Pretentii civile. Speta. Decizia 1034/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1034/2009-

Ședința publică din 02 iunie 2009

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - judecător

R - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de reclamanții:, toți cu domiciliile procedurale alese în Carei,-, jud. S M în contradictoriu cu intimații pârâți: TRIBUNALUL SATU MARE cu sediul în S M, str. -, nr.8, jud. S M, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, Parcul -, nr.10, jud. B, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B cu sediul în B, sector 1, P-ța - -, nr. 1-3, împotriva sentinței civile nr. 1110/D din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1110/D din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a respinge acțiunea reclamanților, și, toți cu domiciliul procedural ales la Judecătoria Carei,- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, jud. B, TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, -, nr.1-3, sector 1, având ca obiect sporul de lucru la calculator și acordarea a câte 3 zile, în plus, la concediul de odihnă.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Examinând pretenția părților reclamante de acordare a sporului de lucru la calculator de 15% din salariul de bază brut, instanța a conchis că aceasta este neîntemeiată.

În condițiile OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, discriminarea apare atât în cazul în care două părți aflate pe poziții identice sunt tratate diferit, cât și în ipoteza în care același tratament este aplicat unor părți aflate pe poziții diferite.

În privința reclamantelor instanța nu a reținut existența unei discriminări, în legătură cu acordarea sporului de lucru la calculator, în parte, pentru că nu se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii profesionale la care se raportează (salariații din domeniul sanitar și salariații din domeniul industriei chimice și petrochimice) și, în parte, pentru că celălalt personal cu care se compară (personalul auxiliar de specialitate din cadrul ÎCCJ, salariații MJ) nu beneficiază de sporul respectiv.

În consecință, neexistând o discriminare, cererea părților reclamante de acordare a sporului enunțat a fost respinsă.

Nefondată a fost apreciată a fi și cererea de acordare a cel puțin 3 zile în plus la concediul de odihnă, cerere fundamentată pe prev.art.142 Codul muncii.

E adevărat că textul art.142 Codul muncii statuează că salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare, însă instanța a apreciat că această normă nu este aplicabilă reclamantelor pentru că dreptul lor la concediu este reglementat printr-o normă specială, art.65 din Lg.nr.567/2004, în conformitate cu care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 zile lucrătoare. Legea nr.567/2004 fiind o lege specială în raport cu Codul muncii, a fost aplicată cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant. În plus, tribunalul a reținut și disp.art.1 alin.2 din Codul muncii, potrivit căruia codul se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.281-291 Codul muncii și art.70-82 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, a respins acțiunea reclamantelor, având ca obiect sporul de lucru la calculator și acordarea a câte 3 zile, în plus la concediul de odihnă.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, au declarat recurs reclamanții, și, solicitând modificarea acesteia în tot, în sensul admiterii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că sentința atacată este nelegală, deoarece din 01.05.2006 reclamanții - recurenți lucrează numai la calculator, toate cele 8 ore de muncă zilnic, iar sporul solicitat li se cuvine în condițiile în care alți salariați beneficiază de acesta, și anume: personalul auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, serviciul de contabilitate și informatică, salariați ai Ministrului Justiției, salariați din domeniul sanitar.

Pe de altă parte s-a mai susținut că deși recurenții lucrează în condiții grele, totuși nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediul de odihnă, așa cum este prevăzut în art. 142 Codul muncii.

Intimații, deși legal citați nu au formulat întâmpinare și nici nu și-au exprimat poziția față de prezentul recurs.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa apreciat ca nefondat recursul civil de față, pentru următoarele considerente:

Astfel, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază de un spor de 15 % din salariul de bază, potrivit dispozițiilor art. 22 din OUG. nr.8/2007 și nu există nici o discriminare față de aceeași categorie de personal din cadrul Ministerului Justiției, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece toți aceștia încasează acest spor pentru condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare și periculoase, spor care se acordă numai o singură dată, și nu ori de câtre ori angajații "constată" existența unui factor nociv care să justifice acordarea acestui spor.

Față de alte categorii de personal bugetar, nu se pune problema discriminării, deoarece nu este vorba de situații identice, normele ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din instanțele judecătorești având o natură specială.

Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, este de relevat că potrivit art. 65 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, această categorie de personal beneficiază anual de un concediu de odihnă de 30 de zile lucrătoare.

Textul de lege evocat, cuprinde dispoziții cu caracter special, care, au prioritate față de dispozițiile cuprinse în codul muncii, potrivit principiului " specialia generalibus derogant".

Potrivit art. 1 alin. (2) din Codul muncii, "Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii".

Or, durata concediului de odihnă de care beneficiază personalul din sistemul autorității judecătorești, este reglementată de legislația specifică acestor categorii profesionale, împrejurări față de care, se apreciază ca nefondat și acest motiv de recurs.

Pentru considerentele expuse mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de petenții recurenți:, toți cu domiciliile procedurale alese în Carei,-, jud. S M în contradictoriu cu intimații pârâți: TRIBUNALUL SATU MARE cu sediul în S M, str. -, nr.8, jud. S M, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, Parcul -, nr.10, jud. B, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B cu sediul în B, sector 1, P-ța - -, nr. 1-3, împotriva sentinței civile nr. 1110 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 02 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

Red.dec. - /12.06.2009

Jud.fond. -

Dact./19.06.2009,

Ex.2

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1034/2009. Curtea de Apel Oradea