Pretentii civile. Speta. Decizia 1032/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1032
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 509 din 26.03.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind SC " " SA
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta și avocat pentru intimata SC SA
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al patrulea termen de judecată.
Părțile prezente precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele formulate în cererea de recurs și în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Avocat, având cuvântul pentru intimată, solicită respingerea recursului, o serie din capetele de cerere sunt lipsite de obiect, este pensionară. Solicită să se păstreze dispozițiile Tribunalului conform întâmpinării. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată, nu în acest recurs.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 2710/99/24.05.2007, astfel cum a fost precizată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta "" P solicitând obligarea pârâtei la: la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale; negocierea contractului individual de muncă și încadrarea pe post corespunzător pregătirii și aptitudinii profesionale; plata drepturilor salariale pe perioadele nelucrate, respectiv 26.10.2006 - 30.04.2007 și 22.05.2007 - 31.05.2007 și plata contribuției de 9,5 % la Casa Județeană de Pansii I; plata indemnizației de concediu medical din perioadele când a fost plătită cu 75 % din salariu (ultimii 3 ani de zile, respectiv2006 - 2008): plata sumei de 3733,25 reprezentând cheltuieli efectuate cu pregătirea profesională; plata cheltuielilor de judecată și actualizarea tuturor sumelor cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că deși pregătirea sa este pur economică, începând cu data de 01.11.2002 a fost exclusă în mod nejustificat din cadrul Departamentului financiar-contabil unde își desfășoară activitatea, fiind transferată la Serviciul. care presupune pregătire tehnică, nu economică.
Din anul 2002 și până în momentul de față, a promovat mai multe acțiuni în instanță care i-au fost favorabile, respectiv deciziile civile nr. 895/09.12.2004 și 269/26.04.2005, precum și sentința civilă 969/2006. Pârâta refuză în continuare să-i asigure post corespunzător pregătirii sale, obligând-o să stea la Serviciul. unde nu există post compatibil cu pregătirea sa, fiind încălcate astfel art. 3 și 4 din Codul muncii.
În raport cu prevederile coroborate ale Constituției României și ale Codului Muncii în vigoare, au fost încălcate următoarele principii proprii dreptului muncii: neîngrădirea dreptului la muncă (art. 25, art. 38 și art. 39 din
Constituție și art. 3, art. 4 și art. 9 din Cod); egalitatea de tratament față de toți salariații și angajatorii (art. 5 alin. 1 din Cod); garantarea negocierii colective și individuale a condițiilor de muncă (art. 39 alin. 5 din Constituție și art. 6 alin. 2 din Codul muncii ); protecția multilaterală a salariaților (art. 38 alin. 2 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Codul muncii ); respectarea bunei credințe la încheierea, executarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale și colective de muncă (art. 8 alin. 1 din Codul muncii ); stimularea pregătirii și perfecționării profesionale (art. 32 din Constituție).
De asemenea, au fost încălcate art. 22, 23 alin. 2 și art. 24 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 13 alin. b și c și art. 14 alin. c, d, e și f din Regulamentul intern al "" P, a mai susținut reclamanta.
În fapt, începând cu data de 01.11.2002 a fost exclusă în mod nejustificat din cadrul Departamentului financiar-contabil unde își desfășura activitatea din anul 1981, fiind transferată la serviciul Toate demersurile sale privind atribuirea de sarcini de serviciu corespunzător pregătirii profesionale și a specialității sale au rămas fără rezultat.
Mai mult decât atât, asupra sa au început să se facă presiuni din partea conducerii, scopul acestora fiind de a fi exclusă definitivă din unitate. În acest sens arată că la data de 05.08.2003 a fost înregistrat sub nr. 11792 referatul întocmit de șeful serviciului, prin care acesta a propus desfacerea contractului său de muncă pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu, sarcini care, de altfel, erau îndeplinite de o altă persoană.
În aceste condiții, "" Pae mis decizia nr. 13092/2003 prin care s-a dispus sancționarea sa cu diminuarea salariului cu 5 % pe lunile septembrie, octombrie și noiembrie, pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu și pontarea ci o oră pe zi în perioada 21 - 31.07.2003. Împotriva acestei decizii a formulat contestație, care a fost admisă prin sentința nr. 804/28.11.2003, pronunțată de tribunalul Iași, constatându-se nulitatea deciziei de sancționare emisă de ""
Deși era în litigiu cu societatea, pe data de 07.10.2003 a fost emis pe numele său preavizul de concediere cu nr. 14748/2003.
Datorită stresului și persecuțiilor din partea conducerii societății, starea sa de sănătate s-a deteriorat foarte mult, fiind astfel împiedicată să ducă o viață normală. În această perioadă a fost internată de mai multe ori în spital, fiind astfel nevoită să folosească sume mari de bani, pe care, cu greu a reușit să le obțină.
Reaua credință a conducerii unității reiese și din faptul că împotriva sa s-au dispus sancțiuni care se situează în afara regimului sancționator prevăzut de art. 264 din Codul muncii. De asemenea, în mod nelegal, a fost lipsită de drepturile salariale, aceste nelegalități având ca unic scop îndepărtarea sa din cadrul unității.
În anul 2005, la reluarea activității, a solicitat conducerii societății să fie informată unde își va desfășura activitatea. În răspunsul primit i s-a specificat faptul că nu există nici un post vacant care să corespundă pregătirii sale, deși postul de audit financiar intern exista la acel moment în organigramă și era vacant.
"" Pad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, arătând că reclamanta este salariata societății conform contractului de muncă 21275/25.09.1981 și a actelor adiționale încheiate succesiv ca urmare a negocierilor colective anuale, iar din 01.11.2002 locul său de muncă a fost schimbat la serviciul pe postul de analist economic, sarcinile de muncă fiind stabilite atât prin decizia nr. 17211/01.11.2002 cât și prin fișa postului seria - 06-01/05 pe care reclamanta a semnat-o de luare la cunoștință la data de 03.12.2002.
Considerând că reclamanta contestă decizia nr. 17211/01.11.2002, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune referitoare la schimbarea locului de muncă, cât și excepția inadmisibilității motivat de faptul că aceasta invocă temei al pretențiilor în acțiunea de față sentința civilă 804/28.11.2003 prin care s-a elucidat situația referitoare la o decizie de sancționare disciplinară.
Cu privire la toate pretențiile reclamantei, pârâta "" Pas usținut că sunt neîntemeiate, întrucât aceasta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu moral al neacordării indemnizației de asigurări sociale sau de drepturi salariale. Dimpotrivă mai arată pârâta, reclamanta a reușit performanța de a fi prezentă la locul de muncă în 2003 doar 67 zile, în 2004 doar 5 zile, în 2005 doar 55 zile; în 2006 doar 5 zile în 2007 doar 17 zile, iar 29 zile lucrătoare a absentat nemotivat; în 2008 doar 90 zile. În ceea ce privește cursurile de perfecționare profesională, acestea au fost urmate din proprie inițiativă.
Părțile au depus înscrisuri, în copie.
Prin sentința civilă nr. 509 din 26 martie 2009, tribunalul Iașia respins excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă.
A respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta ""
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse.
Reclamanta și-a precizat cu claritate la termenul din 17.12.2008 obiectul cererii de chemare în judecată, printre care nu se regăsește anularea deciziei nr. 17211/01.11.2002. Faptul că în motivarea acțiunii a făcut referire la nemulțumirile pe care le are în legătură cu pregătirea sa profesională și locul de muncă pe care îl ocupă în prezent nu echivalează cu contestarea deciziei nr. 17211/01.11.2002 emisă de pârâtă, astfel încât se impune respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, au avute în vedere art. 21 din Constituția României, cât și art. 6 din, care garantează accesul liber al tuturor cetățenilor la justiție, la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că acțiunea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Reclamanta este salariata "" P conform contractului individual de muncă nr. 21275 din 25.09.1981 și a actelor adiționale încheiate succesiv cu aceasta ca urmare a negocierilor colective anuale, urmate de negocieri individuale în funcția de analist la Oficiul de calcul.
Începând cu data de 2.11.2002 locul de muncă al reclamantei a fost stabilit la Serviciul desfășurând activitatea de analist economic, sarcinile sale de muncă fiind înscrise în fișa postului seria - 06-01/05 pe care contestatoarea a semnat-o de luare la cunoștință la data de 03.12.2002.
A susținut reclamanta că din anul 2002 și până în prezent conducerea societății refuză să-i asigure un post corespunzător pregătirii sale obligând-o să stea la serviciul. În aceste condiții a susținut că i se încalcă mai multe drepturi prevăzute atât de Constituția României cât și de Codul muncii, fiind hărțuită în permanență și obligată să muncească pe un post care nu este compatibil cu pregătirea sa.
Unul din capetele de cerere formulate de reclamantă este obligarea societății la negocierea contractului individual de muncă și încadrarea pe post corespunzător pregătirii și aptitudinilor profesionale.
Raportat la acest capăt de cerere, s-a reținut că negocierea contractului individual de muncă se poate realiza doar de către cele două părți semnatare ale contractului și implică voința ambelor părți. contractului individual de muncă dintre reclamantă și pârâtă poate interveni doar ca urmare a contractelor colective de muncă care prin clauzele lor stabilesc acest lucru, sau la inițiativa uneia din părți atunci când acestea consimt de comun acord. Însă termenul de negociere presupune voința convergentă a ambelor părți. Este raportul dintre cerere și ofertă, fiecare parte își prezintă oferta respectiv angajatorul oferă locurile de muncă pe care le are la dispoziție și condițiile pe care le presupun aceste locuri de muncă, iar salariatul (posibilul salariat) oferă potențialul său de muncă, pregătirea sa profesională și disponibilitatea sa.
În nici un caz nu se poate discuta despre îngrădirea dreptului la muncă, despre muncă forțată în situația în care salariatul acceptă să desfășoare o muncă uneori chiar sub pregătirea sa profesională.
Din documentația depusă la dosar nu reiese faptul că reclamanta ar fi contestat vreodată în instanță adresa nr. 17211/2002 prin care i s-a făcut cunoscut că a fost transferată în interesul serviciului la serviciul (fila 13 dosar) și nici fișa postului semnată de reclamantă la data de 3.12.2002 (fila 12 dosar).
Deși reclamanta a dobândit în timp calitatea de auditor financiar, societatea angajatoare nu era obligată să îi acorde obligatoriu postul de audit financiar intern din societate.
De altfel, la dosar a fost depus contractul de audit financiar nr. 1777 din 11.04.2007 încheiat între "" P și Expert Audit având ca obiect prestarea activității de audit financiar de către prestator în interesul beneficiarului. Contractul a intrat în vigoare începând cu data de 1.04.2007 pentru o durată de 3 ani.
În aceste condiții, se va respinge cererea reclamantei de obligare a societății la negocierea contractului individual de muncă și încadrarea pe post corespunzător pregătirii și aptitudinilor profesionale.
Reclamanta a mai susținut că datorită stresului și persecuțiilor din partea conducerii societății starea sa de sănătate s-a deteriorat foarte mult fiind împiedicată astfel să ducă o viață normală, a fost internată de mai multe ori în spital fiind nevoită să folosească sume mari de bani pe care cu greu a reușit să le obțină.
În ciuda acestor susțineri, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi fost persecutată de către conducerea societății angajatoare. de daune morale sau prejudiciul moral sugerează o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale reclamantei provenind din atingerea adusă a celor valori sau atribute ale sale ca individ, valori care îi definesc personalitatea; dintre aceste valori urmând a fi reținute și realizate integritatea corporală, sentimentele de afecțiune, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional precum și alte valori similare.
Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de probă pretențiile salariatului, prejudiciul moral suferit și legătura de cauzalitate dintre măsura dispusă de unitate și imperativ atât pe plat social, în plan profesional al salariatului cât și dificultățile în plan familial și în raport cu celelalte persoane.
Reclamantei îi revine sarcina probei cu privire la întinderea și existența prejudiciului material, cât și cu privire la existența și întinderea vătămării, nefiind suficientă simpla susținere în sensul lezării imaginii și demnității angajatului prin situațiile conflictuale, de cele mai multe ori rezolvate în instanță prin pronunțarea unor sentințe definitive și irevocabile, astfel încât se impune respingerea cererii reclamantei de obligare a societății "" P la plata de 100.000 lei daune morale.
Potrivit disp. art. 154 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezentând contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar conf. art. 156 Codul muncii, salariile se plătesc înainte oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
Astfel, salariul este prețul muncii prestate, exprimat în bani, iar potrivit Declarației Universale a Drepturilor Omului, cel ce muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient care să-i asigure lui și familiei sale o existență conform cu demnitatea umană.
Raportat la aceste prevederi, se impune respingerea cererii reclamantei de obligarea societății la plata drepturilor salariale pentru perioadele, așa cum recunoaște și reclamanta, nelucrate respectiv 26.10.2006 - 30.04.2007 și 22.05.2007 - 31.05.2007 și plata contribuției de 9,5 % la Casa Județeană de Pensii Atât timp cât reclamanta nu a lucrat în aceste perioade, nu poate primi salariul. De altfel din documentația depusă la dosar reiese că reclamanta a formulat numeroase cereri de acordare concedii fără plată care i-au fost acordate. Este inadmisibil să primești salariul pentru o muncă pe care nu ai prestat-
Potrivit art. 98 alin. 1 din Legea 19/2000 asigurații sistemului public au dreptul, în afară de pensie, și la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă cauzate de boli de muncă sau de accidente în afara muncii, boli profesionale și accidente de muncă.
Conf. art. 99 alin. 1 din același act normativ, baza de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale prev. la art. 98 alin. 1 lit. a se determină ca media veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare primei zile de concediu medical, pe baza cărora s-a datorat sau după caz s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective conf. prev. art. 23 și/sau drepturile prev. la alin. 9 sau 10 după caz din cele 12 luni în care s-a constituit stagiul de cotizare.
Atât timp cât reclamanta a fost în concediu medical în acea perioadă, a fost plătită conform prevederilor legale, astfel încât instanța va respinge cererea de obligare a societății la plata indemnizațiilor de concediu medical din perioadele cât a fost plătită cu 75 % din salariu (ultimii 3 ani, respectiv 2006-2008).
Referitor la cheltuielile efectuate cu pregătirea profesională în sumă de 3733,25 lei, s-a reținut că nici această cerere a reclamantei nu este întemeiată.
Din documentele depuse la dosar nu reiese faptul că aceste cheltuieli efectuate de reclamantă cu propria pregătire profesională au fost efectuate în ultimii 3 ani de la data introducerii acțiunii. Pe de altă parte, aceste cursuri de perfecționare profesională au fost urmate din proprie inițiativă de către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta.
În cererea de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurenta expune "considerentele" pentru care instanța de fond i-a respins, în mod greșit, acțiunea.
Astfel, recurenta consideră că, la angajare, a fost repartizată în funcția de analist economic, deși avea calificare de economist, iar începând cu data de 1.12.2002 a fost transferară la, nerespectându-i-se calificarea, scopul transferului fiind disponibilizarea sa. Recurenta citează dispozițiile art. 57 alin. 1 și 4 Codul muncii.
Arată recurenta că, din anul 2002, promovat mai multe acțiuni, care i-au fost favorabile, însă intimata pârâtă refuză să-i asigure un post corespunzător pregătirii sale, fiind încălcate prevederile art. 64 Codul muncii.
Mai consideră recurenta că toate înserările din carnetul de muncă, ulterioare datei de 1.10.2001, au avut loc pe baza modificării unilaterale a contractului individual de muncă de către intimată, fără consimțământul său și fără a exista act adițional semnat de ea. Au fost menționate prevederile art. 41 alin. 1, art. 38, art. 16 alin. 1, art. 17 alin. 1 și 2 Codul muncii, precum și art. 24 și art. 49 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Față de dispozițiile art. 37 Codul muncii, recurenta solicită să se ia act de faptul că, de 8 ani, i se refuză dreptul de a-și negocia contractul individual de muncă. Intimata a încercat să-i desfacă contractul individual de muncă și a refuzat să-i asigure un post conform pregătirii sale profesionale, datorită stresului și persecuțiilor starea sa de sănătate deteriorându-se foarte mult. Au fost invocate și prevederile art. 11 din Legea nr. 202/2002.
Față de cererea privind plata drepturilor salariale pentru perioadele nelucrate, recurenta invocă prevederile art. 57 alin. 5 Codul muncii, iar față de cererea privind plata indemnizațiilor de concediu medical sunt menționate prevederile art. 83 din Contractul colectiv de muncă, susținându-se că îmbolnăvirea și pensionarea medicală au fost determinate de contextul socio-profesional stresant.
Mai arată recurenta că a avut aprobări în vederea suportării de către societate a costurilor privind pregătirea pentru obținerea calității de auditor financiar, însă acestea nu au fost respectate.
Prin întâmpinarea formulată, reiterând apărările din întâmpinarea depusă la instanța de fond, intimata a solicitat respingerea recursului, arătând că toate solicitările recurentei sunt netemeinice.
Părțile au depus copii de pe înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Conform contractului individual de muncă încheiat la data de 25.09.1981, aflat în copie la dosarul cauzei, recurenta a ocupat, la încadrarea sa în muncă, funcția de analist la Oficiul Calcul, prima instanță menționând în considerente funcția ocupată de recurentă, nu "calificarea" acesteia.
Începând cu data de 1.11.2002, locul de muncă al recurentei a fost stabilit la Serviciul, pe postul de economist, sarcinile sale fiind înscrise în fișa postului - 06-01/05, pe care recurenta a semnat-o de luare la cunoștință la data de 03.12.2002. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, începând cu data de 1.12.2002, aceasta a ocupat un post corespunzător specializării sale, de economist, chiar dacă nu își desfășura activitatea la Departamentul financiar-contabil. Recurenta nu a contestat acest act al angajatorului, prin care locul de muncă i-a fost stabilit la Serviciul, acceptând să-și desfășoare activitatea în acest loc, iar prevederile art. 22 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă, pretins a fi încălcate, privesc încheierea contractului individual de muncă, nu modificarea unilaterală a locului sau felului muncii.
În condițiile în care recurenta, prin acțiunea introductivă, așa cum a fost în cele din urmă precizată, nu a solicitat constatarea nulității contractului individual de muncă ori a unor clauze din acest contract, care a și încetat cu începere de la data de 22.07.2009, nu sunt aplicabile prevederile art. 57 alin. 1 și 4 Codul muncii, menționate de recurentă.
recurentei, care consideră că postul de economist la Serviciul, unde și-a desfășurat activitatea până la încetarea raporturilor de muncă, nu este compatibil cu pregătirea sa, nu echivalează cu munca forțată. De asemenea, recurenta, care a promovat mai multe acțiuni, o parte fiind admise, nu a obținut o hotărâre judecătorească prin care intimata să fi fost obligată să-i asigure un post "corespunzător pregătirii sale". Dimpotrivă, prin sentința civilă nr. 755 din 28.03.2007, tribunalul Iașia respins contestația formulată de recurentă în contradictoriu cu intimata, contestație care avea ca obiect și reintegrarea acesteia conform pregătirii profesionale, iar prin sentința civilă nr. 969 din 14.04. 2006, aceeași instanță a respins cererea contestatoarei privind obligarea intimatei de a-i permite să ocupe funcția de auditor intern. În consecință, nu se poate reține nici refuzul intimatei de a-i asigura un atare post și nici că intimata ar fi urmărit, prin stabilirea locului de muncă al recurentei la Serviciul, doar concedierea acesteia, concediere care nu a avut loc.
În conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 Codul muncii, precum și art. 24 din Contractul colectiv de muncă, contractul individual de muncă poate fi modificat, de regulă, exceptând cazurile și condițiile prevăzute de cod care permit modificarea unilaterală, prin acordul părților.
În conformitate cu prevederile art. 17 alin. 4, nu alin. 2, Codul muncii, precum și art. 49 din Contractul colectiv de muncă, de asemenea invocate de recurentă, orice modificare a unuia din elementele contractului individual de muncă, cum ar fi salariul, impune încheierea unui act adițional la contract.
Din examinarea carnetului de muncă, rezultă că la data de 1.10.2001, a avut loc o negociere, în cadrul contractului individual de muncă, a salariului recurentei. Ulterior acestei date au fost efectuate și alte mențiuni în carnetul de muncă. Astfel, o primă mențiune privește schimbarea funcției și salariului recurentei, din șef analize economice prețuri cls. 40 și suma de 5.821.785, în economist cls. 37 și suma de 5.252.910, conform actului 10059 din 17.05.2002. Această decizie este un act unilateral al angajatorului, iar legalitatea acestui act a fost examinată de tribunalul Iași, care, prin sentința civilă nr. 717 din 31 iulie 2002, respins contestația formulată de împotriva deciziei nr. 10059 din 17.05.2002 emisă de SC SA
În ceea ce privește celelalte mențiuni din carnetul de muncă, care vizează modificarea salariului recurentei, se constată că, pentru fiecare dintre acestea se precizează că a avut loc negocierea contractului colectiv de muncă sau se precizează actul normativ aplicabil. Recurenta nu a contestat modificările succesive ale salariului ori mențiunile efectuate în carnetul de muncă, dar a încasat salariile, în cuantumul modificat. Nesemnarea, de către recurentă, a actelor adiționale întocmite de angajator, nu prezintă relevanță, în condițiile în care instanța de judecată nu a fost investită cu anularea acestora, pentru lipsa consimțământului recurentei. De asemenea, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 16 alin. 1 și art. 17 alin. 1 din actualul Cod al muncii, în vigoare începând cu data de 1 martie 2003, și nici prevederile art. 38 din același cod.
Drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă, inclusiv salariului, se stabilesc, așa cum prevede art. 37 Codul muncii, prin negociere, însă, în cazul recurentei, așa cum rezultă din mențiunile din carnetul de muncă, ulterior datei de 1.10.2001, o atare negociere a avut loc, dar nu în cadrul contractului individual de muncă, ci în cadrul contractelor colective de muncă, ale căror prevederi le și invocă recurenta.
Prin urmare, recurentei nu i-a fost refuzat "dreptul" de a negocia drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă și nici nu i s-a impus un anumit loc de muncă, apreciat de aceasta ca necorespunzător pregătirii sale, urmărindu-se doar disponibilizarea sa.
În ceea ce privește starea de sănătate a recurentei, nu există un raport de cauzalitate între actele întocmite de intimată, menționate în cererea de recurs, și afecțiunile medicale cu care a fost diagnosticată recurenta începând cu anul 2001.
Despăgubirile solicitate de recurentă, în cadrul raporturilor de muncă, pot fi întemeiate doar pe dispozițiile art. 269 alin. 1 și 2 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, recurenta nu a făcut dovada prejudiciului moral, reprezentat de afectarea stării de sănătate sau de pensionarea sa pe motive medicale, pe de o parte, ori de afectarea "intereselor și imaginii sale de profesionist contabil", pe de altă parte, prejudiciu care să fi fost suferit din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu. De altfel, recurenta a mai promovat o acțiune pe rolul Tribunalului Iași, prin care a invocat stressul și persecuțiile din partea conducerii unității, solicitând atât reintegrarea pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale, cât și plata daunelor materiale și morale. Prin sentința civilă nr. 755 din 28 martie 2007, tribunalul Iașia respins acțiunea, reținând, de asemenea, în ceea ce privește prejudiciul moral, că nu s-a dovedit încălcarea de către intimată a obligațiilor contractuale și că au fost atinse valori care să necesite repararea lor prin acordarea unor sume de bani.
În condițiile în care recurenta nu a invocat un act de discriminare bazată pe criteriul de sex, nu pot fi aplicate în cauză prevederile art. 11 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați, așa cum nu sunt aplicabile nici prevederile art. 57 alin. 5 Codul muncii, în ceea ce privește drepturile salariale solicitate de recurentă pentru perioadele în care nu a prestat munca. Această prevedere din Codul muncii este aplicabilă doar în cazul "persoanei care a prestat munca în temeiul unui contract nul", or recurenta nu a prestat munca în perioadele pentru care solicită drepturile salariale, iar contractul său individual de muncă nu a fost constatat nul.
De asemenea, recurenta nu s-a aflat în incapacitate de muncă survenită ca urmare a unui accident de muncă sau în legătură cu munca ori ca urmare a îmbolnăvirii de o boală profesională, pentru a beneficia de compensația egală cu diferențele dintre salariul de bază avut la data ivirii incapacității de muncă și indemnizația primită în perioada concediilor medicale, potrivit art. 83 din Contractul colectiv de muncă. de profil psihologic, fișa de semnalizare și adeverința eliberată de medicul de medicina muncii, invocate de recurentă, evidențiază, în urma evaluării psihologice și medicale, posibilitatea corelării afecțiunilor recurentei, respectiv hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică și diabet zaharat complicat, cu stress-ul de la locul de muncă, așa cum a fost perceput și gestionat de recurentă.
Potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 90/1996, bolile profesionale sunt afecțiunile care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzate de factori nocivi fizici, sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă. Potrivit art. 31 alin. 1 din același act normativ, declararea bolilor profesionale este obligatorie și se face de către medicii unității sanitare care acorda asistenta medicală participanților la procesul de munca desfășurat de persoana juridică. Prin urmare, nu se poate stabili de către instanța de judecată că afecțiunile medicale, care au determinat perioadele de incapacitate de muncă, sunt boli profesionale.
Cu privire la cererea având ca obiect plata cheltuielilor privind pregătirea profesională, în sumă de 4231,72 lei, Curtea constată că, pe cererea formulată de recurentă pentru decontarea sumei de 2.000.000 lei (ROL) reprezentând taxa de susținere a examenului pentru accesul la profesia de auditor financiar, înregistrată la intimată cu nr. 9140/16.06.2003, există, într-adevăr, mențiunea de aprobare în cadrul programului de pregătire profesională. Așadar, singura "aprobare" a intimatei privește taxa de susținere a acestui examen, intimata nefiind de acord să deconteze nici o altă sumă cu titlul de cheltuieli de pregătire profesională. De altfel, recurenta a mai formulat o acțiune în instanță având și acest obiect, solicitând plata cheltuielilor în sumă de 2.000.000 lei, acțiune respinsă de tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 46 din 12.01.2005. Din considerentele acestei hotărâri, rezultă că recurenta a invocat, ca și în prezentul recurs, cererea înregistrată cu nr. 17880/3.12.2003, prin care solicita intimatei decontarea taxei pentru cursuri stagiari audit în sumă de 2.000.000 lei. Răspunsul intimatei, comunicat recurentei cu adresa nr. 17880/17.12.2003, a fost negativ, intimata refuzând să suporte costul cursurilor care nu au fost incluse în planul de instruire pe anul 2003.
La dosarul de fond, au fost depuse și planurile de instruire-perfecționare profesională pe anii 2004-2008, din care rezultă că intimata nu a avut inițiativa de a-și perfecționa profesional vreun salariat în domeniul auditului financiar. În condițiile în care recurenta nu a invocat, în ceea ce privește ocuparea unui post de auditor financiar, un act de discriminare bazată pe criteriul de sex, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin.1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 509 din 26 martie 2009 Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
/19 XI 2009
/26 XI 2009
Tribunal - Judec.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Georgeta
