate cu indicele de inflație, aferent perioadei cuprinse între data nașterii drepturilor și data plății efective către reclamanți, motivat de faptul că neplata la momentul cuvenit al indemnizației de dispozitiv către reclamanți a creat acestora un prejudiciu, acesta putând fi înlăturat doar după actualizarea sumelor cuvenite cu indicele devalorizării acelor sume.
Totodată a fost obligat și pârâtul PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN N să dispună menționarea în carnetele de muncă ale reclamanților sporul de dispozitiv, și acesta să fie trecut, aceasta motivat de prevederile Decretului Lege 92/1976 și motivat de faptul că drepturile salariale și condițiile de muncă ale salariaților trebuie să fie trecute în carnetele de muncă care sunt actele oficiale ale salariaților în ceea ce privește activitatea prestată în câmpul muncii și drepturile salariale de care au beneficiat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, motivat și legal scutit de plata taxei judiciare de timbru, a formulat recurs Consiliul județean N, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-; Criticând hotărârea recurată Consiliul județean a invocat ca și motiv de nelegalitate și netemeinicie situația prev. de art. 304 pct.9 pr.civ. arătând că:
- reținerea eronată a faptului că dispozițiile Ordinului Ministrului de Interne nr. 275/2002, astfel cum a fost modificat prin Ordinul 496/2993, privind indemnizația de dispozitiv se aplica și personalului contractual angajat în cadrul autorității administrației publice locale - în speță în cadrul Consiliului județean N - din moment ce această categorie de personal nu face parte din structura MIRA; această concluzie este susținută de calitatea de autoritate a administrației publice locale a Consiliului județean, nesubordonată Ministerului Internelor și Reformei Administrative conform structurii organizatorice a MIRA și a dispozițiilor Legii 215 /2001, cu organigramă proprie aprobată de plenul Consiliului județean distinctă de cea a MIRA.
Legal citat intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare, dar prin apărători angajați a formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat apreciind că hotărârea instanței de fond este legală raportat la cele două Ordine ale Ministrului Administrației și Internelor, ultimul emis după reorganizarea ministerului prin comasarea MI cu Ministerul Administrației Publice, și în concordanță cu practica altor instanțe din țară privind îndreptățirea acestei categorii de salariați la sporul de dispozitiv.
La solicitarea instanței, au precizat că acțiunea nu a fost întemeiată pe dispozițiile OG137/2000, și oricum prima instanță nu a motivat pe discriminare acordarea sporului solicitat, ci au apreciat că dispozițiile Ordinul 496/2003 trebuie interpretat în spiritul acestui act normativ astfel încât sporul să fie acordat tuturor persoanelor care desfășoară activități în domeniul administrației publice în virtutea principiului pentru muncă egală, salariu egal.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de disp. art. 3041, 312.pr. civ. se constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce se vor dezvolta. - * - Ordinul nr. 496/28.07.2003 - invocat de reclamant în susținerea pretențiilor deduse judecății și necontestat ca și existență și conținut de către pârâți - face distincție în art. 31.1 între personalul civil - funcționari publici și personal contractual din MAI menționat de Legea 138/1999 - care beneficiază de indemnizația de dispozitiv prev. la art. 9.2 și cel exceptat de la plata acestui drept - personal civil din domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura orice confuzii privind categoriile de personal vizate;
acțiunea, reclamantul nu a dovedit că membrii săi pentru care susținut acțiunea de față - salariați contractuali ai Consiliului județean N - fac parte din categoria de salariați vizată de acest Ordin astfel încât să-i fie aplicabile dispozițiile art.9.2. și nu din cea exceptată de acesta;
Din singurele probe administrate, respectiv contractele individuale de muncă depuse, se desprinde tocmai dovada contrarie, respectiv că acești membri sunt angajați ai Consiliului județean N și nu ai structurilor fostului Minister al Administrației publice preluat de MAI ( devenit MIRA ). Mai mult, în argumentarea aceleiași concluzii stau și următoarele:
- este adevărat că MAI ( actual MIRA ) s-a format prin comasarea Ministerului Administrației publice cu Ministerul d e Interne conform OUG63/2003; însă, potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG63/2003 - act normativ în vigoare la data emiterii Ordinului 496/2003 - doar anumite instituții di n domeniul administrației publice - menționate expres - erau trecute în subordinea acestui minister ( respectiv: Institutul Național de Administrație, Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare aLegii nr. 10/2001, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și Arhivele Naționale );
De menționat că și prin G nr.30/2007 s-au păstrat aceste instituții în subordinea MIRA.
Ori Consiliul județean nu se regăsește printre acestea; prin urmare actele interne emise în cadrul acestui minister nu-i erau aplicabile Consiliului județean.
- de asemeni, membrii de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea sunt salarizați din bugetul Consiliului județean și nu al MIRA; această concluzie se desprinde din interpretarea dispozițiilor Legii 215/2001 republ. cu modif. în concordanță cu cele ale Legii 500/2002 cu modif.; astfel, se reține despre Consiliul județean ca și autoritate a administrației publice locale că, în temeiul art. 2 alin.1 din legea 215/2001, se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice (---), iar în scopul asigurării autonomiei locale, conf. art. 25, are dreptul să (---) elaboreze și să aprobe bugetele de venituri și cheltuieli (---), în condițiile legii - respectiv Legea 500/2002; ori potrivit art. 29 alin.4 Legea 500/2002 în bugetul său se aprobă distinct numărul de salariați, permanenți și temporari, și fondul salariilor acestora.
Prin urmare, angajații săi contractuali nu pot beneficia de acte normative în materie de salarizare ori de acte de administrare internă vizând un alt minister.
- * - În ceea ce privește susținerea cum că interpretarea dispozițiilor Ordinului 496/2003 nu se poate face decât în sensul acordării indemnizației de dispozitiv tuturor persoanelor ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice indiferent de calitate, în caz contrar survenind o situație discriminatorie, nu poate fi reținută ca întemeiată întrucât:
Prin raportare la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană, un tratament diferențiat devine discriminare când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Ori în cauză nu s-a invocat și nici dovedit că reclamanții sunt în situații comparabile cu angajații civili din subordinea MAI ( actual MIRA ) - sub aspectul pregătirii profesionale identice, a competenței materiale ( muncă ) egale prestate, a elementului generator comun al dreptului pretins ( regim de dispozitiv), astfel încât să se justifice o remunerare egală.
Mai trebuie menționat și că, prin pronunțarea deciziilor de neconstituționalitate nr. 818 -921/2008, drepturi salariale nu se mai pot acorda în temeiul unor situații discriminatorii - situație cunoscută de reclamant față de precizările făcute de apărătorii săi în recurs cum că nu și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG137/2000.
Față de toate aceste considerente, reținând că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, se va admite recursul declarat de Consiliul județean
Întrucât Președintele Consiliului județean nu a formulat recurs, în baza art. 48 alin.2 pr.civ. se vor extinde efectele recursului Consiliului județean și asupra sa.
Drept consecință se va modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate ( capătul de cerere privind completarea carnetelor de muncă ca accesoriu al primului reținut ca nefondat ).
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de CONSILIUL JUDEȚEAN N împotriva sentinței civile nr. 429/C/11.07.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Extinde efectele acestuia și cu privire la Președintele Consiliului Județean
Modifică în tot sentința civilă nr. 429/C/11.07.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în sensul că respinge acțiunea formulată de Sindicatul liber al salariaților din Consiliul Județean N și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Județean N ca nefondată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol
GREFIER,
red.sent./
red.rec.
tehnored./3 ex.
21/22.10.
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol