Pretentii civile. Speta. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 86
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, calea -, nr.239, împotriva sentinței civile nr. 2738 din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în P,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat din cadrul Baroului P, în substituirea avocatului, în baza delegației de substituire din 20.01.2009, intimatul reclamant reprezentat de avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale nr. 2/16.01.2009, depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare din partea intimatului reclamant.
Avocat, având cuvântul arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Avocat având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită în principal admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și obligarea la sumele de bani comunicate prin adresă de societate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că acestea sunt brute.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Prima instanță a admis acțiunea, așa cum a fost precizată și cum a solicitat recurenta în subsidiarul întâmpinării, adică suma comunicată de pârâtă prin adresa nr. 48/5.02.2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Teleorman, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în cuantum de 9863,52 lei, din care 9330 lei reprezentând suplimentari salariale de Paște 2005-2007 și de C 2004-2006 și 533,52 lei daune materiale pentru neachitarea la termen a obligațiilor, constând în actualizarea sumei datorate în funcție de indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, iar potrivit art.168 alin.1 din, salariații SA aveau dreptul la suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe societate, drepturi ce nu au fost acordate reclamantului în perioada sus-menționată.
Prin sentința civilă nr.2424/08.09.2008, Tribunalului Teleormana admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova, reținându-se că reclamantul are domiciliul în raza teritorială de activitate a acestui tribunal situație în care, în baza art.284 al.2 muncii, competența de soluționare a acțiunii aparține Tribunalului Prahova fiind vorba de o normă de competență teritorială exclusivă.
După declinare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2003, suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că reclamantul nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
La termenul din 28.10.2008, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită plata primelor în discuție pentru perioada Paște 2005-2007 și C 2005-2007 în valoare totală de 6631 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată, la calculul primelor fiind avută în vedere adresa nr.48/05.02.2008 eliberată de SC SA.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.2738 din 28.10.2008, Tribunalului Prahovaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada Paște 2005, invocată de pârâtă și a respins acțiunea pentru aceasta perioadă, ca fiind prescrisă.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă pentru perioada C 2005-2007 și Paște 2006-2007 și s-a admis acțiunea în parte, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului prima de Paște 2006-2007 și C 2005-2007 în sumă brută de 5781 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei însă, în perioada 2005-2007, acesta nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, cuvenite potrivit art.168 din, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, neexistând nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Prin urmare, instanța, în baza contractelor colective de muncă la nivel de societate pe perioada indicată și a disp. art.161 si urm. muncii, a admis acțiunea în parte în sensul celor sus-arătate.
De asemenea, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada C 2005-2007 și Paște 2006-2007, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii conform cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor, începând cu decembrie 2005.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada Paște 2005 fost admisă și s- respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă, reținându-se că, în raport de data introducerii acțiunii, termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune a fost depășit.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă în ceea ce privește primele de C 2005-2007 și Paște 2006-2007, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamantului, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului de bază mediu pe, conform art. 168 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006,2007, valoare ce rezultă din adresa societății nr.48/05.02.2008 depusă în copie la dosarul de fond, corespunzând pentru C 2005 suma de 927 lei, pentru Paște 2006 suma de 1047 lei, pentru C 2006 suma de 1160 lei, pentru Paște 2007 suma de 1260 lei și pentru C 2007 suma de 1387 lei, în total suma de 5781 lei cât a cerut și reclamantul.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
În temeiul disp.art.274 Cod pr.civilă, recurenta va fi obligată la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocat suportat în recurs de către intimat potrivit chitanței doveditoare nr.11/16.01.2009 depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2738 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în P,-, județul
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2009.
Președinte Judecători
--- - - - -- -
Grefier
2 ex./ 09.02.2009
/VS
Trib.P nr-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Marilena Panait, Vera
