Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 88
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait
JUDECĂTOR 3: Vera Andrea
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâta SC - GRUP cu sediul în B, Calea, nr.239 sector 1 reprezentată prin și Asociații cu sediul în--8, House, sector 1, B, împotriva sentinței civile nr. 1757 din 30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta cu domiciliul ales la. av. cu sediul în, str.- -,.41, Sc.C2, etaj 2,.9, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 2930/120/16.04.2008, reclamanta, a chemat în judecată pârâta SC SA, pentru ca prin sentința ce se va pronunța intimata să fie obligată să achite reclamantei suma de 9863,52 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate dar și suma de 533,52 lei reprezentând daune materiale pentru neachitarea la termen a obligațiilor ce se cuvin acesteia.
Motivând în fapt cererea, reclamanta arătat că potrivit contractului individual de muncă, în afară de plata salariului de bază pentru munca prestată mai beneficia și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate.
S-a mai susținut că în Contractul Colectiv de Muncă, la art. 168 alin. 1 se prevedea cu ocazia sărbătorilor de Paște și C că salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantumul unui salariu mediu de bază pe SA.
Deși Contractul Colectiv de Muncă prevedea această obligație pentru anii 2004 - 2007, reclamanta nu a beneficiat de aceste drepturi care se ridică la suma de 9330 lei conform adreselor SA nr. 1666/2003; 313/2005 și 713/2006.
De asemenea, pentru neacordarea la timp a acestor drepturi salariale pârâta datorează și suma de 533, 52 lei reprezentând coeficientul de inflație pentru perioada 2004 - 2007.
În drept au fost invocate de reclamantă dispozițiile art. 166 din Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății, renegociat pe anii 2004 - 2007.
S-a solicitat de reclamantă potrivit art. 242 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă.
Reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și având în vedere că sarcina probei revine pârâtei, a solicitat ca aceasta să fie obligată a depune la dosarul cauzei copii extras după contractul colectiv de muncă pe anii 2005 - 2007.
Cererea reclamantei a fost urmată de copia actului de identitate și copie carnet de muncă.
Prin încheierea de ședință din data de 05 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, referitor la reclamanta, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de intimată la data de 17.09.2008,s-a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că începând cu anul 2003, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca drepturile salariale suplimentare de C și Paște să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, că operațiunea includerii acestor drepturi în salarii nu a avut o aplicabilitate limitată, continuând să producă efecte și în anii următori, textul articolului nr. 168 din CCM fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din anul 2005.
S-a mai susținut de pârâtă prin întâmpinare că pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției rele a părților, Comisia Paritară a adoptat la 31.08.2007 decizia nr. 5140/2007 prin care s-a confirmat faptul că părțile au înțeles ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la art. 168 alin. 1 din CCM să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, iar începând cu anul 2004, art. 168 alin. 1 din CCM a rămas fără obiect, deoarece primele erau parte a salariului de bază ca întreg.
În ceea ce privește modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii s-a arătat de către pârâtă că este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate și nu la salariul de bază mediu ale cărui valori la nivelul anilor 2004 - 2007 au fost diferite față de valorile prezentate de către reclamant, fiind stabilite prin adresa nr. 2022/04.09.2007, iar promovarea acțiunii este prematură deoarece dreptul de a formula acțiune nu se poate considera născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.
Mai a precizat pârâta că promovarea unor astfel de acțiuni este prematură în raport cu prevederile contractuale, care eventual ar justifica dreptul la acțiune. Dacă s-ar admite ipotetic faptul că drepturile salariale în discuție nu ar fi fost incluse în sumele deja acordate salariaților, arată intimata, oricum dreptul de a formula prezenta acțiune, nu se poate considera născut, atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. Conform art. 1 al art. 168, teza finală, text modificat în perioada 2003 - 2007, arată intimata, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente: Paște și Cum aceste negocieri nu au avut loc, apreciază pârâta că nu se poate vorbi despre existența în patrimoniul salariaților a unui drept care să fie valorificat prin astfel de acțiuni.
S-a solicitat proba cu înscrisuri precum și orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.
Pârâta a solicitat prin întâmpinare conexarea la dosarul cauzei și a altor cauze, arătând că art. 164 Cod procedură civilă prevede că, având în vedere legătura strânsă dintre obiectul și cauza unor pricini pendinte, reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea fiecărui judecător, așa încât conexarea cauzelor reprezintă o măsură utilă justiției, fiind o chestiune de bună administrație în raport cu numărul litigiilor precum și cu probatoriul care urmează a fi administrat în fiecare dintre ele. Mai mult, arată intimata că scopul conexării este acela de a se evita hotărâri contradictorii cu privire la aceeași problemă juridică, iar în situația de față se impune soluționarea unitară a cererilor formulate de petenți.
Totodată, prin întâmpinarea formulată s-a invocat de către intimată excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că sumele solicitate de petenți nu reprezintă drepturi salariale ci drepturi acordate salariaților în scopul de a le oferi o protecție specială, prescriptibile în termen de 6 luni aplicabil cererilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM și prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Tribunalul a respins această excepție motivat de faptul că părțile prezentului conflict sunt cele ale unui raport juridic de muncă, iar obiectul cererii îl reprezintă drepturi ce decurg din executarea contractului individual de muncă, fiind incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, care stabilesc că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
De asemenea, unitatea intimată face precizări cu referitoare la distincția care trebuie făcută între salariul de bază mediu și salariul mediu brut, ambele fiind salarii brute, ultimul cuprinzând și eventualele sporuri adăugate salariului negociat, iar la termenul de judecată din data de 10.04.2008 s-au depus de intimată: actul adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA, înregistrat la sub nr. 8080/23.05.2000, anexa nr. 1 la actul adițional, anexa nr. 2 la actul adițional, anexa nr. 1 bis la actul adițional.
Prin sentința civilă nr. 1757 din 30 octombrie 2008 Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC "" SA, obligând pârâta la plata suplimentărilor salariale de Paște și C solicitate conform art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, în raport de perioada efectiv lucrată cu reactualizarea sumei conform indicelui de inflație la momentul plății.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată de reclamanta s-a solicitat obligarea unității intimate la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentări salariale de Paște și C pentru perioada 2004 - 2007 și diferența dintre salariul minim pe unitate și cel primit efectiv de reclamantă.
În urma probelor administrate de unitatea intimată, respectiv proba cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei și reprezentând copia carnetului de muncă al reclamantei, copia contractului colectiv de muncă, a contractului individual de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, pretențiile acesteia nefiind acordate de unitatea intimată pentru perioada lucrată.
Astfel, chiar dacă pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale - prime de Paște și C au fost incluse, potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2004 și până în anul 2007, aceste suplimentări nu au mai fost acordate, așa cum prevedea contractul colectiv de muncă și actele adiționale la acesta, prin fapta sa angajatorul a cauzat o pagubă în dauna angajatului său.
Potrivit art. 269 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu.
În caz de refuz, salariatul se poate adresa cu cerere în despăgubiri la instanțele judecătorești.
Așa fiind, temeiul răspunderii patrimoniale a angajatorului îl constituie dispozițiile art. 269 Codul Muncii, pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, actele adiționale la acesta, precum și a contractelor de muncă individuale ale salariaților.
De asemenea, răspunderea unității intimate este angajată față de petiționari și în baza art. 7 (2) din Legea nr. 130/ 1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Neîndeplinirea obligațiilor din contract, respectiv neacordarea acestor drepturi salariale - prime de Paște și C și diferențe salariale față de salariul minim pe unitate, atrage răspunderea părții vinovate, în speță a A, conform art. 30 (2) din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Ori, contractul individual de muncă decurge din prevederile contractului colectiv de muncă, fiind un contract bilateral, sinalagmatic, cu obligații reciproce între părți, salariații îndeplinindu-și sarcinile de muncă, în timp ce angajatorul a încălcat drepturile lor salariale, prevăzute de art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă.
Pentru motivele expuse, prima instanță a admis acțiunea în despăgubiri a reclamantei și a obligat unitatea pârâtă la plata drepturilor salariale reprezentând prime de Paște și C, solicitate și calculate conform art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, în raport de perioada efectiv lucrată, cu reactualizarea indicelui de inflație la momentul plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SA, solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
A susținut recurenta-pârâtă că drepturile salariale de C și de Paște au fost incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003,în acest sens fiind redactat și alin.2 al art.168 din CCM pe anul 2003, această prevedere fiind reiterată și în CCM pe anii2004 și confirmată prin versiunea din 2005 alin. 2 art.168.
De asemenea, aceeași interpretare a oferit-o și Comisia Paritară, înființată în scopul clarificării intenției reale a părților la momentul negocierii clauzelor CCM,comisie formată din reprezentanții părților semnatare,interpretare ce a fost cuprinsă în decizia nr.5140/2007 din 31.08.2007 intitulatănotă asupra precizării primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al SA,aceasta având caracter obligatoriu conform prevederilor Anexei 2 la CCM.
A învederat că atât prevederile CCM cât și interpretarea oferită de Comisia Paritară sunt opozabile salariaților conform art.9,14 și 30 din Legea nr.130/1996, această interpretare fiind reținută și de alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare.
Astfel, prima instanță a apreciat în mod greșit că se impune respingerea excepției prematurității întrucât nu există nici o reglementare care să stabilească în sarcina reclamantei obligația declanșării unei asemenea proceduri, a excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât sumele solicitate sunt drepturi salariale care se prescriu în termen de 3 ani, precum și admiterea acțiunii deoarece pârâta nu ar fi făcut dovada că sumele în discuție nu au fost incluse în salariile angajaților.
În susținerea caracterului prematur al acțiunii formulate, recurenta-pârâtă a învederat că dreptul la acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor, condiție ce reiese din redactarea alin.1 al art.168 din CCM 2003-2007 și care trebuie să se concretizeze într-o decizie.
Totodată, caracterul întemeiat al excepției prescripției dreptului la acțiune reiese din faptul că drepturile a căror valorificare se urmărește prin promovarea acțiunii nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestație a activității desfășurate ci drepturi acordate salariaților prin CCM în scopul de a le oferi protecție socială, fiind incidente disp. art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii ce reglementează un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiunile rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM.
În subsidiar, a susținut că modalitatea de calcul a sumelor pretinse e greșită, câtă vreme se raportează la salariul mediu brut la nivel de societate,deși art.168 alin.1 din CCM stipulează că baza de calcul e salariul de bază mediu la nivel de, nivelul acestuia reieșind din adresa nr. 2022/04.09.2007.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc. civ. constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2004, 2005 și 2006 cu prilejul sărbătorilor de Paște și C angajații SNP SA beneficiau de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Conform dispozițiilor art.287 din Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Ori, pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturașilor emiși reclamantei pentru lunile în care s-au stabilit primele de Paște și C, probă pe care acesta nu efectuat-.
În consecință în mod corect prima instanță a reținut că intimata-reclamantă nu au primit sumele solicitate.
Și în ceea ce privește cuantumul acestora instanța a făcut o corectă apreciere a înscrisurilor depuse la dosar, acordând sume în cuantum corespunzător criteriului rezultând din aplicarea disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006.
Astfel, potrivit dispozițiilor sus menționate nivelul suplimentărilor salariale acordate cu ocazia Cului și în anii 2004-2006 reprezentau un salariu de bază mediu la nivelul "" SA. În consecință, acesta este cuantumul corect al sumelor datorate de recurenta-pârâtă intimatei-reclamante cu titlu de prime de C și Paște pe anii 2004 -2006, sume actualizate conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.
Susținerea recurentei-pârâte în sensul că aceste sume au fost incluse în salariul lunar al reclamantei, astfel cum s-a întâmplat și în anul 2003, motiv pentru care în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 s-a făcut mențiune în acest sens, urmează a fi apreciată ca neîntemeiată. O asemenea concluzie rezultă din modul de formulare al ambelor variante ale art.168 (2) din contractele colective de muncă la nivel de societate pe anii 2004-2005 din care rezultă că drepturile prevăzute în art.168 (1) au fost incluse în salariile angajaților recurentei-pârâte doar pentru anul 2003, astfel încât dacă părțile contractante nu ar fi intenționat acordarea lor în anii 2004-2007pe lângă salariilecuvenite salariaților, nu le-ar mai fi prevăzut în art.168 (1). În plus, principiul interpretării clauzelor contractuale în sensul în care acestea își produc efecte justifică înlăturarea susținerii recurentei-pârâte în sensul că voința părților contractului colectiv de muncă a fost aceea exprimată în notele emise de Comisia Paritară.
În ceea ce privește excepția prescrierii extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâta SA, în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art.283 alin.1 lit.e care stabilesc un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiuni având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, ci art.283 alin.1 lit.c) care stabilește un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în ceea ce privește plata unor drepturi salariale.
Având în vedere disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 și 2007 conform căruia sumele acordate cu ocazia și Cului reprezentând un salariu de bază mediu suntsuplimentări de drepturi salariale, dar și prevederile art.43 din Codul fiscal potrivit cărora premiile sunt asimilate salariilor,
Rezultă că termenul de prescripție a dreptului la acțiune de 3 ani ce a început să curgă de la data scadenței primelor nu era împlinit la data introducerii acțiunii.
Din considerentele expuse, constatând că excepția prematurității apare ca neîntemeiată în condițiile în care nu se poate reține o culpă a salariaților pentru lipsa negocierilor în vederea determinării cuantumului și modalităților de plată a primelor,prime a căror sumă poate fi stabilită cu ajutorul criteriului reglementat de CCM (salariul de bază mediu pe ) în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul declarat de pârâta "" SA împotriva sentinței civile nr. 1757/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC "" SA - Membru Grup, cu sediul social în B, Calea, nr.239, sector 1, având domiciliul ales în B, dul - -, nr.4-8, House, sector 1 - la Societatea Civilă de Avocați, și asociații, împotriva sentinței civile nr.1757 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul ales la. av. cu sediul în, str.- -,.41, Sc.C2, etaj 2,.9, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2009.
Președinte Judecători
-- - - - ---
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./20.02.2009
/
. Fond- Trib.
Jud.fond
Președinte:Simona BuzoianuJudecători:Simona Buzoianu, Marilena Panait, Vera Andrea
