Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 844/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 844
Ședința publică din data de 9 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Mihail
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 544/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, A, Petco, C, Petco, și intimat Curtea De APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C S și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursurile sunt scutite de taxa de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată.
Prin acțiunea civilă, reclamanții magistrați, personal auxiliar și asistenții judiciari, A, Petco, C, Petco, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării obligarea Ministerului Justiției la virarea către Tribunalul C-S iar acesta din urmă să fie obligat să plătească fiecăruia dintre reclamanți a sumei de 1.700 lei, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective, să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să vireze sumele necesare efectuării plății și să fie obligată Curtea de APEL TIMIȘOARA să efectueze pentru fiecare reclamant cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
În motivarea cererii reclamanții au învederat instanței că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordare stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1.700 lei.
Au arătat reclamanții că, prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte conform art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 9 alin. 4 din G nr. 137/2000 republicată.
Prin sentința civilă nr. 544/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, A, Petco, C, Petco, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S și în consecință a obligat pârâtul Ministerul Justiției să vireze către Tribunalul C-S iar aceasta să plătească reclamanților câte 1.700 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
A obligat pârâta Curtea de APEL TIMIȘOARA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea sentinței tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, republicată, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri iar judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Consiliul nu este citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pe fond, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din G 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 195alin. 9 și 10 din OG 137/2000, această hotărâre putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, hotărârea neatacată constituind de drept titlu executoriu.
Astfel, orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Justiției în legătură cu stabilirea discriminării raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu.
Puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul trebuie să o promoveze împotriva hotărârii Consiliului, cu respectarea dispozițiilor art. 195alin. 9 din G 137/2000.
, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie titlu executoriu (art. 195alin. 10 din G 137/2000).
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar G 137/2000 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1.700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și G 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Această discriminare a fost reținută, așa cum mai sus s-a arătat, prin titlu executoriu, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, prevăzut în Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pârâtul Ministerul Justiției a susținut cu privire la pretențiile reclamanților care au calitatea de judecători că s-a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art.1 alin. 2 din OG137/2000 aceste stimulente fiind drepturi salariale care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate. Astfel, potrivit art.4 din Normele aprobate prin 2404/c/2004 "în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. 2 se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor propuse, importanța acestora pentru obiectivele generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective cu termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normativ". financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut nu se confundă cu salariul și depinde de o mulțime de factori care determină acordarea premiului și îi conferă un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel că nu se poate vorbi de un drept, creanță lichidă, exigibilă.
Prin urmare instanța de fond, susține recurentul a apreciat greșit natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
Tribunalul a reținut în mod greșit că repartizarea stimulentelor s-a făcut conform criteriilor indicate prin Ordinul 1921/C/2005, întrucât s-a făcut în conformitate cu Ordinul 2404/c/2004 care enumeră exemplificativ criteriile ce pot fi luate în considerare, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din țară.
S-a invocat și faptul că Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost atacată a fost atacată cu recurs și că nu este obligatorie pentru instanțe.
Cu privire la reclamanții care au calitatea de personal auxiliar de specialitate s-a susținut că în mod greșit s-a admis acțiunea, Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, neavând în vedere această categorie pentru care a fost emis un alt ordin, 1793/C/2006 care aprobă un fond destinat stimulării numai a personalului auxiliar, astfel că nu se poate invoca o diferență de tratament și nefiind incidente dispozițiile G 137/2000.
A mai invocat recurentul și că Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a raportat numai la judecători și evident grefierii nu pot pretinde că ar fi fost o salarizare inegală în cadrul aceleiași profesii.
S-a invocat de către recurent cu privire la reclamanții care au calitatea de asistenți judiciari că nu poate fi pusă problema unei egalități ori unei situații compatibile între aceștia și magistrați, astfel că nu pot fi incidente dispozițiile OG 137/2000 și în mod nelegal a fost admisă acțiunea. Nici dispozițiile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 nu se referă la asistenții judiciari și astfel nu există temei legal pentru acordarea stimulentelor acestei categorii de personal.
Sentința a fost criticată și pentru faptul că s-a dispus actualizarea cu indicele de inflație, fiind încălcate dispozițiile art.1088 Cod civil, potrivit cărora se putea acorda doar dobânda legală și doar de la data cererii de chemare în judecată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă a susținut că în mod nelegal a fost admisă cererea de chemare în garanție care este inadmisibilă, neexistând nici o obligație de despăgubire în sarcina sa, și fiind încălcate prevederile art.60 - 63 Cod procedură civilă.
Reclamanții intimați nu au depus întâmpinare.
Recursul este fondat în parte pentru următoarele considerente:
Criticile referitoare la nelegalitatea sentinței în ce privește acordarea drepturilor pretinse de către magistrați sunt nefondate.
Ordinul 2404/c/2004 nu prevede limitativ criteriile pe baza cărora se acordă stimulentele, dar în nici un caz vechimea în funcție nu poate constitui un criteriu prevăzut de art.4 alin.1 din aceste norme, sau de art. 21 alin. 3 din OUG177/2002.
Ordinul 1921/c/2005 nu motivează introducerea criteriului de vechime și prevede că acordarea acestor stimulente se face doar cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Criteriul stabilit de pârâtul Ministerul justiției, în mod evident, exclude o categorie a judecătorilor - cea cu vechime mai mare de 3 ani de la primirea stimulentelor și raportat la dispozițiile art. 2 din OG137/2000 și la cele ale art. 6 lit. c din același act normativ se aduce atingere folosinței drepturilor economice ale acestor judecători.
Chiar dacă sunt drepturi suplimentare, cum le califică reclamantul, raportat la dispozițiile art. 155 din Codul muncii, aceste drepturi nu pot fi decât drepturi de natură salarială și acordarea lor nu se poate face după un criteriu discriminator fără a fi încălcate dispozițiile imperative ale OG137/2000.
Este adevărat că stimulentele nu reprezintă un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești, dar acordarea acestui drept trebuie făcută după criterii legale, obiective și evident nediscriminatoriu.
Susținerile recurentului pârât sunt în contradicție și cu dispozițiile art.16 din Constituție și ale art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cum corect a reținut instanța de fond, care nu și-a întemeiat hotărârea exclusiv pe Hotărârea 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, chiar dacă a reținut că aceasta constituie titlu executoriu conform art. 195alin. 10 din OG137/2000.
Faptul că și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut existența unui tratament discriminatoriu constituie o probă în favoarea reclamanților care au calitatea de judecători și în mod corect a fost avută în vedere.
Prin urmare, nu se poate reține că prin admiterea acțiunii față de aceștia s-au încălcat dispozițiile legale invocate de recurent.
Recursul este fondat în ce privește admiterea acțiunii reclamanților care nu au calitatea de judecători.
Ordinul Ministerului Justiției 1921/c/15.12.2005 nu a avut în vedere și personalul auxiliar de specialitate și nici asistenții judiciari.
În același timp pârâtul a făcut o diferențiere pe criterii de vechime între persoane aparținând aceleiași categorii, cea a judecătorilor.
Și Hotărârea 15/23.01.2006 reține existența unui tratament diferențiat între judecători cu vechime mai mare de 3 ani și cei cu o vechime până la 3 ani.
Excluderea unei părți a judecătorilor de la acordarea stimulentelor pe criteriul vechimii este discriminatorie și nu neacordarea acestor drepturi salariale întregului personal, personalul auxiliar beneficiind de alte criterii de salarizare, de alte drepturi salariale și de alte moduri de stimulare.
Prin urmare, în mod greșit s-a reținut că este întemeiată acțiunea reclamanților care au calitatea de personal auxiliar și personal conex.
Și în cazul reclamanților care au calitatea de asistenți judiciari, recursul este fondat atât pentru considerentele de mai sus, cât și pentru următoarele:
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede la art. 25 alin. 3 că veniturile realizate din taxele de timbru se vor folosi între altele și pentru completarea fondurilor cheltuielilor de personal pentru magistrați, asimilații acestora și personalul auxiliar. Ordinul 2404/2004 nu se referă la această categorie și prin urmare nu există temei legal pentru acordarea stimulentelor reclamanților care au această calitate.
Nu se poate pune nici problema unei egalități ori asimilări a acestora cu magistrații judecători, chiar dacă beneficiază de anumite drepturi care le au și magistrații ori sunt supuși acelorași incompatibilități și interdicții.
Statutul celor două categorii este diferit, cel al judecătorilor fiind reglementat de Legea nr. 303/2004 în timp ce al asistenților judiciari este reglementat de art. 55, 110 și următoarele din Legea nr. 304/2004, condițiile de numire și recrutare sunt diferite, atribuțiile de asemenea și prin urmare nu se poate reține existența unei situații analoage sau comparabile pentru a fi incidente dispozițiile G 137/2000.
Criticile cu privire la actualizarea creanței nu sunt fondate.
Prin acțiune reclamanții au solicitat actualizarea sumei pretinse în raport de indicele de inflație și nu daune interese.
Actualizarea creanței cu data inflației exprimă acoperirea prejudiciului produs prin erodarea creanței și are caracter compensatoriu în timp ce dobânda exprimă fructele bunurilor, acoperă beneficiul nerealizat și are caracter moratoriu.
Art. 161 alin. 4 Codul muncii se referă la daunele interese în timp ce alte dispoziții: art. 78 alin.1 Codul muncii prevede " obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri legale cu salariile indexate, majorate și reactualizate". În același timp principiul indexării este un principiu al sistemului de salarizare și funcția indexării este prevenirea eroziunii puterii de cumpărare și atenuarea efectelor inflației.
integrală a prejudiciului implică și acordarea actualizării creanței care a fost dispusă în mod legal, astfel că și această dispoziție va fi menținută.
Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Este adevărat că nu există raporturi de muncă între reclamanți și acest pârât, dar nu s-a reținut aceasta și nu acesta este motivul pentru care a fost chemat în judecată în calitate de pârât.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului anular de execuție, conform art. 19 lit. a din Legea 500/2002, iar potrivit art. 19 lit. g din aceeași lege analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor.
Potrivit art. 28 din Legea 500/2002 același Minister elaborează proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor, ținând seama și de propunerile ordonatorilor principali de credite.
Cum art. 14 din Legea 500/2002 privind finanțele publice interzice orice cheltuială din fonduri publice dacă nu are prevederi bugetare, iar potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004 activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, fără alocarea fondurilor necesare, de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea judecătorească nu s-ar putea face.
Întrucât neexecutarea sentinței ar face procesul civil care a avut loc să fie fără finalitate, iar reclamanții ar fi lipsiți de un bun recunoscut prin această hotărâre, iar această situație ar constitui o încălcare a art. 6 paragraf 1 din Convenție și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în mod corect s-a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Acesta nu a fost chemat în garanție așa cum se susține în motivele de recurs, ci a fost chemat în judecată în calitate de pârât și s-a admis acțiunea tocmai în considerarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 500/2002, iar potrivit acestor atribuții a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Prin urmare, recursul Ministerului Justiției este fondat în parte și va fi admis în baza art. 312 alin. 1.3 Cod procedură civilă și se va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii reclamanților, Petro, C, Petco,.
În baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 544/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților:, Petro, C, Petco,.
Menține dispozițiile sentinței cu privire la ceilalți reclamanți.
Respinge recursul Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /26.05. 2008
Tehnored.: M/ 2 ex./30.05. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Ioan Jivan, Mihail
