Pretentii civile. Speta. Decizia 1036/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1036/2009-
Ședința publică din 02 iunie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța judecător
- - - judecător
R - judecător
- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - O cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B în contradictoriu cu intimații reclamanți:, toți cu domiciliul procedural ales în Aleșd, P-ța. - nr.5, jud. B, intimații pârâți: TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O, Parcul, nr.10, Cod poștal -, jud. B, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, Parcul, nr.10, Cod poștal -, jud. B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, sector 1, P-ța - -, nr. 1-3, împotriva sentinței civile nr. 23-P din 08 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 23-P din 08 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, s-a dmis acțiunea formulată de reclamanții, toți cu domiciliul ales în Aleșd, -, nr. 5, județul B, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,-, sector, 5, TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5, iar pe cale de consecință, au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BIHOR să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 %, calculat la salariul brut, începând cu data de 17 martie 2005 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, reactualizată cu rata inflației la data plății.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanți față de pârâții CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, -, nr. 1 - 3, sector 1.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții se includ în categoria personalului unei unități finanțate de la bugetul de stat, iar raporturile juridice ale acestora sunt guvernate de Codul muncii, conform prevederilor art. 295 alin. 2 din acest cod.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Îndeplinind o funcție de demnitate publică, reclamanții se află în aceeași situație ca și a personalului din unitățile bugetare, acestuia din urmă însă recunoscându-i-se dreptul corelativ salarial pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate.
La fel ca și personalul din unitățile bugetare, reclamanții sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, ei se supun obligației de confidențialitate, o atare obligație găsindu-și reglementarea în Codul muncii în textul art. 26 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În situația în care în sarcina reclamanților a fost instituită obligația de confidențialitate, dreptul corelativ al acesteia rezidă în contraprestația salarială, iar în ipoteza nerecunoașterii unui atare drept ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală și respectiv dreptul la salariu pentru munca prestată, reglementate de art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituția României.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, iar în speță nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților de la acordarea beneficiului pecuniar solicitat, câtă vreme criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același, el reprezentând efectul obligației de confidențialitate impuse de lege pentru toate persoanele, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Reclamanților le-a fost refuzat sporul de confidențialitate, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestuia ci sub motivul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu, conform art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Reclamanții sunt îndreptățiți inclusiv la actualizarea prejudiciului suferit, conform indicelui de inflație, având în vedere prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. De asemenea, și potrivit practicii judiciare în materie, cererea reclamanților de actualizare a creanței conform indicelui de inflație apare ca fiind admisibilă.
Cât privește cererea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta este găsită de instanță ca fiind întemeiată dat fiind că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 și a proiectului legii de rectificare bugetară, în lipsa rectificării bugetului sumele necesare Ministerul Justiției, aflându-se în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor pretinse de părțile reclamante.
Suma pe care reclamanții ar fi trebuit să o încaseze ca parte a veniturilor lunare reprezintă "un bun" în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, discriminarea constă în tratarea în manieră diferită, fără justificări obiective și rezonabile a persoanelor aflate în situații comparabile astfel încât respingerea acțiunii reclamanților în condițiile în care drepturile au fost recunoscute deja altor persoane aflate în situații similare, prin hotărâri irevocabile, reprezintă o încălcare a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.
Față de cele arătate instanța a admis acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată și a respins cererea față de pârâții Curtea de APEL ORADEA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, reținându-se lipsa calității procesuale pasive a acestora, reclamanții neavând raporturi de muncă cu acești pârâți.
S-a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs Ministerul Justiției, solicitând casarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului se arată că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a dispus plata unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute de actul normativ incident în materia salarizării magistraților (OUG 27/2006) instanța depășind în acest fel limitele puterii judecătorești.
Se invocă azi, lipsa calității procesuale pasive a recurenților, apreciindu-se că cererea reclamanților are ca obiect obligația de a da, respectiv obligarea pârâților la repararea pagubelor cauzate prin discriminare, însă conform dispozițiilor legale, Ministerul Justiției nu are nici o atribuție în acest sens.
Pe fondul cauzei se mai arată că drepturile recunoscute în favoarea reclamanților exced cadrului legal stabilit prin OG137/2000, în speță neputând vorbi de discriminare în sensul actului normativ mai sus evocat.
Mai mult, îndatorirea de confidențialitate este una ce este specifică profesiei de magistrat ori personal auxiliar, iar situația acestora nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici ori salariaților din alte instituții publice pentru care există reglementări speciale și exprese în materie.
Ca excepție, doar în cazul judecătorilor de la secțiile penale ar putea exista o astfel de obligație, însă raportat numai la actele cu caracter secret prevăzute de lege.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă.
Recurs a declarat și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
În motivarea recursului se arată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanți care sunt angajați ai Ministerului Justiției, astfel că se impune a se reține lipsa sa de calitate procesuală pasivă.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Problema în discuție și anume acea a îndreptățirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor la acordarea sporului de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar, a făcut obiectul unui recurs în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a practicii judiciare neunitare constante la nivelul instanțelor judecătorești.
Astfel, prin decizia nr.46 din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite -, a admis recursul și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate au dreptul la despăgubiri constând în sporul de confidențialitate de 15 %.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe cu privire la problemele de drept judecate, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Este adevărat că prin deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale anumite articole din OG. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, însă în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar al muncii, dispoziții care au caracter prioritar față de dreptul intern și anume prevederile Directivei Consiliului nr. 200/43/CE/19 iulie 2000 privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului nr.2000/78/CE/2 decembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea legalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Totodată, art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Acordarea sporului de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ar genera o situație discriminatorie și raportat la art. 1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Faptul că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate nu prevăd acordarea acestui spor, nu înseamnă că aceștia nu au dreptul la despăgubiri conform art. 27 alin.1 din OG. 137/2000, despăgubiri ce trebuie stabilite nu prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15 % calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează și acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubiri care trebuie să aibă un caracter temporar până la încetarea stării de discriminare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1 și art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de Ministrul Justiției.
Nefondat este și recursul declarat de Ministrul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Sub aspectul calității procesuale pasive a acestuia, în mod corect reținut instanța de fond că potrivit Legii 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care coordonează acțiunile Guvernului cu privire la sistemul bugetar, inclusiv proiectele legilor de rectificare bugetară, în lipsa cărora nu se pot asigura sumele necesare Ministerului Justiției pentru plata drepturilor pretinse de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâții: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - O cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-, respectiv de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, toți cu domiciliul procedural ales în Aleșd, P-ța. - nr.5, jud. B, intimații pârâți: TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O, Parcul, nr.10, Cod poștal -, jud. B, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, Parcul, nr.10, Cod poștal -, jud. B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, sector 1, P-ța - -, nr. 1-3, împotriva sentinței civile nr. 23 din 08 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 02 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - R
Red.dec.- /22.06.2009
Jud.fond. -
Dact./24.06.2009
Ex.2
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Pantea Viorel, Roman
